Eveniment
,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi – Ziarul Incisiv de Prahova
TEMPUS FUGIT! ,,DOMNILOR” V-A EXPIRAT TIMPUL
Dragi domni și doamne! Fiind un ziar de investigatii si anchete jurnalistice respectabil și pentru a arăta tuturor nivelul corupției din statul Român, vă vom arăta cine susține ,,Mafia Penitenciarelor”.
Asta și pentru cei care cred că sunt motive false să nu fim primiți în Schengen.
Nu o să ghiciți, dar avem documente care dovedesc că spunem adevărul și numai adevărul!
Prima știre – Serviciul teritorial al DNA Ploiești este în ,,moarte clinică”ca urmare a îmbolnăvirii grave cu viruși politici. Replica din ,,La-S Fierbinți” cu ,,Bă! Ești prost!, Bă! Ești nebun!” se potriveste mănușă.
Păi de ce? La această unitate se află în cercetare dosarul 94/P/2021, în care sunt reclamați polițiști și complicii lor, procurori, pentru favorizarea făptuitorului în dosarul penal 2600/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Știți ce s-a cercetat în acest dosar? Fix nimic !!! Nici până în prezent nu a fost audiată persoana vătămată. Am vorbit cu persoana vătămată, din curiozitate, și nu știa nici cine este procurorul de caz. Oare procurorul știe că are dosarul în lucru? Sau polițistii judiciari care lucrează cu procurorul de caz au pitit dosarul în vreun sertar ?
Probabil că, la un moment dat, cineva va clarifica situația și va administra medicamentul potrivit și va scoate sistemul din această comă profundă.
Despre faptele comise a fost informată și Direcția Generală Anticorupție, dar doamna procuror, care coordonează această activitate, s-a dat ,,lovită” cică nu au fost făcute încadrările juridice. Păi, Cine trebuia să le facă? Partea vătămată?
Un mare magistrat a afirmat că persoana vătămată descrie faptele, iar magistratul face încadrarea juridică a faptelor. ,, Că doar de asta este magistrat,,
Deși în sesizarea către D.G.A. erau descrise în detaliu și cu probe faptele comise de polițiștii de poliție judiciară privind favorizarea făptuitorului, prin neaplicarea flagrantă a prevederilor Codului de Procedură Penală, doamna procuror a decis trimiterea sesizarii procurorului de caz al dosarului de furt, cercetat de polițiștii corupți pe motiv – că faptele descrise au legătură cu furtul reclamat în dosarul 2600/P/2020.
Cum !!! Păi procurorul de caz are toate calitățile, nu vede , nu aude, ori nu știe Codul de Procedură Penală ori cu rea intenție a încercat să claseze dosarul de două ori, a doua oară cu susținerea Prim Procurorului.
,,Curat murdar coane Fănică!!!”
Dar ce să vezi totuși sistemul juridic mai are o șansă, pentru că o doamnă Judecător a văzut ,,mizeria” și cu o finețe și eleganță juridică incontestabilă a trimis dosarul înapoi pentru cercetări.
Bine! Bine! Dar cum au protejat Poliția și Parchetul ,,Mafia Penitenciarelor”?? Că o să râdă lumea de noi, că vezi doamne că spunem povești!!! Din păcate este foarte trist și descurajant, după cum veți vedea……
-faptele reclamate în dosarul penal 2600/P/2020 au avut loc în luna martie 2020 și nici până în prezent nu a fost audiat făptuitorul, respectiv B.C. ,,Buldozerul”, nu au fost audiați A. R.,, Fantastic Woman”, P. C.,, Scriitorul S.F.”, D. I. ,,Regina hoților” și C. N. ,, Rățușca cea urâtă” pentru infracțiunile reclamate, deși există ordonanță emisă de procurorul în cauză;
-dosarul penal a fost restituit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești în urma respingerii ordonanțelor de clasare întocmite de procurorul de caz și de Prim procuror conform Hotărârii judecătorești nr.1050 din 22 iulie 2022 ;
– La momentul publicării articolului, de la data repartizării dosarului și până în prezent nu au fost efectuate acte procedurale, cu excepția reaudierii persoanei vătămate despre care nu dăm detalii…… De ce ? Cică plângerile penale se soluționează cu celeritate!!! Se dorește cumva prescrierea faptelor ???? (au trecut deja 3 ani și 2 luni de la comiterea faptei 23.03.2020)
În continuare vă arătăm cum au favorizat ,,Mafia” organele de poliție și cum au fost prinși cu ,,Rața în gură” :
- M. A. ofițer de poliție judiciară, în cadrul BCFL Ploiești la momentul faptei, promovat ulterior împuternicit șef de Secție de Poliție Rurală
- A delimitat câmpul infracțional la camera gestionarului popotă, fapt care a permis, ulterior, furtul mai multor bunuri ale persoanei vătămate.
- Nu a vizualizat camerele de supraveghere și nu a efectuat sesizări din oficiu conform art.271, lit.b, pentru Obstrucționarea Justiției, pentru refuzul de a comunica înregistrările camerelor de supraveghere.(Penitenciarul a transmis în mod fals că acestea durează 9 zile, prin adresa nr. B2-26020/PPPH/03.04.2020, când pe site-ul public al Instituției în Bilanțul pe 2018 se precizează clar că înregistrările camerelor sunt stocate pe termen de 30 de zile).
Adresa poliției 905/31.03.2020 prin care solicita inregistrările video ale camerelor de supraveghere nu se regăsește în cuprinsul dosarului penal.
3.În data de 25.05.2020 documentele reclamate ca furate și în care se aflau banii, au fost descoperite de o a doua comisie de inventariere, legal constituită, într-o altă clădire decât cea unde a avut loc spargerea. Astfel comisia în cele 4 file din Anexa 10 din Procesul Verbal nr.30453/ 07.2020 a opisat atât documentele personale cât și documentele de serviciu. (atașez copie)
Domnul M.A nu a examinat documentele găsite de comisia de inventariere , nu a dispus cercetarea criminalistică a acestora sau o cercetare a locului în care au fost găsite, înlăturând proba directă care demostra furtul, conform art.97, lit e, din Codul de Procedură Penală.
Ca să justifice netemeinicia reclamației de furt și motivul soluției de clasare a dosarului penal, domnul M.A. s-a mulțumit, fără temei legal, conform CPP- directorul sau orice angajat al penitenciarului nu avea calitatea de poliție judiciară , să înainteze către Penitenciarul Ploiești adresa nr.905 /03.06.2020 prin care îl desemna pe Directorul Penitenciarului (care este implicat în acoperirea infracțiunii de furt prin întocmirea și aprobarea documentelor falsificate) , citez ,, fiind informați de către persoana vătămată despre faptul că în incinta …… au fost găsite documente ce nu se aflau în gestiunea acesteia la data comiterii infracțiunii, vă rugăm să ne comunicați veridicitatea acestui fapt, iar în caz afirmativ să ne puneți la dispoziție documentele identificate,, .
Mai mult, în data de 03.07.2020 conform adresei nr.B2 29065/PPPH/03.07.2020 la sediul Penitenciarului Ploiești domnul M.A. face o înțelegere cu M. V. ,,Zeus din Olimp”, directorul adjunct cu atribuții pază, de a-i pune la dispoziție doar documentele de serviciu, citez ,, așa cum ni le-ați solicitat,,.
Practic din totalul celor 4 file cuprinse în Anexa 10 a PV 30453 domnul M.A. a selectat și solicitat doar documentele de serviciu opisate pe ultima filă, ultimul paragraf și considerate ca fiind documentele personale ale părții vătămate, înscrisuri care nu aveau nici o legătură cu reclamația.
Întrucât ANP a dispus penitenciarului Ploiești returnarea documentelor și bunurilor personale, penitenciarul revine către Poliție cu adresa nr B2 31229/PPPH/16.07.2020 prin care recunoaște că a pus la dispoziția domnului M.A., conform înțelegerii, doar o parte din documentele personale găsite(care erau de fapt documente de serviciu) și întreabă organul de cercetare penală dacă dorește să-i fie puse la dispoziție și celelalte documente personale găsite, cuprinse în Anexa 10 și Anexa 11 . Poliția informează telefonic, încălcând CPP, cum că documentele găsite pot fi restituite părții vătămate. Te i-a capul ,,Hoțul întreabă polițistul ce face cu probele”??????
Documentele sustrase o dată cu banii au fost returnate persoanei vătămate, fără respectarea procedurii penale, la data de 07.08.2020 conform Procesului verbal nr 32316/07.08.2020, deși au fost găsite în data de 25.05.2020. (atașez copie).
4.Nu a înregistrat plângerile penale împotriva lui Polifrone Ciprian și Angelache Ramona, nu a dispus începerea urmăririi penale In Rem în termenul de 5 zile, nu a dispus reunirea faptelor, nu a atașat plângerile la dosar la încheierea cercetărilor.(vezi Adresa BCI Prahova)
5. A audiat superficial persoanele implicate fără a face referiri la faptele comise, fără a preciza ce atribuții, legi si alte prevederi legale au încălcat.( două declarații au fragmente copy/paste)
6. A dispus clasarea dosarului penal fără a cerceta plângerile penale împotriva lui P. C. ,,Scriitorul S.F.”, A.R.,,Fantastic Woman” și B.C.,,Patriarhul”, fapt constatat și de instanța de judecată care a respins clasarea.
II.Cms sef E. M. fost ofițer în cadrul B.C.F.L., promovat ca împuternicit Șef Secție Urbană
1.Deși a primit îndrumări de la procurorul de caz prin ordonanță, după respingerea clasării propuse de către Sinsp M. A. , nu-i audiază pe B. C.,,Buldozerul” autorul efectiv al spargerii, pe A. R. ,,Fantastic Woman”, N. E., jurista penitenciarului, și T. M. ,,Maica Stareță” – președinta comisiei de inventariere care a găsit documentele furate.
2.A pregătit superficial interogatoriul persoanelor audiate, nu le adresează acestora nici măcar o întrebare privind faptele reclamate, toate întrebările sunt puse de partea vătămată.
3.Nu a efectuat cercetări In Rem pentru A. R.,,Fantastic Woman”, P. C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”
4.Nu s-a sesizat pentru ,, Obstrucționarea Justiției”art.271, litera b, atunci când Penitenciarul Ploiești a refuzat să pună la dispoziție datele și metadatele (istoricul) privind inregistrările false a documentelor solicitate .(Documentele solicitate au fost întocmite și trimise de autorul faptei reclamate, A.R.,, Fantastic Woman” și nu sunt reale , obținute prin fotografierea ecranului de user, deși trebuiau trimise de ofițerul analist programator cu acces la serverul unității,unde sunt stocate datele și metadatele specifice documentelor înregistrate)
Doamna/domnul Procuror de caz (M), în prezent mutată la cerere
Nu a sesizat faptele de corupție ale polițiștilor, precum și încălcarea evidentă și flagrantă a prevederilor Codului de Procedură Penală, deși a primit mai multe sesizări și întâmpinări prin care au fost sesizate neregulile din cercetări.
- Deși în prima fază a respins ,,Clasarea” și continuarea cercetărilor și a dispus prin ordonanță măsuri nu a urmărit ca ofițerul de caz E.M. să le aducă la îndeplinire și a evitat reudierea persoanelor implicate cu privire la infracțiunile comise.
- În momentul în care a sesizat că cercetările conduse de E.M. dau rezultate, a preluat dosarul fără referat din partea organelor de C.P și a dispus ,,Clasarea” fără a ține cont de probele evidente din dosar și fără a cerceta IN REM plângerile penale pentru A. R.,,Fantastic Woman”, C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”, fapt pentru care instanța a respins soluția.
Doamna Prim procuror, la momentul acesta promovată
Nu a verificat temeinicia soluției propuse, deși cunoștea din întîmpinări problemele din cercetări și că nu s-au efectuat cercetări IN REM pentru plângerile penale pentru A. R.,,Fantastic Woman”, P. C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”, fapt pentru care instanța a respins soluția.
- A emis Ordonanța de respingere a plîngerii împotriva soluției de ,,Clasare ”, în afara termenului legal pentru a împiedica Persoana Vătămată să sesizeze Instanța de Judecată.
În concluzie Procurori și Polițiști și-au dat mâna să salveze ,,Mafia din
Penitenciare”! După știința noastră se cheamă cel puțin favorizarea făptuitorului comisă de fiecare în parte !!! Dar să decidă cei care trebuie, adică magistrații!!!!
Mulțumim doamnei Judecător, că ne-a arătat că mai sunt sperațe încă !
Cât de trist vi se pare? Avem legi, avem oameni bine plătiți de statul Român
să le pună în aplicare dar, constatăm că acesta, statul, a fost confiscat de clasa politică.
Vrem să fim Europeni! Vrem în Schengen! Ce cetățean european credeți că este de acord să fie furat în halul asta !!! Vise taică, vise !!! ,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi.
Ne mai mirăm că Ministerul Justiției și A.N.P sunt corupte, ăsta e motivul !!!
Constatăm că, practic, tot statul e corupt !!! Dumnezeu să ne ajute!!!
Credeți-mă, este cel mai trist articol pe care îl scriu!
Haideți! Poate ne dăm cu reveneală !!! Vom reveni! (Cristina T.).
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna
Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.
Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.
Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto
Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.
Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.
De ce jantele atrag prima data atentia
La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.
In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.
Anvelopele, dincolo de estetica
Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.
La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.
Comunitatea si spiritul competitiv
Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.
Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.
Influenta culturii auto internationale
Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.
BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad
Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.
Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.
Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor
Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.
Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.
Evenimentele ca motor al comunitatii locale
In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.
Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.
Impactul economic al evenimentelor auto
Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.
Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.
Diversitatea masinilor si a stilurilor
Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.
Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.
Social media si extinderea impactului
In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.
Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.
Viitorul evenimentelor auto in Arad
Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.
Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.
Concluzie: pasiunea se construieste din detalii
Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.
Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
acum o lunăLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Uncategorizedacum o lunăDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum o lunăVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSTUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniXiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables
-
Afaceriacum 4 săptămâniCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum o lunăSamsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCe să vizitezi în Arad în 2026: ghid complet pentru o călătorie memorabilă
