Connect with us

Eveniment

„Mirosul” a ajuns la DNA si instanțe/INSTANȚA SUSPENDĂ CONCURSUL PENTRU DIRECTORI!

Publicat

pe

Ne amuză să-i vedem cum invocă lipsa ”dialogului social”, pe care am criticat-o DOAR noi (SPR Diamantul) în timpul protestelor și observăm că IGPR-istii au simțit pălmuța peste obraz dar s-a supărat ca o fată mare tocmai pe cel care a certat-o și i-a chemat tocmai pe cei care nici măcar nu au înțeles despre ce este vorba! S-au uitat săracii nedumeriți că s-au trezit cu un subiect în brațe și ei ”usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”. Și cum se obișnuiește acum, atunci când ai o problemă pe care nu o poți gestiona, e sigur ceva legat de Ucraina, precizeaza sursa sus mentionata.

De câteva zile circulă printre polițiști un mesaj triumfalist, generat – după câte se vede – de ”cea mai mare structură sindicală reprezentativă”, din care constatăm că mai marii IGPR sunt supărați rău pe SPR Diamantul, al treilea sindicat ca număr de membri! În chip firesc, această atitudine constituie un indiciu clar asupra seriozității întregului demers și a intenției reale a IGPR-ului pentru reformare. Observăm că la dezbateri au fost invitate nu doar federații sindicale reprezentative, ci si structuri minuscule sau în derivă de câțiva ani, care la proteste abia mai găseau oameni, în afara celui înghesuit să pună mâna pe bannerul cu ”sindicatele unite”!

În lipsa vreunor explicații – oricum înzorzonații din IGPR nu sunt obișnuiți cu transparența – nu ne rămâne decât să vedem în acest arbitrariu, predilecția colaborării cu ”sindicatele prietenoase”, cele care nu critică, nu observă, închid ochii și semnează ”ca primarul”. Avem deja precedentul Acordului colectiv de muncă. Ca să devenim ”agreați”, trebuie să ne transformăm în nevertebrate, preferabil moluște după modelul CNP, preluând de la ei cele mai sofisticate tehnici în materie de lingușeală. Unii se conformează, dar noi preferăm să ne păstrăm verticalitatea, indiferent dacă le suntem pe plac ori nu!

Așadar, să observăm ce ne zice minunatul mesaj:

Astazi, între orele 09.00-12.00 a avut loc o ședință de dialog social între IGPR și sindicatele din IGPR.

Din partea IGPR au participat insp general cu cei doi adjuncți, șeful DMRU.

Din partea sindicatelor au participat SNPPC, sidepol, smart lex, europol, prolex, plus CNP.

Subiecte abordate:

– sporul de risc și  solicitare neuropsihică.

IGPR doreste acordarea diferențiată a acestui spor. Având în vedere complexitatea muncii igpr ar vrea un procent mai mare la BCCO, BOS, cu scaderea sa la SIC, SICE, SOP, apoi structuri de politie judiciara la politii municipale, politii orasenesti, politie Rurala. Poziția noastră este majorarea în mod similar a acestui spor pentru toți beneficiarii, în sensul dublării sale ( de la 5 la 10% și de la 10 la 20%)”.

Ce vedem aici, este că – dincolo de voința IGPR – reprezentanții sindicali participanți (câți dintre ei mai sunt polițiști operativi activi) deși au preluat din zbor o mai veche problemă, pe care am tot tocat-o noi de ceva vreme, nu prea i-au înțeles dedesubturile. În chip firesc, indiferent de cele două variante – IGPR vs ”reprezentativi” plus (sau implicit) nevertebrate -, polițiștii din structurile SIC, SICE, SOP cei din structurile de poliție judiciară din urban și rural se pot considera VÂNDUȚI. Și asta pentru că un par în cap sau ”solicitare neuropsihică” poți dobândi și dintr-un dosar de amenințare, nu e musai să fie gruparea infracțională organizată. Nebuni, tembeli, teribiliști găsești pe toate palierele. De ce ar trebui să ia un procent mai mic polițistul de la SIC față de cel de la BOS sau BCCO, câtă vreme greul a stat adesea pe umerii judiciaristului, cum poți ignora presiunile la care este supus un polițist de la economic dinspre ”cetățenii plătitori de taxe și impozite” la cravată, cu relații și potență financiar-politică? De ce ar trebui să fie discriminați colegii de la SOP, de la subunități, care ajung adesea primii la fața locului, susțin munca tuturor și țin piept unei diversități extraordinare de spețe și fapte?

Cităm în continuare:

– modul de acordare a salariilor de excelență. Au fost aduse critici din partea tuturor sindicatelor legat de lipsa de transparenta a majorității ordonatorilor de credite. Vă propun să solicităm schimbarea procentelor de alocare a indicatorilor din algoritmul de acum ( 30% neoperative, 70% operativi și apoi 40% manageri, 60% funcții executie), în procente calculate la nivelul fiecărui ordonator de credit. Adică dacă la IPJ X avem 1000 angajați, din care 100 sunt sefi profesionali, procentul alocat șefilor sa fie de 10%. Dacă din cei 1000 angajați, 200 sunt neoperativi, procentul alocat sa fie de 20%. Și tot așa.

SNPPC a solicitat și după o scurtă consultare, domnul insp general a admis ca fiecare IPJ să acorde pe viitor un astfel de indicator cel puțin unui personal contractual din procentul slicat neoperativilor.”

Subiectul ”excelențelor” este ”felia” noastră, fiind cei mai înverșunați critici. Dacă unele sindicate s-au luat după noi după ce au văzut că e o ”pâine de mâncat” și într-un târziu au mai zis și ei câte ceva, noi am pus în circuit public Note de fundamentare, cu probe concrete. Ei povesteau ”amintiri din copilărie” în timp ce noi am avut demersuri în instanțe, ne-am ales cu plângeri penale și cercetări disciplinare. De aici putem spune că am dobândit o întreagă experiență legat de aceste ”Oscaruri” și am înțeles cel mai bine cum funcționează jucăria.

Că ceilalți încă au rămas visători în chestiune, o dovedește cât de ușor au intrat în jocul procentelor. Înainte de toate dacă ție îți spune Ordinul că trebuie să dai maxim 30% neoperativilor, asta nu înseamnă că aceștia primesc fix 30%, ci pot primi și 5% sau doar un singur ”indicator”.

Dar nu aici este problema!

Înainte de toate, acest spor pentru lucrări de excepție sau misiuni cu risc deosebit trebuie redefinit în esența lui, adaptat titlului și să fie alocat STRICT pentru lucrări de excepție (adică acțiuni ce exced fișei postului) sau misiuni cu risc deosebit (un risc pentru care trebuie introduse criterii clare de estimare).

În altă ordine de idei, acest ”spor pentru excelență” au devenit un soi de ”pomana șefului”, ce se dă de două ori pe an, prima în ajunul Ignatului (pe vechi) și altul pe la început de vacanță. Oricând, pentru orice lucrător – în condițiile crizei de personal – vei găsi cuvinte destule să dea ”greutate calificabilă” unei Note de fundamentare. Altfel spus, e un joc de babaroase la care participă doar câțiva favoriți din jurul șefului. Ei sudează ori se rânduiesc în defavoarea tuturor celorlalți.

Este drept că într-un serviciu, compararea muncii a doi polițiști va lăsa mereu loc subiectivului pentru că obiectiv nu poți compara munca unui polițist care introduce un infractor în arest, cu altul care întocmește două referate într-o zi sau cu aceea a unui coleg ce își consumă o zi în teren pentru o ridicare de auto ori monitorizare pe monumente, din simplu motiv că fiecare își îndeplinește atribuțiile. El asta trebuie să facă!

Prin urmare, dacă excelența nu e de fapt excelență, ci tradiționala ”pomana șefului”, atunci să-l cheme cumva un spor de ”fidelizare”… să zicem. În fine, întregul concept și substanță ale acestui spor trebuie redefinite.

Câtă vreme, aportul SPR Diamantul nu a fost considerat util, lăsăm această provocare la îndemâna celor ”îndreptățiți”, dar ne rezervăm dreptul de a urmări cu interes și a vă dezvălui calitatea ”prestației” celor ce s-au înghesuit să ne reprezinte… chiar și pe noi!

– Dispoziția legata de bodycam (se lucreaza la modificari și am solicitat grup de lucru pe acest subiect);

– Dispoziția 123/2012 ( am solicitat grup de lucru cu DOP).”

Comunicatul nu ne lămurește ce au în vedere și deci, nici noi nu putem despărți aici firul în patru.

– dialogul social

IGPRA și-a însușit vina pentru lipsa de dialog social de pana acum și a propus  ședințe lunare. Nu știm care au fost resorturile care au declanșat aceasta reacție, dar este f posibil ca războiul din Ucraina, presiunea din partea populației pe preturile la combustibil, dar și nemulțumirile și presiunile sindicatelor, sa fi determinat aceasta schimbare.

Sperăm că aceste ședințe să se și organizeze așa cum s-a stabilit!”

Ne amuză să-i vedem cum invocă lipsa ”dialogului social”, pe care am criticat-o DOAR noi (SPR Diamantul) în timpul protestelor și observăm că IGPR-istii au simțit pălmuța peste obraz dar s-a supărat ca o fată mare tocmai pe cel care a certat-o și i-a chemat tocmai pe cei care nici măcar nu au înțeles despre ce este vorba! S-au uitat săracii nedumeriți că s-au trezit cu un subiect în brațe și ei ”usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”. Și cum se obișnuiește acum, atunci când ai o problemă pe care nu o poți gestiona, e sigur ceva legat de Ucraina!

Bine, nici IGPR-ul nu a dat dovadă că e dispus chiar să se dea la brazdă și invitații au fost aleși cu grijă, tocmai din aceste motive.

„ Având în vedere subiectele abordate, rog să veniți aici sau în privat cu propuneri  legate de poziția pe care o vom adopta în legătură cu :

1. sporul de risc și solicitare neuropsihică

2. modificări la Disp IGPR 60/2022 (folosire bodycam)

3. modificări la Dispozitia 123/2012

4. noi reguli de acordare a salariului de excelență.

Vă mulțumesc anticipat!altminteri nu înțelegem criteriile”

Probabil, ultimul cuvânt trebuia să fie ”criticile” și nu ”criteriile” dar observăm debusolarea lor. Se vede că reprezentanții noștri au mers acolo cam descoperiți si strigă după ajutor. Altfel nu s-ar putea citi disperarea din ultima frază. Adică, ”hai contribuiți, dați-ne voi” aceasta fiind și scuza pentru prestația execrabilă care se anunță.

Și totul pentru niște orgolii pe care IGPR a știut să le exploateze dintotdeauna, mai puncteaza VITALIE JOSANU de la sindicatul Diamantul. (Cerasela N.).

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna

Publicat

pe

De

Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.

Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.

Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto

Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.

Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.

De ce jantele atrag prima data atentia

La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.

In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.

Anvelopele, dincolo de estetica

Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.

La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.

Comunitatea si spiritul competitiv

Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.

Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.

Influenta culturii auto internationale

Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.

Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.

BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad

Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.

Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.

Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor

Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.

Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.

Evenimentele ca motor al comunitatii locale

In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.

Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

Impactul economic al evenimentelor auto

Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.

Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.

Diversitatea masinilor si a stilurilor

Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.

Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.

Social media si extinderea impactului

In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.

Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.

Viitorul evenimentelor auto in Arad

Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.

Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.

Concluzie: pasiunea se construieste din detalii

Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.

Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized21 de minute inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

o zi inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

3 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized4 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized5 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

arhitectura web, dezvoltare platforma web, scalabilitate website, structura aplicatie web, optimizare costuri IT, dezvoltare software eficienta arhitectura web, dezvoltare platforma web, scalabilitate website, structura aplicatie web, optimizare costuri IT, dezvoltare software eficienta
Afaceri5 zile inainte

De ce arhitectura digitală corectă salvează mii de euro pe termen lung

Majoritatea companiilor investesc în design, funcționalități și lansare, dar ignoră fundamentul real al unui proiect digital: arhitectura. Deși nu este...

Uncategorized5 zile inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorized6 zile inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceri6 zile inainte

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Știrile Săptămânii