Connect with us

Eveniment

Autostrada Moldova poate fi realizată gratis, dar Guvernul nu este interesat | Aradul De Azi

Publicat

pe



„În legătură cu autostrada Moldova, serviciile noastre de la DG Regio au avut consultări cu Guvernul României şi evaluarea noastră este că putem oferi finanţare pentru realizarea studiului de fezabilitate pe actuala perioadă de programare, dar avem nevoie de o solicitare din partea Guvernului României, pe care nu o avem. Deci noi ne-am oferit, la Comisie, să realizăm studiul de fezabilitate pentru autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş pe perioada actuală de programare şi din viitorul buget, de la 1 ianuarie 2021, să se realizeze construcţia efectivă. Dar aceste lucruri nu le putem face fără a primi un proiect – la fel cum e şi cazul Sibiu – Piteşti, care are prioritate în Master Planul de Transport – fără ca proiectele să fie depuse la Comisie”, a explicat Creţu, la o conferinţă de presă susţinută alături de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la sediul municipalităţii.

Comisarul european a menţionat că încă din prima zi a mandatului său a tras „semnale de alarmă”, asupra „nevoii de conectare a României la reţeaua europeană de transport şi autostrăzi”. Precizările au fost făcute în replică la o întrebare din partea mass media referitoare la o eventuală susţinere pentru protestul „România vrea autostrăzi #şîeu”.

„Există un Master Plan de Transport, aprobat de Comisia Europeană încă din anul 2015 şi pentru mine este absolut inexplicabil de ce, după ce o ţară îşi stabileşte priorităţi, nu depune şi proiecte aferente către Comisia Europeană. Pentru că, ştiţi foarte bine, proiectele se realizează în statele membre, Comisia le aprobă pe cele în valoare de peste 50 de milioane de euro. După părerea mea, orice semnal este binevenit pentru a accelera realizarea de proiecte şi implementarea lor. Pe de altă parte, este foarte trist că România e pe primul loc în ceea ce priveşte rata mortalităţii în accidente rutiere. Infrastructura de transport înseamnă, de fapt, investiţii, locuri de muncă, o viaţă mai bună pentru cetăţeni”, a precizat Creţu.

Comisarul european a declarat că în acest moment la Bruxelles sunt în curs de evaluare doar „câteva proiecte noi” depuse din partea României.



„În analiză, din păcate, nu mai avem decât câteva proiecte noi în curs de evaluare. Cel mai important este cel al Centurii de sud a Bucureştiului. Sper că se vor termina în două-trei săptămâni consultările interservicii şi că vom putea aproba finanţarea pentru acest proiect important, care va degreva traficul din Capitală. De asemenea, avem în analiză un proiect privind îmbunătăţirea serviciilor de transport pentru linia 2 de metrou; un proiect privind protecţia şi reabilitarea zonei de coastă; trei proiecte de infrastructură de apă, în valoare de trei miliarde de euro. Bani avem, aşteptăm proiecte noi şi cred că e foarte important să ne unim toate eforturile. Sigur, să nu politizăm, aici nu e vorba de politică, ci de dezvoltarea ţării şi de îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi de folosirea la maximum a acestei şanse istorice pe care o avem, de a avea aceste fonduri europene care vin în mod gratuit în ţară, dar pentru care trebuie depuse proiecte la Comisia Europeană, pe care le aşteptăm în continuare”, a precizat Creţu.

Ea a explicat că în timpul mandatului său au fost aprobate 49 de proiecte din domeniul infrastructurii din România.

„În ceea ce priveşte infrastructura, am aprobat în timpul mandatului meu 49 de proiecte – aici sunt incluse şi proiectele de apă şi canalizare. 40 de proiecte au fost fazate, sunt cele care nu au fost terminate la timp, pe perioada de finanţare 2007-2014 şi de aceea, pentru a nu se pierde finanţarea europeană din exerciţiul financiar anterior, am decis să le fazăm în două părţi. Aceste proiecte fazate reprezintă 3,1 miliarde de euro, care consumă din actualul exerciţiu 2014-2020. Alt proiect pe care l-am aprobat este legat de autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş, cu o cofinanţare de 246 de milioane de euro din fonduri europene, reabilitarea căii ferate Gurasada-Simeria, 1,3 miliarde euro – este cel mai mare şantier feroviar din Europa, realizat pe fonduri europene la ora actuală, linia de metrou M6 (609 milioane euro)”, a spus Creţu. AGERPRES



AradulDeAzi.ro

Eveniment

ANM, prognoza meteo. Meteorologii aduc vești proaste! În ce zone din țară vin ploile | Aradul De Azi

Publicat

pe

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele zile, iar veștile nu sunt tocmai bune pentru români. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 20-22 martie, vremea se va răci în anumite regiuni ale țării, chiar dacă regimul termic se va menține mai cald decât normalul acestei perioade.

În următoarele zile, în estul Olteniei și în partea de vest a Munteniei va ploua. De asemenea, vântul va sufla slab până la moderat în Dobrogea și Bărăgan, dar și în restul teritoriului.

În Banat, Crișana și Moldova, temperatura maximă se va situa între 11 și 16 grade Celsius, iar în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, valorile termice se vor situa între 13 și 19 grade Celsius. În București, vremea se va încălzi spre sfârșitul săptămânii, maximile termice atingând 18 grade Celsius.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Acești români rămân fără pensii. Protest la Bucureşti după Paşte | Aradul De Azi

Publicat

pe

Foștii militari angajaţi pe bază de contract, disponibilizaţi în perioada 2006-2010, din motive neimputabile acestora nu se vor putea bucura de pensie. Aceștia se judecă cu Ministerul Apărării pentru pensiile lor în instanţe, iar unica soluţie care le mai rămâne în momentul de faţă este să îşi caute dreptatea la CEDO.

„După ce am primit numai decizii pe linie de respingere sau amânare în instanţele de judecată în baza deciziei aberante a CCR nu mai avem prea multe lucruri de făcut. Justiţia nu ţine cont de decizia CNCD, iar motivaţiile acestora sunt puerile şi de-a dreptul aberante întrucât menţin dreptul de a ieşi la pensie numai al militarilor în activitate ori noi nu am avut nici un drept şi logic că nu mai suntem militari dacă am fost daţi afară din motive neimputabile nouă. Noi suferim astăzi o discriminare crasă în raport cu cei activi şi nici măcar nu am primit în momentul disponibilizării peste noapte salarii sau solde compensatorii. Cu părere de rău vă spun că situaţia noastră este cunoscută de politicieni şi unii dintre aceştia o tratează electoral. Domnul Mihai Fifor a depus o serie de modificări la legile 223/2015 şi 384/2006, care nu au nicio legătură cu situaţia noastră. Totul este o batjocură şi un joc de imagine pe spinarea noastră. Singurul care a înţeles şi a depus un amendat de modificare a articolului 21 din legea 223/ 2015 este domnul deputat Florin Roman. Să sperăm că iniţiativa dânsului va intra în dezbatere întrucât vine cu soluţii pertinente la situaţiile noastre”, au declarat, pentru Jurnaliştii.ro, surse din cadrul foştilor militari angajaţi pe bază de contract.

Potrivit acestora, mitingul de protest din mai din faţa Ministerului Apărării Naţionale este ultimul semnal de alarmă al disperării unor militari umiliţi de sistem.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Urmează partea cea mai periculoasă pentru UE | Aradul De Azi

Publicat

pe

„Dovada că guvernul PSD-ALDE lucrează pentru ruși.

De câteva luni de zile va spun că multe din deciziile guvernului au legătură directă cu Moscova.

Mă tot întrebam de ce nu fac FSDI mai repede. Ne spuneau că este esențial pentru programul de guvernare al PSD + ALDE.

Dacă va mai aduceți aminte anul trecut Ungaria castiga dreptul de a exportă gazele românești exploatate off – shore.

Dar, Putin, Dragnea și V. Orban aveau nevoie de un vehicul financiar prin care să finanțeze achiziționare de active, resurse în țări cu importantă strategică din UE. Un vehicul prin care să intre bani rusești și să iasă bani “curați”.

După cum știți Rusia este supusă unor sancțiuni economice din partea partenerilor noștri strategici. România este obligată să respecte aceste sancțiuni.

În 2017 guvernul a inițiat un proiect de lege prin care România își majoră participația la o banca cu sediul la ..atenție, Moscova.

Ce este cu această banca?

Banca se numește Banca Internațională de Investiții. Este o banca înființată pe vremea comuniștilor pentru zona economică controlată de URSS. După 1990 Polonia și Ungaria s-au retras. România nu. Iar banca, evident rămăsese fără activitate.

Vladimir Putin a resuscitat această banca în 2012. Relațiile sale personale cu Victor Orban au făcut că Ungaria să revină că acționar al acestei bănci în 2015. Mai mult, Ungaria a devenit cel mai mare acționar al acestei bănci. Alți acționari, Cuba (va aduceți aminte de escală lui Teodorovici la Moscova în drum spre Cuba), Republica Socialistă Vietnam, Mongolia, etc..

Întrebarea pentru noi, este clară. De ce bagă România mai mulți bani într-un vehicul financiar care nu are legătură cau partenerii noștri strategici? Un vehicul care evident reprezintă interesele Rusiei în UE. Simplu. Pentru că așa vrea Dragnea.

Majorarea de capital pe care a făcut-o România, a fost precedată de vizitele dese ale ministrului de externe ungar la București.

În acealsi timp va aduceți aminte de scandalul legii off-shore. Dragnea a schimabt legea până a ieșit așa cum au vrut rușii.

Sau oug 114/2018. Așa cum v-am arătat de mai multe ori, primii și singurii care au beneficiat au fost rușii. Mai mult, această ordonanță are rolul de a scădea prețul activelor unor bănci și al altor companii private din sectoare diferite ale economiei, pentru a putea fi preluate de “salvatori” prin acest vehicul. Astfel, Rusia devine proprietar în zone strategice din economia României.

BII este una dintre cele mai active pe piață de capital și de obligațiuni din RO. Bineînțeles că achiziționează și obligațiuni de stat.

Aceași banca, controlată direct de Puțîn, se pare că este în procedura de achiziționare a unui pachet important de acțiuni în grupul Digi 24. Interesant, nu?

Este evident, pentru mine, că Putin, V. Orban și Dragnea au creat un vehicul prin care să între bani din afară UE în interiorul UE dar mai ales care să funcționeze în interiorul UE fără să fie sancționat. Asta înseamnă să fii mafiot!

Urmează partea cea mai periculoasă pentru UE.

BII prin decizia rușilor își mută sediul în inima UE. Unde credeți? Da, La Budapesta.

Și mai important. ATENȚIE!

Toți angajații băncii vor avea statut de diplomat. Asta înseamnă că nu pot fi arestați sau reținuți. Punct. Orice ar face. De ce ar avea angajații unei bănci nevoie de acest statut?

Uite așa trei dictatori, fac un vehicul financiar, cu sediul în UE controlat de ruși, și care nu poate fi supus sancțiunilor europene.

Este BII calul Troian al lui Puțîn în inima UE? Da, în opinia mea.

Acum înțelegeți de ce zicea Teodorovici că nu are nevoie de bani de la bănci?

Este clar acum ce este cu escală la Moscova?

Eugen Teodorovici este implicat direct. El este reprezentatul României în boardul guvernatorilor acestei bănci. Mai mult România are și un vicepreședinte executiv în conducerea băncii. Venit din MFP și care stă la Moscova.

La final, câteva întrebări legitime?

– ce părăre au partenerii noștri americani în legătură cu această situație, ei pun sanctiun Rusiei iar guvernul de la București lucrează cu ei?

– ce părăre are CE de aceste golanii ale guvernului Dragnea?

– serviciile de informații române știau de aceste lucruri? Dacă știau l-au informat pe Președintele României?

Eu, senatorul Florin Citu, cred că toate cele prezentate astăzi, alături de poziția guvernului României față de paradisurile fiscale, au un singur scop.

Cineva dorește să creeze un alt parteneriat economic și politic din care să facă parte și România. Un parteneriat economic și politic care să nu se supună rigorilor UE și SUA, dar care să acționeze în interiorul acestor zone.

#RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniiTrebuieSaStie

P.S. Este de neînțeles de ce Dragnea vrea să transfere aurul de la Londra la această banca”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment3 ore inainte

ANM, prognoza meteo. Meteorologii aduc vești proaste! În ce zone din țară vin ploile | Aradul De Azi

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele zile, iar veștile nu sunt tocmai bune pentru români. Conform Administrației Naționale de...

Eveniment6 ore inainte

Acești români rămân fără pensii. Protest la Bucureşti după Paşte | Aradul De Azi

Foștii militari angajaţi pe bază de contract, disponibilizaţi în perioada 2006-2010, din motive neimputabile acestora nu se vor putea bucura...

Eveniment9 ore inainte

Urmează partea cea mai periculoasă pentru UE | Aradul De Azi

„Dovada că guvernul PSD-ALDE lucrează pentru ruși. De câteva luni de zile va spun că multe din deciziile guvernului au...

Eveniment12 ore inainte

Apel pentru Kovesi! Dezvăluiri de ultimă oră din culisele negocierilor | Aradul De Azi

Acesta a făcut un apel la Consiliul European. Mureșan solicită „să ţină cont de evaluarea comisiei de experţi independenţi europeni,...

Eveniment15 ore inainte

Horoscop 20 martie. Acești nativi vor primi o veste bună. Mare atenție la bani | Aradul De Azi

BERBEC Componenta ludică, joaca, are o mare importanţă pentru tine, atât in afaceri cât şi în dragoste. Dar azi nu...

Eveniment19 ore inainte

Mircea Badea i-a luat fața lui Mihai Gâdea. Ce se întâmplă cu Antena 3 | Aradul De Azi

Mircea Badea este cel mai cunoscut jurnalist din România. Mihai Gâdea ocupă locul trei, după Cristian Tudor Popescu. Aceasta este...

Eveniment19 ore inainte

EXCLUSIV/SRI si BCCO ce parere au?

Un nou scandal al dezifectanţilor folosiţi în spitale a izbucnit, marți, în România. Mai multe percheziții au avut loc în...

Eveniment22 de ore inainte

Klaus Iohannis, reacție neașteptată la starea de sănătate a lui Liviu Dragnea | Aradul De Azi

Președintele Klaus Iohannis a reamintit în timpul discursului că în timpul campaniei, PSD le-a promis românilor spitale performante. „PSD-ul, când...

EvenimentO zi inainte

Decizie de ultimă oră! Cum vor fi aleși primarii | Aradul De Azi

PNL a depus un proiect legislativ pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Acesta nu a avut însă prea...

EvenimentO zi inainte

Bianca Andreescu ar putea juca pentru România. Ce spune președintele Federației Române de Tenis | Aradul De Azi

Regulaentul îi permite Biancăi Andreescu să joace pentru România în Fed Cup chiar dacă a reprezentat Canada. George Cosac, președintele...

Știrile Săptămânii