Eveniment
Dupa un corupt implantat la anticoruptie Prahova asistam la un nou scandal la DGA/Situație incredibilă la nivelul conducerii centrale a Direcției Generale Anticorupție – Ziarul Incisiv de Prahova
Un tânăr ofițer, angajat al Serviciului Județean Anticorupție a fost chemat la București pentru ca directorul general al acestei structuri să îl rușineze pentru că l-ar fi supărat pe un supraveghetor implicat în examenul de licență la care polițistul participa, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.
Dacă ați avut impresia că DGA-ul este o instituție unde “integritatea” este crez, ne demonstrează Liviu Vasilescu contrariul. Practicile securiste de intimidare și hărțuire sunt instrumente frecvent folosite de acest personaj care și-a demonstrat de-a lungul timpului impotența profesională.
Totuși, trebuie să ai mare tupeu ca la nici 1 lună de la reportajul Recorder referitor la cazul ofițerului hăituit de la Bihor, să-i ordoni unui subaltern să vină de la Olt la București, din timpul programului în care acesta avea de cercetat fapte de corupție, pentru a-l intimida, pentru a-l pedepsi cu “pshihologul” dar și pentru a-l obliga să își ceară scuze supraveghetorului de la examen, care este și “puțin” judecător la Înaltă Curte de Casație și Justiție.
La fel de ciudat este că de data aceasta Liviu Vasilescu nu a mai ales vreo biserică unde să se întâlnească cu subalternul său, la fel cum a făcut cu familia interlopului defunct Emi Pian, ci “chemarea la centru” s-a realizat cu scopul evident de a-i produce colegului o stare de temere și de demoralizare.
Așteptăm cu foarte mare interes să vedem dacă noul ministru de interne, Cătălin Predoiu, va tolera la rândul său aceste metehne securiste și care nu au nicio legătură cu principiile de drept și integritate. Liviu Vasilescu face parte din gașca secretarului de stat Despescu și i s-au tolerat toate derapajele din ultimii ani.

Ne oferim voluntar să îi scriem demisia domnului Vasilescu pentru că am înțeles că nu prea le are cu scrisul, mai dezvaluie sursa citata la care noi achiesem.
In curând dezvaluiri din interiorul acestei grupari de crima organizata
Mai mult, noi solicitam, OFICIAL, si demisia lui Eduard Miritescu si a acolitilor implantati pe functii in IPJ-uri pentru interese obscure si absconse!
Demisiile domnilor!
„Mă numesc Ciorîia Gheorghe Giorgian, sunt absolvent al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București promoția 2022, iar în prezent sunt subinspector de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Olt. După finalizarea studiilor, m-am înscris la facultatea de drept european și internațional din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București pentru completarea studiilor. În data de 04.07.2023 a trebuit să susțin examenul de licență la facultatea anterior menționata, sens în care am fost chemați să ne prezentăm la ora 08:00 pentru a ne fi verificate cărțile de identitate și a ne băga in sălile în care vom susține efectiv examenul de licență. Unul dintre supraveghetori, al cărui nume îl voi aminti puțin mai târziu, a început să strige numele studenților în jurul orei 8:20, iar în momentul în care mi-a fost strigat numele, nereușind să ajung foarte rapid la dumnealui, pentru a-i putea prezenta cartea de identitate, acesta fiind nevoit să strige numele meu de 2 ori, a procedat într-o maniera malițioasă, folosind următoarele cuvinte „hai bă ce faci, stau după tine”, zicându-mi să scot mai repede cartea de identitate ca să i-o prezint, însă în momentul în care am scos portofelul pentru a putea prezenta cartea de identitate, acesta s-a deschis la compartimentul unde am legitimația de serviciu, fiind exact lângă compartimentul în care am buletinul, dumnealui putând observa faptul ca sunt polițist, lucru important în ceea ce vă voi povesti mai târziu. După cele întâmplate eu i-am răspuns că noi, studenții, stăm după dumnealui, având în vedere că intrarea în săli ar fi trebuit să se facă începând cu ora 08:00. Ulterior, în timpul examenului de licență, colegii din sala solicitau să meargă la toaletă, iar asistentul/profesorul universitar sus amintit a avut o reacție malițioasă din nou, adresându-ne, nouă, tuturor o întrebare ironică, întrebându-ne dacă procedam în același fel în cazul în care eram la susținerea examenului la INM, moment în care eu l-am întrebat pe dumnealui daca cele doua instituții se pot compara, respectiv Universitatea Nicolae Titulescu și Institutul National al Magistraturii, moment în care acesta s-a enervat foarte tare, spunându-mi că sunt obraznic, și solicitându-mi să îi înmânez cartea de identitate ca să îi facă o poza. Imediat după ce a primit cartea de identitate de la mine, acesta a scos telefonul, ținând cartea de identitate într-o poziție care să îi permită să o fotografieze, moment în care eu i-am spus faptul că nu este legal să faci poze după cartea de identitate a altei persoane, acestea fiind date cu caracter personal, totodată zicându-i ca dacă vrea să aibă datele mele, să ia o foaie și să le noteze(deși datele cu caracter personal pot fi notate doar într-o agendă înregistrată). În acel moment mi-a înmânat cartea de identitate și m-a mutat într-o altă bancă, undeva în spatele clasei. În momentul in care m-am așezat în bancă, acesta s-a asigurat de faptul ca nu îl aude nimeni, și m-a întrebat ironic „Bă ești prost?” după care mi-a luat cartea de identitate și a dus-o la catedră pentru a îmi nota datele de pe aceasta(cel mai probabil într-o agendă personală sau pe o foaie, nicidecum într-o agendă înregistrată), sau poate chiar a pozat-o, nu am certitudine ce a făcut cu cartea mea de identitate. După aproximativ 3 minute, acesta s-a întors la mine, mi-a dat înapoi cartea de identitate și m-a întrebat în repetate rânduri unde lucrez ca să vorbească el cu șefii mei( lucru destul de important în cele pe care le voi relata). Moment în care i-am spus faptul că lucrez în cadrul Direcției Generale Anticorupție și că poate vorbi cu domnul Liviu Vasilescu care este Director General, dar totodată l-am întrebat și pe dumnealui cine este, moment în care acesta mi-a spus că este Nicolescu Alin Sorin, judecător la Înalta Curte de Casație si Justiție și m-a asigurat de faptul că va vorbi cu domnul Vasilescu ca să îi povestească cele întâmplate. De reținut este faptul că acesta și-a declinat calitatea de judecător pentru a mă amenința și intimida spunându-mi că atitudinea mea nu este una demna de un polițist, moment în care i-am zis că atitudinea lui nu este una demnă de un judecător, eu fiind un simplu student care dorea doar să-și susțină examenul de licență. Aceasta întâmplare fiind o speță aproape identica cu aceea a procurorului Daniel Horodniceanu, doar că aici, amenințările făcute de domnul judecător de la Înalta Curte de Casație si Justiție nu au fost deșarte, pentru că, în aceeași dată în care am susținut examenul de licență, adică 04.07.2023, la ora 22:14 primesc mesaj pe WhatsApp de la șeful Serviciului Județean Anticorupție Olt( seful meu nemijlocit) , mesaj care spunea că trebuie să mă prezint la direcție în ziua imediat următoare, adică 05.07.2023 la ora 10:00 pentru a mă vedea cu domnul Director General Liviu Vasilescu, fără a îmi fi comunicat vreun motiv. De asemenea, în momentul în care am întrebat dacă mă pot deplasa cu autoturismul de serviciu, mi s-a comunicat că a fost data dispoziție să nu mi se permită să folosesc autoturismul de serviciu. În data de 05.07.2023, ora 06:00, am procedat la deplasarea spre Direcția Generală Anticorupție din municipiul București, cu autoturismul personal, pentru a mă prezenta la biroul domnului Director General. În jur de ora 09:25 am intrat în sediul Direcției Generale Anticorupție, unde în momentul în care jandarmul m-a salutat, m-am prezentat, am spus cine sunt și de ce am venit, sens în care acesta a apelat-o pe doamna secretar a domnului Director General Liviu Vasilescu, care i-a comunicat jandarmului să îmi zică să merg către biroul domnului Vasilescu. Lucru care s-a și întâmplat, am ajuns la biroul domnului Director General la ora 09:30, așteptându-l pe acesta până undeva în jur de ora 10:00. La ora menționată anterior, și-au făcut apariția domnul Director General, chestor șef de politie, Liviu Vasilescu și doamna Director General Adjunct, comisar-șef de politie, Manuela Popescu, aceștia invitându-mă in biroul domnului Director General pentru a putea discuta. Aceștia m-au întrebat daca știu de ce sunt aici, răspunsul din partea mea fiind unul negativ. Apoi aceștia mi-au spus că mă aflu acolo din cauza discuției purtate cu domnul judecător Nicolescu Alin Sorin, iar domnul Vasilescu chiar spunându-mi că daca nu îmi place la Direcția Generală Anticorupție, să plec la poliție, fiind oarecum o amenințare voalată din partea lui. Atât domnul Director General cât și doamna Director General Adjunct au început să îmi zică că atitudinea mea a fost una greșită și că am făcut de ras Direcția Generala Anticorupție prin atitudinea pe care am avut-o ( aparent, să nu fii lăsat calcat in picioare, să fii demn și să nu accepți abuzurile înseamnă să pătezi imaginea și să faci de ras instituția), aceștia spunându-mi totodată că domnul judecător Nicolescu Alin Sorin, și-a sunat unii prieteni din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, prieteni care l-au sunat pe domnul Director General Liviu Vasilescu ca să îl întrebe de mine și să îi povestească speța întâmplata. Totodată mi-au fost adresate anumite întrebări legate de viața personală care nu aveau nicio legătura cu cele întâmplate, am fost întrebat cu ce se ocupă părinții mei, probabil pentru a vedea daca sunt și eu „cineva” și dacă am anumite „relații” la oameni influenți, de genul celor pe care le are domnul judecător Nicolescu Alin, de răspunsul meu depinzând probabil modul în care ei mă vor trata in continuare. De menționat este faptul că în momentul în care am încercat să îmi spun punctul de vedere, nu am fost lăsat, pentru că atât Directorul General cât și doamna Director General Adjunct mă întrerupeau, spunându-mi în repetate rânduri că eu am greșit, că sunt mai mic, fiindu-mi adus ca argument și faptul că poate pe viitor, voi comite vreo infracțiune si voi fi judecat chiar de domnul judecător Nicolescu Alin Sorin și că nu este bine să îl supăr. Mi-a fost reproșat și faptul că nu apreciez faptul că lucrez în cadrul Direcției Generale Anticorupție, fiindu-mi zis că daca eram la rutieră, nici măcar pe hol nu stăteam (lucru și comparație care nu-și aveau sensul acolo). De menționat este faptul că pe tot parcursul conversației purtate între mine și domnul Director General și doamna Director General Adjunct, domnul Liviu Vasilescu comunica cu cineva prin intermediul mesajelor pe telefon, probabil folosind aplicația WhastApp, bănuiala mea este că persoana cu care acesta comunica fiind chiar domnul judecător Nicolescu Alin Sorin, iar la un moment dat, în timp ce comunicam cu doamna Manuela Popescu, domnul Liviu Vasilescu m-a fotografiat, lucru pe care l-am putut constata pentru că am observat că avea telefonul îndreptat spre mine și nu îl avea pe modul silențios, fiind surprins de acel sunet specific din momentul în care faci o poză cu telefonul, poză pe care probabil a făcut-o că sa i-o trimită domnului judecător Nicolescu Alin Sorin care aparent gestionează politica de cadre din cadrul Direcției Generale Anticorupție și care are destinele ofițerilor de poliție din cadrul acestei structuri în mâinile lui, lucru care a putut fi demonstrat prin faptul că am fost chemat de urgență, în ziua imediat următoare așa zisului conflict dintre mine și el, la domnul Director General. Menționez faptul că pe tot parcursul discuțiilor purtate dintre mine și domnul Director General si doamna Director General Adjunct, cei doi au încercat în repetate rânduri să folosească tactici de manipulare și să mă convingă că eu am greșit si să-mi zică „să o las așa” (lucru pe care încercau să îl facă, deoarece undeva în timpul conversației eu am zis că mă gândesc să îi fac plângere domnului judecător la Inspecția Judiciară). Un alt lucru destul de important este că pe tot parcursul conversației, domnul Director General, Liviu Vasilescu, îmi zicea „Lucică” (probabil făcând confuzie de la Giorgian la Lucian), lucru care relevă cam cât de mult înseamnă, pentru instituția pe care el o conduce, un tânăr ofițer de poliție. Totodată, cei doi mi-au zis să mă duc la Înalta Curte de Casație și Justiție și să îmi cer scuze personal domnului judecător fiindu-mi argumentat și faptul că daca domnul judecător depunea plângere( acesta neavând vreun motiv să depună plângere pentru că ceea ce am făcut eu a fost complet legal, eu fiind în acel moment un simplu student care doar și-a susținut punctul de vedere și a cerut să îi fie respectate drepturile) eu urma să fiu mustrat, iar în momentul în care eu le-am zis că nu vreau să mă duc să îmi cer scuze, aceștia au insistat, lucru care nu mi-a lăsat altă variantă decât să mă conformez, sens în care mi-a fost înmânat numărul domnului judecător pe un bilețel, pentru a îi da un mesaj când ajung la Înalta Curte de Casație si Justiție.
Aceștia mi-au zis să mă duc la doamna psiholog și după aceea să mă deplasez către domnul judecător pentru a îmi cere scuze( lucru pe care eram gata să îl fac pentru că îmi era frică de influența pe care acesta o are asupra instituției din care fac parte, instituție care ar fi trebuit să nu fie influențată de presiunile politice și de presiunile magistraților, lucru care m-a șocat și m-a lăsat cu un dezgust total). După discuțiile purtate cu doamna psiholog, de altfel, singura care a fost dispusă să asculte și punctul meu de vedere( de reținut că si aceasta a fost probabil o forma de intimidare a mea, pentru a îmi arăta ca aceasta este o metoda pe care domnul Director General si doamna Director General Adjunct o pot folosi pentru a îmi face rău), m-am deplasat către Înalta Curte de Casație si Justiție, sens în care i-am dat mesaj domnului judecător în momentul în care am plecat de la Direcția Generală Anticorupție, spunându-i că ajung în 30 minute, și încă un mesaj în momentul în care am ajuns. Am așteptat în fața Înaltei Curți de Casație si Justiție aproximativ o oră, fără să primesc vreun mesaj de la domnul judecător ( aceasta fiind dispoziția dată de domnul Director General Liviu Vasilescu, să aștept acolo oricât ar fi necesar), iar la un moment dat primesc un apel telefonic de la doamna Director General Adjunct, Manuela Popescu care îmi comunică că domnul judecător Nicolescu Alin Sorin este la sediul Direcției Generale Anticorupție si că pot pleca spre casă, lucru pe care l-am și făcut. La un moment dat, la ora 15:08, respectiv 15:09 primesc două mesaje pe WhatsApp din partea domnului judecător Nicolescu Alin Sorin, mesaje care spun următoarele lucruri ” Sper să înțelegi ceva din ecuația asta pt ca ti a trecut un glont pe la ureche…” respectiv „..si atentie la steroizi ca o aa ti prajeasca creierul”.
Un lucru care trebuie avut în considerare este faptul că aceasta nu este o atitudine demnă de un judecător, mai ales de un judecător la Înalta Curte de Casație si Justiție. Acest om are în mână soarta anumitor persoane, acest om care este încadrat pe o funcție unde nu ar trebui să fie oameni de genul dumnealui, unde ar trebui să fie oameni corecți si imparțiali, oameni care nu fac abuz de funcția pe care o au la ordinea zilei, oameni care nu se joacă cu destinele altor persoane pentru amuzament, oameni care nu folosesc un limbaj de genul pe care domnul judecător Nicolescu Alin Sorin îl folosește, și desigur, oameni care nu fac amenințări atât verbale, dar si prin intermediul mesajelor
Totodată ,această întâmplare mă face să îmi fie frica să mai lucrez în spete in care vor fi cercetați oameni influenți deoarece v-am prezentat exemplul perfect de ce se întâmplă în momentul în care doar ai păreri contradictorii cu cineva cu o funcție înaltă, ce să mai zic de momentul în care faci cercetări cu privire la o persoana de genul.
Menționez faptul că mă tem pentru cariera mea deoarece domnul judecător Nicolescu Alin Sorin pare să fie atât de influent încât să poată controla conducerea Direcției Generale Anticorupție ca pe niște simple marionete. Totodată, având în vedere faptul că influența dumnealui pare să fie atât de mare, există posibilitatea ca acesta să aibă influență și la nivelul DGPI, acesta putând să facă presiuni ca să îmi fie retras accesul la informații clasificate.”
(Cerasela N.).
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna
Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.
Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.
Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto
Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.
Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.
De ce jantele atrag prima data atentia
La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.
In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.
Anvelopele, dincolo de estetica
Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.
La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.
Comunitatea si spiritul competitiv
Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.
Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.
Influenta culturii auto internationale
Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.
BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad
Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.
Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.
Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor
Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.
Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.
Evenimentele ca motor al comunitatii locale
In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.
Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.
Impactul economic al evenimentelor auto
Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.
Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.
Diversitatea masinilor si a stilurilor
Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.
Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.
Social media si extinderea impactului
In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.
Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.
Viitorul evenimentelor auto in Arad
Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.
Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.
Concluzie: pasiunea se construieste din detalii
Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.
Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
acum o lunăLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Uncategorizedacum o lunăDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum o lunăVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSTUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniXiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables
-
Afaceriacum 4 săptămâniCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum o lunăSamsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCe să vizitezi în Arad în 2026: ghid complet pentru o călătorie memorabilă
