Connect with us

Eveniment

PROMO/Achiziţii în afara legii, pe timp de pandemie, la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

„Iți tai capul f***-ți rasa mă-tii, vin și te iau din pat și acolo la tine, de față cu mumă-ta și cu tac-tu îți tai capu’!”

Acestea sunt replicile pe care un polițist le-a auzit de la patronul unui restaurant unde a intervenit deoarece era organizat un eveniment privat, în condițiile în care la acel moment erau interzis.

Detaliile conversației sunt greu de digerat și demonstrează că în unele județe, șefii au legături bolnăvicioase cu oameni de afaceri și politicieni.

Într-o seară de sâmbătă, în orașul Strehaia din județul Mehedinți, un agent de poliție primește un pont că la restaurantul din centru este ditamai paranghelia cu zeci de persoane, ocazionată de organizarea unui botez. Polițistul, singur în serviciu, din lipsă de personal, se deplasează la restaurant, ajunge în interior si toți mesenii sunt cu lecția învățată, fiecare spune că nu se cunoaște cu celălalt și că au venit individual să servească masa la restaurant.

Colegul nu reușește să identifice suficiente probe pentru a putea stabili cu certitudine că este vorba despre o petrecere privată, interzisă la acel moment, însă o parte din cei prezenți încep să părăsească localul. Apoi polițistul le pune în vedere angajaților restaurantului că dacă va putea proba suspiciunea conform căreia a fost organizată o petrecere, interzisă de contextul pandemic, îi va sancționa contravențional, după care părăsește localul în cauză.

La scurt timp, agentul de poliție iese din serviciu și îi informează pe colegii lui solictându-le să manifeste atenție cu privire la activitatea de la acel local. În drum spre casă, în jurul orei 23:00, agentul este sunat de mai multe ori pe telefonul personal de pe un număr pe care nu îl cunoștea. În momentul în care a răspuns, la celălalt capăt era patronul restaurantului la care a fost în urmă cu puțin timp pentru a efectua verificări.

Patronul, pe un ton amenințător, într-o cascadă de injurii și cu scopul evident de a-l intimida, îi spune în față că vrea să știe unde este pentru a se deplasa spre el. Polițistul refuză, apoi patronul din Strehaia se dezlănțuie la adresa lui, iar printre altele îi spune: Iți tai capul futu-ți rasa mă-tii, vin și te iau din pat și acolo la tine, de față cu mumă-ta și cu tac-tu îți tai capu’!”

 

 Discuția continuă în același registru, patronul spunându-i polițistului că va fi „sancționat profesional ” – indiciu clar că acesta are șefi sus puși care sunt la dispoziția lui. De fapt, iritarea cea mai mare a patronului exact aceasta este, că îi are la degetul mic pe șefii din poliție iar un „prost” de agent și-a permis să-l controleze tocmai pe el.

Mai mult, la un moment dat intervine și soția patronului care vorbește despre un aspect pe care doar șefii agentului îl cunoșteau, respectiv că nu ar fi efectuat cercetarea la fața locului în cazul unui accident din trecut. Asta pentru că polițistului nu-i venise avizul de poliție judiciară și nu avea voie să efectueze această activitate. Un alt indiciu zdrobitor cu privire la faptul că șefii Poliției din Mehedinți discută aspecte operative, profesionale cu „sponsorii” lor.

Apogeul întâmplării însă doar acum vine. A doua zi dimineață, polițistul își anunță șefii cu privire la amenințările la care a fost supus, însă aceștia l-au repezit și i-ai transmis mesajul subliminal de a nu face nimic, spunându-i că „acestea sunt riscurile meseriei”. În aceeași zi, duminică, polițistul se prezintă la sediul unității de poliție pentru a intra din nou în serviciu la ora 14:00 și constată cu surprindere că este planificat să își exercite atribuțiile de serviciu exclusiv în localitățile din afara orașului Strehaia. Neoficial, modificarea s-a produs pentru că același patron mai avea pregătite niște evenimente private și nu trebuia să fie deranjat.

A treia zi, luni, agentul constată că nu este căutat de niciun șef ierarhic, cu toate că a depus acel raport amănunțit referitor la ce a constatat la restaurantul în cauză și la amenințările cu moartea la care a fost supus. Apoi se interesează dacă șefii au respectat procedura și au înregistrat dosar penal pentru infracțiunea de „ultraj” și află că nu. Pe cale de consecință, agentul de poliție depune personal plângerea la parchet, însă un apropiat îi spune că ar fi mai bine să o lase moartă, pentru că patronul restaurantului respectiv își petrece timpul mergând  la fotbal, săptămânal, atât cu șeful său de la Strehaia cât și cu șeful Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți.

După numai câteva zile, agentul este chemat la Control Intern pentru a i se comunica faptul că s-a depus o plângere penală împotriva sa de către patronul localului în cauză. Acesta susține în plângerea formulată că în toamna anului trecut, colegul nostru l-ar fi oprit și i-ar fi cerut șpagă să nu îl testeze cu etilotestul. Plângerea a fost înregistrată după ce agentul l-a reclamat pe patronul în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. Probabil că la acest moment vă întrebați și voi, ca și noi, cine l-a „sfătuit” pe patron să procedeze în această manieră. Răspunsul este, într-adevăr, greu de anticipat.

De atunci au trecut luni bune, fără ca măcar să fie efectuat vreun act de urmărire penală în plângerea formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ultraj”. Tânărul agent este nimeni altul decât Robert Popa. Același polițist pe care îl lăudam că a donat daunele morale pretinse unui „bombardier” din Strehaia, în cuantum de 5000 lei, care l-a amenințat după ce colegul nostru i-a reținut permisul de conducere.

https://www.facebook.com/europolromania/photos/a.1108286389268564/3600505503379961/?type=3

Cum să ne mai gândim că sistemul se va curăța de asemenea metehne, când vedem că cei tineri sunt deznădăjduiți, sunt demoralizați sau chiar hărțuiți dacă nu respectă politica de „clan” pe care unii șefi din poliție o practică la nivelul județelor. Pe ministrul Bode îl interesează porcii zburători și mai puțin potențialele fapte de corupție din sistem. Ne întrebăm în acest context, ce este mai grav, faptul că un agent de poliție a făcut o glumă cu un porc, sau că șefii unui agent au făcut non-combat în fața unui ipochimen care își permite să vorbească în acest hal la adresa unei uniforme, chiar știind că este înregistrat, dezvaluie cei de la sindicatul Europol.

Mai mult, sindicatul EUROPOL va sesiza toate structurile abilitate în acest sens și va asigura asistență juridică polițistului pentru ca faptele la care a fost supus, să nu rămână nepedepsite. (Cristina T.).

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna

Publicat

pe

De

Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.

Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto

Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.

Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.

De ce jantele atrag prima data atentia

La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.

In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.

Anvelopele, dincolo de estetica

Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.

La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.

Comunitatea si spiritul competitiv

Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.

Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.

Influenta culturii auto internationale

Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.

Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.

BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad

Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.

Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.

Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor

Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.

Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.

Evenimentele ca motor al comunitatii locale

In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.

Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

Impactul economic al evenimentelor auto

Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.

Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.

Diversitatea masinilor si a stilurilor

Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.

Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.

Social media si extinderea impactului

In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.

Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.

Viitorul evenimentelor auto in Arad

Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.

Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.

Concluzie: pasiunea se construieste din detalii

Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.

Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

sibiu jazz festival 2026 sibiu jazz festival 2026
Cultură17 ore inainte

Sibiu Jazz Festival 2026 aduce cinci zile de jazz la Sibiu, între 2 și 6 septembrie

Sibiu Jazz Festival revine între 2 și 6 septembrie cu cea de-a 54-a ediție, continuând o tradiție care aduce împreună...

Planul de lumină al locuinței: lumeni, straturi și circuite calculate înainte de tencuială Planul de lumină al locuinței: lumeni, straturi și circuite calculate înainte de tencuială
Uncategorized2 zile inainte

Planul de lumină al locuinței: lumeni, straturi și circuite calculate înainte de tencuială

Cât de multă lumină îți trebuie, de fapt Majoritatea proiectelor de amenajare pornesc de la finisaje și mobilier, iar lumina...

Uncategorized4 zile inainte

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone Foto – Alina Kondrat...

Uncategorized4 zile inainte

Philips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa

Noul parteneriat combină atmosfera Ambilight imersivă, calitatea imaginilor premium și performanța audiovizuală cinematografică pentru o experiență de joc mai captivantă....

Uncategorized5 zile inainte

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized5 zile inainte

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized5 zile inainte

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized5 zile inainte

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized6 zile inainte

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

Antreprenor scriind conținut de marketing pentru afacerea sa la un laptop, într-un birou mic Antreprenor scriind conținut de marketing pentru afacerea sa la un laptop, într-un birou mic
Afaceri6 zile inainte

Content marketing pentru afaceri mici: de unde începi

Ce tipuri de conținut aduc clienți reali unui IMM: articole utile, studii de caz, răspunsuri la întrebări frecvente și un...

Știrile Săptămânii