Connect with us

Eveniment

Cum deosebim legumele tratate de cele netratate? Un expert a făcut o demonstrație. VIDEO – Capital | Aradul De Azi

Publicat

pe

“Trebuie să avem înredere în toate produsele care sunt la piață și în supermarket, că așa e normal. Nu cred că cineva într-un supermarket ar putea să introducă tomate contaminate.

Toți ne dorim să cumpărăm produse autohtone, produse din soiuri românești, dar cred că ceva sfaturi sunt binevenite oricând. Mă refer aici în primul rând la alege pe cât posibil tomate autohtone, unele care nu sunt uniforme, aceeași dimensiune… Asta înseamnă că sunt soiuri autohtone. De asemenea, trebuie să avem mare grijă atunci când le alegem, să evităm să consumăm fructe care sunt tratate cu stimulatori de creștere, pentru că sunt produse cancerigene. Aceste tomate, atunci când sunt secționate se poate vedea acea inimă a fructului.

Avem un sortiment de tomate produs în România, cu fructul mediu, undeva la 30-50 de grame, din supermarket. Se poate observa că nu a ajuns la maturitate. De obicei, producătorii le recoltează într-o anumită fază de maturitate.

Trebuie să alegem tomate care au culoarea uniformă

Avem si un soi hibrid, pentru că fructele sunt uniforme, comparativ cu cele obținute din soiuri sau din populații românești, tradiționale. Are o culoare uniformă pe toată suprafața fructului, ceea ce înseamnă că ar trebui să căutăm astfel de fruct.

Facem acum o secțiune și la un fruct obținut în Grecia. Are o culoare destul de frumoasă, care seamănă foarte mult cu un fruct obținut în România. Este un fruct de calitate.

Tăiem și o roșie din Spania. Fructul este ajuns la maturitate și are o culoare destul de plăcută.

Trebuie să urmărim pe cât posibil țesutul din interior, care este în interiorul fructului.

Foarte mulți colegi, foarte mulți prieteni mă întreabă des care sunt cele mai bune tomate. E vorba de cele care sunt produse într-un sistem pe cât posibil ecologic, sustenabil, unde se folosesc cât mai puține elemente chimice de sinteză.

Inevitabil, de la producătorii mici, datorită faptului că de foarte multe ori nu au cunoștințe specifice, le pot trata, fertiliza cu diferiți compuși care ajung în fructe și care arată destul de frumos.

Deci, cred că atât tomatele autohtone, cât și cele din import, pot fi sănătoase, dar în același timp pot fi și dăunătoare organismului.

Un produs frumos, nu neapărat este tratat

Se caută roșii care au o anumită fermitate, o anumită textură, ca să reziste foarte mult, atât la piață, cât și în supermarket.

De exemplu, un fruct care este stimulat, este un fruct deformat, nu este uniform, are o zona pistilară alungită. Asta înseamnă că este un fruct care este tratat cu substanțe biostimulatoare. Dacă îl tăiem se poate observa că inima fructului este de culoare albicioasă, ceea ce înseamnă că a fost un fruct forțat, comparativ cu un fruct uniform, care să aibă aceeași culoare.

Țuguiul arată că este o roșie tratată cu biostimulator. Sunt totuși și câteva soiuri omologate, care au țugui. Dar în general, toate care nu își păstrează forma și au una alungită, sunt tratate cu substanțe biostimulatoare.

Diferența dintre o roșie cu țuguri natural și una cu țugui în urma tratării nu se poate stabili decât în urma analizelor, sau pe baza încrederii în producător. În momentul în care mergem la piață vedem producători cu doar câteva roșii, acela e producător, restul, cu cantități mari, sunt doar comercianți.

Un produs frumos, nu neapărat este tratat. Pot fi produse frumoase, uniforme, sănătoase. În același timp, pot fi și produse care sunt obținute într-o agricultură intensivă, fără sol, în care se folosesc mulți fertilizanți.”, a declarat profesorul de legumicultură, Vasile Stoleru la Digi24. 

Sursă foto: Dreamstime

AradulDeAzi.ro

Eveniment

Aici se vede în toată splendoare ei infamia lui Sorin Cîmpeanu, garantul aplicării proiectului România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Disperat sa mai ia și el o diurna (din cauza pandemiei nu prea s-a mai plimbat aiurea prin Europa, la tot felul de întruniri / întâlniri etc. etc., unde oricum nu făcea nimic, mai bifa  o excursie și cel mai important lua diurna!).

Va aduceți aminte sa fi făcut ceva într-un an si jumătate de când e ministru (sigur cel mai slab după 90, ca sa nu spunem altfel … șmecheria cu platoul continental, ce a făcut el , bla, bla, bla, a fost deja demontata, in fapt s-a ocupat exclusiv o forma de avocatura din Londra, pe bani mulți de-altfel , de la buget bineînțeles…) Nimic … MCV? Schengen? Vizele pentru SUA?

Nimic…

Având școala mentorului lui de suflet, marele anticorupt ADRIAN NĂSTASE, tot da Comunicate unde prezintă … nimic, in fapt …

Poate o sa explice cum a reușit sa distrugă efectiv ce mai funcționa in MAE, cum a adus anumite persoane in funcții de conducere ce l-au ajutat in aceste “demers” (din prostie, neprofesionalism sau poate intenționat), poate explica situația concursurilor si altele … nu e acum momentul, si noi facem investigații in acest sens si le vom prezenta atât cititorilor cât si instituțiilor statutul cu atribuții in domeniu …

Dar sa revenim … deci, sub umbra unui Forum Diplomatic in Antalya /Turcia , mult mediatizat pe Facebook -ul MAE (unde , apropos’ , tot ce apare cu si depsre el are maxim 20-30 aprecieri, probabil / sigur consilieri / secretare ce, de voie, de nevoie , ii dau like … jenant ca ministru sa ai atâtea aprecieri …) unde bineînțeles ca bla, bla, bla (sau Da un comunicat cu ce ai făcut concret pentru România la acest forum îl vom publica), se întâlnește cu cine credeți?

Cu Victoras Ponta, fostul contracandidat al domnului Iohannis , cei doi fiind foarte buni prieteni, colegi (amândoi asistenți ai marelui profesor universitar ADRIAN NĂSTASE ).

Dar, ca obrăznicia sa nu fie chiar evidentă, Victoras a postat pe propriul Facebook poze de la Forum, sa nu ii creeze probleme prietenului sau … așa ca vi le prezentam si noi pentru a aprecia fiecare … (plus Bonus o recenta apreciere a aceluiași Ponta fata de prietenul lui AURICĂ … și așa guvernul PNL e laudat de Ponta , tare asta … )!

Pai nu mai bine, Victoras (nu rimează cu “viclean copil de casa “ ) îl iei pe TRABUCICA direct la Pro România, poate așa si intrați la guvernare!?

Ce spune-ți domnule Președinte, ati fi de acord, sa nu se mai piteasca si băieții ăștia așa , ca le e greu si lor totuși!? (Sava N.).

N.R Cumva la acest forum, monsieur (replicile Caragiu- Moraru din “Actorul si sălbaticii “ se potrivesc de minune aici) TRABUCICA, sunteți singur (apropos de diurna) sau însoțit de familie? Din … curiozitate , ca tot e mare, soare, Antalya, totul plătit și basca, ia uite cum s-a nimerit, Weekend prelungit de Rusalii !

Citeste in continuare

Eveniment

Neimplicarea, indiferența și tăcerea complice lucrează în favoarea lui Sorin Cîmpeanu, care se pregătește să dea o nouă lovitură CNATDCU/ Linia proiectului prezidențial România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova.

In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut fantome deghizate in masini de gunoi neinscriptionate si se acrediteaza ideea ca mafia gunoiului se pregateste sa puna mana pe salubritatea din judet, cu ajutorul lui „Portocala”, fost procuror, punand sub semnul intrebarii licitatia pentru noua firma care va inlocui ROSAL, in Prahova sunt aduse din alte judete peste 30.000 de tone de deseuri „menajere”, la o groapa de gunoi din Boldesti – Scaieni.

Rampa ecologică de la Boldești-Scăeni a fost deschisă în august 2001, pe o suprafață totală de 13,8 hectare si cu o capacitate de depozitare de peste 2,5 milioane de metri cubi. Actualul proprietar, Vitalia Servicii pentru Mediu, se lăuda în 2011 cu o extindere de încă 250.000 de metri cubi a spațiului de depozitare, suprafata noii alveole fiind de 1,5 hectare.

Compania a făcut un pui în orașul Băicoi, unde administrează, tot din 2011, o altă rampă ecologică, prin subsidiara Vitalia Salubritate Prahova.

Această afacere a beneficiat de consultanța firmei KVB Economics din București, fondată de PDL-iștii Silvian Ionescu și Sulfina Barbu. În acel moment, cei doi erau ieșiți din KVB și ocupau funcțiile de comisar-șef al Gărzii de Mediu și, respectiv, ministrul Mediului.

Fost rugbist de performanță, Octavian Morariu, managerul Vitalia, fost preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) și preşedinte al Federaţiei Europene de Rugby (FIRA-AER). Banii îi vin însă din afacerile cu deșeuri, iar apetența pentru domeniu se trage din trecutul său de angajat al multinaționalei franceze Veolia Group– cel mai puternic brand european pe piața serviciilor comunitare. La sfârșitul anilor 80, în plin comunism, Octavian Morariu a emigrat în Franța unde și-a început cariera lucrând pentru concernul Vinci și reprezentanțele sale din Europa Centrală și de Est, apoi pentru Veolia. În 2003, Morariu a fost numit șeful Agenției Naționale de Sport – funcție cu rang de secretar de stat în guvernul Năstase.

Firma Vitalia Servcii Pentru Mediu a fost înființată în decembrie 2006 și, câteva luni mai târziu, în 2007, prelua sistemul prahovean integrat de management al deșeurilor.

Oare sunt respectate normele in judetul Prahova privind închiderea sau monitorizarea gropilor de gunoi atunci când capacitatea acestora este depășită?

Specialistii in domeniu din Ministerul Mediului consultati de ziarul Incisiv de Prahova au confirmat ca aceste norme nu sunt respectate si ne-au prezentat o schema a mafiei, cu exponenti ce ajung la varful statului. O vom prezenta intr-un articol separat.

În momentul în care avem o groapă de gunoi, aceasta emană metan, un gaz cu efect de seră declarat.

Acestea sunt al treilea poluator la nivel mondial, responsbil pentru încălzirea globală și pentru situația pe care o avem acum, pentru că ne uităm afară și nu mai înțelegem dacă este vară sau toamnă.

În momentul în care se dă o autorizație pentru deschiderea unei gropi de gunoi se constituie un fond de închidere.

 În momentul în care gropa de gunoi a ajuns la capacitatea declarată, groapa respectivă trebuie închisă. Din cauza asta trebuie să ai niște bani puși deoparte ca operator, într-un cont special dat de către cel care te-a autorizat. Acești bani trebui folosiți pentru închiderea și monitorizarea gropii pentru a nu avea emisii în atmosferă sau viitoare incendii. În momentul de față nu știu dacă putem să numărăm pe degetele de la o mână toate gropile care au dat acești bani și au constituit acest fond.

De remarcat este si faptul ca, un scandal de proportii a cutremurat Vitalia, fiind vorba de percheziții  care au vizat mai multe infracțiuni de spălare a banilor, prin crearea unor multiple circuite fictive cu sume de bani, provenind aparent din operaţiuni cu caracter transnaţional şi investiţii de echipamente şi mijloace fixe, cu intenţia de a le transfera în contul unor societăţi controlate, din afara ţării. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională era de aproximativ 1.500.000 de euro. Tot atunci, au avut loc și percheziții la Năsăud, mai précis la fostul director al Vitalia din februarie 2018, Dan Purel.

Interesant este că, cu ajutor „divin”, la scurt timp după respectivele percheziții, a fost infirmată implicarea Vitalia în respectivele infracțiuni.

In județul Prahova a fost declanșat un război (politico-economic) de proporții. Un război ce miroase urât-foarte urât, atât la propriu cât și la figurat. Din informatiile noastre, curand, acest razboi va avea un „damf” mare de penal…

De asemenea, un război la al cărui final nu va exista niciun învingător, ci doar foarte multe victime- locuitorii județului Prahova.

In acest context, solicitam oficial Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor – Prahova” sa initieze masurile legale care se impun pentru stoparea acestor activitati prin care Prahova ajunge groapa de gunoi din alte judete. Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Eveniment

Pe sub „nasul” autoritatilor peste 30.000 de tone de deseuri menajere (si nu numai) din alte judete sunt aduse, lunar, la o groapa de gunoi din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment9 ore inainte

Aici se vede în toată splendoare ei infamia lui Sorin Cîmpeanu, garantul aplicării proiectului România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Disperat sa mai ia și el o diurna (din cauza pandemiei nu prea s-a mai plimbat aiurea prin Europa, la...

EvenimentO zi inainte

Neimplicarea, indiferența și tăcerea complice lucrează în favoarea lui Sorin Cîmpeanu, care se pregătește să dea o nouă lovitură CNATDCU/ Linia proiectului prezidențial România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Eveniment2 zile inainte

Pe sub „nasul” autoritatilor peste 30.000 de tone de deseuri menajere (si nu numai) din alte judete sunt aduse, lunar, la o groapa de gunoi din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Eveniment3 zile inainte

Huawei revine cu un nou val de reduceri disponibile în acest weekend pe Huawei Online Store

#WorkFromAnywhere cu laptopurile din familia Huawei   București, 18 iunie 2021 – Huawei Consumer BG revine cu o nouă serie...

Eveniment3 zile inainte

Huawei lansează ”AR Insight and Application Practice”, document ce detaliază beneficiile 5G + AR

[Shenzhen, China, 17 Iunie, 2021] La Summit-ul Better World pentru 5G + AR al Huawei, Bob Cai, Huawei Carrier BG...

Eveniment3 zile inainte

Samsung va aduce Open RAN în Europa cu Vodafone UK

Vodafone UK alege Samsung ca partener pentru a implementa comercial, pentru prima dată, pe scară largă în Europa, Open RAN...

Social3 zile inainte

Sergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România, la TIFF

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special...

Eveniment3 zile inainte

Continental Hotels deschide în 2021 patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral

Investiția totală se ridică la suma de 6,85 de milioane de euro. Noile hoteluri rebranduite sunt situate în București, Sibiu...

Cultură3 zile inainte

Continental Hotels a anunțat deschiderea Continental Forum Constanța, noul hotel renovat, parte din portofoliul lanțului hotelier

În același timp, alte trei hoteluri din portofoliul lanțului hotelier au mai fost renovate și vor fi deschise în țară:...

Eveniment3 zile inainte

Panică totală!/Clanurile mafiote din Prahova cu oameni infiltrați în politică și poliție primesc lovitura dupa lovitura/Instanta dejoaca un concurs aranjat la sefia DGA Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Știrile Săptămânii