Eveniment
Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local Sector 1 a transmis, cu Încălcarea Legii, clădirile și terenurile în administrarea a 4 spitale esențiale ale Bucureștiului, pentru a nu le mai finanța – Ziarul Incisiv de Prahova
- Fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” (AFA) din Brașov, generalul (r) de flotilă aeriană Gabriel Răducanu, rămâne fără titlul de doctor în Științe Militare după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor (CNATDCU) a decis că teza de doctorat a acestuia este plagiată.
- Consiliul General al CNATDCU a votat cu unanimitate decizia de retragere a titlului de doctor deținut de Răducanu încă din 2011, după ce o comisie de specialiști ai CNATDCU a constatat, în mod oficial, că teza acestuia este plagiată.
- Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi, și el fost rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pe care îl avea încheiat cu UNAP, unde coordona doctorate.
- Totuși, sancțiunea dată de Comisia de Etică nu a mai fost aplicată de UNAP pentru că Bucinschi și-a dat demisia, o consecință imediată fiind faptul că acesta nu mai poate coordona teze de doctorat.
- Răducanu și Bucinschi sunt legați între ei nu numai printr-o veche prietenie: au semnat amândoi o carte care reprezintă conținutul tezei de doctorat a unui fost student al lui Bucinschi. Respectivul doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, a rămas fără titlul de doctor, care i-a fost infirmat de CNATDCU.
Generalul (r) Răducanu
Pe 17 noiembrie 2020 arătam în exclusivitate pe PressOne faptul că paragrafe disparate sau texte bloc din 78 de pagini din teza de doctorat a lui Gabriel Răducanu sunt plagiate, după ce cu o zi înainte am dezvăluit că acesta devenise conferențiar universitar fără să îndeplinească criteriile cerute de lege.
La acel moment, Răducanu era general de flotilă aeriană activ și rector al Academiei Forțelor Aeriene (AFA) din Brașov.
Exact o lună mai târziu, pe 17 decembrie, președintele Klaus Iohannis semna decretul de trecere în rezervă a lui Gabriel Răducanu începând cu data de 30 decembrie 2020.
Sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat a generalului (r) Gabriel Răducanu, rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov la acel moment, a fost înregistrată la CNATDCU în data de 18 noiembrie 2020.
Dovezile publicate erau unele solide: arătau că o parte din conținutul tezei – adică cel puțin 78 de pagini – erau plagiate.
Lucrarea științifică cu titlul Securitatea aeriană a României, parte integrantă a securității aeriene a NATO și a Uniunii Europene fusese susținută 2011 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) sub coordonarea gen. (r) prof. univ. dr. Mihail Orzeață.
Mai multe pagini din teză sunt plagiate dintr-o lucrare semnată de Mihail Orzeață, conducătorul lui de doctorat, iar altele, din două lucrări semnate de fostul rector al AFA Brașov, generalul (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi, unul dintre cei trei referenți care au aprobat acordarea titlului de doctor pentru Răducanu.
Ceilalți doi referenți care au validat teza din punct de vedere științific au fost Florin Moisescu, și el fost rector al AFA Brașov – în prezent vicepreședinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) –, și Mircea Boșcoianu, fost profesor la AFA, în prezent membru în Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică din CNATDCU.
De altfel, profesorul Mircea Boșcoianu, de la Universitatea Transilvania din Brașov, este unul dintre cei trei profesori care au făcut parte din comisia de lucru a CNATDCU care a confirmat plagiatul.
Ceilalți doi membri ai comisiei de lucru a CNATDCU au fost profesorul Dragoș Petrescu, de la Universitatea din București, și profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Verificarea
Analizarea sesizării a urmat două trasee distincte.
Pe de-o parte, aceasta a fost trimisă la Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” – adică la universitatea la care teza a fost susținută – acolo unde, potrivit procedurii, sesizarea trebuie verificată.
Decizia comisiei de etică a universității care a decis acordarea titlului de doctor este una consultativă.
Surse din mediul academic susțin că decizia Comisiei de Etică a UNAP a fost că teza este plagiată și că a fost însoțită de propunerea de retragere a titlului de doctor acordat lui Răducanu în urmă cu zece ani.
În paralel cu această procedură s-a derulat procesul administrativ în interiorul CNATDCU, care a presupus, inițial, constituirea unei comisii de lucru, validată la finalul anului trecut de către Consiliul General.
Cei trei membri ai comisiei de lucru au analizat în mod distinct sesizarea, iar în rapoartele individuale cu toții au concluzionat că „sesizarea este îndreptățită”.
De altfel, în raportul comun se precizează că „opiniile celor trei membri au coincis, în sensul că toate cele trei rapoarte individuale au concluzionat că sesizarea este îndreptățită”.
În finalul documentului se regăsește și decizia comisie de lucru: „retragerea titlului de doctor acordat autorului tezei analizate”.
Cele două documente – decizia consultativă a Comisiei de Etică a UNAP și raportul comun al comisie de lucru – au stat la baza deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 27 ianuarie 2021 de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Răducanu.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, însă nu este una definitivă, putând fi contestată de Răducanu.
Trecerea în rezervă
Surse din mediul academic susțin că Gabriel Răducanu a luat în calcul ieșirea la pensie după ce la începutul lunii septembrie am dezvăluit faptul că acesta, împreună cu fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, Vasile Bucinschi, a semnat o carte care reprezenta teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară.
Este vorba despre lucrarea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, apărută în iunie 2020.
Titlul cărții are trei cuvinte în plus față de cel al tezei de doctorat „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută anul trecut în martie la UNAP de către comandorul Florentin-Gabriel Giuvară, comandantul Centrului de Operații Aeriene din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.
Coordonatorul de doctorat al lui Giuvară a fost generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi.
Prim-autor pe coperta cărții este trecut Bucinschi, al doilea, Răducanu, iar autorul tezei, Giuvară – cel care se presupune că a muncit pentru respectiva cercetare științifică –, este ultimul.
Lucrarea a fost inclusă de Vasile Bucinschi în fișa de verificare pentru concursul de profesor universitar pe care l-a susținut anul trecut, la finalul lunii august, la Academia Forțelor Aeriene Brașov, pe care o condusese ca rector până în august 2017.
Bucinschi și Răducanu, care și-au însușit conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară, au comis plagiat în acest caz.
La momentul publicării cărții, în iunie 2020, CNATDCU nu verificase și nu confirmase acordarea titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară pentru teza „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută în martie.
La finalul anului trecut, teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară a intrat în analiza CNATDCU, iar Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică a infirmat propunerea de acordarea a titlului de doctor venită de la UNAP.
Consiliul General al CNATDCU a validat decizia de neacordare a titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară.
Întrebat despre contribuția la cartea pe care o semnează împreună cu Bucinschi și Giuvară, Gabriel Răducanu a răspuns într-un mod neașteptat: „Dar curiozitatea de ce vă macină?”, apoi a continuat cu un răspuns mai clar: „Vă dați seama că am scris foarte mult la acea carte”.
Când l-am întrebat despre conținutul identic al tezei și al cărții, generalul Gabriel Răducanu a întrebat, în același stil, „La dumneavoastră care este problemuța?”.
Gabriel Răducanu și-a depus cererea de pensionare după apariția celor două articole despre cariera sa academică – mai exact despre postul de conferențiar ocupat fără a îndeplini criteriile cerute de lege și despre plagiatul în teza de doctorat, apărute la mijlocul lunii noiembrie – , susțin surse din Ministerul Apărării.
Trecerea în rezervă a lui Răducanu a fost avizată mai întâi de Statul Major al Forțelor Aeriene, de Statul Major al Apărării, mai apoi de ministrul Apărării Nicolae Ciucă, iar, în final, decretul de trecere în rezervă a fost semnat de președintele Klaus Iohannis pe 17 decembrie 2020, cu aplicare din 30 noiembrie 2020.
Generalul (r) Bucinschi
Consecințe au existat și pentru celălalt fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov despre care am scris spre finalul anului trecut.
Pe 2 septembrie 2020 publicam în exclusivitate pe PressOne faptul că generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi a fost declarat câștigător al unui concurs pentru un post de profesor organizat la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, universitatea pe care a condus-o în trecut.

La acel moment, Academia era condusă de generalul (r) Gabriel Răducanu, cel cu care Bucinschi semnase câteva luni mai devreme cartea care reprezenta teza de doctorat a fostului student al lui Bucinschi, Florentin-Gabriel Giuvară. Acea carte a fost inclusă în punctajul necesar lui Bucinschi pentru postul de profesor universitar.
Bucinschi a fost declarat „admis” fără să îndeplinească unele dintre criteriile obligatorii cerute de lege – de exemplu numărul de cărți publicate. În plus, acesta a fost admis după ce metodologia de concurs a fost modificată radical înainte de susținerea examenului, criteriile suplimentare impuse de AFA Brașov fiind diminuate.
După ce am publicat investigația în care am arătat că Vasile Bucinschi a plagiat alături de Gabriel Răducanu teza de doctorat a fostului său doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, rectorul UNAP, generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, a numit o comisie de analiză pentru „verificarea și analiza informațiilor publicate în presă”.
Deși Comisia de analiză a propus sancționarea lui Vasile Bucinschi cu desfacerea contractului de muncă din motive disciplinare, iar Comisia de Etică a UNAP a aprobat-o, această decizie nu a fost pusă în aplicare.
Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi și-a dat demisia de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unde avea contract pentru coordonarea de doctorate la Școala Doctorală, în urma unei înțelegeri.
Motivația deciziei prin care s-a stabilit sancționarea disciplinară a lui Bucinschi este uluitoare, ba chiar contradictorie: deși comisia care a anchetat acuzația de plagiat a constatat că 90% din conținutul cărții semnate de Bucinschi, Răducanu și Giuvară este identic cu cel al tezei de doctorat a lui Giuvară, Bucinschi a fost sancționat doar pentru că a publicat respectiva carte înainte ca Giuvară să aibă titlul de doctor atribuit prin ordin de ministru.
Analiza
Comisia de analiză l-a înștiințat pe generalul (r) Vasile Bucinschi despre faptul că analizează acuzația că ar fi plagiat teza de doctorat a comandorului Giuvară în cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”.
Patru zile mai târziu, Vasile Bucinschi și-a prezentat apărarea în fața Comisiei și a pus la dispoziția acesteia cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată împreună cu Răducanu și Giuvară, dar și teza de doctorat a lui Giuvară.
„Comisia a analizat conținutul celor două lucrări în format tipărit și identifică aproximativ 90% similitudine între acestea”, se precizează în raportul Comisie de analiză.
Unul dintre exemplele de diferență între cele două lucrări dat de Comisie de analiză se referă la paginile 7 – 8 din carte, care nu apar în teza de doctorat.
Această afirmație este una falsă și arată faptul că Comisia de analiză și-a făcut superficial treaba. Conținutul de la paginile 7 – 8 din parte, care corespund Cuvântului înainte, se regăsesc în Introducerea tezei de doctorat a lui Giuvară, la paginile 10 – 11.
Exemplele de acest fel pot continua.
Deși Comisia de analiză a constatat că 90% din conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară este identică cu cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată de Bucinschi, Răducanu și Giuvară, concluziile sunt de-a dreptul uluitoare: acuzația de plagiat la adresa lui Bucinschi este „nefondată”.
Explicația Comisiei de analiză este și mai surprinzătoare: cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic” a fost publicată și sub semnătură de autorului tezei, adică a doctorandului Florentin-Gabriel Giuvară.

Comisia nu menționează nimic despre faptul că „autorul tezei” a fost semnat ca cel de-al treilea autor pe coperta cărții, deși s-a constatat că 90% din munca lui a fost asumată de Bucinschi și Răducanu.
Într-o manieră absolut disonantă, Comisia de analiză îl găsește vinovat pe Vasile Bucinschi de două lucruri care nu au legătură directă cu plagiatul, ci de lucruri care decurg din evidentul plagiat comis de acesta și de Răducanu:
- Bucinschi e vinovat pentru că „nu l-a informat și consiliat pe studentul doctorand despre consecințele care decurg din publicarea tezei” înainte de conferirea titlului de doctor;
- Bucinschi e vinovat pentru că a publicat teza lui Giuvară în coautorat cu acesta înainte de atribuirea titlului de doctor, fapt care pune în discuție „imposibilitatea identificării distincte a contribuției fiecăruia [dintre coautori]”, deși Comisia însăși stabilește un procent de 90% similitudine între teză și carte;
„Față de cele constatate, Comisia de analiză propune Comisiei de Etică sancționarea gen. (r) Vasile Bucinschi cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă”.
De la desfacerea contractului de muncă la demisie
Raportul Comisiei de analiză a fost aprobat de Comisia de Etică a UNAP în data de 7 octombrie 2010.
Totuși, potrivit unui răspuns primit de la Biroul de Presă al UNAP și semnat de generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, rectorul UNAP, raporturile juridice ale lui Vasile Bucinschi cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” au încetat, prin demisie, la data de 4 noiembrie 2020.
Acest lucru înseamnă că decizia de desfacere a contractului de muncă pe care Bucinschi îl avea cu UNAP nu a fost pusă în aplicare.
Surse din mediul academic susțin că Bucinschi a ajuns la o înțelegere cu conducerea UNAP pentru a pleca prin demisie.
În același răspuns primit de la UNAP se mai precizează că Consiliul Școlii Doctorale a luat act de solicitarea lui Vasile Bucinschi „privind încetarea raporturilor juridice în calitate de conducător de doctorat”, iar în 14 noiembrie 2020 „a decis scoaterea din evidența Școlii Doctorale, din calitatea de conducător de doctorat asociat și redistribuirea doctoranzilor aflați în îndrumare la acest moment”.
Conducerea UNAP mai susține faptul că Școala Doctorală a UNAP nu va iniția demersuri pentru a-i retrage calitatea de conducător de doctorat a lui Vasile Bucinschi și că „pentru abaterile analizate de către Comisia de Etică a fost dispusă cea mai drastică sancțiune, respectiv desfacerea contractului de muncă, conform Legii 1/2011, art. 312”.
În răspuns se mai precizează că Școala Doctorală a UNAP este singura instituție care derulează studii de doctorat în domeniul Științe Militare, „astfel, domnul gl. fl. aer. (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi nu se poate afilia la nicio altă școală doctorală și nici reafilia la Școala Doctorală a UNAP, în virtutea prevederilor art. 13, litera c) din Regulamentul Școlii Doctorale, care stipulează faptul că încălcarea prevederilor Codului de etică este incompatibilă cu calitatea de conducător de doctorat”.
Nu mai e membru în ASSN
Anul trecut, în luna septembrie, scriam că Vasile Bucinschi a devenit în vara trecută membru corespondent al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), una dintre cele mai opace instituții, înființată de fostul vicepremier Gabriel Oprea și de fostul director al SRI George Maior.
La acel moment scriam că numirea lui Bucinschi în ASSN are legătură cu vicepreședintele instituției, Gabriel-Florin Moisescu, general de flotilă aeriană și fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov exact înaintea lui Bucinschi.
Recent, numele lui Bucinschi a fost scos din lista de membri ai ASSN care figurează pe site-ul instituției, iar surse din mediul universitar susțin că Bucinschi a făcut cerere de retragere din ASSN după demisia de la UNAP.
Președinte interimar al ASSN este Remus Pricopie, rectorul SNSPA, cel care a preluat această funcție în vara lui 2015 de la George Maior, după ce acesta a fost numit ambasador al României în SUA.
Prin legea de înființare, ASSN se află în coordonarea Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și a SRI. Deși în Parlamentul României există de mai mulți ani o propunere de desființare a ASSN, instituția încă rezistă, în ciuda scandalurilor care o înconjoară și a dezvăluirilor despre faptul că este o instituție-sinecură – care asigură un salariu pe viață unor apropiați ai lui Oprea și Maior, care nu au nicio activitate de cercetare reală – dar și a lipsei de transparență și a situațiilor de încălcare a integrității academice și plagiat comise de unii dintre membrii acesteia.
https://pressone.ro/urmarile-investigatiilor-pressone-generalul-r-raducanu-ramane-fara-titlul-de-doctor-pentru-plagiat-generalul-r-bucinschi-nu-mai-poate-coordona-doctorate?fbclid=IwAR2mNf0rodHlEt2O_gDG9pSkb5cF9wiO9R1fZNsDhAn1OheUpulJtjXEEtk
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna
Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.
Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.
Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto
Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.
Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.
De ce jantele atrag prima data atentia
La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.
In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.
Anvelopele, dincolo de estetica
Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.
La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.
Comunitatea si spiritul competitiv
Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.
Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.
Influenta culturii auto internationale
Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.
BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad
Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.
Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.
Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor
Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.
Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.
Evenimentele ca motor al comunitatii locale
In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.
Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.
Impactul economic al evenimentelor auto
Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.
Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.
Diversitatea masinilor si a stilurilor
Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.
Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.
Social media si extinderea impactului
In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.
Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.
Viitorul evenimentelor auto in Arad
Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.
Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.
Concluzie: pasiunea se construieste din detalii
Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.
Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
acum 4 săptămâniLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Afaceriacum o lunăCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”
-
Uncategorizedacum o lună
Cum simplifică One UI utilizarea telefonului
-
Afaceriacum 2 luniChocolate Saga începe pe 13 martie: ediția a IX-a aduce trei sărbători într-un singur festival al gustului
-
Afaceriacum o lună546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Uncategorizedacum 2 luniSeria Samsung Galaxy S26 și seria Galaxy Buds4 sunt acum disponibile la nivel mondial
-
Afaceriacum o lunăStudiu: uleiul de măsline extravirgin, asociat cu o microbiotă intestinală mai sănătoasă și funcții cognitive îmbunătățite
