Connect with us

Eveniment

EDITORIAL/Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţională

Publicat

pe

G L I S S A N D O    M I L I T A R – C I V I L
sau
Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţională
„Injustitiile în ordinele elitare, de regulă se îndură de dragul mentinerii rolului coagulant al ierarhiei. ”
Securitatea naţională a României se proiectează şi este transpusă în practică de către statul român prin politica sa de securitate – parte a politicii generale – pe care acesta o desfăşoară pe plan intern şi extern. Puterea militară a ţării noastre se compune din puterea de luptă a forţelor terestre, puterea aeriană şi puterea navală. Practic, starea de securitate a României dobândeşte concreteţe prin punerea în practică a măsurilor şi acţiunilor politice, diplomatice, economice, legislative, culturale, ecologice, umanitare şi – nu în ultimul rând – militare, inclusiv de informaţii – contrainformaţii, întreprinse de către instituţiile abilitate, pe timp de pace şi continuate în eventualitatea mobilizării şi a unui conflict armat.
Fiecare stat îşi construieşte o anume imagine geopolitică si doreşte să fie considerat şi privit de comunitatea internaţională în raport de aceasta, chiar dacă este vorba despre superputeri ce au posibilitatea să atragă în uniuni economice, politice, militare alte state cu o putere mai mică.
Alianţele inter ‑ statale se construiesc în acest mod. Graniţele constituie un punct de reper în acest demers, statele sunt privite ca fiind dinafară ori din interiorul uniunilor, outsider vs. insider şi se regăsesc în sistemul mondial sub forma unor comunităţi bazate pe criterii sociale, religioase (e. g. arealul catolic al UE) şi etnice. Identitatea statelor şi interesele acestora sunt rezultatul modului în care se intersectează şi acţionează. Există un discurs de tipul geopolitic, care se face la toate nivelurile începând cu cel local, regional şi naţional. Fiecare ţară are şi un discurs geo ‑ politic dependent de coordonata identitară a populaţiei şi de localizare.
În cadrul curentului geostrategic există şi o utilă teorie a “ţărmurilor”, mai cunoscută şi sub denumirea de teoria rimland-ului (spaţiu de ţărm), elaborată de profesorul american Nicholas John Spykman. Folosindu-se de argumente teoretice, dar şi practice, el identifică şi demonstrează această nouă zonă pivot a geopoliticii mondiale, reprezentată de o „regiune intermediară dintre heartland-inima lumii şi mările riverane” (la noi, mult râvnita ieşire la Marea Neagră pe o lungime litorală de 245 km). În acest spaţiu se defineşte „adevăratul raport de forţe între puterea continentală şi cea maritimă” [dr. Constantinescu Iolanda, membru al Diviziei de istorie a ştiinţei CRIFST al Academiei Române, Multitudinea abordărilor teoretice geopolitice – Scurte consideraţii, pg. 522-536]
Dacă în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, teoria rimland-ului oferea rezolvarea problemei raporturilor de forţă prin formarea unei coaliţii între Anglia, Rusia şi Statele Unite, odată cu declanşarea războiului rece în 1947 şi delimitarea în tabere antagoniste a celor două mari puteri, teoria rimland-ului oferă o bază în elaborarea strategiei de „îndiguire” a URSS-ului, în vederea limitării posibilităţilor de acţiune ale acesteia.
Această nouă teorie, cunoscută sub denumirea de „containement”, de „reţinere”, este aprofundată de diplomatul american George Frost Kennan, devenind strategia de bază a SUA în timpul războiului rece.
Am punctat într-un editorial recent principalele repere politico militare în istoricul lor:
1. România a dobândit statutul de Aliat NATO în 2004.
2. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007.
Extinderea NATO şi lărgirea UE au influenţat în mod semnificativ stabilitatea şi securitatea europeană.
În acest context amplu şi complex, România avea obligaţia – care subzistă, deci, de minim 16 ani – să abordeze cu seriozitate şi responsabilitate, în concordia politică a tuturor partidelor parlamentare, în mod corect şi imperior, un nou cadru legislativ modern, flexibil, prin elaborarea şi adoptarea pachetului legilor privind securitatea naţionala articulat pe noile realitati geostrategice si strategia de apărare naţională. Aşadar, pe perioada a patru legislaturi.
Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români
Atâta iresponsabilitate, neseriozitate, prostie şi nesimţire la oamenii politici nu am mai văzut, mai ale în acest domeniu vital de legiferare. S-au complăcut numai să-şi ia lunar banii (şi nu puţini), să-şi dea pensii speciale, sa comită infracţiuni de corupţie de genul traficului de influenţă, luării de mită etc., pentru burta proprie, respectiv sa ramână într-o zonă de confort de tip “dulce trândăvie” (lat. dolce far niente).
Doar s-au facut că lucrează. Bine, nici capii serviciilor secrete nu s+au ostenit prea mult, actualul cadru legal convenindu-le de minune, dar despre asta vom comenta mai jos.
Petre Ţuţea poate să-şi doarmă liniştit somnul de veci, teza de doctorat la care visa, „Aflarea în treabă, ca metodă de lucru la români”, se scrie singură, sub ochii noştri, mai peste tot, dar îndeosebi în mima şi pantomima parlamentară pe componenta sa principală: actul de legiferare; şi nu numai, întreaga realitate politică din România (în care suntem captivi) fiind un simulacru al adevăratei munci în interesul poporului şi al statului român.
Pentru a găsi opusul lui „a face treabă”, limba română a inventat sintagma „a te afla în treabă”. În primul caz, o activitate cu rost, menită să rezolve una sau alta din nenumăratele probleme practice ale vieţii omeneşti. La polul opus, un amestec de tîndăleală şi mimare a efortului, încununate fără greş de ratare, lipsă de efect util, pe un fond de risipă masivă a resurselor. Care sunt rădăcinile culturale şi antropologice ale aflării în treabă la români, încă nu ştim, cert este însă că fenomenul, atît de caracteristic şi persistent, stă mărturie pentru două trăsături definitorii ale societăţii noastre. Prima, acceptarea cu largheţe, aproape pe picior de egalitate, în ordinea ontologică şi morală, a utilului şi inutilului, a eficienţei şi ineficienţei, a facerii şi contrafacerii, a autenticului şi a făcăturii. Cea de a doua, dezvoltarea unei sub-culturi sociale care a valorificat şi valorizat strategiile lui „a te afla în treabă”, a răsturnat ordinea firească a valorilor, a creat o fascinaţie pentru viaţa tip „a te afla în treabă”. Cine crede că acestea sunt achiziţii recente ale societăţii noastre, nu are decît să coboare în paginile lui Caragiale; (desigur, există multe alte mărturii în literatura universală, dar… ce să-i faci, am şi eu… slăbiciunile mele!).
Clivajul civil-militar a reprezentat o temă de dezbatere permanentă în agenda publică românească privind cultura de securitate, o cultură de securitate bazată pe o cultură politică patriarhală, în care atât cetățenii, cât și politcienii întâlnesc probleme grave în a defini concepte și termeni din intelligence sau studii de securitate. În particular, subiectul principal de dezbatere, atunci când un cetățean se raportează la SRI, este demilitarizarea serviciului. În sens propriu și popular al termenului, demilitarizarea înseamnă ”pierderea” gradelor militare și a statutului juridic aferent acestora, în paralel cu apariția unor eventuale derogări legislative asemănătoare Poliției Române. În ceea ce privește familia lexicală a cuvântului ”demilitarizare”, acesta presupune o înțelegere extinsă a termenului, tradusă prin schimbarea raporturilor juridice de muncă, care se vor adapta – prin Statute proprii fiecărei categorii de funcţionari publici speciali – în mai mică sau mai mare măsură la Codul muncii și la Statutul funcționarilor publici, precum și schimbarea culturii organizaționale și a structurii ierarhice a Serviciului.
Problema de cercetare apare în momentul în care ne imaginăm, în termeni teoretici, arhitectura instituțională și efectele juridice ale unui serviciu de informații civil, atât în accepțiunea restrânsă, cât și în cea extinsă a termenului. Enigma descifrării deznodământului este reprezentată de efectele pe care o așa-zisă reformă o va avea asupra activității de intelligence, asupra activității operative, de analiză strategică și, cel mai important, asupra tipului de leadership și a modului de luare a deciziilor în cadrul Serviciului. Toate aceste aspecte trebuie tratate în raport cu scopul final al Serviciului Român de Informații, apărarea securității naționale a României.
Conform lui Arnold Wolfers, ”securitatea, în sens obiectiv, măsoară absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absența temerii că asemenea valori vor fi atacate”. În plus, gestionarea și neutralizarea vulnerabilitățiilor interne, precum și diminuarea riscului strategic reprezintă variabile elementare atunci când se dezbate schimbarea arhitecturii unui serviciu de intelligence. De ce dezbaterile despre demilitarizarea SRI se opresc mereu la dimensiunea statutului militar? Care este scopul final al celor care lansează ideea de dezbatere, la intervale fixe de timp, în spațiul public? Cine este pregătit să garanteze certitudinea succesului eventualei reforme?
Voi răspunde la cele trei întrebări în lucrarea de față, pe baza proiectării succinte și structurale a imaginii unui serviciu de informații civil, raportându-mă la disfuncționalitățile juridice și politice produse de un astfel de proces de reformă. Din dorința de a copia mereu structuri ale instituțiilor publice din Vest, uneori neînțelese în contextul socio-politic, producem transplante legislative fără să realizăm o analiză strategică a oportunității schimbării, a evaluării riscului și a stabilirii unui plan secund în caz de eșec. Astfel de transplante au produs pagube materiale și financiare în domeniul educației, dezvoltării regionale și sistemului de sănătate. Pagubele pe care le produce un eșec al procesului de modidicare a arhitecturii instituționale a unui serviciu de intelligence sunt irecuperabile, și atentează direct la securitatea națională și siguranța cetățenilor. O cultură de securitate neconsolidată, bazată pe ideea că demilitarizarea SRI înseamnă doar pierderea gradelor militare și a statutului de militari, este o moștenire de care nu se poate scăpa decât printr-o argumentație solidă, bazată chiar pe un exemplu aplicat pe un prototip de serviciu de informații civil.
(Va urma. Partea a II-a va fi publicata saptamana viitoare, in numarul de luni, 18 mai, a. c.)

Eveniment

Lista de opțiuni pentru liceu: ce greșesc familiile în fiecare an

Publicat

pe

De

Lista de opțiuni pentru liceu: ce greșesc familiile în fiecare an

În bucătărie e liniște, doar frigiderul mai bâzâie. Pe masă stau un telefon, o foaie cu mediile și un pix pe care nimeni nu îndrăznește să îl ia. Ana are media bună, dar nu excepțională, iar mama ei a făcut deja trei variante de listă, fiecare cu alt liceu pe primul loc. Tata are altă părere, bunica a sunat să spună că „ai noștri au făcut tot la același liceu”, iar Ana tace și se uită pe geam. Scena se repetă în multe case în fiecare vară, iar greșelile care urmează sunt aproape aceleași de la un an la altul. Le poți evita dacă înțelegi cum se gândește lista, nu doar cum se completează.

Greșeala 1: lista făcută după nume, nu după șanse

Primul reflex este să pui sus liceele pe care le știi, cele care apar în discuțiile din familie sau din vecini. Numele contează, desigur, dar lista nu este un clasament al preferințelor sentimentale. Este o înșiruire în ordinea dorinței tale, iar sistemul încearcă să te așeze la primul loc posibil pentru care ai media necesară.

Gândește-te la un exemplu din viața de zi cu zi. Dacă te duci la un magazin și ai o listă de cinci lucruri în ordinea preferinței, vei lua primul lucru disponibil. Dacă ai pus pe locul întâi ceva pe care oricum nu îl poți obține, nu pierzi nimic, ba chiar câștigi, pentru că prima poziție nu te blochează și nu te scoate din cursă pentru următoarele. Greșeala apare când familia își limitează lista la două sau trei licee „sigure” și uită ce se întâmplă când niciunul nu se potrivește. Atunci totul se mută la a doua etapă, când alegerile sunt reduse și presiunea mare. Câteva rânduri în plus acum înseamnă mai puțin stres în iulie.

Un lucru foarte practic: scrie pe o foaie toate variantele reale, de la cele mai ambițioase până la cele despre care știi sigur că te primesc. Abia apoi le ordonezi, având grijă să nu lași golurile pe la sfârșit.

Greșeala 2: nu te uiți la profilul și la specializarea reală

Mulți copii aleg un liceu, apoi își dau seama după două luni că specializarea pe care au primit-o nu are nicio legătură cu ce le place. Un profil real, cu materii și ore concrete, se vede în orar, nu în nume. Citește planul de învățământ, vezi ce discipline sunt la clasele de interes și întreabă un elev din ani mai mari cum arată o zi obișnuită.

Să luăm un caz din viața de zi cu zi: un băiat care desenează toată ziua și face postere pentru serbările școlii nu va fi fericit într-o clasă unde singura ieșire din rutină e laboratorul de fizică. Dacă ai un copil cu înclinații spre limbi străine, un orar încărcat de matematică îl va obosi, oricât de bun ar fi liceul. Invers, un elev pasionat de informatică nu va fi mulțumit într-o clasă cu multe ore de umanist. Nu e vorba de a pune etichete, ci de a evita nepotrivirea.

Merită să discuți și despre distanță. Un liceu mai bun, dar la o oră și jumătate de mers pe drum, înseamnă trezit la cinci și obosit seara. Calculează drumul real, cu autobuzul sau cu trenul, nu cel de pe hartă, și fă proba într-o dimineață de lucru, cu trafic. Pare un detaliu mărunt acum, dar în clasa a zecea poate decide dacă mai rămâne timp de somn, de teme și de prieteni.

Greșeala 3: te bazezi pe zvonuri, nu pe informații verificate

Grupurile de părinți sunt utile, dar se transformă ușor în fabrici de zvonuri. „Anul acesta s-a intrat cu medie mică la X” sau „Y s-a umplut din prima” sunt propoziții care circulă fără să arate de unde vin. Verifică întotdeauna din sursele oficiale: broșura de admitere, anunțurile inspectoratului, pagina liceului.

Tot aici intră și confuziile despre calendar, locuri și proceduri. Dacă citești mai multe lucruri contradictorii, oprește-te și caută materiale care explică pașii în ordine. Pentru o imagine de ansamblu despre cum funcționează examenele și admiterea, poți parcurge secțiunea Examene naționale de pe Oglinda24, unde sunt strânse explicații despre etapele care contează pentru elevii de gimnaziu și pentru liceu.

Pe lângă documente, merită să vorbești cu doamna dirigintă. Ea a mai văzut generații întregi trecând prin aceeași poveste și îți poate spune ce licee se potrivesc cu profilul copilului, fără să te îndrume spre o singură variantă. Cere-i și ce știe despre foști elevi ai școlii care au ajuns la anumite licee: cum s-au descurcat, ce le-a lipsit, ce le-a prins bine. Aceste povești mici, venite de la un om care îți cunoaște copilul, cântăresc mai mult decât zece comentarii de pe un forum.

Greșeala 4: ai o listă prea scurtă

Teama de a „pierde” primul loc îi face pe unii să treacă doar cinci sau șase opțiuni. Dacă niciuna nu iese, copilul rămâne în a doua etapă, cu locuri rămase, adesea la licee mai slabe și la specializări pe care nu le-a dorit. Nimeni nu câștigă din asta.

Gândește lista ca pe o plasă de siguranță. Ea poate fi lungă, cu variante ambițioase, apoi realiste, apoi sigure. Fiecare opțiune trebuie să fie ceva cu care copilul poate trăi, nu o simplă umplutură. Dacă o specializare ți se pare inacceptabilă, nu o trece, oricât de lungă ar fi lista.

Un truc simplu: după ce ai făcut lista, citește-o de jos în sus. Dacă ultimele rânduri îți dau o stare de neliniște, înseamnă că ai inclus ceva doar ca să umpli locul. Înlocuiește-l cu ceva mai potrivit sau păstrează un liceu pe care îl cunoști mai bine.

Greșeala 5: copilul nu e implicat în decizie

Alegerea unui liceu este una dintre primele decizii mari din viața unui adolescent. Dacă lista o scriu adulții în numele lui, el va simți o presiune sau o lipsă de control. Vei auzi mai târziu „voi m-ați trimis acolo”, iar discuția nu va mai fi simplă. Adolescenții țin minte cine a hotărât pentru ei, iar un „am ales eu” spus la patrusprezece ani se duce cu el până la absolvire.

Începe cu o conversație calmă, fără ecrane. Întreabă ce materii îl atrag, ce nu suportă, cu cine ar vrea să meargă la școală, cât de departe e dispus să facă naveta. Răspunsurile vor fi uneori surprinzătoare, iar tu vei învăța ceva despre propriul copil. Apoi aduceți împreună lista și discutați locurile.

Rolul tău este să oferi informații și realism, nu să alegi în locul lui. Dacă mediile nu ajung pentru visul lui, spune-i cu blândețe, dar și cu soluții: ce alternative apropiate există, ce poate îmbunătăți la liceu, ce extra poate face într-un club sau într-un atelier. Un copil care vede că adulții iau în serios visul lui, chiar dacă îl corectează, rămâne deschis la dialog și mai puțin tentat să se opună din principiu.

Greșeala 6: completarea făcută în ultima zi

Fișa se completează cu atenție, iar greșelile de transcriere nu se iartă ușor. Un cod de liceu scris greșit sau o poziție sărită poate schimba totul. De aceea, pregătește lista pe o ciornă cu zile înainte, verifică-o cu o altă persoană și abia apoi treci-o pe formular.

Înainte de ziua completării, citește cu calm explicațiile despre mecanismul de distribuire a locurilor, cum se compară mediile, ce se întâmplă la medii egale, cum se tratează departajarea. Pentru pașii exacți, vezi ce înseamnă repartizarea computerizată la liceu și cum se completează opțiunile, un material care merită citit înainte de a scrie primul cod.

Păstrează o copie a listei, fotografiată sau scanată, și notează ora și locul la care ai predat-o. Dacă apare vreo neclaritate, vei avea ce să arăți și nu va trebui să reconstitui din memorie ce ai scris în graba momentului. Dacă ai de gând să mergi la depunere cu cineva din familie, stabilește dinainte cine ține actele și cine verifică lista, ca să nu vă bazați unul pe celălalt și să rămână lucruri neverificate.

Gândește-te și la momentul de după. Se poate întâmpla ca rezultatul să fie diferit de ce ți-ai dorit. Pregătește din vreme o conversație despre asta, fără dramă: orice liceu poate fi un început bun, dacă elevul vine cu răbdare și cu planuri mici, pe termen scurt, pentru primul semestru.

Duminică seara, după ce s-a liniștit casa, ia lista și citește-o încă o dată împreună cu copilul. Întreabă-l dacă ar fi mulțumit să înceapă clasa a noua în oricare dintre locurile de pe ea. Dacă răspunsul este da, ai făcut treaba bine, iar rezultatul final nu mai depinde de nimeni din bucătărie. Dacă nu, mai ai timp să schimbi un rând sau două. Un copil care știe ce a ales și de ce va intra în liceu cu mult mai multă încredere decât unul căruia i s-a dictat lista, oricât de bună ar fi fost.

Citeste in continuare

Eveniment

Unchiul Radu și încercarea de a-și întreține singur mașina

Publicat

pe

De

Unchiul meu Radu nu a avut încredere în niciun service în ultimii douăzeci de ani. Spunea că oamenii îți găsesc defecte pe care nu le ai și că pe o piesă înlocuită degeaba se câștigă mai mult decât pe o mașină vândută. În toamna aceasta a venit însă la mine cu o hotărâre neașteptată: vrea să se ocupe singur de mașina familiei, de la cap la coadă, începând de la zero. L-am însoțit trei zile prin garaj, prin magazine de piese și prin curtea unui meșter. Ce am văzut și ce am notat vă povestesc mai jos, ca o observație de teren pentru toți cei care pornesc cu scepticism și vor să facă lucrurile temeinic, fără grabă.

Garajul de la ora șapte dimineața

Prima scenă se petrece într-un garaj cu miros de ulei și cu un bec care pâlpâie. Unchiul Radu a așezat pe o masă un caiet cu coperți groase și o cutie de plastic plină cu chei. Pe un perete atârnau câteva cleme, două cârpe vechi și un calendar de acum cinci ani. Nu avea nicio piesă nouă. Avea doar o listă scrisă cu pixul și o întrebare clară: ce știu eu despre mașina asta?

Răspunsul a fost, onest, puțin. Știa cum se simte la volan, cât consumă pe autostradă și ce zgomot face când se rupe vremea. Nu știa însă când a fost schimbat ultimul filtru, ce tip de ulei folosește și nici de unde provin cele două semne de rugină de pe roata dreaptă.

Aici am văzut primul beneficiu al unui început lent. În loc să cumpere repede un set de scule, a stat o oră cu manualul și a notat fiecare termen de revizie. A pus cifre lângă ele: după ce kilometraj, după ce interval, cu ce semn de avertizare. Abia apoi a stabilit ce poate face singur și ce nu. Lucrul acesta, simplu în aparență, a schimbat tot restul proiectului.

În caietul lui a apărut o pagină nouă, împărțită în două coloane. În stânga, ce poate face singur, în dreapta, ce lasă altora. Am privit-o cu interes: coloana din stânga era mai lungă decât mă așteptam, dar fiecare rând avea lângă el un mic semn de întrebare, notat cu creionul, ca un fel de promisiune de a mai verifica. Mi-a spus că semnul acela îl ține treaz.

Ce poți face singur și unde ai nevoie de altcineva

Scepticismul unchiului Radu s-a lovit curând de o limită reală. Verificarea nivelului de ulei, schimbarea unei lămpi arse sau a ștergătoarelor, curățarea bornelor se fac acasă, cu răbdare. Reglajele, diagnosticarea electronică sau lucrările la frână cer unelte specializate și mâini deprinse. Nu e rușine să spui că nu ești pregătit pentru toate.

Mi-a plăcut că nu s-a supărat pe adevărul acesta. A început să caute oameni cu care poți lucra pe termen lung. L-a ajutat să citească, în paralel, ce înseamnă un serviciu bun, ce întrebări pune un client atent și cum se recunoaște un meșter corect. Pentru asta am găsit utilă secțiunea Prestări servicii de pe marguerite.ro, citită de el seara, cu creionul în mână, ca să-și facă o idee despre ce ar trebui să ceară de la un prestator.

A format apoi o regulă proprie: nu lasă mașina nimănui la prima vizită. Merge, vorbește, cere un deviz scris, pleacă acasă să se gândească. Dacă omul acceptă asta fără ofensă, mai trece o dată pe acolo. Dacă nu, nu mai trece.

Într-o seară, Radu a trecut și pe la un meșter recomandat de un cunoscut. Atelierul era mic, cu două elevatoare și un câine care dormea lângă ușă. Omul nu a promis nimic, a ascultat și a spus că trebuie să vadă mașina înainte să vorbească de bani. Unchiul a ieșit mulțumit și a spus, pe drum, că tăcerea aceea valora mai mult decât orice reclamă.

Scena din parcarea magazinului de piese

Într-o după-amiază am mers la un magazin de piese. Vânzătorul era tânăr, politicos și foarte grăbit. Unchiul i-a pus o întrebare simplă, despre compatibilitatea unui filtru, iar răspunsul a venit fără să se uite în nicio listă. Radu a zâmbit, a mulțumit și a ieșit. Afară, în parcare, mi-a spus că nu cumpără nimic de acolo, pentru că omul nu verificase.

Am rămas în parcare un sfert de oră, cu două cafele de la un automat. Radu mi-a explicat că înțelege graba, dar nu o poate accepta când e vorba de siguranță. Prefera să piardă o zi decât să monteze o piesă greșită. Atitudinea lui sceptică, care mă iritase la început, mi s-a părut deodată sănătoasă: nu respingea totul, ci cerea verificări.

A doua zi a găsit un alt magazin, mai mic, cu un domn în vârstă care a deschis un catalog gros și a pus degetul pe pagină. Au stat de vorbă douăzeci de minute. Au plecat amândoi mulțumiți, iar unchiul a cumpărat tot ce îi trebuia, inclusiv o carte tehnică pentru modelul lui.

Înainte să plecăm din parcare, mi-a dat să țin un sac cu piese mici și mi-a arătat cum își etichetează fiecare pungă: ce conține, pentru ce e și ce mașină ocupă. Poate părea o mărunțiș, dar ordinea aceasta îl scutește de ore întregi de căutat. Când l-am întrebat de unde a învățat, a ridicat din umeri: din greșeli, a spus, și din cumpărături făcute de două ori.

Bateria, partea pe care nimeni n-o bagă în seamă

În a treia dimineață, rece și cu ceață, mașina a pornit greu. Unchiul Radu s-a încruntat, a deschis capota și a privit minute în șir la bornele acoperite cu un strat albicios. Credea, ca mulți, că bateria dă semne doar în ultima clipă, și atunci e prea târziu. Se înșela, bineînțeles, dar nu din prostie, ci din lipsa unui obicei.

Am citit împreună, pe telefon, un material de pe marguerite.ro despre îngrijirea bateriei auto, cu sfaturi simple despre borne, despre trasee scurte repetate și despre sezonul rece. Nu am reținut fiecare detaliu, dar am înțeles principiul: o baterie se întreține mai mult prin obiceiuri decât prin intervenții.

A curățat bornele cu o perie, le-a uns cu un strat subțire de vaselină și a notat în caiet data. Apoi a luat o decizie neașteptată pentru un sceptic: a stabilit că, la fiecare început de lună, în prima duminică, verifică bateria și presiunea în cauciucuri, indiferent de vreme. Obiceiul acesta este, probabil, partea cea mai valoroasă a întregului proiect.

Seara, la o ceașcă de ceai, Radu a recunoscut că de ani buni evita aceste mărunțișuri tocmai fiindcă nu le înțelegea. Neîncrederea lui în service-uri, spunea, avea de fapt o rădăcină mai veche: nu știa ce să întrebe, deci nu putea verifica nimic. Acum, cu un caiet și câteva noțiuni, avea măcar un limbaj comun cu oamenii din meserie. Mi s-a părut cea mai frumoasă schimbare dintre toate.

Ce am văzut când nu s-a grăbit

Dacă ar fi să rezum observațiile mele de pe teren, cea mai puternică nu ține de unelte. Ține de ritm. Unchiul Radu a făcut puține lucruri pe zi, dar le-a făcut complet. A pus o cheie înapoi pe locul ei, a șters un colț de masă, a scris cinci rânduri în caiet. În trei zile nu a înlocuit nimic important, a învățat însă ce are și ce îi lipsește.

Prin comparație, am văzut și un vecin, în aceeași curte, care s-a apucat în același weekend de o reparație similară, cu mult entuziasm și fără listă. A demontat o piesă, nu a mai găsit un șurub, a plecat după altul, s-a certat cu cineva la telefon. Seara, mașina era desfăcută pe jumătate, iar el, epuizat.

Diferența dintre cei doi nu a fost priceperea. A fost răbdarea de la început. Scepticul care întreabă, notează și verifică ajunge mai departe decât entuziastul care sare direct la fapte, iar asta mi s-a părut o lecție valabilă și în afara garajului.

Ce a rămas după trei zile

La sfârșit, garajul arăta mai ordonat decât la început. Pe perete a apărut o foaie nouă, cu termenele de revizie scrise mare, iar caietul cu coperți groase avea acum zece pagini pline. Mașina funcționa la fel, însă unchiul Radu o privea altfel. Nu mai era un obiect pe care îl folosește, ci un proiect pe care îl cunoaște.

Nu a devenit mecanic și nici nu își propune. Își face singur ce poate, plătește ce trebuie și are, pentru prima oară, un meșter de încredere în telefon. Când îl întreb dacă regretă ceva, spune doar că ar fi trebuit să înceapă mai devreme.

Dacă vă recunoașteți în el, începeți cu un caiet și un weekend liber. Notați ce știți, ce nu știți și ce ați vrea să știți. Faceți cu mâna voastră un singur lucru mic, de pildă bornele, și lăsați restul pe mai târziu. Ritmul lent se poate dovedi cea mai rapidă cale.

Citeste in continuare

Eveniment

Cum gestionați publicul și programul unei festivități

Publicat

pe

De

Cum gestionați publicul și programul unei festivități

Pentru ca o festivitate să curgă bine, aveți nevoie de un program realist, de o intrare ordonată a publicului și de o persoană care ține ritmul. Totul se pregătește înainte, nu în ziua evenimentului. Puteți completa ideile din acest ghid cu lecturi de pe bucharest-trophy.ro, iar pașii de mai jos se aplică în orice sală.

Construiți programul pe minute, nu pe intenții

Scrieți fiecare moment al festivității cu durata estimată: primirea invitaților, cuvântul de deschidere, discursurile, momentele artistice, înmânarea distincțiilor, pauzele și încheierea. Adăugați apoi o marjă de timp la fiecare segment, pentru că întârzierile se adună. Un program prea încărcat obosește publicul și îi diminuează atenția.

Împărțiți programul în blocuri de douăzeci-treizeci de minute, cu un moment mai ușor între două momente solemne. Publicul urmărește mai bine un ritm variat decât o înșiruire de discursuri.

Limitați numărul și durata cuvântărilor. Cereți vorbitorilor textele în avans și stabiliți cine oprește politicos un discurs prea lung. Moderatorul este omul care apără timpul tuturor.

Primiți publicul fără aglomerație

  • trimiteți invitaților informații clare despre oră, locație, ținută și parcare;
  • folosiți liste de acces sau bilete numerotate și separați intrarea invitaților de cea a artiștilor;
  • așezați personal vizibil la intrare, cu o listă actualizată;
  • marcați zona de garderobă și cea de așteptare;
  • pregătiți un loc de primire pentru persoane cu nevoi speciale.

Deschideți porțile cu mult înainte de începere. Un public care așteaptă afară, în frig sau în soare, ajunge deja nemulțumit la momentul de deschidere.

Așezarea în sală și fluxul de persoane

Repartizați locurile în funcție de rolul fiecărui invitat: premianți, parteneri, familii, presă. Cei care urcă pe scenă stau aproape de culoar, ca să nu blocheze rândurile. Verificați căile de evacuare și lăsați-le libere, indiferent cât de plină este sala.

Pregătiți un plan separat pentru fotografi și camere video, cu zone dedicate, ca să nu stea în fața publicului. Anunțați la început regulile de bază: telefoanele pe silențios, fotografierea în pauze, intrarea în sală doar între momente. Pentru lecturi suplimentare despre organizare, reveniți la pagina principală a site-ului bucharest-trophy.ro.

Echipa și comunicarea în ziua evenimentului

Desemnați un coordonator general și responsabili pe zone: intrare, scenă, tehnic, protocol. Fiecare trebuie să știe ce are de făcut și pe cine anunță când apare o problemă. Folosiți un canal de mesaje comun, nu apeluri răspândite. Faceți o repetiție generală, măcar pentru intrările și ieșirile de pe scenă.

Pregătiți și un plan de rezervă: ce se întâmplă dacă un invitat important întârzie, dacă microfonul se defectează sau dacă ploaia mută o parte din eveniment în interior. Un plan B scris, cunoscut de coordonator, salvează adesea seara.

Verificarea de după eveniment

După festivitate, strângeți impresii de la echipă și de la câțiva invitați. Notați ce a funcționat, unde s-au format cozi, ce întârzieri au apărut. Aceste observații fac ediția următoare mai bună fără costuri suplimentare. Mulțumiți apoi partenerilor și voluntarilor; un mesaj trimis în aceeași săptămână este remarcat.

Recomandarea practică este să construiți un document scurt cu programul, rolurile și contactele de urgență și să-l împărțiți întregii echipe. Cine vrea inspirație pentru organizarea ceremoniilor poate reveni oricând la bucharest-trophy.ro.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized12 ore inainte

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized21 de ore inainte

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank ING Bank România lansează „Verifică apelul...

Curățare colțar textil în Oradea – OradeaCuAbur Curățare colțar textil în Oradea – OradeaCuAbur
Social23 de ore inainte

Curățarea unui colțar: ce intră în estimare și cum se verifică extensia

Curățarea unui colțar. Vezi ce verifici înainte de intervenție, ce rezultate sunt realiste și cum soliciți evaluare OradeaCuAbur.

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Uncategorized2 zile inainte

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică

Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este unul dintre politicienii români cu experiență atât în administrația națională, cât și în...

De ce autotratamentul poate fi riscant și ce să faci în loc De ce autotratamentul poate fi riscant și ce să faci în loc
Social3 zile inainte

De ce autotratamentul poate fi riscant și ce să faci în loc

Autotratamentul este riscant pentru că nu poți ști singur ce provoacă un simptom, ce doză ți se potrivește și cum...

Afaceri3 zile inainte

Contello iti ofera suport in infiintarea unei firme

Transformarea unei idei intr-o afacere functionala presupune curaj, perseverenta si o buna organizare. Pentru multi viitori antreprenori, entuziasmul inceputului este...

Plata ramburs sau cu cardul: ce trebuie să știi înainte să alegi Plata ramburs sau cu cardul: ce trebuie să știi înainte să alegi
Afaceri4 zile inainte

Plata ramburs sau cu cardul: ce trebuie să știi înainte să alegi

Plata ramburs te lasă să vezi coletul înainte să dai banii, în timp ce plata cu cardul este mai rapidă...

Cum îți alegi medicul de familie: criterii și pași simpli Cum îți alegi medicul de familie: criterii și pași simpli
Social4 zile inainte

Cum îți alegi medicul de familie: criterii și pași simpli

Medicul de familie este primul contact cu sistemul de sănătate, deci merită ales cu grijă. Criteriile practice sunt accesibilitatea, modul...

Uncategorized4 zile inainte

Este GRYXX un brand de încredere? Ce verifici la un brand tânăr de încălțăminte înainte să comanzi

Atunci când descoperi un brand tânăr de încălțăminte, este firesc să te întrebi dacă produsele sunt de calitate și dacă...

Colesterolul: ce este, ce rol are și când devine o problemă Colesterolul: ce este, ce rol are și când devine o problemă
Social4 zile inainte

Colesterolul: ce este, ce rol are și când devine o problemă

Colesterolul este o grăsime necesară organismului, folosită la construirea celulelor și la producerea unor hormoni. Devine problemă doar când anumite...

Știrile Săptămânii