Connect with us

Eveniment

„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Publicat

pe

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită a SRI comandant, până în 2016, al Direcțiilor Județene SRI Prahova și Dâmbovița (că așa sunt recompensate ”cadrele” de nădejde), publicăm – ”Special!” (ca dedicațiile de la nunți) – un material duios despre ”nobila” muncă pe fostul profil special ”S”, atât de drag securistului ”Titel” (pentru prieteni), alias ”domnul Costin” (în mediul de afaceri imobiliare):
ÎNCĂLCAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI ÎN ANII ’80. STUDIU ASUPRA ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII UNITĂŢII SPECIALE „S”.

După prăbuşirea comunismului, Erich Mielke, longevivul şef al STASI, afirma că instituţia pe care a condus-o trei decenii a fost o „suprastructură de observare globală a societăţii”. Era, evident, o formă elevată de a exprima ambiţia tuturor organelor represive din Europa de Est, create după model sovietic, de a cunoaşte totul în orice domeniu, în dispreţul oricărui drept elementar al cetăţeanului.
Pentru a realiza acest deziderat utopic, în cazul României, Securitatea a avut, între altele, şi rolul unui institut de sondare a opiniei publice, folosind însă metode care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeşte astăzi o anchetă sociologică. Acest gen de „cercetare” s-a întreprins totodată cu încălcarea sistematică a unui drept fundamental al omului: libertatea şi secretul corespondenţei. De iure, în cele trei Constituţii ale perioadei comuniste, libertatea şi secretul corespondenţei era garantat. Astfel, în Constituţia R.P.R. din 1948, la art. 33 se preciza: Secretul corespondenţei este garantat. Numai în caz de instrucţie penală, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata. La art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului se specifică: Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. În Constituţia R.P.R. din anul 1952, la art. 88 se nota: Inviolabilitatea domiciliului cetăţenilor şi secretul corespondenţei sunt ocrotite de lege. În acelaşi sens, la art. 33 din Constituţia R.S.R., din anul 1965, era prevăzut faptul că Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat.
De facto, realitatea era cu mult diferită, dacă nu chiar opusă acestor reglementări din legea fundamentală a statului comunist. Toate prevederile constituţionale evocate mai sus au fost încălcate sistematic, în numeroase cazuri. În consecinţă, aşa cum bine s-a apreciat în alte lucrări, în cazul Constituţiilor României democrat-populare ori socialiste, avem de-a face doar cu nişte „ficţiuni constituţionale” create din raţiuni externe pentru a oferi un „decor favorabil” regimului politic în relaţia cu Occidentul. De aceea, credem că nu poate fi prea complicat răspunsul la o întrebare simplă – cât şi când a fost respectat acest drept fundamental al cetăţeanului în România comunistă? În studiul de faţă ne propunem să dăm un răspuns explicit la această întrebare. Vom face trimitere îndeosebi la anii ’80, din două considerente: în primul rând, pe acest subiect al cenzurii (controlului) corespondenţei în perioada de început a comunismului românesc s-au publicat deja documente sau articole care dezvăluie atât mecanismele, cât şi obiectivele acestei activităţi. În al doilea rând, anii ’80 reprezintă intervalul în care, după o perioadă de relativ dezgheţ intern (anii ’60 şi ’70), se revine la un control informativ mult mai strict al populaţiei, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice şi al creşterii nemulţumirilor sociale. Această ultimă decadă a comunismului românesc este reprezentativă şi pentru că acum apar dezechilibrele majore care vor conduce la implozia regimului, în decembrie 1989.
Perfecţionată continuu, ca structură, atribuţii şi personal, Securitatea a atins în anii `70 şi `80, după cum bine se ştie, maximul rafinamentului în controlul şi reprimarea oricărei minime rezistenţe sau dizidenţe. Utilizând metode ale unui serviciu clasic de informaţii şi aflată în directă conexiune cu aparatul de partid, Securitatea a primit cele mai variate directive. Pentru îndeplinirea lor, metodele utilizate au fost diverse: crearea de reţea informativă, filajul, percheziţiile, reţinerile, arestările, anchetele informative, interceptarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor etc. Multe dintre aceste practici au fost însoţite însă de violenţe, abuzuri şi, evident, încălcări ale drepturilor fundamentale prevăzute şi garantate în textele constituţionale în vigoare la acel moment. Astfel, caracterul de poliţie politică al activităţii Securităţii este subliniat tocmai de aceste realităţi dar şi de obsesia cu care erau căutaţi sau chiar inventaţi „duşmani ai poporului” în orice instituţie sau mediu social. Pe această linie, încă de la începuturile regimului comunist, controlul şi cenzura corespondenţei au făcut obiectul muncii unor structuri specializate care au funcţionat în cadrul Securităţii sub diferite denumiri: Serviciul „D” – controlul corespondenţei (1948-1951), Direcţia Filaj şi Investigaţii (1951-1955), Serviciul „F” controlul corespondenţei (1956-1967), Direcţia a XII-a (1967-1968), Direcţia a IX-a (1968-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989), la care a lucrat vajnicul luptător prntru drepturile omului, lt. MARIN CONSTANTIN.
În timp, structura organizatorică a acestui organism a variat destul de mult. În anii ’50-’60, Serviciul „F” era un organism autonom în cadrul Securităţii. Avea în frunte un şef de serviciu, ajutat de doi locţiitori care coordonau activitatea celor şase birouri şi două grupe existente în cadrul serviciului. Astfel, Biroul 1 avea în sarcină controlul trimiterilor poştale externe, în afară de colete, pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite de direcţiile operative. Acelaşi birou cenzura scrisorile către ţările capitaliste, redactând, pe baza acestora, note sau referate în care era prezentat „materialul duşmănos”. Biroul 2 controla corespondenţa civilă şi militară internă, cenzura prin sondaj şi intercepta „manifestele contrarevoluţionare”, identificând autorii acestora pe baza analizei grafologice. Biroul 3 deţinea laboratorul de deschidere şi recondiţionare, control fizico-chimic şi foto al întregii corespondenţe, urmărind eventualele mesaje scrise cu cerneală simpatică şi realizând fotocopii după scrisorile suspecte. Biroul 4 se ocupa de coletele poştale externe, iar Biroul evidenţă crea listele cu cei care în urma cenzurii corespondenţei se dovedeau a fi „duşmani ai poporului”, cu persoanele urmărite de către direcţiile operative şi a celor care aveau legături prin corespondenţă cu persoane din Occident. Pentru problemele de secretariat era creat un birou cu această destinaţie. Cele două grupe – Grupa pentru Controlul Telegramelor şi Grupa de Îndrumare şi Control a Biroului „F” în regiuni – interceptau telegramele interne şi externe în problemele care interesau direcţiile operative şi coordonau totodată activitatea Biroului „F” din regiuni şi raioane.
În anii ’70 şi ’80, Unitatea Specială „S” (succesoarea Direcţiei a IX-a şi a Serviciului „F”) a fost inclusă în Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni (C.T.O.T.) unitate condusă în anii ’80 de general-locotenent Ovidiu Diaconescu. La conducerea Unităţii Speciale „S” s-a aflat, în acelaşi interval, colonel Constantin Marinescu. Unitatea era formată din şapte servicii:
– Serviciul I (interceptare grafotehnie) condus de locotenent-colonel Constantin Miu;
– Serviciul II (control trimiteri poştale interne) condus de maior Aurora Rodica Negoiţă şi apoi locotenent-colonel Mihai Buliga;
– Serviciul III şi IV (control trimiteri poştale externe) colonel Anghel Iorgu şi căpitan Ligia Achim;
– Serviciul V (obiective, evidenţă şi punere în interceptare, probleme prioritare) locotenent-colonel Mircea Ardelean, colonel Ion Preda;
– Serviciul VI (laborator) locotenent-colonel Viorica Petrică şi maior Ion Radu;
– Serviciul VII (înscrisuri) maior Eugen Grigorescu (n. n. – ajuns general în SRI, seful Directiei ”N”, unul dintre protectorii lui MARIN) şi maior Gheorghe Nicola.
Atribuţiile Unităţii Speciale „S”, identice cu cele ale structurilor care o precedaseră, au rămas de-a lungul timpului, în esenţă, aceleaşi: controlul corespondenţei externe şi interne; interceptarea, la cererea direcţiilor operative ale Securităţii, a trimiterilor poştale ale persoanelor urmărite; cenzura corespondenţei externe cu ţările capitaliste pentru a evita „posibilitatea folosirii acestui mijloc de legătură de către elementele duşmănoase regimului”; depistarea manifestelor „contrarevoluţionare” trimise prin poştă, urmărind, totodată, identificarea autorilor pe baza analizei grafologice; cenzura prin sondaj a corespondenţei interne suspecte (civile şi militare); interceptarea manifestelor, memoriilor şi a scrisorilor de protest; identificarea autorilor. Dacă în anii ’50, controlul corespondenţei excepta doar trimiterile poştale interne sau externe adresate Comitetului Central al P.M.R., guvernului R.P.R., Prezidiului Marii Adunări Naţionale, precum şi membrilor acestora, organelor de partid, sfaturilor populare raionale şi redacţiilor ziarelor centrale şi locale, în anii ’80 nu mai existau excepţii: „Unitatea specială «S» şi unităţile corespondente din teritoriu, în procesul muncii specifice, depistează şi reţin toate categoriile de trimiteri poştale în al căror conţinut sunt vehiculate idei şi concepţii potrivnice intereselor statului nostru, acţiunile respective fiind semnalate unităţilor centrale şi teritoriale de securitate pe profile de muncă iar, de la caz la caz, acestora le vor fi înaintate spre informare şi materiale în original”.
Pentru a înlătura orice posibilitate de deconspirare a măsurilor de control şi cenzură a trimiterilor poştale, lucrătorii din cadrul Unităţii Speciale „S” aveau obligaţia de a recruta în calitate de colaboratori pe funcţionarii Poştei sau ai Direcţiei Vămilor care aveau atribuţii în domeniul predării şi/sau preluării corespondenţei de la Poştă. Cei care refuzau o astfel de colaborare puteau fi îndepărtaţi din posturi ca fiind „necorespunzători”. Informaţiile de la aceste surse erau transmise apoi către direcţiile operative ale Securităţii, în funcţie de importanţa şi profilul lor. Totodată, pe baza cenzurii corespondenţei, erau redactate diverse note, referate ori sinteze pentru conducerea Ministerului de Interne şi pentru şefii direcţiilor operative. Era, de asemenea, ţinută o strictă evidenţă a persoanelor care întreţineau corespondenţă cu cetăţeni din ţările vestice. În acest caz erau luate măsuri suplimentare pentru cunoaşterea opiniilor, atitudinilor, acţiunilor şi relaţiilor persoanelor supravegheate, a celor cărora le aparţinea corespondenţa interceptată. Trebuie remarcat că orice trimitere poştală care se dovedea a fi „dăunătoare şi de propagandă duşmănoasă” era confiscată, ceea ce se putea întâmpla şi la cererea oricărui şef de direcţie.
Ultima etapă în mecanismul de acţiune al Securităţii era prevenţia. Se acţiona, pe baza materialelor furnizate de Unitatea Specială „S”, pentru prevenirea răspândirii nemulţumirilor populaţiei şi neutralizarea persoanelor cu atitudine critică faţă de puterea politică. Erau verificate cărţi poştale, scrisori, telegrame, colete expediate de români în străinătate, dar se acorda o şi mai mare atenţie la tot ceea ce venea din afară, mai ales din Vest. Mecanismul era simplu: ofiţerii sau colaboratorii Unităţii Speciale „S” preluau, dimineaţa, corespondenţa de la şefii oficiilor poştale, şi după control (desfăşurat în birouri situate în cadrul aceloraşi oficii), aveau obligaţia ca până la ora 17,00 să repună în circuitul poştal trimiterile care nu prezentau interes. Operaţiile efectuate după preluarea corespondenţei erau specifice: control (filajul), cenzură, control fizico-chimic, recondiţionare şi, la final, reintroducere în circuitul poştal. La „control filaj” lucrătorii din Unitatea Specială „S” se asigurau că toată corespondenţa intră în circuitul unităţii şi că, apoi, aceasta reintră în circuitul poştal. În acest interval, se efectua trierea pe categorii a întregului material (plecări, sosiri, recomandate, simple etc.) şi totodată cartografierea corespondenţei pe judeţe pentru a putea fi realizată cenzura şi verificarea în tabelele cu urmăriţi. Separat, alţi ofiţeri sau colaboratori „filau” scrisorile pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite din ţară sau a celor aflate în străinătate. De exemplu, în 1988, în medie, într-un judeţ, existau cca 4.000 de urmăriţi la cererea direcţiilor operative şi încă aproximativ 1.000 care se aflau pe listele proprii ale Unităţii Speciale „S”. Fiecare angajat, confrunta zilnic adresa de pe plic cu numele şi adresa din tabelele cu urmăriţi, pentru mai bine de 1.500 de scrisori (pentru corespondenţa din ţară).
În cazul corespondenţei externe, volumul de corespondenţă filat era mult mai mare, în plus, aici fiind nevoie de traducerea unor texte şi de redactarea unor rezumate după scrisorile care prezentau interes. Erau apoi întocmite tabele cu scrisorile semnalate şi trimise la direcţiile operative. În continuare, lucrătorii Unităţii Speciale „S” urmăreau înapoierea acestora şi reintroducerea lor, unde era cazul, în circuitul poştal. În lunile de vârf (perioada vacanţelor şi sărbătorilor), numărul de scrisori era mult mai mare decât cel obişnuit, aşa că de multe ori controlul se făcea prin sondaj, textele fiind citite selectiv, când existau suspiciuni din partea lucrătorului de la Securitate. Acolo unde apăreau comentarii duşmănoase la adresa regimului, îndemnuri la emigrare, metode de trecere frauduloasă a frontierei, descrierea laudativă a traiului occidental etc., scrisorile erau scoase definitiv din circuitul poştal şi trimise la direcţiile operative de profil. Cele două categorii de corespondenţă – internă şi externă – erau parcurse cu un interes diferit. Dacă iniţial, la capitolul corespondenţă internă existau numeroase excepţii, iar controlul se făcea „pe cale de selecţionare”, corespondenţa externă a fost, cu mici întreruperi, controlată în întregime. În categoria corespondenţă internă, cea mai importantă era considerată cea care pleca şi sosea în Bucureşti, cantitatea zilnică fiind în anii ’50 de cca 125.000 de scrisori, pentru a se tripla în anii ’80 (cu menţiunea că în timpul vacanţelor şi sărbătorilor de iarnă volumul zilnic depăşea cu mult cifra de un milion). Cenzura se realiza parţial şi cuprindea circa o treime din scrisori (corespondenţă civilă şi militară). Lecturate integral erau doar acele scrisori care în urma controlului iniţial prezentau interes, îndeosebi cele încadrate la „problema suspecte”. Volumul corespondenţei externe, care se bucura de cea mai mare atenţie, a crescut vertiginos de la cca. 27-28.000 zilnic, la mijlocul anilor ’50, spre cca. 200.000 în anii ’80. Asupra acestei corespondenţe, grupată pe zonele de destinaţie (Europa, America şi Israel), controlul era diversificat: pe unele zone se citeau doar plecările, pe altele se făcea doar „filaj deschis”, în timp ce corespondenţa românilor din exil cu cei rămaşi în ţară era citită în întregime. Pentru a fi controlat un asemenea volum de corespondenţă era nevoie de un personal numeros. Această cerinţă se reflectă şi din evoluţia numărului de posturi din schema structurii care se ocupa de această activitate. Serviciul „F” avea 274 de posturi în anul 1956, pentru a ajunge la 520 de oameni în 1966. Unitatea Specială „S”, pentru a acoperi volumul imens de muncă, şi-a dublat efectivele, ajungând ca numai la nivel de judeţ să aibă, în medie între 15 şi 20 de oameni încadraţi. Pe lângă aceştia s-a apelat la ofiţeri şi subofiţeri pensionari care lucraseră anterior în acelaşi domeniu. Retribuirea pensionarilor se făcea din fondul C.I.S., diferenţiat în funcţie de calificare şi depistarea unor cazuri deosebite, până la un plafon de 1.200 lei pe lună. Instrucţiunile privind regulile de muncă, dar şi ordinele generale ale Securităţii cereau expres să fie prevenită difuzarea de manifeste, memorii şi scrisori de protest. Autorii lor trebuiau identificaţi în timpul cel mai scurt pentru a evita răspândirea materialelor subversive. Forma concretă a acestora era diversă, de la simple fiţuici scrise de mână, până la foi volante sau chiar documente redactate atent şi introduse în plicuri cu adrese precise, cu aspect cât mai comun. De obicei, ultimele erau adresate conducerii de partid şi de stat, unor ziare centrale sau locale sau nominal unor lideri ai P.C.R., miniştrilor, şefilor de redacţii din presa scrisă, TV sau radio. Securitatea, prin unitatea sa specializată, dezvoltase o întreagă metodologie de depistare a „înscrisurilor duşmănoase”: utilizarea aceluiaşi tip de plicuri (ca mărime şi culoare), aceeaşi aşezare a timbrelor, modul de aranjare a adresei (în centru sau la capetele plicului), lipsa adresei expeditorului, ori prezenţa uneia prescurtate, de obicei fictivă. Astfel, în corespondenţa trimisă îndeosebi în Vest, lucrătorii din Unitatea „S” constataseră că majoritatea materialelor subversive interceptate aveau forma unor scrisori obişnuite, fără adresa expeditorului sau cu adresă fictivă. Destinaţia predilectă era postul de radio „Europa Liberă”, dar şi alte posturi, care primeau corespondenţă la unele căsuţe poştale sau chiar pe adresa unor persoane particulare. O atenţie specială se acorda întregii corespondenţe a persoanelor care erau urmărite de Securitate sau a celor aflate în reţeaua colaboratori. Verificarea acesteia se făcea la cererea ofiţerilor din unităţile operative, de către ofiţerii din aparatul Unităţii Speciale „S” care trebuia să intercepteze scrisorile, telegramele şi coletele primite sau trimise de cei urmăriţi. În teorie, aceste materiale erau deosebit de valoroase, putând dezvălui eventuale acţiuni avute în vedere de cei vizaţi, fiind totodată şi o probă consistentă a activităţii lor subversive. Se întâmpla adesea, ca, din cauza lanţului birocratic, informaţia să nu mai ajungă în timp util la ofiţerul care urmărea un anumit „obiectiv”. Apoi, din cauza neglijenţei celor care deschiseseră scrisorile sau coletele, întreaga acţiune putea fi deconspirată (în unele plicuri reintroduse în circuit, erau uitate traducerea scrisorii, nota de lucru sau chiar borderoul de însoţire semnat de ofiţerul care studiase scrisoarea). În plus, o durată de timp mai mare între data expedierii şi data primirii corespondenţei crea mari semne de întrebare atât expeditorului, cât şi destinatarului, care, pe baza ştampilei Poştei, puteau vedea unde scrisoarea a „zăbovit” mai mult. Nedumeririle de acest fel sunt numeroase şi sunt exprimate pe larg chiar în unele scrisori ale celor urmăriţi. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, au fost elaborate în primăvara anului 1985 o serie de instrucţiuni privind regulile de muncă pentru manipularea şi exploatarea materialelor obţinute din sursă „S”. Măsurile preconizate constau în trimiterea către unităţile operative doar a unor xerocopii după scrisorile interceptate, nu a originalelor. Trimiterea acestora implica scoaterea lor din circuitul poştal pentru un timp mai lung şi uneori, chiar, pierderea lor. De aceea se cerea ca solicitările privind trimiterea acestor originale să fie reduse la minim, doar „în cazurile care în sunt folosite mijloace ale legăturii impersonale, căsuţe-poştale, post-restant etc. şi care nu se mai repun în circuitul poştal”. Formularea unora dintre instrucţiuni sugerează existenţa întârzierilor cât şi a abuzurilor în prelucrarea corespondenţei interceptate: „Dacă în termen de 24 ore de la trimiterea materialului de către organul S, central şi teritorial, nu se va primi răspunsul unităţii beneficiare, acesta va fi repus în circuitul poştal”; „Aprobarea pentru reţinerea materialelor ce interesează organele de securitate se va da de către locţiitorii şefilor unităţilor centrale şi ai Securităţii Municipiului Bucureşti, iar la nivelul unităţilor teritoriale de către şefii securităţilor judeţene”.
Din punct de vedere tehnic, controlul corespondenţei de către Securitate se baza pe ideea că unii dintre cei urmăriţi transmiteau informaţii prin intermediul scrisorilor în mod codificat. Tocmai această codare a conţinutului era preocuparea principală a ofiţerilor din Unitatea Specială „S” care aveau, între altele, sarcina de a descoperi variantele de codificare folosite de expeditori: scriere cu cerneală simpatică, indigoul alb, textul convenţional, cifrul, hârtia şablon, limbajul textelor etc. În cazul textului scris cu cerneală simpatică, între rândurile scrise convenţional, se insera mesajul invizibil cu ochiul liber. Această scriere putea fi însă depistată cu ajutorul piramidonului, apei, salivei, alcoolului etc. Acest control fizico-chimic avea loc doar în cazul în care scrisoarea devenea suspectă în ochii lucrătorului operativ care o „exploata”. Indigoul alb era o altă metodă de ascundere a conţinutului real al unei scrisori. Aceasta consta în folosirea unei coli albe de hârtie îmbibată cu anumite substanţe chimice şi care suprapusă peste o altă coală, prin presare imprima scrisul invizibil. Acesta, ca şi în cazul „cernelii simpatice” putea fi identificat doar în urma unui control tehnic. Dacă cele două metode de mai sus erau utilizate mai puţin în corespondenţa obişnuită, textul convenţional era mult mai frecvent folosit, fiind şi cel mai accesibil. Exista şi aici un impediment şi anume – texul trebuia convenit în prealabil între expeditor şi destinatar, înţelesul fiind mereu altul decât cel aparent. Una din posibilităţi era plasarea a câte unui cuvânt, la începutul, mijlocul sau capătul fiecărui rând al scrisorii, citirea făcându-se pe verticală sau diagonala paginii. Cifrul însemna înlocuirea literelor cu cifre, semne sau chiar cu alte litere, amestecul de simboluri făcând textul de neînţeles fără cunoaşterea codului stabilit între cei doi corespondenţi16. Hârtia şablon era o metodă ce consta în decuparea unei coli albe de hârtie, în anumite locuri astfel că suprapusă peste scrisoarea primită, apăreau în ferestrele formate prin decupare doar cuvintele care compuneau informaţia transmisă. Timbrele erau frecvent folosite pentru a ascunde sub ele mesaje secrete sau chiar microfilme. O semnificaţie putea avea imaginea de pe timbru, dar şi poziţia lor pe plic. Desigur, întregul univers al metodelor de control al corespondenţei este unul foarte vast. Ceea ce am dorit să descriem aici sunt câteva din metodele cele mai frecventate atât de Securitate, cât şi de cei urmăriţi pentru a-şi conspira sau deconspira mesajele poştale. Aşa cum am menţionat mai sus, Unitatea Specială „S” avea ca atribuţie, între altele, elaborarea de sinteze, note şi rapoarte, pe baza cenzurii corespondenţei, referitoare la diverse subiecte care interesau atât conducerea Securităţii, cât şi conducerea de partid şi de stat. Tematica era variată: pornind de la preocupările cotidiene ale marii majorităţi a populaţiei şi până la starea de spirit generată de campaniile politice sau măsurile luate de partid şi guvern. În acest sens, în anii ’80, interesul regimului pentru reacţia populaţiei faţă de situaţia dificilă din economie era determinat de efectele în plan social, surprinse foarte bine în corespondenţa privată dintre români şi străini. Fragmente din astfel de scrisori au fost preluate de Securitate în propriile rapoarte, pentru a ilustra nemulţumirile populaţiei legate de alimentaţie, reorganizările întreprinderilor, întreruperile de curent electric etc. La conducerea de partid şi de stat ajungeau o bună parte din notele sau buletinele redactate de Securitate care semnalau stări de spirit negative, tocmai în încercarea de a curma unele situaţii conflictuale sau chiar explozive din anumite medii. Din nefericire, în anii ’80, factorul politic judeţean sau central nu mai este receptiv la avalanşa de semnale pe care Securitatea le transmitea. Amploarea nemulţumirilor a devenit din ce în ce mai mare, iar măsurile luate de puterea politică sunt paleative.
Cercetarea acestor scrisori, telegrame şi cărţi poştale („colecţionate” de Unitatea Specială „S”) oferă o imagine asupra stării de spirit din epocă, vieţii cotidiene sau biografiei unor personalităţi (aflate cu predilecţie în preocuparea Securităţii). Este totodată un mod direct de a vedea care au fost sentimentele românilor din diverse categorii sociale, profesionale etc. vizavi de schimbările şi evoluţia regimului politic intern. Sunt documente care oferă un contact direct cu realitatea acelor ani, fără nici un filtru sau corector de percepţie, decât cel al autorilor acestor scrisori. Viaţa şi trăirile oamenilor din acei ani sunt redate cu acurateţe tocmai în acest gen de documente. O bună parte din această corespondenţă, în copie sau original, este păstrată în arhivele Securităţii, de un interes aparte fiind aşa numitele „comentarii duşmănoase”. Aparent, cele mai multe din comentarii apar în oraşele mici şi în mediul rural. Ele vizează frecvent măsurile haotice de reorganizare a unor întreprinderi, şomajul mascat, nemulţumirile izvorâte din neplata salariilor, imposibilitatea avansării în carieră fără o implicare politică etc. Este nelipsită din aceste texte (de regulă, cele trimise în străinătate) nota ironică la adresa marilor realizări ale regimului trâmbiţate pe toate canalele propagandei oficiale. Patru mari teme se regăsesc în corespondenţa controlată de Securitate în anii ’80: situaţia grea din aprovizionarea populaţiei, reorganizările haotice din administraţie şi întreprinderi, condiţiile de viaţă şi de muncă în România, dar şi a celor plecaţi în străinătate şi, în fine, opţiunea emigrării din România. Desigur, pe lângă aceste subiecte apar şi altele, cel puţin la fel de interesante: calitatea slabă a unor echipamente sau maşini exportate de România, situaţia românilor aflaţi pe şantierele din Libia, Siria, Egipt, Irak, Iran etc., situaţia învăţământului, metode de trecere ilegală a frontierei ş.a. Cel mai des invocat subiect în corespondenţa românilor din acei ani este cel al condiţiilor grele de viaţă şi muncă: cozile la alimente, întreruperile de curent electric, frigul din locuinţe, proasta organizare din întreprinderi şi chiar nesiguranţa locului de muncă. Drama alimentelor de bază se adânceşte odată cu anul 1980 şi se manifestă prin cozile la carne, lapte, ouă, ulei, făină şi pâine. Dincolo de aprovizionare, siguranţa locului de muncă este un alt aspect frecvent abordat dar într-o strânsă legătură cu primul. Aşa cum se poate vedea din corespondenţa românilor, condiţiile din întreprinderi erau destul de vitrege. Marile fabrici ale anilor de dinainte de 1990 se confruntau, între altele, cu o supradimensionare puternică a personalului, care era o consecinţă neprevăzută a relaţiei dintre aprovizionare şi locurile de muncă. Datorită acestei inflaţii de personal, deseori conducerea de partid iniţia restructurări ample de personal, reorganizări ale unor întreprinderi sau ale administraţiei locale. Legat de condiţiile de muncă, o situaţie dificilă au avut-o românii aflaţi la lucru pe şantierele din străinătate, în ţări din Orientul Mijlociu. De pildă, numai în Irak, lucrau mai bine de 4.000 de români, în proiecte care însemnau construcţia unor canale de irigaţii, a unor linii de înaltă tensiune, şosele sau a unor rafinării. Lucrările la aceste obiective fuseseră contractate în anii ’70 sau la începutul anilor `80, şi după un debut fulminant, ele se aflau în mare întârziere. Datorită unor deficienţe de organizare, a calităţii slabe a echipamentelor, mediului natural mult mai vitreg faţă de cel din ţară, construcţia acestor obiective se dovedea a fi problematică faţă de ce îşi imaginaseră proiectanţii din ţară. Pe lângă aceste obstacole, apar şi altele: starea de spirit a muncitorilor e din ce în ce mai negativă, se plâng în scrisorile trimise acasă că „se plăteşte mai slab”, cu mari întârzieri, aceasta şi pentru că „majoritatea nu au venit să facă treabă cinstită, s-au apucat de vândut ciment şi alte materiale, să fure, să facă bişniţă, fiecare pentru buzunarul lui, iar treburile pe şantier au rămas în urmă…”. Toate acestea au avut efecte în relaţia cu antreprenorii din ţările unde românii lucrau: „…La staţia de betoane a venit un suprarevizor şi a întrerupt betonarea pe întregul şantier pentru că românii nu fac treabă bună. În încheiere a spus: «Plecaţi în România». […] Aici toată lumea este nemulţumită, mormăie, toţi sunt abătuţi. Singurii care sunt mai veseli, sunt cei care urmează să plece acasă”. Însă cei care rămân, inventivi fiind, nu se lasă şi iniţiază activităţi colaterale: specula şi lucrul la particulari. „Cu coniacul este o lovitură” îi scrie din Irak un timişorean soţiei sale din ţară, cerându-i totodată să-i trimită printr-un prieten 20 litri din preţioasa băutură. „…Am vorbit cu maistrul, un băiat bun din Piteşti şi voi ieşi două luni la ciubuc… Cu munca nu mă omor, că sunt şef de echipă…” scrie, tot din Irak, soţul către soţia sa din Râmnicu-Vâlcea. Cei mai mulţi ştiu însă că ceea ce fac este atent monitorizat de Securitate: „…Nu discuţi nimic la telefon. Vezi că telefonul nostru este sub observaţie. Nu lăsa pe nimeni să discute la telefon, de la noi din casă. Totul se înregistrează…” îi scrie din Egipt un sibian soţiei sale din ţară, indicându-i apoi cum să valorifice bunurile pe care i le trimisese.
Greutăţi mari sunt şi în lumea satului românesc. Lăsaţi fără pământ, navetişti la oraş unde muncesc în fabrici, ţăranii se opun şi critică noile schimbări din politica partidului în domeniul agriculturii: „măsurile ce se iau la ţară pentru creşterea vitelor, în modul forţat cum se aplică, în loc să ducă la sporirea lor, duc la dispariţia lor. Până nu ni se dă pământ corespunzător să-l muncim, nu vom reuşi să contractăm vite, porci şi păsări cu statul, pentru că nu avem cu ce le creşte” scriu ţăranii dintr-un C.A.P. din judeţul Dolj. Un ţăran pensionar, din judeţul Iaşi, vorbeşte deschis şi explică de ce ţăranii refuză să mai lucreze pământul: „Dacă până acum ţăranul muncea cu tragere de inimă pentru că primea 1.000 kg. porumb la o producţie de 5.000 kg la hectar, în prezent, indiferent cum munceşti, nu primeşti mai nimic”. Tensiunile din mediul rural sunt exprimate în mai multe scrisori adresate de săteni conducerii de la Bucureşti (C.C. al P.C.R. sau unor ziare din Capitală) în care apar avertismente de genul „Nu e departe ceasul să recurgem la procedee ca în 1907” sau, şi mai grav, ca cel al unor cooperatori din Cozieni, judeţul Buzău: „Este ruşinos să avem vărsare de sânge într-o ţară comunistă. Mai bine ar veni sovieticii să ne administreze ţara”.
O altă temă frecvent abordată în corespondenţa acelor ani este cea a emigrării. Opţiunea nu este doar a minoritarilor, ci şi a românilor care, în faţa greutăţilor cotidiene, optează pentru plecarea din ţară. Cel mai des apare acest subiect în corespondenţa etnicilor germani. Iată şi unul din motivele invocate de o familie din judeţul Alba, grăbită să părăsească România: „…Dorim să primim viza de intrare în R.F.G. pentru întreaga familie, ca să putem pleca definitiv de aici. România se află într-o mare criză economică. De când aţi plecat s-au schimbat multe în rău din viaţa noastră. Este o lipsă totală de produse alimentare. Nici măcar pâine nu mai avem. Nu mai avem curent electric, folosim din nou lampa cu petrol. Nu se ştie cât va mai dura această economie de energie electrică. Chiar dacă am vrea să mai stăm aici, nu mai rezistăm…”.
Evantaiul problemelor cu care se confruntă românii, indiferent că sunt în ţară sau în afară, este foarte larg, iar în fragmentele ce apar în corespondenţa privată din dosarele Securităţii, greutăţile traiului cotidian sunt concis şi, deseori, pitoresc definite. Este evident că majoritatea românilor ca şi minoritarii (unguri, germani, evrei) sunt nemulţumiţi de starea generală a ţării. Cu toţii caută căi proprii de salvare, prin emigrare sau prin speculă, prin opoziţie civică sau atitudine pasivă la cerinţele regimului.
Corespondenţa interceptată de Unitatea Specială „S” în anii ’80 se află în dosarele din Fondul Informativ, Documentar şi Reţea din arhiva CNSAS. Ea nu constituie un bloc unitar ci fiecare scrisoare, în parte, a ajuns la dosarul celor urmăriţi, în copie sau în original. În ultima situaţie, e limpede că scrisoarea nu a mai fost trimisă către destinatar, conţinutul ei fiind de obicei catalogat ca necorespunzător dacă existau comentarii duşmănoase la adresa regimului politic, îndemnuri la emigrare sau intenţii de constituire a unui grup ostil. Prezenţa acestor scrisori, de multe ori în original, demonstrează fără tăgadă gradul accentuat de control şi amestec al Securităţii în viaţa intimă a românilor. Totodată putem vedea clar şi cât de mult era respectată „legalitatea socialistă”, ţinând cont, aşa cum arătam la început, că violarea secretului corespondenţei intra în categoria infracţiunilor grave conform Constituţiei RSR din 1965.
Există însă şi un revers al medaliei şi anume că, tocmai, prezenţa, din belşug, în dosarele Securităţii, a acestor scrisori ne permite astăzi să reconstituim climatul social al unei epoci nu demult apuse. Este poate singurul merit al Securităţii, acela de a lăsa moştenire documente de un real folos pentru istorici.
Pentru a înţelege modul de funcţionare al Unităţii Speciale „S” în teritoriu, am ales să reproducem, în anexă, un document aflat în fondul Documentar al arhivei CNSAS. Datat 24 februarie 1989, documentul dezvăluie modul cum era organizat controlul secret al corespondenţei, numărul angajaţilor şi volumul zilnic de muncă în cadrul unui serviciu „S” la nivel de judeţ. Sunt interesante detaliile referitoare la relaţia de subordonare între serviciul „S” judeţean şi serviciile operative (care solicitau pe parcursul anului 1988 interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane). Pe lângă verificările la cerere, Serviciul „S” avea o bază proprie de urmăriţi (cca 1.000), ceea ce denotă şi o oarecare autonomie în funcţionarea sa. În plus, elaborarea unor sinteze (24 într-un singur an), la cererea Securităţii judeţene sau a Comandamentului central, ilustrează poziţia importantă pe care o deţinea controlul corespondenţei în întregul angrenaj informativ-operativ. În partea a doua, sunt enumerate eşecurile, scăpările de „materiale cu conţinut duşmănos”, dar şi fapte grave precum sustragerea unor sume de bani.
Datorită aspectelor precizate mai sus, considerăm documentul publicat în anexă, drept un breviar al activităţii de control al corespondenţei în anul de graţie 1989.
ANEXA 1989 februarie 24, Bucureşti.

Ministerul de Interne Strict Secret
Departamentul Securităţii Statului Ex. Unic
Unitatea Specială „S”
Nr. 00415303 din 24 feb. 1989
Notă referitoare la activitatea serviciului Unităţii Speciale „S”, din cadrul Securităţii Hunedoara, cuprinzând efectivul de lucrători, puncte lucru, volumul de muncă, deficienţe şi abateri.

Activitatea de control secret al corespondenţei interne în cadrul judeţului Hunedoara este organizată la nivel de serviciu, acesta fiind încadrat cu 19 cadre, dintre care 9 cunosc una sau mai multe limbi străine. Munca specifică este organizată în cadrul punctelor de lucru din localităţile: Deva, Simeria, Petroşani, Orăştie şi Haţeg şi cu actuala organizare se reuşeşte cuprinderea în control a întregului trafic poştal intern, inclusiv cel de pe spaţiul Helga [R.F. Germania] nescăpându-se de sub control nici o localitate, iar volumul de trimiteri verificat zilnic se ridică la cca 80.000 scrisori – plecări şi sosiri. Încălcarea secretului corespondenţei în anii ’80… 229 În anul 1988 organele informativ-operative au solicitat cadrelor „S” interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane, iar 1.000 persoane se află în baza proprie a compartimentului „S”. Din controlul în conţinut s-a reuşit obţinerea a 11.200 informaţii, dintre care un număr de peste 7.600 sunt date de primă sesizare despre activitatea unor elemente necunoscute în evidenţele de Securitate. Tot din controlul în conţinut, cadrele „S” au întocmit şi înaintat organelor informativ-operative un număr de 24 sinteze, unele cerute prin Programul de măsuri al unităţii centrale, iar altele ordonate de conducerea Securităţii judeţene. Pe linia înscrisurilor anonime cu conţinut duşmănos s-a reuşit ca în perioada de referinţă să fie clarificate 6 cazuri cu 8 autori. Prin măsuri complexe întreprinse de organele de securitate şi miliţie s-a reuşit, în 3 cazuri prevenirea difuzării unor înscrisuri. Deşi rezultatele obţinute în 1988 de compartimentul „S” sunt apreciate ca preponderent pozitive, în activitatea acestui colectiv au fost înregistrate şi unele minusuri, astfel: – Datorită necunoaşterii corespunzătoare a indicilor grafici şi superficialităţii, au fost scăpate, în două cazuri, la grupa „S” din Simeria, unele difuzări de materiale cu conţinut duşmănos. – Mai sunt încă neidentificate 6 cazuri de înscrisuri cu conţinut duşmănos, ce au fost difuzate pe raza judeţului Hunedoara, de care se fac răspunzători atât cadrele compartimentului „S”, cât şi ale serviciilor informativ-operative, care nu au sprijinit suficient activitatea pe această linie de muncă. – Din mediul rural s-a obţinut un număr mic de informaţii din controlul secret al corespondenţei, deşi acest sector este foarte important pentru munca de securitate. – Tot un număr relativ mic de informaţii au fost obţinute din sectoarele economice, ţinând cont de ponderea acestor probleme în cadrul judeţului. – Nu ne putem declara mulţumiţi de modul în care este folosit mijlocul „S” de către serviciile şi celelalte compartimente informativ-operative din cadrul judeţului. Astfel, la unitatea centrală, numărul obiectivelor în cazul cărora se controlează legăturile externe pe canalul „S” este de numai 25 elemente – la Serviciul I, 26 – la Serviciul II şi 35 – la Serviciul III, iar Securitatea Haţeg are un singur element în atenţie pe linia legăturilor externe „S”. – În privinţa stării şi practicii disciplinare a fost înregistrat cazul deosebit de grav al cpt. Moldovan Olga – de sustragere a unor sume de bani, pentru care faptă a fost trecută în rezervă şi sancţionată pe linie de partid. Pt. comandant, Colonel, Marinescu Constantin ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13 421, vol. 193, f. 378

(Sursa: Liviu ŢĂRANU, http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_9-10_2012.pdf)

Ia zi, MARINE, te-am emotionat?! (Cristina T.).

Eveniment

EDITORIAL/Incisiv de Prahova!/ Iată cum se numeste ziarul pe care intră de frica si politicienii corupți!

Publicat

pe

Evident, toți discută politică, fiecare după cum îl duce capul. Pornind de la știrile ce au ținut prima pagină a presei din primele trei luni ale acestui an, cu dezvaluiri cutremuratoare care ar misca orice parchet si/sau procuror de bun simt, personajele spun deschis, pe șleau, ce cred despre ce au zis și ce au făcut X, Y si Z, dar și multe alte figuri politice, intrate deja în folclor, precum anumiti traseisti, „magari” si „magarite”. Oamenii vorbesc și despre televiziunile de știri, precum Pro Tv cu emisiunile sale de dezvaluiri.

Pentru că doar vorbele singure ar putea plictisi un cititor grăbit, care de cele mai multe ori nu are timp nici să se ducă să voteze, ziarul Incisiv de Prahova dezvaluie si va dezvalui, fara menajemente, toate „matrapazlacurile” politicienilor – indiferent de culoarea politica.
Şi plângea ”fata mea plângea, la icoane se ruga”, ca să parafrazăm o manea. Dar de ce, Salam, plângea? Şi de ce se şi ruga? Păi de milă ”de ţara mea”, cum ar zice o traseista, fosta şefa prin guvern pana de curand, dacă n-ar fi ocupată să repună de zor mafia pe care o coordoneaza „pe harta lumii” subsaharienne.
Pe ea, pe „Luminoasa” – ridicată ca o alpinistă din modesta pepinieră prahoveana de sfori şi infractori, cea suită ca pasărea măiastră în cer şi precum coafura de pavian pe crengile executivului român si al administratiei locale, o exaltă în nemuritoare vorbe ale unora care dormiteaza cu poza ei sub perna, gen militieni, procurori, judecatori si/sau din servicii.
Astfel edificaţi cu privire la prilejul istoricului speech o putem urmări în continuare, netulburaţi, pe reprezentanta PSD in Prahova, dupa ce a reprezentat, pe rand, cam toate partidele, incercand cu disperare sa promoveze candidati la primarie cu probleme penale.
Inca, precizam…o puteti urmari! Dinastia si puterea se pierd in timp si legea este lege pentru oricine, chiar si pentru „Luminoasa” cu al ei ‘Yubi”.
Potrivit ei, ”momentul în care a zis da” a fost după ce i-a ”urmărit pe actualii ei colegii pesedişti cum se luptă”…
Eteee, aici a început să-mi dea târcoale o lacrimă de patriot… Mi-am amintit de trădătorul Iscariot. Şi am realizat ce legătură strânsă este între mântuirea ţării, Peneş Curcanul, Dramele Parisului, cu tot cu Rocambole şi „Luminoasa” întruchipând-o pe ”Ana lui Manole”. M-a cotropit emoţia. Lacrimile mi-au ţâşnit şuvoaie de drag ce mi-e de Curcanul lui Alecsandri.
Oamenii, încă din antichitate, când se aflau neputincioşi în faţa unui sistem aparent imuabil şi indestructibil, recurgeau la unicul mijloc prin care puteau răsturna sistemul care îi oprima şi oamenii din fruntea acestuia, devenind totodată mai optimişti şi mai veseli. Aparent acest aspect nu prezintă o mare importanţă, dar starea generală de spirit a maselor este extrem de importantă în istoria unui popor, putând produce schimbări majore şi neaşteptate.
Incisiv de Prahova nu va recurge la PAMFLET, iar dezvaluirile vor fi asumate, ca de obicei, sub semnatura, dezvaluri bazate doar pe probe solide. Urmeaza dezvaluiri marca consacrata „Incisiv de Prahova”.

Citeste in continuare

Eveniment

EDITORIAL/Cei care au obiceiul lui Dragnea ar trebui sa își poarte de grija si sa nu sfârșească ca el

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

”Cîțu, interzis la BNR” titram pe 2 februarie, atunci când dezvăluiam că ministrul Finanțelor a trebuit ”să înghită” prea multe chiar și pentru un politician la vizita pe care a făcut-o la sediul Băncii Naționale alături de premierul Ludovic Orban. Iar pentru ca umilința să fie una deplină, Mugur Isărescu nici măcar nu s-a mai obosit apoi să îi mai trimită vreo invitație oficială la dialog ”hamsterului”, așa cum solicitase Cîțu, cel care a fost etichetat cu această poreclă de la chiar vârful BNR. Mai mult chiar, prin rezerviștii sistemului care ”mustesc” în jurul guvernatorului BNR, Isărescu i-ar fi dat pur și simplu interzis lui Cîțu inclusiv în orice ține de politica monetară, avertizându-l ca nu cumva să își bage nasul prea mult în finanțele țării. Cele care, totuși, să nu uităm că au fost oricum lăsate pe mâinile lui Isărescu de 30 de ani!
Iar la doar câteva zile după ”flituirea” lui Cîțu, același Mugur Isărescu înregistra un alt succes personal de amploare, odată cu ”împachetarea” principalului aliat al lui Cîțu, Lucian Isar. Cel care mai mult de nevoie decât de bună voie a acceptat în cele din urmă să preia postul de reprezentant al României la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acum, desigur că funcția pare una ”fabuloasă” privită din afară, dar inițiații sistemului știu foarte bine că atât de orgoliosul soț al Alinei Gorghiu nu are cum să fie mulțumit cu un post care, totuși, în organigrama internă a BERD figurează doar ca un simplu ”alternate director”. Mai ales că nu a trecut totuși chiar atât de mult de când cuplul Gorghiu – Isar reușise să smulgă din gura președintelui promisiunea instalării celui din urmă chiar … guvernator al BNR! Ca să nu mai vorbim că, în ciuda salariului atractiv, ce-i drept, noua postură nu prea lasă loc de nicio altă ”învârteală” oficială. Iar cei 102.000 euro declarați ca fiind primiți cadou la botezul copilului Noah nu pot justifica la nesfârșit standardul de viață extrem de ridicat al celor doi. Oricum, după ce a rezistat cu brio noului ”puci” împotriva sa, Isărescu a contraatacat fulgerător. Astfel că Isar a și fost tras pe linie moartă, Alina Gorghiu deja este ”istorie” în PNL iar Cîțu a trăit umilința supremă de a fi obligat în ultima clipă să-și depună mandatul de premier desemnat.
Iar cum influența lui Isărescu atât la Palatul Victoria, dar mai ales la Palatul Cotroceni tot crește, guvernatorul BNR s-a înhămat la o nouă misiune anevoioasă, dar care îi vine ”mănușă”. Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, Isărescu deja negociază intens lista noului ”guvernul meu”, cel care urmează să fie instalat la Palatul Victoria după trecerea pandemiei. Atunci când, pentru că Isărescu a demonstrat-o de nenumărate ori că nu uită și nu iartă, multe se vor mai sparge în capul lui Cîțu, ”hipsterul” care nici acum nu a priceput că ”șmecheria costă”, mai ales la un asemenea nivel…
Isar și Cîțu, atac raider la BNR!
”Rivalitatea istorică” dintre Mugur Isărescu și ”cuplul” Lucian Isar – Florin Cîțu durează din anul 2008, cel al teribilei crize financiare care a lovit din plin și România. Atunci când, după cum o recunoștea chiar și Lucian Isar, Mugur Isărescu le-ar fi promis și garantat deopotrivă influenților săi colaboratori din ”structura suprastatală” a sistemul financiar mondial un ”curs liniștit” în România. Numai că planurile guvernatorului ar fi fost dejucate de un grup de bancheri în frunte cu chiar Lucian Isar și Florin Cîțu, acuzați că s-ar fi aflat în spatele atacurilor speculative asupra leului ale Bancpost și ING Bank. Și cei care ar fi declanșat un adevărat ”atac raider” la adresa BNR și a cursului valutar, onorând astfel comenzile unor importanți clienți din umbră precum giganții bancari JP Morgan, Morgan Stanley și Barclays. Însă în cele din urmă Banca Națională a respins cu greu aceste atacuri, dar victime colaterale au fost tot clienții români, după creșterea imediată a dobânzilor la creditele în lei.
Mai mult decât atât, dușmănia lui Isărescu față de Isar pare să fi fost amplificată atât de nenumăratele atacuri personale ale acestuia la adresa sa, dar mai ales de informația ”scursă” din ”Dosarul Malaxa” și din care reiese că soțul Alinei Gorghiu ar fi avut ”plantat” un informator chiar ”în coasta” guvernatorului. Personajul vizat de acest ”joc dublu” fiind nimeni altul decât chiar consilierul lui Isărescu, fostul responsabil al Serviciului Român de Informații pe analiză financiar-bancară, Marius Mitruș.
Gorghiu, comenzi pe cont propriu pentru alegeri
De asemenea, după cum susțin sursele noastre, nici Alina Gorghiu nu a intrat ”în malaxor” doar pentru proiectul oricum controversat al ispășirii la domiciliu a condamnărilor de până la șapte ani de închisoare. Dar mai ales în urma informațiilor recent primite de premierul Ludovic Orban cu privire la ”comenzile” pe care aceasta le-ar lua ”pe persoană fizică” pentru promovarea pe locurile eligibile ale PNL-ului la viitoarele alegeri. Ceea ce l-ar fi scos deja din sărite pe premier, mai ales că acesta are o problemă tot mai greu de gestionat cu autoritatea în propriu-i partid. Iar astfel de ”combinații” fără girul conducerii liberale nu fac decât să submineze și mai mult autoritatea grupării Orban din PNL. Astfel că Isărescu o poate deja ”bifa” și pe Alina Gorghiu la capitolulul inamicilor eliminați…
Rezerva valutară, pusă la bătaie!
Iar Mugur Isărescu pare să fi câștigat încrederea președintelui Iohannis tot cu cea mai teribilă armă a sa dintotdeauna, rezerva valutară. Și asta în luna noiembrie a anului trecut, atunci când în plină campanie electorală ar fi promis că până la ”victoria finală” din ”finala prezidențială” va pune la bătaie oricâte sute de milioane de euro va fi nevoie din rezerva valutară pentru a ține cursul sub 4,8 lei pentru un euro.
Artificial sau nu, cert este doar că Isărescu s-a ținut de cuvânt și acum a plusat chiar cu un mega-proiect de relansare economică, la care ar lucra în aceste zile o veritabilă celulă de criză formată din cei mai buni specialiști ai BNR. Forma finală urmând a fi pusă la dispoziția exclusivă a președintelui, pentru ca Iohannis să nu-și mai bată capul și cu aceste nimicuri și, la momentul oportun să iasă direct în fața românilor cu salvatorul plan de relansare gata făcut! Și cu un asemenea ”tribut” pus pe tavă cum să nu-i ceară șeful statului sfatul guvernatorului BNR cu privire la componența viitorului guvern? Mai ales pe domeniile cheie în care miniștrii trebuie să conlucreze ”strâns” cu Isărescu pentru punerea în practică a noului ”proiect de țară”…?

Citeste in continuare

Eveniment

CU CHINEZII LUI, PINTOIU NE-A BĂGAT MORTU’ ÎN CASĂ ȘI PE „HALE ȘI PIEȚE” S.A. ÎN RAHAT (scuzați, în FALIMENT!)

Publicat

pe

Dupa ce ziarul Incisiv de Prahova a dezvaluit cum „UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU de România cu fonduri europene pentru lumânări, coșciuge și colivă”, in acest articol va prezentam activitatea infractionala a gruparii de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de tandemul Gratiela – Pintoiu la Hale si Piete SA Ploiesti.

UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU de România cu fonduri europene pentru lumânări, coșciuge și colivă


Consilierul judetean Pintoiu Toma, care apartine grupului politic ALDE Prahova s-a folosit si se foloseste de pozitia lui politica pentru a se imbogati nejustificat, fiind suspectat de trafic de influenta, luare de mita, evaziune fiscala, infractiuni compatibile competentelor D.N.A.
Va dezvaluiam ca activitatea infractionala a gruparii de criminalitate economico-financiara organizata coordonate de Yubi si Gratiela Leocadia Gavrilescu, in prezent deputat (ajuns de pe listele ALDE), fost ministru al mediului si vice-premier in mai multe guverne a facut obiectul monitorizarii unor servicii secrete cu competenta pe domeniu.
Vă capacităm atenția cu ideile principale din textele viitoare, care sunt acum doar simple aspecte interesante menţionate în treacăt, ideile importante urmând a fi dezvoltate apoi pe larg. Sunt punctări absolut necesare pentru conturarea rezultatelor investigației noastre jurnalistice, o documentare exhaustivă.
O mica/scurta sinteza:
I. Profitand de functia de Presedinte al Consiliului de administratie al SC Hale si Piete SA Ploiesti, Pintoiu Toma a inchiriat intregul etaj superior al Halei Ploiesti, firmei chineze Jin Market Universal, aceasta avand sediul in Voluntari, str G___ nr 25, judet Ilfov, fara a-i solicita plata chiriei pe perioada 1 septembrie-30 noiembrie 2019.
Ca urmare a acestui fapt, prejudiciul creat este de 62346 ron.
In randul angajatilor SC Hale si Piete SA se comenteaza ca Toma Pintoiu ar fi luat cca 20.000 ron „spaga” in schimbul acestei facilitati.
II. Patronul firmelor SKY LIST „MAMMA MIA si al hotelului Tudor din Ploiesti are datorii catre SC Hale si Piete SA in valoare de aproximativ 200.000 – 300.000 ron, in schimbul carora „sponsorizeaza” activitatile si intrunirile membrilor ALDE Prahova asigurand protocoalele acestora (alimente si bauturi alcoolice).
III. Firma de mobila ARMA MOB isi desfasoara activitatea de ani de zile in Halele Centrale Ploiesti, deasupra pescariei, in mod ilegal, fara a avea contract de inchiriere, „cotizand” lunar sume de bani directoarei SC Hale si Piete SA – doamnei Mariana Pepelea si lui Yoma Pintoiu.
IV. Firma de paza Integra Guard este suspecta de spalare de bani, in efectuarea contractului pe care il deruleaza cu SC Haale si Piete SA, aceasta, in decurs de doi (2) ani si-a schimbat de (3) trei ori numele firmei. Isi desfasoara activitatea cu un numar mai mic de angajati decat cei specificati in contract, avand si angajati fictivi, Cei care primesc lunar bani din acesta firma sunt Mariana Pepelea, Toma Pintoiu si jurista Mihaela Pauna.
V. Directoarea Mariana Pepelea a obligat salariatii din subordine sa incheie asigurari de sanatate si viata la firma la care a lucrat – SC GENERALLI.
VI. S-au facut angajari la SC Hale si Piete SA ale unor persoane, fara studii si comptetnte, asigurandu-le salarii foarte mari. Enumeram cateva exemple:
a) Misca Nicolae, de meseri lautar, angajat ca Sef de Piata Vest, avand salariul de 3500 ron/luna, in schimbul a 2500 Euro dati lui Mariana Pepelea si lui Toma Pintoiu;
b) Cernat, de meserie fierar betonist, Sef Piata Nord, avand salariul de 4000 ron/luna;
c) Pancovici, 7 clase, samsar de masini, angajat Adjunct Sef Piata Nord, avand salariul 3500 ron/luna, contra unei spagi de 1000 de Euro;
d) Fata lui Pancovici, angajata Sef Serviciu Protectia muncii, spaga 1000 Euro, etc
VII. Se fac afaceri de catre Mariana Pepelea si Toma Pintoiu cu inchirierea tarabelelor, cu ocazia Zilei Recoltei si a Targului de Craciun. Pentru o taraba, pretul oficial este de 1400 ron. Cei doi practica urmatoarele preturi: 16 tarabe fara bani, 20 tarabe cu 1400 ron si 10 tarabe cu 4000 ron, „comisionul” lor fiind cele 16 tarabe care nu figureaza in actele contabile, aici regasindu-se doar 30 tarabe.
VIII. In privinta licitatiilor pentru spatiile apartinand SC Hale si Piete SA, acestea se desfasoara astfel: se liciteaza sume foarte mari, pentru a se castiga licitatia, apoi, dupa o luna de zile, cu acordul lui Toma Pintoiu si Marianei Pepelea, se reduce chiria cu 1/4 din valoarea initiala. Apoi, „comisionul” aferent (mii de ron) revine celor de mai sus mentionati. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment18 ore inainte

EDITORIAL/Incisiv de Prahova!/ Iată cum se numeste ziarul pe care intră de frica si politicienii corupți!

Evident, toți discută politică, fiecare după cum îl duce capul. Pornind de la știrile ce au ținut prima pagină a...

Eveniment2 zile inainte

EDITORIAL/Cei care au obiceiul lui Dragnea ar trebui sa își poarte de grija si sa nu sfârșească ca el

(Preluare National – Catalin Tache): ”Cîțu, interzis la BNR” titram pe 2 februarie, atunci când dezvăluiam că ministrul Finanțelor a...

Eveniment3 zile inainte

CU CHINEZII LUI, PINTOIU NE-A BĂGAT MORTU’ ÎN CASĂ ȘI PE „HALE ȘI PIEȚE” S.A. ÎN RAHAT (scuzați, în FALIMENT!)

Dupa ce ziarul Incisiv de Prahova a dezvaluit cum „UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU...

Eveniment4 zile inainte

Cumparati produse romanesti – livrari la domiciliu/Micul Fermier

In contextul crizei provocate de coronavirus – Ziarul Incisiv de Prahova sprijina producatorii autohtoni. Mulțumim pentru promptitudine și seriozitate! Azi,...

Eveniment5 zile inainte

UE a anticipat pandemia generată de coronavirus: l-a finanțat pe PINTOIU de România cu fonduri europene pentru lumânări, coșciuge și colivă

Consilierul judetean Pintoiu Toma, care apartine grupului politic ALDE Prahova s-a folosit si se foloseste de pozitia lui politica pentru...

Eveniment6 zile inainte

Editorial/O noua carte extrasa, “(ne)comandata”politic, cu semi-succes, de aceeasi traseista Gratiela Gavrilescu Leocadia/TOMA PETCU

O noua carte extrasa, “(ne)comandata” politic, din buzunarul (ne)asumat de ALDE, plasata pe masa de joc si jucata, si de...

Eveniment7 zile inainte

În România, autoritățile folosesc cei mai perfizi aliați ai coronavirusului: mușamalizarea și lipsa măsurilor reale pentru populație

Ne explică și nouă cineva cum este posibil ca numărul de persoane declarate vindecate în București să scadă de la...

SocialO săptămână inainte

Ormus Romania devine Aurul Dacilor

Suntem familiarizati cu aurul ca metal. Acesta a fost prelucrat milenii pentru frumusetea si maleabilitatea sa, fiind folosit pentru bijuterii,...

EvenimentO săptămână inainte

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila”: „la nivelul unității noastre, au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale”

Noile date de evoluție epidemiologică a infecției cu SARS-CoV-2 pe teritoriul României indică existența transmiterii comunitare a infecției în populația...

EvenimentO săptămână inainte

In contextul crizei provocate de coronavirus – Ziarul Incisiv de Prahova sprijina producatorii autohtoni si consumatorii/Cumparati produse romanesti – livrari la domiciliu

BNR are încă timp să ia prima măsură în favoarea populației și companiilor, de când a debutat criza de sănătate...

Știrile Săptămânii