Connect with us

Eveniment

Caracatita martorilor mincinosi din Politia Locala Ploiesti in dosarul “Tetra” fabricat de procurorul Negulescu Mircea

Publicat

pe

Deși fantomaticul Dosar TETRA a ajuns celebru în presa locală, întrucât acesta încă mai bântuie instanțele de circa 8 ani, trebuie să vă reamintim că acest proces „cu cântec”, pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești, încă nu a fost finalizat. La ultimele termene se pare că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești, și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții. Încet, dar sigur, magistații au reușit să descoasă acest dosar „cusut cu ață albă”.

Așadar, uneltele utilizate ca martori mincinoși, martori acoperiți sau înregistrările ambientale ilegale, în diverse dosare penale, pentru „fetișurile” neprocurorului Negulescu, apar și în acest caz, ca în majoritatea anchetelor sale. După cum știți, curg pe bandă rulantă clasările în dosarele inventate de fostul procuror „Portocală”, fără să existe probe sau fapte penale. Cum de altfel se știe că libidinosul „procuror” Negulescu Mircea (foto) este, deocamdată, doar inculpat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, acuzat instituire de grup infracțional, trafic de influență, compromiterea intereselor Justiției, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și instigare la fals în înscrisuri sub semnatură privată ș.a.m.d..

Martorii o întorc ca la Ploiești

În cadrul acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Încă e o enigmă: de unde a venit „ordinul”? A venit pe cale ierarhică sau Negulescu, pe atunci la Parchetul Curții de Apel Ploiești, a luat-o pe scurtătură cu „șantajele”-i caracteristice? Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care chiar l-a și indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu, ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești, după cum reiese și din documente, dar și din declarațiile martorilor care, încet-încet, își schimbă acuzațiile date în dosarul de cercetare penală.

La ultimul termen, col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.”

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”.

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”, fapt nerecunoscut în dosarul de urmărire penală, întocmit de polițista Grigore Monica Elena, cea care, curios sau dubios, l-a urmat pe așa-zisul procuror Negulescu, când acesta a „migrat” tactic de la Parchetul Curții de Apel la DNA.

De altfel, în urma unei declarații, dată în instanță, în data de 10.05.2018, a unor documente și câteva stenograme/înregistrari audio, proces penal a luat o altă turnură și a făcut lumină și în alte dosare penale dezvăluind adevarații făptuitori: Adrian Vaida, veșnicul director interimar și respectiv fostul director al Poliției Locale Ploiești, Carmen Gheorghe.

Reprezentanții STS – enigmatici și solemni

Reamintim că, în luna februarie 2011, Poliția Locală a trimis o adresă către STS, prin care a cerut sprijin și consultanță tehnică de specialitate în vederea implementării unui serviciu AVL. Reprezentanții STS s-au deplasat la sediul Poliției Locale, unde au semnat Procesul Verbal din care reiese că softul a fost implementat și personalul a fost instruit. Alte detalii le puteți citi aici:

https://mediasud.ro/delatorul-adrian-vaida-de-la-politia-locala-ploiesti-si-a-denuntat-colegii-la-praduitorul-mircea-negulescu/

La vremea respectivă, conform unui Proces Verbal, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. Comisia de recepție din cadrul Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida, dar și de col. Vasile Marian Ercuș în instanță.

Însă, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii (vezi AICI) reiese contrariul.

Mai mult, col. Vasile recunoaște în instanță că „softul era instalat pe calculatorul existent la dispeceratul Poliției Locale” și a menționat că „terminalele TETRA corespundeau specificațiilor minime impuse de STS”, în timp ce în dosarul de cercetare declarase că „Pe stația de lucru destinată acestui scop nu era intalat niciun program.”

De aici se deduce că dosarul deschis de Negulescu, pe vremea când „presta” la PCA Ploiești, ca multe altele clasate,  nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu identitate protejată.

Prin ordonanța din data de 12.102016, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, reținându-se faptul că numitul Vaida Adrian, la data de 27.05.2015, a denunțat organelor de urmărire penală fapte nereale în legătură cu Toader Cristinel și i-a determinat pe Mocanu Gabriela Isabela și Vasilescu Ioan Gabriel să formuleze denunțuri asemănătoare, astfel încât ultimii doi au denunțat organelor de urmărire penală fapte nereale, au dat declarații mincinoase, producând și probe nereale în susținerea afirmațiilor mincinoase.

La data de 14.03.2018, persoana vătămată, Toader Cristinel a înaintat o continuare a plângerii penale, în care solicita extinderea cercetărilor și față de Negulescu Mircea, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și ulterior la DNA Ploiești, întrucât acesta i-a instigat, în mod repetat, pe Vaida Adrian, Mocanu Gabriela Isabela, Vasilescu Ioan Gabriel și Dorobanțu Narcis să formuleze denunțuri false. Adică în stilul de zdreanță al procurorului Portocală.

Caracatița anchetatorilor reiese din arborele „ginecologic”

Pentru ca toate aspectele prezentate mai sus să devină mai clare, atât pentru cititori, cât și pentru judecătorii din instanță, trebuie spus că fostul şef al Biroului de Investigare a Criminalităţii la Regimul Fondurilor Publice şi a Corupţiei, subcomisar de poliţie Elena Monica GRIGORE,  care s-a ocupat de anchetă în făurirea dosarului, a dat dovadă de mult aplomb și servitute față de Portocală, astfel încât acesta din urmă a tras-o după el când s-a mutat la DNA ST Ploieşti, devenind, între timp, inspector principal Monica Grigore.

După cum bine știți, Parchetul General a început urmărirea penală pentru toți procurorii de la DNA ST Ploieşti pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cercetare  abuzivă și/sau abuz în serviciu, inclusiv urmărirea penală pe numele polițiștilor judiciari: comisarului-şef de poliţie Mihai Iuliano Iordache şi comisarului-şef de poliţie Gabriela Florea. Iordache nu mai este la DNA Ploieşti din 21 iunie 2018, ca urmare a pensionării. În privinţa comisarul-şef de poliţie Gabriela Florea, DNA precizează că activitatea desfăşurată de aceasta la DNA Ploieşti este în curs de evaluare. Cei doi poliţişti apăreau în înregistrări realizate de Vlad Cosma, fiind ofiţerii care lucrau cu procurorul Mircea Negulescu.

Paradoxal, pe numele Monicăi Grigore nu s-a început urmărirea penală, adică chiar polițistul judiciar preferat de Negulescu Mircea și adus special să-i satisfacă „fetișurile”. În această ipoteză precizăm că în dosar, deși s-a contrazis în declarațiile date în instanță, Adrian Vaida a fost sărit din schemă. Cristian Balaci, Mariana Ionescu, Cezar Dan Stoichiciu și Adrian Barbu, ultimul fiind reprezentantul firmei Barby Route SRL cel care trebuia să implementeze sistemul, sunt încă inculpați. Aflați pe atunci în funcții, Cristian Balaci, Mariana Ionescu, Cezar Dan Stoichiciu nu aveau nicio atribuție față de implementarea sistemului și nu pot fi vinovați că nu au cunoștințe IT, fapt recunoscut și de col. Vasile Marian Ercuș (STS) în instanță. Mai mult, secretarul comisiei era Buciumeanu Dragoș Costin, alt „dat dispărut”, subtil, din dosar, implicit dintre inculpați.

Ca să elucidăm misterul disparițiilor unor nume de inculpați din dosar

Buciumeanu Dragoș Costin (foto), făcând parte din comisia de achiziții, nu numai că a semnat procesul verbal de recepție cantitativă, ba chiar l-a conceput pentru o staţie fixă de comunicaţii TETRA SEPURA SRG, 16 staţii mobile emisie-recepţie TETRA SEPURA SRG 3500 GPS, 100 de staţii portabile de comunicaţii TETRA SEPURA SRH- 3800 GPS şi, ceea ce era mai important, un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

Buciumeanu este băiatul surorii lui Vasile Grigore, fost ofițer de miliție și general în rezervă, făcut la apelul bocancilor de către fostul președinte Ion Iliescu, fost șef temporar IPJ Prahova și fost primul șef al Gardienilor Publici, acum Poliție Locală. Probabil, primul mentor al șefilor PL, Carmen Gheorghe și Adrian Vaida.

Polițista Monica Elena Grigore (foto) este soția lui Cezar Ștefan Grigore, fost șef birou FILAJ/investigații DOS Prahova, fiul generalului în rezervă Vasile Grigore. Desigur, irelevant, mama lui Cezar Grigore a fost secretara colonelului Ilie Pescaru, fostul șef al securității Prahova și apoi a lui Păltanea Corneliu, fost șef al SRI Prahova, după revoluție.

Buciumeanu este văr primar cu soțul polițistei Monica Grigore, astfel că enigmele încep să fie elucidate! Buciumeanu a recunoscut în instanță că echipamentul achiziționat a existat și când judecîtorul l-a întrebat când a mințit: în declarațiile din dosar sau în instanță, a spus că nu „are cuvintele la el”, probabil nu le mai avea dictate. Sau, probabil, avea doar cifre la el, atâta timp cât actualul director, fie el interimar, Adrian Vaida, l-a propulsat în funcția de șef serviciu contabil la Poliția Locală, unde câștigă vreo 7-8.000 de lei noi-nouți, pe lună, din banii publici.

Rămâne ca și instanța să descopere misterele      dintr-un dosar început în stilul care l-a făcut celebru pe paraditorul, actual inculpatul, Negulescu Mircea, precizeaza colegii nostri de la Mediasud, confirmand in totalitate dezvaluirile noastre.

Situatia este insa mult mai compexa.

La nivelul redactiei noastre se afla cateva inregistrari audio ambientale compromitatoare pentru Adrian Vaida, eternul director al Politiei Locale Ploiesti urmarit penal in mai multe dosare penale printre altele si pentru savarsirea infractiunilor de inducere in eroare a organelor judiciare, marturie mincinoasa, instigare la inducerea  in eroare a organelor judiciare, instigare la marturie mincinoasa, fapte prevazute si pedepsite de art 268 aln 2, art 273 alin 1, art 47 raportat la art 268 si art 47 raportat la art 273 Cod Penal “, alaturi de Carmen Gheorghe directoarea “suspendata” a Politiei Locale Ploiesti (trimisa in judecata intr-un dosar peentru fapte de coruptie) si de “Mocanita”, sefa Serviciului Juridic din aceasta institutie (concubina “masonului-mascat-macho” Bogdan Petrescu).

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/05/22/fals-si-uz-de-fals-la-politia-locala-ploiestimason-serviciul-de-interventie-rapida-mascatii-institutiei/

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/06/03/mascati-si-masonii-tepari-din-prahovavenerabilul-mason-grad-33-l-b-si-masonul-mascat-macho-de-la-politia-locala-ploiesti-petrescu-bogdan/

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/06/06/mascati-si-masonii-tepari-din-prahovavenerabilul-mason-grad-33-liviu-bigan-si-masonul-mascat-macho-de-la-politia-locala-ploiesti-petrescu-bogdan-ii/

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/06/11/promomascati-si-masonii-tepari-din-prahovavenerabilul-mason-grad-33-liviu-bigan-si-masonul-mascat-macho-de-la-politia-locala-ploiesti-petrescu-bogdan/

Astfel, in prima inregistrare audio ambientala, Adrian Vaida recunoaste interlocutorului faptul ca softul din dosarul lui Cezar Stoichiciu a existat si Carmen Gheorghe a vrut sa il distruga…

In a doua inregistrare ambientala, Adrian Vaida recunoaste ca “a rezolvat” cu sanctiunea disciplinara ca s-a vorbit la nivelul primarului Adrian Dobre, practic s-a autodentat ca s-a facut un trafic de influenta!

Mai mult, acest trafic de influenta este confirmat de Adrian Vaida in instanta in procesul intentat de el politistei locale pe care a hartuit-o sexual.

Astfel, in instanta, Adrian Vaida declara ca NU a fost sanctionat ca doar a fost o propunere a Comisiei de Disciplina din Primaria Ploiesti si atat.

Practic, Adrian Vaida l-a dat pe “tobogan” pe primarul Adrian Dobre ca acesta NU a respectat legea si urmare a unui trafic de influenta NU l-a sanctionat pe Adrian Vaida.

Cele doua inregistrari audio ambientale au fost puse la dispozitia organelor de cercetare penala. (Crsitina T.).

 

 

 

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente

Publicat

pe

De

Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente

Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.

Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.

Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.

Promovare pentru soliști, trupe și formații

Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.

Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.

Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.

Promovare gratuită în această lună

În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.

Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.

Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.

Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private

Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.

Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.

Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.

Cum poate fi contactată Solisti.ro

Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.

Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale Sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
Social11 ore inainte

Peste 20 de furnizori, prezenți la Târgul de oferte de formare, organizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în calitatea sa de Coordonator național al Agendei Europene pentru învățarea în rândul...

Uncategorized17 ore inainte

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Afaceri18 ore inainte

Servicii SSM și PSI în Timișoara: cum alegi un partener pentru firma ta

Prima ofertă de protecția muncii vine de obicei pe email, la câteva zile după înființarea firmei. Un PDF cu un...

o zi inainte

StomatologiTM.ro, platformă de promovare online și publicitate pentru stomatologi, dentiști, cabinete și clinici dentare din Timișoara

Piața serviciilor stomatologice din Timișoara beneficiază de o nouă inițiativă digitală dedicată vizibilității profesioniștilor din domeniu. StomatologiTM.ro este o platformă...

2 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Social2 zile inainte

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

4 zile inainte

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized5 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Afaceri5 zile inainte

Cum iti poti dezvolta afacerea cu o firma de contabilitate Bucuresti

Dezvoltarea unei afaceri presupune mai mult decat atragerea de clienti si cresterea vanzarilor. In spatele unei companii profitabile se afla...

Sport6 zile inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Știrile Săptămânii