Eveniment
Anunțul oficial! Cresc salariile pentru mii de bugetari | Aradul De Azi

Aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri salariale ale personalului medical şi auxiliar, susţine ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Pentru astăzi am solicitat o întâlnire cu cele două mari federaţii sindicale din sănătate – Sanitas şi Solidaritatea. Am avut prima rundă de discuţii privitoare la problemele pe care sindicatele le ridică legate de aplicarea Ordonanţei 114. A fost o discuţie constructivă, am luat act de problemele pe care sindicatele le-au ridicat, unele dintre aceste probleme pot fi rezolvate, legate de interpretarea prevederilor ordonanţei, pentru clarificarea celorlalte probleme am stabilit o nouă întâlnire săptămâna viitoare, întâlnire la care vom prezenta şi noi anumite aspecte legate de această aplicare a Ordonanţei”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după întâlnirea cu reprezentanţi ai sindicatelor Solidaritatea şi Sanitas.
Ea a spus că s-a convenit cu sindicatele să se facă simulări pentru a vedea exact care sunt principalele nemulţumiri pe care le invocă sindicatele legate de prevederile ordonanţei şi a afirmat că vor exista runde de discuţii pentru a putea rezolva problemele care au apărut.
„Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, aplicarea prevederilor Ordonanţei 114 nu duce la scăderi de venituri, dimpotrivă, aplicarea legii 153 merge înainte, sunt categorii de personal care nu au beneficiat de majorările salariale la nivelul medicilor şi asistenţilor medicali la nivelul 2022 cărora le cresc salariile şi implicit veniturile cu prevederile Legii salarizării”, a spus Pintea.
Ministrul a menţionat că discuţiile cu sindicatele au fost legate de personalul auxiliar, biologi, farmacişti, chimişti.
„Toate discuţiile au fost legate de personalul auxiliar şi personalul medical, farmacişti, biologi, chimişti, personalul medical, medici şi asistente medicale nu au nicio influenţă, ordonanţa nu are nicio influenţă asupra veniturilor acestor categorii de personal. Nu există scăderi de venituri prin aplicarea acestei ordonanţe”, a spus Pintea.
Ea a explicat că tariful orar pentru nivelul gărzilor se calculează la nivelul salariului de bază din ianuarie 2018, rămânând la acelaşi nivel, înainte de majorare. „Gărzile şi sporurile care se aplică la salariile de bază şi sporurile de condiţii rămân îngheţate la nivelul 2018, dar salariaţii cărora le rămân îngheţate sporurile beneficiază de majorările aferente legii salarizării”, a explicat ministrul.
Întrebată de ce se face raportarea la salariul dinainte de majorare, dacă în acest moment sunt alte salarii, ea a răspuns: „Ordonanţa 114 prevede îngheţarea sporurilor la nivelul decembrie 2018. (…)Este vorba de egalizarea unor venituri, pentru că toată lumea s-a plâns că în sănătate sunt discrepanţe foarte mari. Noi spunem că încet, încet vom ajunge la echilibrarea acestor venituri”.
La rândul său, preşedintele Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România, Viorel Rotilă, a spus că în acest moment în cadrul discuţiilor dintre minister şi sindicate se încearcă identificarea problemelor.
„Am început o negociere pentru a rezolva problemele, suntem în faza în care încercăm să stabilim împreună care sunt problemele şi să ajungem să recunoaştem. Există o serie de probleme şi veştile proaste, din nefericire, nu se limitează la cele la care credeam noi, după cum constatăm. De exemplu, tariful orar pentru gărzile suplimentare ale medicilor va rămâne cel din 2018, în condiţiile în care noi speram să treacă la raportarea din baza actuală”, a spus Rotilă.
El a adăugat că sporurile de tură pentru toate categoriile nu se raportează la noul salariu de bază, nici sporurile pentru zilele de sâmbătă şi duminică.
„Suntem în situaţia în care discutăm despre existenţa sau absenţa unei probleme şi nu vă ascundem că trebuie să facem împreună şi câteva calcule suplimentare pentru a avea o analiză concretă a impactului. Să nu ne trezim în situaţia în care în februarie iarăşi salariaţii când văd fluturaşul sunt nemulţumiţi că estimările nu au fost cele adecvate”, a punctat Rotilă.
El a precizat că Federaţia Solidaritatea a strâns semnături pentru un protest public şi a afirmat că, atâta timp cât se poartă negocieri, nu declanşează procedura de strângere a semnăturilor pentru o grevă. „Există o ameninţare (n.r. – a posibilităţii de a strânge semnături pentru grevă) şi încercăm să anulăm această stare de tensiune şi să găsim soluţii”, a spus Rotilă.
Următoarea întâlnire între sindicate şi Ministerul Sănătăţii va avea loc pe 15 ianuarie.
AradulDeAzi.ro
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente
Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.
Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.
Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.
Promovare pentru soliști, trupe și formații
Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.
Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.
Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.
Promovare gratuită în această lună
În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.
Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.
Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.
Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private
Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.
Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.
Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.
Cum poate fi contactată Solisti.ro
Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.
Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum o lunăCum alegi o agentie Amazon potrivită pentru afacerea ta
-
Culturăacum o lunăSibiu Jazz Festival 2026 aduce cinci zile de jazz la Sibiu, între 2 și 6 septembrie
-
Sportacum 2 luni24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Sportacum 2 luniJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
-
Știri din județacum o lunăDe la imagini granulate la 4K și detecție inteligentă: cum arată camerele de supraveghere moderne, în explicația Spy Shop
-
Socialacum o lunăCum montezi incalzire in pardoseala in Cluj – ghid complet cu costuri 2026
-
Afaceriacum o lunăContent marketing pentru afaceri mici: de unde începi
-
Sportacum 5 zilePrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
