Eveniment
EXCLUSIV/MANIPULAREA CETĂȚENILOR DIN BĂICOI PENTRU ASCUNDEREA ADEVĂRAȚILOR INFRACTORI (EPISODUL XIII: OMV PETROM A CUMPĂRAT ASOCIAȚIA ECO NATURA ȘI POLITICIENI)
Pe zi ce trece observăm că munca de poliție e tot mai bagatelizată și în defavoarea noastră, a cetățenilor: prevenirea faptelor antisociale de către Poliție este aproape inexistentă în spațiul public deși Legea Poliției Române prevede, primordial, prevenirea faptelor antisociale și, ulterior, combaterea acestora.
Un aspect evident este normarea activității polițiștilor „din stradă” și, eventual, „din frontieră” chiar de către șefi ai acestora care le impun „să aibe activitate” indiferent de situație. Spre exemplu, în fiecare zi de lucru polițistul trebuie să verifice minimum 6 persoane. Adică, să oprească trecători pe stradă și „să-i ia la puricat” (spre exemplu un bătrânel care merge încărcat cu sacoșe de la piață e oprit de polițiști ca să „îl întrebe de sănătate”: dacă are băgate droguri în ceapă, cum îi mai arată buletinul de identitate – dacă nu îl are asupra lui „e bai mare”, de ce a călcat strâmb pe trecerea de pietoni ș.a.m.d.)
Pentru eficientizarea muncii de poliție, occidentalii au gândit un sistem informatic cu privire la Sistemul Naţional de Raportare a Incidentelor – SNRI, statul român cheltuind în anul 2011 aproximativ 7 milioane lei pentru achiziționarea și implementarea acestuia. Un sistem informatic foarte bun, menit să faciliteze munca de poliție, de implementare a datelor de interes operativ. Acest sistem este funcțional doar în câteva state vestice și România. Utilitatea acestui sistem a fost gresit înțeleasă de unii șefi din Poliție și M.A.I. (de ce oare nu ne surprinde). Să nu uităm ca există, încă, din păcate, oameni numiiți în funcții foarte înalte, care nu știu să deschidă un calculator și care nu pricep „ce e cu sistemele astea informatice”! Ce au înțeles „manageri-polițiști iluminați” din acest sistem performant? Că polițiștii trebuie sa introducă în această bază de date toate persoanele cu care intră în contact, în timpul serviciului! Soferi, pietoni, tot ce mișcă! Si au transformat aceasta activitate bine intenționată, într- un obiectiv al acestei munci de politie! Adică intr-un „plan de introducere a cetațenilor” în această bază de date – o bază de date prin care datele personale sunt stocate ilegal și abuziv „la umbra interesului operativ”. Mai pe românește: „lasă bă, să fie acolo, că nu cere de mâncare. Ai bifat și tu o activitate pe ziua de azi. Nu ți-ai luat banii degeaba”.
Deși Inspectoratul General al Poliției Române a susținut cu vehementă în adresa nr.153288/2018 că nu susține această practică de „normare” a muncii de poliție (amendarea contravențională a cetățenilor la comanda șefilor ierarhici), din contră, mentalitatea unor șefi din M.A.I. și Poliție nu s-a schimbat. Aceleași practici abuzive de a sancționa cetățenii „la normă” încă se regăsesc în Poliție. O recunoaște și fostul polițist din Poliția Rutieră Sibiu, Ciprian Turcu care a demisionat din Poliție, „luîndu-și lumea în cap” scârbit de practicile comuniste, apuse, ale unor „boieri” cu mentalitate de Inchizitor: „De când am intrat acolo, am avut certuri mari, în sensul că nu am vrut să dau atâtea amenzi câte au vrut ei.(…)Mi se spunea: Astăzi avem de dat amenzi la pietoni, că e acțiune pe pietoni, da? Păi eu, dacă am găsit 2 pietoni să le dau amendă, nu pot să le dau la 12 pietoni amendă” https://www.stirisinoutati.ro/acuzatii-grave-politiei-romane-un-fost-politist-explica-amanuntit-cum-functioneaza-sistemul-la-rutiera-se-dau-amenzi-la-comanda/?fbclid=IwAR0s8NLSw_hw27fDTwAUi29Px8a-fdHS7wM1rMGYd48QgAZ-W688a255N8M
Fiindcă nu se poate adapta la sistemul Inchizitor actual și polițistul sibian, Răduinea Marian este obligat să părăsească Poliția, cam după același „calapod” al polițistului Turcu. Doar „șefi luminați” și fricoși nu acceptă ca un agent să nu încalce Legea, ori-de-câte-ori șeful îi cere.
Nu ajungea planul de amenzi, acum introducem oameni, masini etc, „pe bandă” în aplicația informatică, încărcând-o aberant cu date inutile dar care dau bine în statistici, bilanțuri … căci munca de poliție, din păcate, la asta se rezumă în prezent: grafice și poze colorate unde șefii se aplaudă înte ei și își împart: pupicei, grade și prime pentru desene frumoase. Planul comunist nu a dispărut și, se pare, nu va dispărea prea curând din acest sistem înapoiat, neperformant, care refuză cu îndârjire să se reformeze în sprijinul cetățenilor și al instituțiilor statului român. Ca să nu credeți că vorbim vorbe, vă arătăm o fotografie de pe un grup watt’s up al polițiștilor rutieri unde se evidențiază „cerințele” unui șef : Nu cere el acest „plan”! Seful IPJ are saptamanal „evaluare” pentru această activitate de „sancționare contravențională la normă”! Și este ceva ce există la nivel național, din păcate…
În concluzie, la nivel declarativ, IGPR susține că munca de poliție nu poate fi normată prin „aplicarea de sancțiuni la comandă”, această „normare a muncii de poliție” nefiind aplicabilă evaluărilor anuale pe care polițiștii le susțin prin prisma activității desfășurate. Cu toate acestea, șefi polițiști nu țin cont de nicio Lege/dispoziție (recomandare) ierarhică și fac tot ce au învățat ei când erau „tineri milițieni”: exercitarea abuzivă a funcției manageriale de poliție. Se mai miră instanțele de judecată de ce au atâtea cauze pe rol pentru anularea de contravenții ? Noi, cei din Redacția Incisiv de Prahova suntem lămuriți însă polițiștii care aplică sancțiuni contravenționale „la comanda șefului” ar trebui să știe că, în cazul în care instanța îi anulează procesul verbal de contravenție, va fi tras in personam la răspundere civilă pentru emiterea unui act nelegal, abuziv, plătind cheltuielile de judecată și eventuale daune morale acordate de instanța de judecată. Șeful nu va răspunde niciodată pentru acest abuz, din contră: va face mișto de polițistul sancționat fiindcă „nu s-a descurcat”.
Alexandru Firicel – șef Departament Investigații
N.R.: Munca de Poliție, munca în folosul cetățeanului și a statului român nu e o muncă de fabrică. Managerii din poliție ar trebui să mai studieze managementul (cărțile de management de pe care stuadiză studenții la ASE sunt ideale pentru acești manageri) și să îl și înțeleagă. Solicităm public Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române să emită un comunicat prin care „să spulbere” (sau nu) această practică din Poliția Română de aplicare a contravențiilor „pe bandă rulantă”, la normă, ca la fabrică.











Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna
Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.
Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.
Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto
Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.
Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.
De ce jantele atrag prima data atentia
La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.
In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.
Anvelopele, dincolo de estetica
Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.
La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.
Comunitatea si spiritul competitiv
Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.
Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.
Influenta culturii auto internationale
Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.
Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.
BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad
Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.
Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.
Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor
Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.
Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.
Evenimentele ca motor al comunitatii locale
In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.
Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.
Impactul economic al evenimentelor auto
Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.
Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.
Diversitatea masinilor si a stilurilor
Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.
Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.
Social media si extinderea impactului
In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.
Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.
Viitorul evenimentelor auto in Arad
Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.
Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.
Concluzie: pasiunea se construieste din detalii
Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.
Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
Uncategorizedacum o lună96% dintre negocierile din 2025 s-au încheiat cu împăcarea părților, într-un timp mediu de doar 13 zile
-
Uncategorizedacum o lunăSamsung lansează ediția exclusivă Galaxy Z Flip7 Olympic Edition, care va însoți sportivii pe parcursul întregii călătorii Milano Cortina 2026
-
Afaceriacum 3 săptămâniParfumuri pentru Ziua Femeii: idei elegante de cadou în luna martie
-
Evenimentacum 3 săptămâniPeste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Afaceriacum o lunăCum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta
-
Uncategorizedacum o lună
OVES Enterprise lansează SkyLock, un sistem integrat de interceptare a dronelor bazat pe inteligență artificială, testat în condiții reale
-
Afaceriacum 4 săptămâniBalustradele din inox în construcțiile moderne: de la rol funcțional la element de design
-
Uncategorizedacum 4 săptămâniTCL amplifică experiența Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru fani și sportivi la Milano Cortina 2026, oferind publicului din întreaga lume viziunea „It’s Your Greatness”
