Connect with us

Eveniment

Boala pe care românii nu o recunosc. De ea suferă 3% din populația României, dintre care 2.000 de copii | Aradul De Azi

Publicat

pe

Cu ocazia „Zilei Mondiale de Luptă împotriva Artritelor”, Liga Română contra Reumatismului şi Societatea Română de Reumatologie, sub egida Ligii Europene împotriva Reumatismului (EULAR), continuă eforturile de conştientizare publică asupra bolilor reumatice şi musculo-scheletale şi a impactului socio-economic al acestor afecţiuni – prin continuarea campaniei “Don`t Delay, Connect Today” şi prin lansarea datelor preliminare ale unui studiu de percepţie în rândul românilor cu privire la durerea de spate de tip inflamator, una dintre afecţiunile frecvente în categoria bolilor reumatice. 

Astfel, campania europeană EULAR „Don`t Delay, Connect Today”, lansată la începutul acestui an şi în România sub sloganul „Fără amânare! Fă o programare!” de către Liga Română contra Reumatismului în parteneriat cu Societatea Română de Reumatologie, continuă să atragă atenţia asupra importanţei diagnosticului precoce şi a îngrijirii de specialitate pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii celor peste 600.000 de români ce suferă de aceste afecţiuni.  De multe ori, lipsa de informare şi întârzierea cu care pacienţii se prezintă la medic conduc la întârzierea diagnosticului sau chiar la o lipsă a acestuia, iar dacă nu sunt tratate corespunzător bolile reumatice pot afecta activităţile de zi cu zi ale pacienţilor, dar şi abilităţile lor fizice. 

Conform medicilor, peste 600.000 de români (3% din populaţie), dintre care 2.000 de copii, suferă de afecţiuni reumatice sau musculo-scheletale. Acestea generează 50% din absenteismul la locul de muncă. De asemenea, 1 din 2 români asociază bolile reumatice cu boli ale bătrâneţii şi cred că acestea se datorează expunerii la frig sau umiditate. Doar 18% dintre români percep durerea de spate de tip inflamator ca o boală cronică

Potrivit datelor preliminare ale cercetării naţionale realizate de iSense în perioada septembrie – octombrie 2018 pentru Liga Română contra Reumatismului, în rândul populaţiei urbane active din România, utilizatoare de internet, cu vârsta de peste 18 ani, medicul de familie joacă un rol important în diagnosticarea la timp şi trimiterea către medicul reumatolog, având în vedere că 66% dintre românii din mediul urban susţin că au fost în ultimele 12 luni la un control preventiv la medicul de familie.

 

Potrivit EULAR, bolile reumatice reprezintă una dintre cauzele principale ale dizabilităţilor fizice în rândul populaţiei active, generând importante costuri socio-economice – inclusiv pierderea productivităţii la locul de muncă. În România, persoanele cu dizabillităţi fizice ca urmare a bolilor reumatice ar putea contribui la forţa de muncă activă, în special în contextul actual al crizei forţei de muncă, în condiţiile în care ar putea avea acces la diagnostic şi îngrijire de specialitate. 

 

La nivel european, bolile reumatice nu afectează doar persoanele suferinde în mod direct, ci şi familiile acestora, asupra cărora se răsfrânge o povară emoţională, cât şi un cost semnificativ asociat îngrijirii şi tratamentului. 

 

„În contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Artritelor, continuăm  eforturile de îmbunătăţire a gradului de conştientizare şi acces timpuriu la diagnostic şi îngrijire de specialitate pentru persoanele afectate de boli reumatice şi musculo-scheletale. Diagnosticul precoce, trimiterea la medicul reumatolog şi accesul la cele mai noi şi eficiente tipuri de tratament pot duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor persoane – acesta este semnalul de alarmă transmis la nivel european, prin intermediul campaniei ”, declară Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Preşedinte, Societatea Română de Reumatologie. `t>

Potrivit studiului citat, 65% dintre respondenţi au afirmat ca nu au fost niciodată la medicul reumatolog, aceştia considerând că nu este necesar sau nu au avut probleme. 

„Deşi la nivelul percepţiei, fapt confirmat şi de recenta cercetare, sunt considerate afecţiuni ale bătrânilor, bolile reumatice afectează într-o măsură importantă populaţia activă a ţării, tineri şi chiar copii. Durerea de spate de tip inflamator afectează, cel mai frecvent, persoane cu vârsta de până în 40 de ani, în timp ce poliartrita debutează, cel mai adesea, la 40-45 de ani, existând chiar şi pacienţi mai tineri. Aproximativ 2.000 de copii suferă de artrită juvenilă în România şi există, de asemenea, un procent important de populaţie care, aşa cum confirmă şi cercetarea, ar putea suferi de o boală reumatică fără să fi mers vreodată la o consultaţie de specialitate la medicul reumatolog. Toate aceste date sunt un indicator profund al impactului bolilor reumatice şi musculo-scheletale la nivel socio-economic, despre care este încă insuficient cunoscut că provoacă peste 50% din absenteismul de la locul de muncă”, declară Conf. Dr. Cătălin Codreanu, Preşedinte, Liga Română contra Reumatismului.

Potrivit aceleiaşi cercetări, aproximativ 1 din 2 români din mediul urban consideră că bolile reumatice se datorează expunerii la frig sau umiditate şi bătrâneţii. Durerea de spate de tip inflamator, una dintre afecţiunile frecvente în categoria bolilor reumatice, a fost percepută ca o boală cronică de către doar 18% dintre respondenţi, în timp ce majoritatea au afirmat că o consideră o boală obişnuită, care se ameliorează în timp. Cu toate acestea, 77% dintre respondenţi au afirmat că au resimţit dureri de spate în ultimele 12 luni. 

 

Cu prilejul iniţiativei globale de conştientizare care marchează „Ziua Mondială de Luptă împotriva Artritelor”, campania „Don’t Delay, Connect Today” face apel atât la întreaga comunitate medicală, cât şi la persoanele direct afectate de boli reumatice şi musculo-scheletale, pentru a îmbunătăţi înţelegerea acestor afecţiuni. 

Bolile reumatice şi musculo-scheletale reprezintă o provocare la nivelul întregii lumi, fiind cea mai frecventă formă de afecţiune cronică. Aproximativ 1,7 miliarde de persoane suferă de acest tip de boli la nivel global, cu o creştere de 45% în ultimii 20 de ani. Deoarece aceste afecţiuni pot fi generatoare de handicap şi duc adesea la pensionarea anticipată a pacienţilor, bolile reumatice şi musculo-scheletale au un profund impact socio-economic. Ele generează 50% din absenteismul de la locul de muncă şi aproximativ 60% din rata incapacităţii permanente de muncă. Rata şomajului în rândul persoanelor cu boli reumatice şi musculo-scheletale este de 3 ori mai mare decât cea a populaţiei generale, reprezentând principala cauză de reducere a mobilităţii şi a doua cauză de limitare a activităţii profesionale, după bolile cardio-vasculare. 

Peste 200 de afecţiuni sunt incluse în această categorie de boli, iar peste 600.000 de persoane (3% din populaţie) suferă de boli reumatice de tip inflamator în ţara noastră.

 

Poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă şi artropatia psoriazică sunt cele mai frecvent întâlnite afecţiuni reumatice de tip inflamator din România. Aproximativ 1% din populaţia generală a României (200.000 persoane) este afectată de poliartrita reumatoidă, care debutează de obicei în jurul vârstei de 40-50 de ani şi afectează de trei ori mai multe femei, decât bărbaţi. Durerea de spate de tip inflamator, provocată cel mai adesea de boli reumatice inflamatorii precum spondilita anchilozantă, afectează aproximativ 1% din populaţia adultă (cea mai mare parte dintre persoanele afectate fiind bărbaţi) şi debutează adesea înaintea vârstei de 30 de ani. Deşi la nivelul percepţiei sunt considerate afecţiuni ale bătrânilor, prevalenţa acestora crescând odată cu vârsta, bolile reumatice afectează într-o măsură importantă populaţia activă, tineri şi chiar copii, în România existând aproximativ 2.000 de copii cu artrită juvenilă.

Printre simptome se numără durerile articulare sau musculare persistente, oboseala, rigiditatea matinală şi depresia. Fumatul, excesul ponderal, factorii genetici, ocupaţii ce solicită articulaţiile, infecţiile şi vârsta înaintată sunt printre factorii ce cresc riscul de boli reumatice.

AradulDeAzi.ro

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente

Publicat

pe

De

Solisti.ro, platformă online pentru soliști, formații și artiști la nunți și alte evenimente

Solisti.ro este o platformă online dedicată promovării soliștilor, formațiilor și artiștilor care oferă servicii muzicale pentru nunți și alte evenimente, precum botezuri, majorate, petreceri private și alte tipuri de evenimente.

Prin Solisti.ro, artiștii care doresc să își facă serviciile mai cunoscute și să primească solicitări pentru evenimente au la dispoziție un spațiu online de promovare.

Platforma se adresează atât soliștilor, cât și trupelor și formațiilor care activează în zona evenimentelor private și care vor să ajungă mai ușor la publicul interesat de servicii artistice.

Promovare pentru soliști, trupe și formații

Solisti.ro este dedicată artiștilor care cântă la nunți și alte evenimente și care doresc să își crească vizibilitatea.

Platforma poate include soliști vocali, trupe și formații care oferă muzică pentru nunți, botezuri, majorate, petreceri private și alte evenimente.

Prin prezența pe Solisti.ro, artiștii își pot prezenta serviciile și pot fi descoperiți de persoane interesate să contracteze momente muzicale pentru diverse tipuri de evenimente.

Promovare gratuită în această lună

În această lună, Solisti.ro oferă promovare gratuită pentru soliștii, trupele și formațiile care oferă muzică pentru nunți și alte evenimente.

Oferta se adresează artiștilor care vor să fie incluși pe platformă și să își promoveze serviciile către publicul interesat.

Cei care doresc să beneficieze de această promovare pot transmite informațiile necesare pentru includerea în platformă.

Muzică pentru nunți, botezuri și petreceri private

Solisti.ro se adresează în special artiștilor care activează în zona evenimentelor private.

Printre tipurile de evenimente pentru care platforma menționează servicii muzicale se numără nunțile, botezurile, majoratele și petrecerile private.

Pot fi promovate și alte tipuri de evenimente, în funcție de serviciile oferite de fiecare artist, trupă sau formație.

Cum poate fi contactată Solisti.ro

Pentru includerea pe platformă și promovarea serviciilor artistice, Solisti.ro poate fi contactată prin e-mail sau WhatsApp.

Email: info@solisti.roWhatsApp: 0773 826 750

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized19 ore inainte

ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii

Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale...

Uncategorized20 de ore inainte

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Uncategorized20 de ore inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized21 de ore inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

2 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Social4 zile inainte

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

Administrație locală4 zile inainte

Cinci pauze ieftine pentru săptămâna dinaintea termenului

Luni dimineață, calendarul arată un termen la sfârșitul săptămânii, iar lista cu ce a rămas de făcut pare mai lungă...

Uncategorized5 zile inainte

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
Sport5 zile inainte

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup

Primăria Grădinari a încheiat pe primul loc prima ediție a Instituțional Cup, competiție de fotbal care a adus împreună echipe...

Uncategorized6 zile inainte

Ce contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România

Într-un concurs desfășurat pe Instagram, peste jumătate dintre răspunsurile valide au indicat autonomia de până la 35 de zile drept...

Știrile Săptămânii