Eveniment
Europa Centrală și de Est își pierde atractivitatea | Aradul De Azi
Sute de manageri din România atrag atenţia asupra crizei forţei de muncă din anumite domenii. În industria IT – o adevărată mină de aur pentru economia ţării – e tot mai greu să găseşti programatori sau personal cu reale cunoştinţe în domeniu. Sutele de companii producătoare de componente auto şi, mai ales, cei doi mari constructori de automobile din România se luptă pentru a găsi angajaţi în zone extrem de sensibile ale industriei precum mecatronica. Nici măcar în construcţii sau agricultură nu există suficienţi oameni dispuşi să lucreze. Cu câteva zile în urmă, edilul Iaşiului – un oraş dintr-o zonă a ţării cu mulţi şomeri – declara că „există o criză a forţei de muncă autohtonă, o criză reală, concretă”. În acest context, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi, George Tanasievici, anunţa că sunt firme de construcţii care folosesc deja forţă de muncă din afara spaţiului comunitar. „O firmă ne-a anunţat recent că a adus 25 de muncitori din Vietnam. Trebuie să înceapă lucrul în curând. Aşteaptă să primească permisul de lucru de la Bucureşti. (…) Mai sunt şi cetăţeni din Republica Moldova care lucrează în România. Ei sunt foarte mulţi, unii însă au dublă cetăţenie, româno-moldovenească, caz în care nu îi mai putem considera străini”, a explicat George Tanasievici.
În Capitală, chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a evidenţiat pericolul: „Suntem aşa, spre 2005, în ceea ce priveşte tensionarea pieţei muncii. Atenţie, însă, nu trebuie să ajungem acolo! Probabil că mai ştiţi ce a fost în 2007 – 2008. Toată lumea se uita numai în sus şi când au venit corecţiile, au fost extrem de dureroase”. În Cluj, recrutorii din zona IT se plâng şi ei. În ciuda faptului că de pe băncile facultăţilor ies anual peste 6.000 de absolvenţi cu specializare în acest domeniu, nevoia este dublă. Aşa se face că recrutorii vânează acum candidaţi din Vietnam, Nepal sau Filipine.
Din nefericire, pe lângă problemele punctuale ale lipsei de viziune în domeniul pregătirii potenţialilor angajaţi, România, ca şi alte ţări din regiune, se confruntă cu un adevărat exod al personalului calificat şi cu o creştere rapidă a costurilor cu forţa de muncă.

Nici polonezii nu o duc mult mai bine
Cehia şi Polonia sunt statele din Europa Centrală şi de Est (ECE) cu cele mai mici rate ale şomajului. În iulie, doar 2,3% dintre cehi şi 3,5% dintre polonezi nu aveau un loc de muncă. Cu astfel de cifre, mult sub media UE de 6,8% şi la distanţă foarte mare de cea din zona Euro (8,2%) este destul de limpede cât de acută poate deveni criza de angajaţi. Jan Wroblewski, un polonez care a acceptat ingrata sarcină de a găsi angajaţi pentru un lanţ hotelier cu prezenţă în toate zonele ţării, a primit, la doar câteva zile de la publicarea anunţului de recrutare, o propunere neaşteptată: o firmă i-a sugerat să acopere posturile libere cu personal din Filipine. „La început, o astfel de idee mi s-a părut ciudată”, explică Wroblewski. „Am început însă să analizăm propunerea şi s-a dovedit că diferenţa dintre polonezi şi filipinezi nu e chiar atât de mare. Chiar dacă unii trebuie să vină de la 10.000 de kilometri depărtare. Și ei sunt catolici, deci credem că se vor integra bine în societatea locală. Deja ne gândim la contracte mai mari”, a dezvăluit polonezul. Problema lui nu este singulară. Pe măsură ce scăderea ratei şomajului atinge noi recorduri, iar lipsa de angajaţi începe să muşte din profitul companiilor, oamenii de afaceri din state precum Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia văd dispărând avantajul deţinut de companiile lor încă de la aderarea la Uniunea Europeană. Modelul economic bazat pe atragerea investiţiilor străine prin forţa de muncă ieftină este tot mai greu de susţinut şi devine tot mai limpede că întreaga regiune ECE se apropie rapid de o răscruce de drumuri. „Modelul anterior de creştere a profitat de rezervele de muncă disponibile care au putut fi utilizate mai bine. Comuniştii au fost atât de risipitori încât a durat aproape 25 de ani pentru a putea reutiliza pe deplin capitalul uman pe care îl avem ”, explică Witold Orlowski de la divizia PwC din Varşovia. Pe această temă, jurnaliştii de la Financial Times sunt cât se poate clari: creşterea salariilor pentru ca cetăţenii care au privit ani de-a rândul cu invidie standardele de viaţă din Europa Occidentală este binevenită, însă există riscul ca majorările să fie mai rapide decât productivitatea şi, în acest caz, regiunea nu va mai putea atrage investiţiile străine care i-au garantat creşterea până acum.
Declin demografic
Pentru vest-europeni este greu de înţeles cum de state precum Polonia, România, Ungaria sau Bulgaria au ajuns să acuze o criză a forţei de muncă. După ani buni în care polonezii şi românii au invadat Marea Britanie devenind unul dintre subiectele-cheie pentru Brexit şi după ce majoritatea statelor din ECE au refuzat să primească refugiaţi este dificil să accepţi că aceste ţări au ajuns la fundul sacului. Totuşi, lipsurile de forţă de muncă din ECE sunt chiar rezultatul declinului demografic şi al succesului economic. După ce a atins punctul culminant la sfârşitul anilor 1990, populaţia regiunii se micşorează acum, situaţia fiind cauzată de migraţia masivă şi de o slabă rată a natalităţii. Iar această tendinţă este probabil să se înrăutăţească. Potrivit proiecţiilor ONU, populaţia combinată din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia – cunoscute sub numele de Vişegrad 4 sau V4 – va scădea de la circa 64 de milioane în 2017 la doar 55,6 milioane până în 2050. O reducere cu aproximativ 13%. Mai grav chiar, Bulgaria va pierde nu mai puţin de 23% din populaţie, iar Croaţia şi România câte 17%. În nicio altă zonă a lumii declinul demografic luat în calcul nu este atât de accentuat. Pentru un ordin de mărime, trebuie spus că în Bulgaria, care se află pe primul loc în acest clasament, scăderea va fi de 1,7 milioane de locuitori până în 2050 – echivalentul întregii populaţii a capitalei şi a zonei metropolitane din jurul acesteia.
Creştere economică rapidă
Pentru moment, modelul economic din ultimii ani continuă să dea rezultate. Economiile din Vişegrad 4 vor creşte cu aproximativ 4% anul acesta, iar cea a României tot cam atât. JPMorgan şi Standard Chartered plănuiesc deschiderea de noi birouri în Varşovia. Cel mai mare producător de automobile din Marea Britanie, Jaguar Land Rover, va muta producţia Land Rover Discovery la noua sa fabrică din vestul Slovaciei. Concurenţii germani Daimler şi BMW lucrează la noi fabrici în Ungaria. Ceva mai la est, în România, industria IT este în plin avânt. Cu toate acestea, abilitatea regiunii de a furniza lucrători pentru a menţine marii investitori se apropie de limite. În trimestrul al doilea din 2018, 86,6% dintre companiile industriale din Ungaria au declarat că deficitul de forţă de muncă ar putea limita producţia lor în trimestrul următor, potrivit Eurostat. În Polonia procentul a fost de 49,7%, iar în Cehia de 43,2%, nivel aproape dublu faţă de rezultatele de acum doi ani.

România, exemplu negativ
Un studiu realizat de Euler Hermes arată că în multe ţări europene majorarea nominală a salariilor a depăşit cu mult nivelul de creştere a productivităţii. Companiile au absorbit costurile salariale mai ridicate acceptând marje de profit mai scăzute, preferând menţinerea preţurilor la produsele comercializate la niveluri apropiate de cele de până acum, limitând astfel impactul asupra inflaţiei. O excepţie de la acest trend se observă însă în România. „În luna mai a acestui an, în România, inflaţia a înregistrat o valoare de 5,4%. Acest procent a fost influenţat de creşterea nominală a salariilor din primul trimestru, cu 12,7 %. (…) Ungaria şi Slovacia au înregistrat, şi ele, creşteri ale ratei inflaţiei de 2,8 % , respectiv 2,6 %”, arată analiştii departamentului de Cercetare Economică de la Euler Hermes. Aceştia menţionează şi că „în ceea ce priveşte nevoia de finanţare externă brută, în România aceasta se situează la 134 % din rezervele valutare. Ungaria are un excedent de cont curent şi un deficit fiscal acceptabil, iar nevoile sale de finanţare externă sunt adecvate, reprezentând doar 75% în rezervele valutare. Polonia afişează o nevoie de finanţare externă în raport cu rezervele sale valutare de 136% bazate, în general, pe o macroeconomie relativ solidă”.
Exuberanţa, aproape de final
Într-un raport Bloomberg dat publicităţii la jumătatea lunii august se menţionează că avântul economic care s-a conturat în ultimii patru ani în estul Europei se estompează. Creşterea a scăzut în al doilea trimestru, comparativ cu un vârf atins la începutul anului, în Polonia şi Cehia, cele mai mari economii ale regiunii. Deşi Ungaria, România şi Slovacia au reuşit să aibă creşteri mai rapide, printre obstacolele întâmpinate de ele regăsim costuri mai mari de împrumut, o penurie de muncitori şi un export mai redus cauzat de încetinirea zonei Euro, principala lor piaţă de export.
În timp ce creşterea este încă puternică, naţiunile de la Marea Baltică până în Balcani văd primele semne că au atins punctul culminant. Regiunea a evitat, în mare măsură, turbulenţele care agravează situaţia altor pieţe emergente, dar incertitudinea cu privire la riscurile comerciale afectează cererea pentru produse, inclusiv automobile şi electronice. Între timp, presiunea inflaţionistă a determinat Cehia şi România să majoreze ratele dobânzilor.
(Articol publicat în ediţia de luni, 10 septembrie 2018, a revistei Capital. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)
AradulDeAzi.ro
Eveniment
Cum îți alegi ținuta potrivită pentru orice eveniment
Ținuta potrivită pentru un eveniment se alege după trei criterii: tipul evenimentului, locul și ora desfășurării, plus confortul tău. Dacă pornești de la ele, restul devine simplu. Urban Life vorbește despre modă, evenimente și viața din oraș, iar ghidul de mai jos transformă aceste teme în pași concreți.
Începe cu informațiile din invitație
Citește cu atenție dress code-ul, dacă există: formal, elegant, smart casual sau liber. Dacă nu este specificat, întreabă gazda. Gândește-te și la loc: o sală de restaurant, o grădină, un club sau un spațiu în aer liber cer lucruri diferite. Ora contează și ea: seara permite materiale mai lucioase și culori închise, ziua pledează pentru texturi ușoare. Pentru inspirație despre modă și evenimente, merită să cauți și în alte surse.
Răspunde la câteva întrebări
- E un eveniment formal, de afaceri sau între prieteni?
- Va fi în interior sau afară, și la ce temperatură?
- Cât timp vei sta în picioare sau vei merge?
- Te schimbi între activități, de pildă între ceremonie, cină și petrecere?
- Ce ton are ocazia și ce așteaptă gazda de la invitați?
Răspunsurile elimină din start jumătate din garderobă.
Construiește ținuta în straturi
Alege mai întâi piesa-cheie: rochia, costumul sau o pereche de pantaloni bine croiți. Apoi adaugă pantofii, care trebuie să fie confortabili, nu doar frumoși; testează-i prin casă, cu o seară înainte. La final vin accesoriile: o geantă mică, un ceas sau bijuterii discrete, o curea potrivită.
Păstrează un singur punct de atenție. Dacă ținuta e plină de culoare, accesoriile rămân simple; dacă e sobră, poți îndrăzni cu un detaliu.
Ține cont de context
La evenimentele cu tematică tradițională, o notă discretă de inspirație populară poate fi apreciată, atât timp cât rămâne firească și respectuoasă. Despre astfel de ocazii poți citi, de pildă, în materialul despre festivalul „Autentic Românesc” și tinerii artiști de pe scenă. Ideea de bază rămâne aceeași: ținuta trebuie să se potrivească atmosferei, nu să o concureze.
Pregătește planul B
Cu o zi înainte, probează tot și verifică dacă hainele sunt curate și călcate. Ia o pereche de pantofi de schimb, un șal sau un sacou pentru răcoare, plasturi pentru încălțăminte și o umbrelă mică. Aceste lucruri mărunte te scapă de multe neplăceri.
Adaptează ținuta la anotimp și la program
Vara, alege materiale naturale, precum bumbacul sau inul, și culori deschise; iarna, straturi subțiri care se pot adăuga sau scoate. Dacă evenimentul are mai multe părți, de pildă o ceremonie de zi și o petrecere de seară, gândește-te la o ținută care poate fi transformată din accesorii: o eșarfă, o pereche de pantofi sau o jachetă. Așa nu cari mult în plus și rămâi pregătit pentru toate momentele.
Nu uita nici de aspectele practice: există garderobă, transport, parcare? Cu răspunsurile la acestea ai o idee despre cât de mult trebuie să cari și cât de departe vei merge în pantofii aleși. Urban Life scrie des despre ieșiri în oraș, iar astfel de detalii fac diferența dintre o seară reușită și una obositoare.
Recomandarea finală
Ținuta bună nu este cea mai scumpă, ci cea care se potrivește ocaziei și te lasă să te simți liber. Notează după fiecare eveniment ce ți-a plăcut și ce te-a deranjat, și data viitoare vei alege mai ușor. Pentru mai multe idei de stil și ieșiri, Urban Life rămâne un loc bun de pornire.
Eveniment
Lista de opțiuni pentru liceu: ce greșesc familiile în fiecare an
În bucătărie e liniște, doar frigiderul mai bâzâie. Pe masă stau un telefon, o foaie cu mediile și un pix pe care nimeni nu îndrăznește să îl ia. Ana are media bună, dar nu excepțională, iar mama ei a făcut deja trei variante de listă, fiecare cu alt liceu pe primul loc. Tata are altă părere, bunica a sunat să spună că „ai noștri au făcut tot la același liceu”, iar Ana tace și se uită pe geam. Scena se repetă în multe case în fiecare vară, iar greșelile care urmează sunt aproape aceleași de la un an la altul. Le poți evita dacă înțelegi cum se gândește lista, nu doar cum se completează.
Greșeala 1: lista făcută după nume, nu după șanse
Primul reflex este să pui sus liceele pe care le știi, cele care apar în discuțiile din familie sau din vecini. Numele contează, desigur, dar lista nu este un clasament al preferințelor sentimentale. Este o înșiruire în ordinea dorinței tale, iar sistemul încearcă să te așeze la primul loc posibil pentru care ai media necesară.
Gândește-te la un exemplu din viața de zi cu zi. Dacă te duci la un magazin și ai o listă de cinci lucruri în ordinea preferinței, vei lua primul lucru disponibil. Dacă ai pus pe locul întâi ceva pe care oricum nu îl poți obține, nu pierzi nimic, ba chiar câștigi, pentru că prima poziție nu te blochează și nu te scoate din cursă pentru următoarele. Greșeala apare când familia își limitează lista la două sau trei licee „sigure” și uită ce se întâmplă când niciunul nu se potrivește. Atunci totul se mută la a doua etapă, când alegerile sunt reduse și presiunea mare. Câteva rânduri în plus acum înseamnă mai puțin stres în iulie.
Un lucru foarte practic: scrie pe o foaie toate variantele reale, de la cele mai ambițioase până la cele despre care știi sigur că te primesc. Abia apoi le ordonezi, având grijă să nu lași golurile pe la sfârșit.
Greșeala 2: nu te uiți la profilul și la specializarea reală
Mulți copii aleg un liceu, apoi își dau seama după două luni că specializarea pe care au primit-o nu are nicio legătură cu ce le place. Un profil real, cu materii și ore concrete, se vede în orar, nu în nume. Citește planul de învățământ, vezi ce discipline sunt la clasele de interes și întreabă un elev din ani mai mari cum arată o zi obișnuită.
Să luăm un caz din viața de zi cu zi: un băiat care desenează toată ziua și face postere pentru serbările școlii nu va fi fericit într-o clasă unde singura ieșire din rutină e laboratorul de fizică. Dacă ai un copil cu înclinații spre limbi străine, un orar încărcat de matematică îl va obosi, oricât de bun ar fi liceul. Invers, un elev pasionat de informatică nu va fi mulțumit într-o clasă cu multe ore de umanist. Nu e vorba de a pune etichete, ci de a evita nepotrivirea.
Merită să discuți și despre distanță. Un liceu mai bun, dar la o oră și jumătate de mers pe drum, înseamnă trezit la cinci și obosit seara. Calculează drumul real, cu autobuzul sau cu trenul, nu cel de pe hartă, și fă proba într-o dimineață de lucru, cu trafic. Pare un detaliu mărunt acum, dar în clasa a zecea poate decide dacă mai rămâne timp de somn, de teme și de prieteni.
Greșeala 3: te bazezi pe zvonuri, nu pe informații verificate
Grupurile de părinți sunt utile, dar se transformă ușor în fabrici de zvonuri. „Anul acesta s-a intrat cu medie mică la X” sau „Y s-a umplut din prima” sunt propoziții care circulă fără să arate de unde vin. Verifică întotdeauna din sursele oficiale: broșura de admitere, anunțurile inspectoratului, pagina liceului.
Tot aici intră și confuziile despre calendar, locuri și proceduri. Dacă citești mai multe lucruri contradictorii, oprește-te și caută materiale care explică pașii în ordine. Pentru o imagine de ansamblu despre cum funcționează examenele și admiterea, poți parcurge secțiunea Examene naționale de pe Oglinda24, unde sunt strânse explicații despre etapele care contează pentru elevii de gimnaziu și pentru liceu.
Pe lângă documente, merită să vorbești cu doamna dirigintă. Ea a mai văzut generații întregi trecând prin aceeași poveste și îți poate spune ce licee se potrivesc cu profilul copilului, fără să te îndrume spre o singură variantă. Cere-i și ce știe despre foști elevi ai școlii care au ajuns la anumite licee: cum s-au descurcat, ce le-a lipsit, ce le-a prins bine. Aceste povești mici, venite de la un om care îți cunoaște copilul, cântăresc mai mult decât zece comentarii de pe un forum.
Greșeala 4: ai o listă prea scurtă
Teama de a „pierde” primul loc îi face pe unii să treacă doar cinci sau șase opțiuni. Dacă niciuna nu iese, copilul rămâne în a doua etapă, cu locuri rămase, adesea la licee mai slabe și la specializări pe care nu le-a dorit. Nimeni nu câștigă din asta.
Gândește lista ca pe o plasă de siguranță. Ea poate fi lungă, cu variante ambițioase, apoi realiste, apoi sigure. Fiecare opțiune trebuie să fie ceva cu care copilul poate trăi, nu o simplă umplutură. Dacă o specializare ți se pare inacceptabilă, nu o trece, oricât de lungă ar fi lista.
Un truc simplu: după ce ai făcut lista, citește-o de jos în sus. Dacă ultimele rânduri îți dau o stare de neliniște, înseamnă că ai inclus ceva doar ca să umpli locul. Înlocuiește-l cu ceva mai potrivit sau păstrează un liceu pe care îl cunoști mai bine.
Greșeala 5: copilul nu e implicat în decizie
Alegerea unui liceu este una dintre primele decizii mari din viața unui adolescent. Dacă lista o scriu adulții în numele lui, el va simți o presiune sau o lipsă de control. Vei auzi mai târziu „voi m-ați trimis acolo”, iar discuția nu va mai fi simplă. Adolescenții țin minte cine a hotărât pentru ei, iar un „am ales eu” spus la patrusprezece ani se duce cu el până la absolvire.
Începe cu o conversație calmă, fără ecrane. Întreabă ce materii îl atrag, ce nu suportă, cu cine ar vrea să meargă la școală, cât de departe e dispus să facă naveta. Răspunsurile vor fi uneori surprinzătoare, iar tu vei învăța ceva despre propriul copil. Apoi aduceți împreună lista și discutați locurile.
Rolul tău este să oferi informații și realism, nu să alegi în locul lui. Dacă mediile nu ajung pentru visul lui, spune-i cu blândețe, dar și cu soluții: ce alternative apropiate există, ce poate îmbunătăți la liceu, ce extra poate face într-un club sau într-un atelier. Un copil care vede că adulții iau în serios visul lui, chiar dacă îl corectează, rămâne deschis la dialog și mai puțin tentat să se opună din principiu.
Greșeala 6: completarea făcută în ultima zi
Fișa se completează cu atenție, iar greșelile de transcriere nu se iartă ușor. Un cod de liceu scris greșit sau o poziție sărită poate schimba totul. De aceea, pregătește lista pe o ciornă cu zile înainte, verifică-o cu o altă persoană și abia apoi treci-o pe formular.
Înainte de ziua completării, citește cu calm explicațiile despre mecanismul de distribuire a locurilor, cum se compară mediile, ce se întâmplă la medii egale, cum se tratează departajarea. Pentru pașii exacți, vezi ce înseamnă repartizarea computerizată la liceu și cum se completează opțiunile, un material care merită citit înainte de a scrie primul cod.
Păstrează o copie a listei, fotografiată sau scanată, și notează ora și locul la care ai predat-o. Dacă apare vreo neclaritate, vei avea ce să arăți și nu va trebui să reconstitui din memorie ce ai scris în graba momentului. Dacă ai de gând să mergi la depunere cu cineva din familie, stabilește dinainte cine ține actele și cine verifică lista, ca să nu vă bazați unul pe celălalt și să rămână lucruri neverificate.
Gândește-te și la momentul de după. Se poate întâmpla ca rezultatul să fie diferit de ce ți-ai dorit. Pregătește din vreme o conversație despre asta, fără dramă: orice liceu poate fi un început bun, dacă elevul vine cu răbdare și cu planuri mici, pe termen scurt, pentru primul semestru.
Duminică seara, după ce s-a liniștit casa, ia lista și citește-o încă o dată împreună cu copilul. Întreabă-l dacă ar fi mulțumit să înceapă clasa a noua în oricare dintre locurile de pe ea. Dacă răspunsul este da, ai făcut treaba bine, iar rezultatul final nu mai depinde de nimeni din bucătărie. Dacă nu, mai ai timp să schimbi un rând sau două. Un copil care știe ce a ales și de ce va intra în liceu cu mult mai multă încredere decât unul căruia i s-a dictat lista, oricât de bună ar fi fost.
Eveniment
Unchiul Radu și încercarea de a-și întreține singur mașina
Unchiul meu Radu nu a avut încredere în niciun service în ultimii douăzeci de ani. Spunea că oamenii îți găsesc defecte pe care nu le ai și că pe o piesă înlocuită degeaba se câștigă mai mult decât pe o mașină vândută. În toamna aceasta a venit însă la mine cu o hotărâre neașteptată: vrea să se ocupe singur de mașina familiei, de la cap la coadă, începând de la zero. L-am însoțit trei zile prin garaj, prin magazine de piese și prin curtea unui meșter. Ce am văzut și ce am notat vă povestesc mai jos, ca o observație de teren pentru toți cei care pornesc cu scepticism și vor să facă lucrurile temeinic, fără grabă.
Garajul de la ora șapte dimineața
Prima scenă se petrece într-un garaj cu miros de ulei și cu un bec care pâlpâie. Unchiul Radu a așezat pe o masă un caiet cu coperți groase și o cutie de plastic plină cu chei. Pe un perete atârnau câteva cleme, două cârpe vechi și un calendar de acum cinci ani. Nu avea nicio piesă nouă. Avea doar o listă scrisă cu pixul și o întrebare clară: ce știu eu despre mașina asta?
Răspunsul a fost, onest, puțin. Știa cum se simte la volan, cât consumă pe autostradă și ce zgomot face când se rupe vremea. Nu știa însă când a fost schimbat ultimul filtru, ce tip de ulei folosește și nici de unde provin cele două semne de rugină de pe roata dreaptă.
Aici am văzut primul beneficiu al unui început lent. În loc să cumpere repede un set de scule, a stat o oră cu manualul și a notat fiecare termen de revizie. A pus cifre lângă ele: după ce kilometraj, după ce interval, cu ce semn de avertizare. Abia apoi a stabilit ce poate face singur și ce nu. Lucrul acesta, simplu în aparență, a schimbat tot restul proiectului.
În caietul lui a apărut o pagină nouă, împărțită în două coloane. În stânga, ce poate face singur, în dreapta, ce lasă altora. Am privit-o cu interes: coloana din stânga era mai lungă decât mă așteptam, dar fiecare rând avea lângă el un mic semn de întrebare, notat cu creionul, ca un fel de promisiune de a mai verifica. Mi-a spus că semnul acela îl ține treaz.
Ce poți face singur și unde ai nevoie de altcineva
Scepticismul unchiului Radu s-a lovit curând de o limită reală. Verificarea nivelului de ulei, schimbarea unei lămpi arse sau a ștergătoarelor, curățarea bornelor se fac acasă, cu răbdare. Reglajele, diagnosticarea electronică sau lucrările la frână cer unelte specializate și mâini deprinse. Nu e rușine să spui că nu ești pregătit pentru toate.
Mi-a plăcut că nu s-a supărat pe adevărul acesta. A început să caute oameni cu care poți lucra pe termen lung. L-a ajutat să citească, în paralel, ce înseamnă un serviciu bun, ce întrebări pune un client atent și cum se recunoaște un meșter corect. Pentru asta am găsit utilă secțiunea Prestări servicii de pe marguerite.ro, citită de el seara, cu creionul în mână, ca să-și facă o idee despre ce ar trebui să ceară de la un prestator.
A format apoi o regulă proprie: nu lasă mașina nimănui la prima vizită. Merge, vorbește, cere un deviz scris, pleacă acasă să se gândească. Dacă omul acceptă asta fără ofensă, mai trece o dată pe acolo. Dacă nu, nu mai trece.
Într-o seară, Radu a trecut și pe la un meșter recomandat de un cunoscut. Atelierul era mic, cu două elevatoare și un câine care dormea lângă ușă. Omul nu a promis nimic, a ascultat și a spus că trebuie să vadă mașina înainte să vorbească de bani. Unchiul a ieșit mulțumit și a spus, pe drum, că tăcerea aceea valora mai mult decât orice reclamă.
Scena din parcarea magazinului de piese
Într-o după-amiază am mers la un magazin de piese. Vânzătorul era tânăr, politicos și foarte grăbit. Unchiul i-a pus o întrebare simplă, despre compatibilitatea unui filtru, iar răspunsul a venit fără să se uite în nicio listă. Radu a zâmbit, a mulțumit și a ieșit. Afară, în parcare, mi-a spus că nu cumpără nimic de acolo, pentru că omul nu verificase.
Am rămas în parcare un sfert de oră, cu două cafele de la un automat. Radu mi-a explicat că înțelege graba, dar nu o poate accepta când e vorba de siguranță. Prefera să piardă o zi decât să monteze o piesă greșită. Atitudinea lui sceptică, care mă iritase la început, mi s-a părut deodată sănătoasă: nu respingea totul, ci cerea verificări.
A doua zi a găsit un alt magazin, mai mic, cu un domn în vârstă care a deschis un catalog gros și a pus degetul pe pagină. Au stat de vorbă douăzeci de minute. Au plecat amândoi mulțumiți, iar unchiul a cumpărat tot ce îi trebuia, inclusiv o carte tehnică pentru modelul lui.
Înainte să plecăm din parcare, mi-a dat să țin un sac cu piese mici și mi-a arătat cum își etichetează fiecare pungă: ce conține, pentru ce e și ce mașină ocupă. Poate părea o mărunțiș, dar ordinea aceasta îl scutește de ore întregi de căutat. Când l-am întrebat de unde a învățat, a ridicat din umeri: din greșeli, a spus, și din cumpărături făcute de două ori.
Bateria, partea pe care nimeni n-o bagă în seamă
În a treia dimineață, rece și cu ceață, mașina a pornit greu. Unchiul Radu s-a încruntat, a deschis capota și a privit minute în șir la bornele acoperite cu un strat albicios. Credea, ca mulți, că bateria dă semne doar în ultima clipă, și atunci e prea târziu. Se înșela, bineînțeles, dar nu din prostie, ci din lipsa unui obicei.
Am citit împreună, pe telefon, un material de pe marguerite.ro despre îngrijirea bateriei auto, cu sfaturi simple despre borne, despre trasee scurte repetate și despre sezonul rece. Nu am reținut fiecare detaliu, dar am înțeles principiul: o baterie se întreține mai mult prin obiceiuri decât prin intervenții.
A curățat bornele cu o perie, le-a uns cu un strat subțire de vaselină și a notat în caiet data. Apoi a luat o decizie neașteptată pentru un sceptic: a stabilit că, la fiecare început de lună, în prima duminică, verifică bateria și presiunea în cauciucuri, indiferent de vreme. Obiceiul acesta este, probabil, partea cea mai valoroasă a întregului proiect.
Seara, la o ceașcă de ceai, Radu a recunoscut că de ani buni evita aceste mărunțișuri tocmai fiindcă nu le înțelegea. Neîncrederea lui în service-uri, spunea, avea de fapt o rădăcină mai veche: nu știa ce să întrebe, deci nu putea verifica nimic. Acum, cu un caiet și câteva noțiuni, avea măcar un limbaj comun cu oamenii din meserie. Mi s-a părut cea mai frumoasă schimbare dintre toate.
Ce am văzut când nu s-a grăbit
Dacă ar fi să rezum observațiile mele de pe teren, cea mai puternică nu ține de unelte. Ține de ritm. Unchiul Radu a făcut puține lucruri pe zi, dar le-a făcut complet. A pus o cheie înapoi pe locul ei, a șters un colț de masă, a scris cinci rânduri în caiet. În trei zile nu a înlocuit nimic important, a învățat însă ce are și ce îi lipsește.
Prin comparație, am văzut și un vecin, în aceeași curte, care s-a apucat în același weekend de o reparație similară, cu mult entuziasm și fără listă. A demontat o piesă, nu a mai găsit un șurub, a plecat după altul, s-a certat cu cineva la telefon. Seara, mașina era desfăcută pe jumătate, iar el, epuizat.
Diferența dintre cei doi nu a fost priceperea. A fost răbdarea de la început. Scepticul care întreabă, notează și verifică ajunge mai departe decât entuziastul care sare direct la fapte, iar asta mi s-a părut o lecție valabilă și în afara garajului.
Ce a rămas după trei zile
La sfârșit, garajul arăta mai ordonat decât la început. Pe perete a apărut o foaie nouă, cu termenele de revizie scrise mare, iar caietul cu coperți groase avea acum zece pagini pline. Mașina funcționa la fel, însă unchiul Radu o privea altfel. Nu mai era un obiect pe care îl folosește, ci un proiect pe care îl cunoaște.
Nu a devenit mecanic și nici nu își propune. Își face singur ce poate, plătește ce trebuie și are, pentru prima oară, un meșter de încredere în telefon. Când îl întreb dacă regretă ceva, spune doar că ar fi trebuit să înceapă mai devreme.
Dacă vă recunoașteți în el, începeți cu un caiet și un weekend liber. Notați ce știți, ce nu știți și ce ați vrea să știți. Faceți cu mâna voastră un singur lucru mic, de pildă bornele, și lăsați restul pe mai târziu. Ritmul lent se poate dovedi cea mai rapidă cale.
-
Socialacum o lunăMinistrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!
-
Sportacum o lunăPrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
acum 2 luniRomânia marchează centenarul vizitei Reginei Maria în America prin lansarea unui volum editorial de referință, aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
-
Politică localăacum 2 luniDan Andronic denunţă manipularea celor de la G4Media! Cum a fost inventată acuzația la adresa ambasadoarei SUA
-
Afaceriacum 2 luniAnaliză Artisan Food Market: Producătorii români trec de la materia primă la produse finite și branduri proprii
-
Uncategorizedacum o lunăPastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile
-
Afaceriacum 2 luniPeste 5000 de vizitatori au ajuns în prima zi de ENERGY EXPO 2026
-
Socialacum 2 luniUn nou proiect major pentru Construcții Erbașu: spitalul care va putea primi peste 250.000 de pacienți anual
