Connect with us

Eveniment

Mașinile românilor, de la orientarea către second-hand la cele mai căutate modele noi | Aradul De Azi

Publicat

pe

Pentru orice român, cumpărarea unei maşini este un test important. Chiar dacă vorbim despre un model second-hand de doar 3.000 de euro sau de un vehicul nou din categoria SUV, cheltuiala implică eforturi importante şi pe termen lung. Asta pentru că sunt puţini cei care îşi pot permite o achiziţie „cu banii jos”, iar costurile de întreţinere şi utilizare par tot mai greu de susţinut.

V-aţi auzit des prietenii vorbind despre achiziţionarea unei maşini. Întrebările de genul „tu ce ai alege dintre x şi y?”, „cum ţi se pare asta?” sau „crezi că merită banii?” sunt cel mai des întâlnite în discuţiile care au ca ţintă o intenţie de cumpărare. Din nefericire, mult mai rare sunt dialogurile legate de extrem de utilul TCO (Total Cost of Ownership) sau, pe româneşte, Costul Total de Deţinere/Utilizare, care implică atât preţul de achiziţie cât şi cheltuielile ulterioare necesare folosirii maşinii. Aici intră atât costurile reviziilor periodice, ale carburantului, ale asigurării sau reparaţiilor. Puţini români încearcă să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă din punct de vedere financiar deţinerea unei maşini înainte de a face alegerea finală, iar dealerii nu se înghesuie să le pună la dispoziţie date nesolicitate care ar putea creşte exponenţial suma luată în calcul de potenţialul client. Totuşi, orice comerciant are toate aceste detalii în baza sa de date, iar anumite companii de consultanţă pot pune la dispoziţia doritorilor, contra cost, e drept, detalii extrem de interesante care pot schimba radical percepţia despre un vehicul sau altul.

 

Cu SUV-ul în oraş

Tot lipsa de informare sau, mai degrabă, dorinţa de a atrage atenţia şi de a te simţi mai sigur la volan sunt de vină pentru amploarea fenomenului SUV. Doar că în acest caz vorbim despre o tendinţă generală care nu se rezumă doar la clienţii români, ci şi la europeni, americani sau asiatici. E drept că, în Europa, apetenţa pentru vehicule „sport-utility” este, parcă, mai puternică decât oriunde în lume, iar în România pare a lua forma unui fenomen de masă. O paralelă între anul 2007 şi 2017 arată clar modificarea comportamentului de consum al românilor în domeniul achiziţiilor de automobile, cota de piaţă a SUV-urilor crescând de la 6% până la 27%. Iar apetenţa clienţilor români pentru maşinile cu garda la sol majorată, cu tracţiune intergrală sau nu, pare o tendinţă care a devenit tradiţie. Și, dacă tot comparăm 2017 cu 2007 să spunem că, acum zece ani, cele mai vândute SUV-uri erau Hyundai Tucson, Hyundai Santa Fe şi de Volkswagen Touareg, în timp ce în acest an clasamentul este dominat de Dacia Duster, Volkswagen Tiguan şi Nissan Qashqai.

Chiar mai interesant decât „nebunia SUV” este modul în care sunt utilizate aceste maşini. Studiile arată că doar în proporţie de 5% – 10% clienţii de astfel de vehicule părăsesc asfaltul, detaliu care loveşte exact în scopul final al unei astfel de achiziţii. Chiar şi ideea că un SUV te protejează mai bine în trafic decât un hatchback sau sedan poate fi combătută cu date concrete. Conform EuroNCAP, organismul european care testează siguranţa vehiculelor, modele precum Dacia Duster sau Kia Stonic, incluse în segmentul SUV-urilor de clasă B, au obţinut anul trecut doar trei stele din cinci posibile. În acelaşi timp, modele din clasa mică precum Toyota Yaris sau Volkswagen Polo au primit punctajul maxim de cinci stele. Unde mai pui că, în multe cazuri, portbagajul unui break este mult mai încăpător decât cel al unui SUV. Toate acestea în condiţiile în care preţul unui SUV îl depăşeşte cu mult pe cel al unui model similar din zona vehiculelor obişnuite.

Cel mai simplu exemplu privind diferenţa de preţ dintre un SUV şi un hatchback se află în familia de vehicule Peugeot. Astfel, dacă cel mai ieftin 208 – Active, 1.2-82 CP, M5 – costă 12.213 euro şi are un portbagaj care „înghite” 311 litri, fratele său mai înalt, 2008, costă minimum 15.616 euro, având acelaşi motor, aceeaşi cutie de viteze şi un portbagaj ceva mai mare (410 l). Justifică plusul de peste 3.000 de euro diferenţele infime dintre cele două modele? Mai degrabă, nu. Cu toate acestea orice dealer Peugeot vă poate spune că sunt mulţi clienţi care aleg 2008 în detrimentul lui 208 doar pentru aspectul mai „puternic”, fără a căuta să înţeleagă ce costuri totale de utilizare presupune fiecare dintre ele. Iar cazuri similare se află în gama de produse a multor mărci printre care Renault, Ford, Hyundai, Kia şi chiar Dacia dacă pornim de la premisa că Sandero Stepway, de exemplu, este un crossover derivat din cunoscutul model de clasă B al producătorului autohton.

 

Dieselul, în derivă

 

Declinul motorizărilor diesel în preferinţele românilor este tot mai evident. Dacă la jumătatea anului trecut maşinile cu motoare diesel ocupau 48% din piaţă, în primele şase luni din acest an ele au coborât la doar 38% din totalul maşinilor noi vândute. Practic, după ce românii au cumpărat tot mai multe autoturisme cu propulsoare alimentate cu motorină, ajungând la circa 60% din piaţă, acum procentul acestora scade dramatic. Pentru comparaţie, în urmă cu zece ani, în primul semestru din 2008, cota propulsoarelor diesel era de 44,3%. Dacă, pe atunci, tot restul de 55,7% din vânzări era ocupat de maşini cu motoare alimentate cu benzină, în 2018 diferenţa este făcută în proporţie de 58,9% tot de acest tip de propulsoare la care se adaugă 2,5% sisteme de propulsie alternative (electric sau hibrid).

Pe lângă preferinţa pentru motoare alimentate cu benzină, generată de teama impunerii unor noi taxe pe poluare sau chiar de interzicerea circulaţiei maşinilor alimentate cu motorină în anumite oraşe din ţară este demn de remarcat şi scăderea capacităţii cilindrice a propulsoarelor aflate sub capota maşinilor cumpărate. Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), din totalul de 75.000 de autoturisme comercializate în perioada ianuarie – iunie 2018 mai bine de 38% au motoare cu capacitatea cilindrică mai mică sau egală cu 1.200 cmc. Alte 43,6% sunt între 1.200 şi 1.600 cmc, iar 13,6% sunt între 1.600 şi 2.000 cmc.

 

Scad vânzările de maşini de ocazie

În ciuda celor care preconizau o nouă avalanşă de înmatriculări de autoturisme second-hand, la fel ca în 2017, acest segment de piaţă pare să fi intrat în recul. Conform Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în primele şase luni din 2018 au fost înmatriculate în România 234.794 de unităţi, în scădere cu 7,31% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Această direcţie pare mai degrabă să arate o saturare a pieţei de astfel de maşini, lucru evidenţiat de Capital încă de la începutul acestui an.

 

Din totalul de peste 234.000 de autoturisme de ocazie înmatriculate în acest an nu mai puţin de 59.265 de unităţi aparţin mărcii Volkswagen, aceasta fiind evident cea mai căutată marcă pe piaţa second-hand. Locul secund în clasamentul maşinilor de ocazie este ocupat de Opel, cu 25.309 unităţi, iar pe a treia poziţie se află BMW cu 22.239 unităţi. Urmează Audi (21.941 unităţi) şi Ford (21.743 unităţi).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)

AradulDeAzi.ro

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna

Publicat

pe

De

Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.

Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.

Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto

Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.

Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.

De ce jantele atrag prima data atentia

La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.

In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.

Anvelopele, dincolo de estetica

Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.

La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.

Comunitatea si spiritul competitiv

Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.

Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.

Influenta culturii auto internationale

Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.

Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.

BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad

Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.

Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.

Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor

Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.

Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.

Evenimentele ca motor al comunitatii locale

In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.

Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

Impactul economic al evenimentelor auto

Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.

Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.

Diversitatea masinilor si a stilurilor

Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.

Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.

Social media si extinderea impactului

In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.

Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.

Viitorul evenimentelor auto in Arad

Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.

Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.

Concluzie: pasiunea se construieste din detalii

Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.

Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

12 ore inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Uncategorized2 zile inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

2 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized3 zile inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri4 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri6 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri7 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Știrile Săptămânii