Cultură
Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea – un nou „deliciu” pentru melomani
Iubitorii de muzică bună din Râmnicu Vâlcea au un nou motiv de bucurie din partea Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Site-ul acesteia a fost supus unui ”restyling” radical şi acum este mai uşor pentru pasionaţii de muzică simfonică să afle informaţii despre evenimentele care urmează să aibă loc, proiectele instituției, detalii despre componenţa orchestrei, corului sau istoria sa. Mai mult, achiziţia de bilete online este acum una mai facilă şi intuitivă.
Despre Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea
Înființată în 1995, Filarmonica din Râmnicu Vâlcea poartă numele marelui compozitor şi profesor vâlcean Ion Dumitrescu născut la Oteșani. De 27 de ani încântă publicul cu fiecare concert, săptămână de săptămână activitatea artistică fiind reprezentată de două formaţii valoroase: ORCHESTRA SIMFONICĂ şi CORUL EUPHONIA, care performează în fiecare luni, începând cu orele 19:00 în eleganta sală ”Lahovari” de pe Calea lui Traian 138/B.
Graţie existenţei acestor două extraordinare ansambluri artistice, care au în componenţă peste 25 de colaboratori permanenţi, s-a putut aborda de-a lungul timpului repertorii vaste, atât simfonice, cât şi vocal-simfonice, de operă, corale – a cappella, musicall, fusion, ș.a.
Lucrările muzicale pe care le interpretează artiştii filarmonicii acoperă o perioadă istorică variată satisfăcând gusturile tuturor melomanilor: de la preclasic la contemporan, trecând prin toate stilurile de muzică simfonică, vocal-simfonică, operă, camerală, muzică cultă şi de divertisment, jazz simfonic, muzică de film, atât orchestra cât și corul filarmonicii „Ion Dumitrescu” reușind de fiecare dată să impresioneze publicul meloman.
La începutul anului 2022, Filarmonica s-a îmbogăţit cultural şi artistic prin înfiinţarea unei noi formaţii de jazz intitulată sugestiv – „New Phil Jazz Band”. Din componenţa formaţiei fac parte atât membrii orchestrei cât şi colaboratori de marcă, iar motivul înfiinţării acesteia este acela de a satisface cât mai multe exigenţe muzicale. Spre bucuria tuturor, noua formaţie se bucură de mare succes, melomanii prezenţi la concerte fiind încântaţi de noile apariții.
Concertele filarmonicii vâlcene
Dacă doriţi să participaţi la concertele orchestrei Filarmonicii „Ion Dumitrescu” trebuie să ştiţi că acestea au loc în fiecare luni seara, începând cu ora 19.00, în Sala „Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Acestă sală care are o capacitate de 300 locuri se înscrie din punct de vedere acustic şi estetic printre primele din România. Prin intermediul mediei locale şi a posturilor de televiziune locale şi regionale, Filarmonica „Ion Dumitrescu” reuşeşte să capaciteze un număr din ce în ce mai mare de iubitori de muzică, intrând în conştiinţa publicului meloman scopul principal fiind acela de a cuceri categorii cât mai largi de public pentru a-l apropia de sala de concerte.
Biletele se pot achiziţiona atât online, de pe site-ul filarmonicii, cât şi fizic de la agenția de bilete a filarmonicii situată la parterul sălii de concerte.
Noul website se dorește a fi un alt mijloc de atragere a iubitorilor de muzică și a celor care apreciază viteza, responsivitatea și calitatea informațiilor pe care filarmonica-valcea.ro le oferă odată cu noua înfățișare de la începutul acestei luni.
Cultură
Cine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel Vatavu, Azaleea Necula și George Tănase, Vlad Gherman și Alexandra Răduță.
Dintr-un joc de roluri aparente, în jurul cărora se nasc deseori discuții și tensiuni inutile, cei opt prieteni buni, foarte diferiți, ajung să-și cunoască mai bine partenerii, să se accepte așa cum sunt și să se și distreze pe seama provocării acceptate.
Biletele s-au pus deja în vânzare. Trailer & info – pe site-ul inpieleamea.ro.
Mai multe detalii despre personaje, dezvăluite de actori, în premieră, în clipuri amuzante, se regăsesc pe paginile filmului „În pielea mea” de Facebook, Instagram, TikTok.

Oana Gherman și Sergiu Costache sunt Emma și Viorel — o avocată și un specialist IT, destul de diferiți. Ea este lider, o femeie cu un puternic spirit competitiv căreia îi place să aibă inițiativă și control, el e un tip calm, blând și ascultător, care își asumă cu bucurie rolul de împăciuitor al grupului.

Ioana State și Gabriel Vatavu sunt Georgiana și Gigi — o femeie dură și sigură pe sine, în căutarea unui nou plan de carieră, dar în realitate extrem de empatică și protectoare, și un bărbat sincer și loial, șofer de taxi, care-i scrie poezii și are o încredere neclintită în propriile convingeri, chiar și atunci când realitatea îl contrazice.

Azaleea Necula și George Tănase sunt Didi și Bitză — o femeie superbă, influencer de beauty cu sute de mii de urmăritori și un bărbat imatur, nostalgic după anii de facultate, în căutarea unui job stabil.

Vlad Gherman și Alexandra Răduță sunt Lăcrămioara și Cezar — o farmacistă germofobă și un antrenor personal mereu „zen”. Ar face orice unul pentru celălalt, chiar dacă se scot deseori din sărite.
Deși sunt foarte diferiți, cei opt prieteni au multe lucruri în comun, se simt bine unii cu ceilalți, iar fetele și băieții ies deseori împreună.
Într-o zi în care petrec timpul împreună la un grătar, dintr-o discuție banală se naște un joc nebun: un weekend cu roluri inversate, fetele versus băieții. Fetele merg la pescuit și petrec o noapte într-un cort pe malul Dunării, în timp ce băieții trec printr-un adevărat maraton de înfrumusețare, terminat cu o noapte de club. La început, fiecare tabără privește cu invidie distracțiile celeilalte, crezând că modul în care se desfășoară fiecare e simplu, dar totul ia amploare când activitățile „relaxante” devin surse de haos și provocări neașteptate. Natura nu e chiar prietenoasă cu fetele, pescuitul nu e floare la ureche, iar pentru băieți, masajele și tratamentele corporale se transformă într-un test de răbdare.
O comedie plină de situații absurde, rivalități amuzante și întrebări incomode: unde e mai greu, în mijlocul naturii sau în mijlocul unui salon de frumusețe? Și, mai ales, cine câștigă?
Spectatorii sunt invitați să afle mai multe și să râdă cu poftă din 10 februarie în cinematografe.
PREMIERA DE GALĂ a filmului „În pielea mea” va avea loc pe 9 februarie, de la ora 19:00, la Cinema City AFI Cotroceni.
O parte din membrii echipei vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul din 14 orașe din țară unde vor fi organizate proiecții speciale, începând cu data de 3 februarie.
Din distribuție mai fac parte: Ioana Ginghină, Ionuț Achivoaie, Mihai Găinușă, Cătălin Coșarcă, Toto Dumitrescu, Daria Jane.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu („Unde merg elefanții”, „Warboy”, „Crai nou”, „Străjerii”) semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Un film produs de: CB MOTION PICTURES în asociere cu MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS. Producător executiv: Adela Mara. Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
Eyes-Shut – teatrul senzorial ca instrument de incluziune și conștientizare socială
Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.
Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.
În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:
– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.
Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook
Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.
Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.
Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.
Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
Afaceriacum o lunăCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”
-
acum 4 săptămâniLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Uncategorizedacum o lună
Cum simplifică One UI utilizarea telefonului
-
Afaceriacum o lună546 de creatori inscrisi intr-o competitie de beauty: cum pot castiga bani din recomandari online
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum o lunăStudiu: uleiul de măsline extravirgin, asociat cu o microbiotă intestinală mai sănătoasă și funcții cognitive îmbunătățite
-
Afaceriacum 2 săptămâniVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afaceriacum o săptămânăCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
