Connect with us

Eveniment

În ultimul an, Banca Română de Credite și Investiții și-a dublat numărul angajaților, iar portofoliul de credite a crescut de peste 8 ori

Publicat

pe

Comunicat de presă, București, 9 iunie 2021

Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) și-a consolidat, în ultimul an, prezența pe piața din România, dezvoltându-și activitatea și dublând numărul de angajați.

Astfel în primul an de la relansarea activității, capitalul social al instituției bancare a fost majorat cu 35 milioane de lei, iar portofoliul de credite al Băncii Române de Credite și Investiții a crescut de 8,7 ori la sfârșitul primului trimestru al 2021 față de perioada corespunzătoare din 2020.

De asemenea, în ultimele 12 luni, banca și-a dublat numărul de angajați – 80% dintre aceștia provin din domeniul bancar, având, în medie, 15 ani de experiență – fapt care poziționează instituția bancară pe un loc de încredere în piața forței de muncă, în contextul în care industria din care face parte a trecut printr-un proces de consolidare pe fondul pandemiei, dar și al digitalizării puternice (139 de sucursale au fost închise și 349 de angajați au plecat din sistemul bancar, în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit unor date transmise, la finele anului 2020, de Banca Națională a României).

BRCI pune accentul pe învățare și perfecționare continuă, astfel că organizează periodic training-uri pentru angajații săi, cu scopul de a se asigura că aceștia pot răspunde cât mai bine nevoilor clienților.

“În ultimul an, chiar și în contextul situației dificile aduse de pandemie, ne-am dublat numărul de angajați, capitalul social a fost majorat cu 35 milioane lei și am  crescut  portofoliul de credite, acestea fiind doar câteva dintre elementele care ne-au ajutat să ne extindem activitatea. Mai mult, în ultimele 14 luni, am investit peste 1 milion de euro în soluții tehnologice inovatoare, asemenea conceptului MIND – o platformă exclusiv digitală, care răspunde în mod direct nevoilor clienților, în ceea ce privește banking-ul digital. Platforma asigură, printre altele, posibilitatea deschiderii conturilor 100% digitale și apoi accesarea produselor băncii. Obiectivul nostru este să utilizăm expertiza angajaților noștri și să valorificăm sprijinul acționarilor pentru a ne continua activitatea în sectorul financiar într-un mod sustenabil și pentru a genera valoare adăugată, integrând tehnologia în strategia noastră de business și oferind produse din ce in ce mai competitive” – George Ciobănașu, Președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Române de Credite și Investiții

BRCI își propune să dezvolte în continuare soluții financiare optime, care să răspundă nevoilor existente ale clienților din portofoliu și să-și extindă activitatea pe piața din România.

Informații generale:

Banca Româna de Credite și Investiții S.A. a funcționat până la 13 martie 2014 sub numele de ATE BANK ROMÂNIA S.A., și până în 2006, sub numele de Banca pentru Mica Industrie și Liberă Inițiativă – Mindbank SA. A fost înființată în România în anul 1990, iar la data de 18 decembrie 2013, s-a finalizat și decontat tranzacția, în urma căreia domnul Dorinel Umbrărescu a devenit acționarul majoritar, prin preluarea integrală a participației deținute de Piraeus Bank SA Grecia.  La data de 28.02.2020, s-a finalizat și decontat tranzacția în urma căreia domnul Gupta Sanjeev a devenit acționarul majoritar cu o cotă de 99,59%.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Aici se vede în toată splendoare ei infamia lui Sorin Cîmpeanu, garantul aplicării proiectului România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Disperat sa mai ia și el o diurna (din cauza pandemiei nu prea s-a mai plimbat aiurea prin Europa, la tot felul de întruniri / întâlniri etc. etc., unde oricum nu făcea nimic, mai bifa  o excursie și cel mai important lua diurna!).

Va aduceți aminte sa fi făcut ceva într-un an si jumătate de când e ministru (sigur cel mai slab după 90, ca sa nu spunem altfel … șmecheria cu platoul continental, ce a făcut el , bla, bla, bla, a fost deja demontata, in fapt s-a ocupat exclusiv o forma de avocatura din Londra, pe bani mulți de-altfel , de la buget bineînțeles…) Nimic … MCV? Schengen? Vizele pentru SUA?

Nimic…

Având școala mentorului lui de suflet, marele anticorupt ADRIAN NĂSTASE, tot da Comunicate unde prezintă … nimic, in fapt …

Poate o sa explice cum a reușit sa distrugă efectiv ce mai funcționa in MAE, cum a adus anumite persoane in funcții de conducere ce l-au ajutat in aceste “demers” (din prostie, neprofesionalism sau poate intenționat), poate explica situația concursurilor si altele … nu e acum momentul, si noi facem investigații in acest sens si le vom prezenta atât cititorilor cât si instituțiilor statutul cu atribuții in domeniu …

Dar sa revenim … deci, sub umbra unui Forum Diplomatic in Antalya /Turcia , mult mediatizat pe Facebook -ul MAE (unde , apropos’ , tot ce apare cu si depsre el are maxim 20-30 aprecieri, probabil / sigur consilieri / secretare ce, de voie, de nevoie , ii dau like … jenant ca ministru sa ai atâtea aprecieri …) unde bineînțeles ca bla, bla, bla (sau Da un comunicat cu ce ai făcut concret pentru România la acest forum îl vom publica), se întâlnește cu cine credeți?

Cu Victoras Ponta, fostul contracandidat al domnului Iohannis , cei doi fiind foarte buni prieteni, colegi (amândoi asistenți ai marelui profesor universitar ADRIAN NĂSTASE ).

Dar, ca obrăznicia sa nu fie chiar evidentă, Victoras a postat pe propriul Facebook poze de la Forum, sa nu ii creeze probleme prietenului sau … așa ca vi le prezentam si noi pentru a aprecia fiecare … (plus Bonus o recenta apreciere a aceluiași Ponta fata de prietenul lui AURICĂ … și așa guvernul PNL e laudat de Ponta , tare asta … )!

Pai nu mai bine, Victoras (nu rimează cu “viclean copil de casa “ ) îl iei pe TRABUCICA direct la Pro România, poate așa si intrați la guvernare!?

Ce spune-ți domnule Președinte, ati fi de acord, sa nu se mai piteasca si băieții ăștia așa , ca le e greu si lor totuși!? (Sava N.).

N.R Cumva la acest forum, monsieur (replicile Caragiu- Moraru din “Actorul si sălbaticii “ se potrivesc de minune aici) TRABUCICA, sunteți singur (apropos de diurna) sau însoțit de familie? Din … curiozitate , ca tot e mare, soare, Antalya, totul plătit și basca, ia uite cum s-a nimerit, Weekend prelungit de Rusalii !

Citeste in continuare

Eveniment

Neimplicarea, indiferența și tăcerea complice lucrează în favoarea lui Sorin Cîmpeanu, care se pregătește să dea o nouă lovitură CNATDCU/ Linia proiectului prezidențial România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova.

In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut fantome deghizate in masini de gunoi neinscriptionate si se acrediteaza ideea ca mafia gunoiului se pregateste sa puna mana pe salubritatea din judet, cu ajutorul lui „Portocala”, fost procuror, punand sub semnul intrebarii licitatia pentru noua firma care va inlocui ROSAL, in Prahova sunt aduse din alte judete peste 30.000 de tone de deseuri „menajere”, la o groapa de gunoi din Boldesti – Scaieni.

Rampa ecologică de la Boldești-Scăeni a fost deschisă în august 2001, pe o suprafață totală de 13,8 hectare si cu o capacitate de depozitare de peste 2,5 milioane de metri cubi. Actualul proprietar, Vitalia Servicii pentru Mediu, se lăuda în 2011 cu o extindere de încă 250.000 de metri cubi a spațiului de depozitare, suprafata noii alveole fiind de 1,5 hectare.

Compania a făcut un pui în orașul Băicoi, unde administrează, tot din 2011, o altă rampă ecologică, prin subsidiara Vitalia Salubritate Prahova.

Această afacere a beneficiat de consultanța firmei KVB Economics din București, fondată de PDL-iștii Silvian Ionescu și Sulfina Barbu. În acel moment, cei doi erau ieșiți din KVB și ocupau funcțiile de comisar-șef al Gărzii de Mediu și, respectiv, ministrul Mediului.

Fost rugbist de performanță, Octavian Morariu, managerul Vitalia, fost preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) și preşedinte al Federaţiei Europene de Rugby (FIRA-AER). Banii îi vin însă din afacerile cu deșeuri, iar apetența pentru domeniu se trage din trecutul său de angajat al multinaționalei franceze Veolia Group– cel mai puternic brand european pe piața serviciilor comunitare. La sfârșitul anilor 80, în plin comunism, Octavian Morariu a emigrat în Franța unde și-a început cariera lucrând pentru concernul Vinci și reprezentanțele sale din Europa Centrală și de Est, apoi pentru Veolia. În 2003, Morariu a fost numit șeful Agenției Naționale de Sport – funcție cu rang de secretar de stat în guvernul Năstase.

Firma Vitalia Servcii Pentru Mediu a fost înființată în decembrie 2006 și, câteva luni mai târziu, în 2007, prelua sistemul prahovean integrat de management al deșeurilor.

Oare sunt respectate normele in judetul Prahova privind închiderea sau monitorizarea gropilor de gunoi atunci când capacitatea acestora este depășită?

Specialistii in domeniu din Ministerul Mediului consultati de ziarul Incisiv de Prahova au confirmat ca aceste norme nu sunt respectate si ne-au prezentat o schema a mafiei, cu exponenti ce ajung la varful statului. O vom prezenta intr-un articol separat.

În momentul în care avem o groapă de gunoi, aceasta emană metan, un gaz cu efect de seră declarat.

Acestea sunt al treilea poluator la nivel mondial, responsbil pentru încălzirea globală și pentru situația pe care o avem acum, pentru că ne uităm afară și nu mai înțelegem dacă este vară sau toamnă.

În momentul în care se dă o autorizație pentru deschiderea unei gropi de gunoi se constituie un fond de închidere.

 În momentul în care gropa de gunoi a ajuns la capacitatea declarată, groapa respectivă trebuie închisă. Din cauza asta trebuie să ai niște bani puși deoparte ca operator, într-un cont special dat de către cel care te-a autorizat. Acești bani trebui folosiți pentru închiderea și monitorizarea gropii pentru a nu avea emisii în atmosferă sau viitoare incendii. În momentul de față nu știu dacă putem să numărăm pe degetele de la o mână toate gropile care au dat acești bani și au constituit acest fond.

De remarcat este si faptul ca, un scandal de proportii a cutremurat Vitalia, fiind vorba de percheziții  care au vizat mai multe infracțiuni de spălare a banilor, prin crearea unor multiple circuite fictive cu sume de bani, provenind aparent din operaţiuni cu caracter transnaţional şi investiţii de echipamente şi mijloace fixe, cu intenţia de a le transfera în contul unor societăţi controlate, din afara ţării. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională era de aproximativ 1.500.000 de euro. Tot atunci, au avut loc și percheziții la Năsăud, mai précis la fostul director al Vitalia din februarie 2018, Dan Purel.

Interesant este că, cu ajutor „divin”, la scurt timp după respectivele percheziții, a fost infirmată implicarea Vitalia în respectivele infracțiuni.

In județul Prahova a fost declanșat un război (politico-economic) de proporții. Un război ce miroase urât-foarte urât, atât la propriu cât și la figurat. Din informatiile noastre, curand, acest razboi va avea un „damf” mare de penal…

De asemenea, un război la al cărui final nu va exista niciun învingător, ci doar foarte multe victime- locuitorii județului Prahova.

In acest context, solicitam oficial Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor – Prahova” sa initieze masurile legale care se impun pentru stoparea acestor activitati prin care Prahova ajunge groapa de gunoi din alte judete. Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Eveniment

Pe sub „nasul” autoritatilor peste 30.000 de tone de deseuri menajere (si nu numai) din alte judete sunt aduse, lunar, la o groapa de gunoi din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment8 ore inainte

Aici se vede în toată splendoare ei infamia lui Sorin Cîmpeanu, garantul aplicării proiectului România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Disperat sa mai ia și el o diurna (din cauza pandemiei nu prea s-a mai plimbat aiurea prin Europa, la...

EvenimentO zi inainte

Neimplicarea, indiferența și tăcerea complice lucrează în favoarea lui Sorin Cîmpeanu, care se pregătește să dea o nouă lovitură CNATDCU/ Linia proiectului prezidențial România educată – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Eveniment2 zile inainte

Pe sub „nasul” autoritatilor peste 30.000 de tone de deseuri menajere (si nu numai) din alte judete sunt aduse, lunar, la o groapa de gunoi din Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Eveniment3 zile inainte

Huawei revine cu un nou val de reduceri disponibile în acest weekend pe Huawei Online Store

#WorkFromAnywhere cu laptopurile din familia Huawei   București, 18 iunie 2021 – Huawei Consumer BG revine cu o nouă serie...

Eveniment3 zile inainte

Huawei lansează ”AR Insight and Application Practice”, document ce detaliază beneficiile 5G + AR

[Shenzhen, China, 17 Iunie, 2021] La Summit-ul Better World pentru 5G + AR al Huawei, Bob Cai, Huawei Carrier BG...

Eveniment3 zile inainte

Samsung va aduce Open RAN în Europa cu Vodafone UK

Vodafone UK alege Samsung ca partener pentru a implementa comercial, pentru prima dată, pe scară largă în Europa, Open RAN...

Social3 zile inainte

Sergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România, la TIFF

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special...

Eveniment3 zile inainte

Continental Hotels deschide în 2021 patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral

Investiția totală se ridică la suma de 6,85 de milioane de euro. Noile hoteluri rebranduite sunt situate în București, Sibiu...

Cultură3 zile inainte

Continental Hotels a anunțat deschiderea Continental Forum Constanța, noul hotel renovat, parte din portofoliul lanțului hotelier

În același timp, alte trei hoteluri din portofoliul lanțului hotelier au mai fost renovate și vor fi deschise în țară:...

Eveniment3 zile inainte

Panică totală!/Clanurile mafiote din Prahova cu oameni infiltrați în politică și poliție primesc lovitura dupa lovitura/Instanta dejoaca un concurs aranjat la sefia DGA Prahova – Ziarul Incisiv de Prahova

Colectarea deșeurilor constituie o bombă cu ceas și în Prahova. In timp ce in zona Centurii de Vest, au aparut...

Știrile Săptămânii