Connect with us

Cultură

NewTech Academy aduce în România cele mai performante metodologii de formare în domeniul tech, în parteneriat cu Wawiwa Tech Training din Israel

Publicat

pe

București, 27 mai 2021: Într-o lume digitalizată, în care pandemia ne-a arătat mai mult decât oricând cât de importantă este tehnologia, cum ne conectează și ne conduce la progres, Centrul NewTech Academy se lansează în România în parteneriat global cu Wawiwa Tech Training, ai cărei membri dețin cumulat peste 100 ani de experiență în domeniul tehnologiei informationale. NewTech Academy va deveni un centru de excelență în educația tehnologică, cu programe de formare de ultimă oră precum full-stack, front-end, user information (UI)/user experience (UX), securitate cibernetică și data mining. Misiunea centrului este de a crea specialiști pentru profesii cu cerere mare în sectorul tech.

Centrul de formare NewTech Academy va sprijini tinerii profesioniști din România să acceseze industria tehnologică cu abilități noi și experiențe practice. În cadrul unei colaborări strânse cu o comunitate de lideri din industria tehnologiei românești, NewTech Academy va oferi programe de formare profesională aliniate la nevoile industriei IT și ale angajatorilor din România.

thumbnail_NewTech logo + Wawiwa-1

„Nevoia de a învăța în permanență este, pentru fiecare dintre noi, o premisă pentru a continua să  evoluăm în orice domeniu și oportunitatea de a descoperi mereu noi oportunități și perspective personale și profesionale. NewTech Academy este un hub de educație tehnologică care răspunde unor nevoi importante ale pieței de muncă și anume: calificarea la nivel înalt a viitorilor angajați și aducerea lor mai aproape de angajatorii din industria IT&C, FMCG, banking, retail etc. NewTech Academy oferă un sistem integrat de programe de formare, completat de experiențe practice, aplicate nevoilor profesiei respective. Astfel, NewTech Academy va pregăti candidați foarte bine pregătiți, ceea ce va constitui o bază solidă pentru plasarea în locurile de muncă vacante în aceste domenii.. – a declarat Lavinia Chican, Board Member NewTech Academy.

NewTech KVs_01

Industria IT are o mare nevoie de profesioniști. Conform unor studii fundamentate, până în 2025 vor fi create 145 de milioane de noi locuri de muncă digitale, precum dezvoltatori de software, cercetători de cloud și date, analiști în domeniul securității cibernetice, specialiști în DevOps și multe altele. În întâmpinarea acestei nevoi, NewTech Academy va derula în România programe intensive de formare, cu desfășurare– interactivă, online sau hibrid, acestea fiind adaptate noilor cerințe ale pieței.

„Sunt încântat să fac parte din NewTech Academy, întrucât provocările întâlnite în experiența profesională și abordarea didactică din mediul universitar îmi permit să sprijin acest proiect în a a schimba destinele cursanților săi. Cererea de specialiști în domeniul IT crește anual peste capacitatea de a produce specialiști noi și aceasta devine tot mai evident pe zi ce trece. Modelul de predare, programa și tehnologiile integrate în cursurile de bază arată potențialul  NewTech de a deveni un centru de training de renume în România, având șansa de a modela cariere profesionale și a participa la reducerea lacunei dintre cererea și oferta de specialiști.”, a declarat Dan Gheorghe, CTO New Tech Academy.

Toate programele NewTech Academy sunt predate de către mentori internaționali și formatori locali, cu experiență în industrie, care încorporează cunoștințe și exerciții personale și de grup. Legăturile puternice cu industria locală inspiră conținutul programelor pentru a se corela cu cerințele pieței și pentru a crește nivelul de angajare al absolvenților. Structura programelor NewTech Academy a fost dezvoltată de profesioniști din industria tehnologiei israeliene, în conformitate cu standardele globale.

Suntem foarte încântați să încheiem un parteneriat cu NewTech Academy și să aducem în România metodologia performantă din cadrul Wawiwa Tech Training. Venim cu o expertiză a echipei de peste 20 de ani ce stă la baza succesului nu doar al industriei tech din Israel, dar și din țările partenere din regiune. Formarea tehnologică pe care NewTech Academy o va oferi va specializa forța de muncă locală pentru pozițiile foarte căutate în regiune.” – a declarat Eran Lasser, Fondator și CEO Wawiwa Tech Training

NewTech Academy va oferi inițial programe de recalificare pentru 3 poziții care sunt foarte solicitate de angajatorii din România: Full-Stack Developer (cu o durata de 9 luni), Front-End Developer (cu o durata de 6 luni) și UI/UX (cu o durata de 6 luni). Ulterior, vor fi adăugate programe suplimentare, cum ar fi specializarea în securitate cibernetică, cercetătarea datelor (data mining) și multe altele.

Mai multe detalii pe www.newtech.ro

Despre Wawiwa Tech Training

Wawiwa acoperă decalajul între competențele tehnologice prin recalificarea forței de muncă pentru profesii tehnologice cu cerere mare. Wawiwa este un furnizor de educație tehnologică din Israel, Startup Nation, care înființează centre locale de formare tehnologică cu parteneri din întreaga lume. Compania oferă partenerilor săi programe de ultimă oră pentru recalificare pe locuri de muncă din domeniul tehnologiei, cum sunt cele pentru dezvoltatori full-stack, dezvoltatori frontend, specialiști în securitate cibernetică, analiști de date, specialiști DevOps, designeri UX / UI, manageri de produse și specialiști în marketing online. Compania folosește o metodologie testată de formare mixtă, conținut de ultimă generație, platforme digitale de învățare și relații puternice în industrie pentru a oferi programe de formare tehnologică care să ducă la o mai mare capacitate de angajare și satisfacție a absolvenților.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Cine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie

Publicat

pe

De

Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel Vatavu, Azaleea Necula și George Tănase, Vlad Gherman și Alexandra Răduță.

Dintr-un joc de roluri aparente, în jurul cărora se nasc deseori discuții și tensiuni inutile, cei opt prieteni buni, foarte diferiți, ajung să-și cunoască mai bine partenerii, să se accepte așa cum sunt și să se și distreze pe seama provocării acceptate.

Biletele s-au pus deja în vânzare. Trailer & info – pe site-ul inpieleamea.ro.

Mai multe detalii despre personaje, dezvăluite de actori, în premieră, în clipuri amuzante, se regăsesc pe paginile filmului „În pielea mea”  de FacebookInstagramTikTok.

Oana Gherman și Sergiu Costache sunt Emma și Viorel —  o avocată și un specialist IT, destul de diferiți. Ea este lider, o femeie cu un puternic spirit competitiv căreia îi place să aibă inițiativă și control, el e un tip calm, blând și ascultător, care își asumă cu bucurie rolul de împăciuitor al grupului. 

Ioana State și Gabriel Vatavu sunt Georgiana și Gigi —  o femeie dură și sigură pe sine, în căutarea unui nou plan de carieră, dar în realitate extrem de empatică și protectoare, și un bărbat sincer și loial, șofer de taxi, care-i scrie poezii și are o încredere neclintită în propriile convingeri, chiar și atunci când realitatea îl contrazice.

Azaleea Necula și George Tănase sunt Didi și Bitză —  o femeie superbă, influencer de beauty cu sute de mii de urmăritori și un bărbat imatur, nostalgic după anii de facultate, în căutarea unui job stabil.

Vlad Gherman și Alexandra Răduță sunt Lăcrămioara și Cezar — o farmacistă germofobă și un antrenor personal mereu „zen”. Ar face orice unul pentru celălalt, chiar dacă se scot deseori din sărite. 

Deși sunt foarte diferiți, cei opt prieteni au multe lucruri în comun, se simt bine unii cu ceilalți, iar fetele și băieții ies deseori împreună.

Într-o zi în care petrec timpul împreună la un grătar, dintr-o discuție banală se naște un joc nebun: un weekend cu roluri inversate, fetele versus băieții. Fetele merg la pescuit și petrec o noapte într-un cort pe malul Dunării, în timp ce băieții trec printr-un adevărat maraton de înfrumusețare, terminat cu o noapte de club. La început, fiecare tabără privește cu invidie distracțiile celeilalte, crezând că modul în care se desfășoară fiecare e simplu, dar totul ia amploare când activitățile „relaxante” devin surse de haos și provocări neașteptate. Natura nu e chiar prietenoasă cu fetele, pescuitul nu e floare la ureche, iar pentru băieți, masajele și tratamentele corporale se transformă într-un test de răbdare. 


O comedie plină de situații absurde, rivalități amuzante și întrebări incomode: unde e mai greu, în mijlocul naturii sau în mijlocul unui salon de frumusețe? Și, mai ales, cine câștigă?

Spectatorii sunt invitați să afle mai multe și să râdă cu poftă din 10 februarie în cinematografe.

PREMIERA DE GALĂ a filmului „În pielea mea” va avea loc pe 9 februarie, de la ora 19:00, la Cinema City AFI Cotroceni.

O parte din membrii echipei vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul din 14 orașe din țară unde vor fi organizate proiecții speciale, începând cu data de 3 februarie.

Din distribuție mai fac parte: Ioana Ginghină, Ionuț Achivoaie, Mihai Găinușă, Cătălin Coșarcă, Toto Dumitrescu, Daria Jane. 

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu („Unde merg elefanții”, „Warboy”, „Crai nou”, „Străjerii”) semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea


Un film produs de: CB MOTION PICTURES în asociere cu MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS. Producător executiv: Adela Mara. Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA 

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films


www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

Eyes-Shut – teatrul senzorial ca instrument de incluziune și conștientizare socială

Publicat

pe

Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.

Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.

În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:

– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.

Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook

Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.

Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.

Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.

Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized20 de minute inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceri4 ore inainte

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Afaceri5 ore inainte

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial. Datele indică, însă, o...

Uncategorized6 ore inainte

Mini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active

Mini-vacanța de 1 Mai este, pentru mulți, prilej de petrecut timpul în aer liber — fie că este vorba de...

Afaceri6 ore inainte

The List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

Uncategorizedo zi inainte

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Uncategorized2 zile inainte

Un stil de viață mai bun: Samsung prezintă noile electrocasnice BESPOKE AI pentru bucătărie și casă, 2026

Noile inovații pentru bucătărie și casă reflectă viziunea Samsung privind inovațiile inteligente, fiabile și axate pe design, care îmbunătățesc viața...

2 zile inainte

StiriTimis.ro – Testare HPV gratuită în Timișoara

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a publicat un anunț privind desfășurarea unei campanii de screening gratuit pentru...

Exclusiv3 zile inainte

Asigurare RCA pentru masini vechi de peste 15 ani—Merita sau nu?

Da—RCA este inca valoroasa pentru o masina peste 15 ani, deoarece te protejeaza daca, intr-un accident, produc(i) daune la masina...

Știrile Săptămânii