Connect with us

Eveniment

Editia print a ziarului Incisiv de Prahova blocata la distribuire in judetul Prahova/Cine este baronul de Calarasi Iulian Dumitrescu?/INFRACTIUNI PE BANDA RULANTA

Publicat

pe

În exclusivitate cu dl. Mocsony-Stârcea, baron de Foen

• Ca în „Misterele Parisului” • Un deţinut declară grevă • Sicrie în burta bombardierelor americane

De la actuala sa reşedinţă din Yverden les Bains – Elveţia, dl. Mocsony-Stârcea de Foen, fost mareşal al Palatului şi în această calitate, unul dintre artizanii loviturii de stat din august 1941, a binevoit să ne acorde un interviu. Ne-a vorbit despre ceea ce i-a urmat lui 23 august, despre arestarea şi condamnarea sa în două procese de „complot”, cele ale lui Iuliu Maniu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, despre senzaţionala sa întâlnire cu Gheorghiu-Dej, după 14 ani de detenţie, cum i-a comandat, acesta, memoriile politice instalându-l într-o celulă dintr-o misterioasă închisoare bucureşteană neidentificată. Ca în „Misterele Parisului”! Rămăsesem, în primul episod al interviului nostru, publicat acum două săptămâni la întrebarea:    

— Cum l-aţi cunoscut pe Lucreţiu Pătrăşcanu?
— Vă pot indica exact momentul: în aprilie 1944.

— Abia atunci?
— Da, fiindcă el fusese, mai întîi, deţinut în lagărul de la Tg. Jiu. Prin intervenţii la Ion Antonescu, noi am reuşit să-l transferăm, cu domiciliul obligatoriu la Sinaia. Mircea Ioaniţiu, care între timp devenise secretarul regelui (eu fiind numit Mareşal al Palatului), a luat contact cu Pătrăşcanu, la Sinaia, şi împreună l-am ascuns. 
Şi, în acest moment, baronul Mocsony Stârcea începe una din fermecătoarele sale divagaţii, care ne dau atît de furcă la transcrierea acestui interviu:

— Să vedeţi de ce. Pentru că mama lui Pătrăşcanu era născută Stoika, originară din Venezia de Sus sau aşa ceva. In Ardeal fuseseră înnobilaţi, se chemau nemeşi, Stoika şi Nagy-Venezia. Dar această familie nobiliară din Ardeal se refugiase incă înaintea primului război mondial in România pentru că erau, ştiţi, foarte prost văzuţi în Ungaria. Unchiul lui Pătrăşcanu, colonelul Ştefan Stoika a fost în puşcărie cu mine. N-aş şti dacă a supravieţuit fiindcă a fost schingiuit rău de tot pentru a-l constrînge la declaraţii împotriva nepotului său. Mama colonelului Ulea era soră cu mama lui Pătrăşcanu, aşa că Ulea l-a ascuns, pentru două săptămîni, pe Lucreţiu Pătrăşcanu la ferma lui de lîngă Bucureşti după plecarea din Sinaia. Apoi l-am ascuns la o altă moşie, aparţinînd inginerului Dufală, care era arhitectul Palatului Regal… Şi în tot acest timp am ţinut legătura cu el.

— Cum putea privi un baron, mareşal al Palatului, pe un conspirator comunist?
— Noi duceam tratative, de ani de zile, cu aliaţii. Dat fiind faptul că ruşii erau aliaţi ai americanilor şi englezilor, în cazul unui armistiţiu cu aceştia, era clar că învingătorii vor impune şi comunişti în Guvern. De aceea, părerea mea era că noi trebuie să-i avem pe comunişti în Guvern, înainte de a fi costrânşi la aceasta. Şi cine era contra acestui lucru? Brătianu, bătrînul Brătianu şi, într-o măsură, Maniu, care a spus: „Îi acceptăm dacă recunosc Monarhia”. Iar Pătrăşcanu, pînă la urmă, a făcut o scrisoare pe care a predat-a regelui, în care declara că partidul lui nu va cere proclamarea Republicii. (Documentul original a fost descoperit, ulterior, în safe-ul de la Foişor al regelui!)*) Prin el se considera legitim numai cazul în care poporul român ar hotărî, printr-un referendum, ca România să devină republică. În acest caz însuşi regele urma să plece, supunîndu-se voinţei poporului. Dar pînă atunci, P.C.R. se considera fidel regimului monarhic. Cu atât mai mult cu cît vedea că regele era pentru pacea cu aliaţii, cu ruşii, contra Germaniei naziste.

CUVÎNTUL DE SOLDAT!

Deci Pătrăşcanu a fost acceptat în guvernul pe care vroiam să-l formăm, dacă Antonescu nu încheia pacea, noi toţi dorind ca Antonescu să fie, totuşi, cel care va încheia pacea. Fiindcă ar fi fost mult mai uşor dacă şeful Armatei declara armistiţiul. Dar şansele erau infime fiindcă, de cîte ori Maniu şi Brătianu interveneau pe lîngă el, Antonescu le replica: .”Faceţi voi guvernul. Vă las pe voi să-l faceţi! Eu nu pot să-mi trădez cuvîntul de soldat faţă de Hitler”*).

Antonescu era, indiscutabil un patriot. Dar era şi un om bolnav. In timpul studiilor la Saint-Cyr, contractase un sifilis. Şi asta lasă urme. În politică a făcut două erori enorme: a subestimat faptul că nemţii nu puteau cîştiga războiul şi a trecut Nistrul, deşi îi făgăduise regelui Carol al II-lea că n-o va face. Îşi dăduse cuvîntul de onoare! Ambiţia Iui personală l-a pierdut. Şi acum zicea că nu-şi poate călca cuvîntui de soldat faţă de Hitler, deşi cel dat Iui Carol, al II-lea nu contase. Era o absurditate…

Ei, aşa am ajuns să-l cunosc pe Pătrăşcanu, fiindcă el ţinea contractul cu comuniştii…

— Pătrăşcanu vă interesa ca om?
— Desigur. Era un comunist convins, însă un idealist, un om foarte inteligent…

— Şi a încercat să vă convingă şi pe dvs.?
— Nici un moment! Ştia că eu sînt un om foarte deschis. Nimeni nu mai ştie azi, dar eu am avut un enorm dosar de comunist la Palat, in timpul Iui Carol al ll-lea. Făcut de Siguranţă!

— Cum aşa?
— Pe vremea cînd studiam la College de Geneve, tata mă băgase în gazdă la şeful bisericii calviniste din Elveţia. Dar am descoperit că acesta, fiind şi preşedinte al Crucii Albastre, adică al ligii antialcoolice, obişnuia să bea pe ascuns. El s-a justificat că un medic îi prescrisese să bea vin de Porto. Dar, eu n-am mai vrut să locuiesc la el, oricum vroiam să fiu mai liber şi, cu aprobarea tatălui meu, mi-am găsit o locuinţă singur. Cum cineva trebuia să-mi semneze carnetul de elev ca tutore, tata mi l-a găsit pe profesorul universitar Jukovski, cetăţean helvet de origine rusă, al cărui părinte fusese, înainte de primul război mondial, când emigrase, menşevic. Jukovski nu era pro-comunist, dar persoana care îngrijea de tensiunea sa era comunistă, iar fiica ei a fost soţia (necăsătorită) a şefului partidului comunist din Germania. 

— Şi prezenţa dvs. la pensiunea lui Jukovski a fost asimilată unei atitudini politice?
— Sigur că da! Pentru că aveam, cu ei, relaţii foarte bune. Şi-au spus: ăsta-i comunist!

— Dar cum putea afla toate astea, Siguranţa?
— Ei, asta-i o poveste mai lungă— Regina Maria avea un prieten, Steven Gaselay, om foarte important în Anglia. Cînd am sosit acolo eu trebuia să urmez cursuri la Oxford. Eram înscris, acolo, prin naştere, fiindcă instituţia aceasta fusese fondată de familia mamei mele (care era Lady engleză). Dar Oxford era pe atunci, foarte conservatoare, reacţionară aş spune, şi toţi prietenii mei de Ia colegiu se înscriseseră la Cambridge. Şi Gaselay a reuşit să mă plaseze tot acolo, punîndu-mă sub tutela unui domn case ştia româneşte la perfecţie (fiindcă fusese 18 ani in România, ca arheolog în Dobrogea), dar care era secretarul Partidului Comunist în clandestinitate. Pe atunci nu ştiam, am descoperit abia mai tîrziu. Iată de unde-mi venea reputaţia de pro-comunist.

TRANSPORT SPECIAL PENTRU PERSONALITĂŢI

— Şi aţi putut ajunge, mai tîrziu, la dosarul acela, să vă amuzaţi, foiletîndu-l?
— Da. L-am ars împreună cu regele Mihai. Întîi l-am citit şi am constatat că toate informaţiile erau greşite.

— Ei, vedeţi! Noi asta încă nu putem! Dar ne-am aventurat cam mult în trecut. Hai să ne întoarcem de unde am plecat, din 1944 pe cînd, fără a mai fi suspectat de cripto-comunism eraţi mareşal al Palatului…
— Păi n-am fost multă vreme: de la 1 aprilie 1944 pînă la 4 noiembrie, acelaşi an, cînd am demisionat fiindcă nu eram de acord cu numirea generalului Sănăteşcu în calitate de prim-ministru. Sănătescu avea o boală foarte gravă de rinichi, înţelegeţi? Urina sînge. Şi, într-un asemenea moment de tensiune in ţară, regele îl numeşte prim-ministru… Punctul meu de vedere era să se formeze un guvern apolitic de tehnicieni, specialişti.

— Un guvern de tehnocraţi, cum avem azi.
— Şi m-am concentrat în problema rezistenţei. Americanii, C.I.A.-ul prin Billy Hamilton şi maiorul Hall m-au întrebat, cînd am plecat de la Palat: „Noi vom ajunge în trei sau şase luni sau cel mult un an în război cu Rusia”. Toţi se pregăteau pentru asta fiindcă ruşii nu respectau angajamentele de la Yalta şi de la Postdam. „Vom fi siliţi să ajungem în război cu ei — îmi spuneau. Dar voi, ce faceţi? Voi care aţi fost în stare să pregătiţi o asemenea lovitură împotriva nemţilor, de ce nu faceţi şi ceva împotriva ruşilor? Maniu vorbeşte, Brătianu vorbeşte, dar cine acţionează? România a rămas singura ţară fără o rezistenţă armată populară…”.

Şi atunci mi-am pus la dispoziţie veniturile, pentru realizarea aceste rezistenţe. După rege, aveam cea mai mare avere din ţară! N-am avut nici un merit in asta. O moştenire de la Mocsony. Nici n-o administram măcar. O administrau 12 inşi: unii industria, alţii minele. Şi le-ani pus la dispoziţie ţărăniştilor, a liberalilor, a celor dispuşi să organizeze rezistenţa. Şi, pe urmă, i-am ajutat pe mulţi să plece.

Ştiţi că regele este un pasionat al aviaţiei. Odată, cînd americanii l-au chemat să-i arate bombardierele lor, m-a luat cu el. Şi pe cînd vizitam aparatele, am descoperit că in coada lor, era un Ioc gol. Mi-am zis imediat că acolo ar putea intra nişte lăzi de lemn — să nu le zic sicrie! — în care puteau fi scoşi, clandestin, oameni care trebuiau să plece. Avînd fabrica de cherestea, nu mi-a fost greu să le fac. Şi aşa i-am făcut să plece, în burta cîte unui avion american, pe George Brătianu, Vişoianu, Buzeşti, Bujoi, Manicatide, şi pe alţii. Numai că, din nenorocire, cînd au sosit la Viena, au fost văzuţi de un tip, un anume Hostler, care lucra la C.I.A. Şi ăsta i-a denunţat! S-a dus glonţ la generalul Skiller şi i-a spus: „Cum aţi făcut asta fără să mă consultaţi?” Skiller le-a comunicat faptul colegilor săi din Comisia interaliată in care, de fapt, la conducere erau roşii şi pină la urmă, „s-a spălat pe mîini” şi i-a trimis acasă pe Billy Hamilton şi Thomas Hall. Înţelegeţi?

— Dar dvs. de ce n-aţi plecat într-una din lăzile alea?
— Din cauza lui Buzeşti. EL trăia de multă vreme cu fata lui Ştirbey şi după 23 august s-au căsătorit. Eu am fost chiar martor la căsătorie. Ori eu mai ştiam că Buzeşti era foarte bolnav. Avea leucemie. Şi se spunea că americanii aveau un leac împotriva leucemiei. L-am lăsat să plece pe Buzeşti în locul meu, cu atît mai mult cu cit devenise mîna dreaptă a lui Maniu la ţărănişti…

AR FI PUTUT FI O BAIE DE SÎNGE

— Şi aţi rămas, şi-aţi fost arestat. V-aţi aşteptat la asta, în momentul în care au venit să vă ridice!
— Mă puteam aştepta chiar cu mult timp înainte, fiindcă, după Tămădău, fuseseră ridicaţi şi Maniu, şi Mihalache, şi Carandino şi Penescu. Ei, şi mă aflam la castelul meu, la Bulci. Trăiam oarecum ascuns, nu mă ascundeam faţă de ţărani, dar aveam mai multe cărţi de identitate false.

— Deci eraţi în conspirativitate.
— Sigur că da! În plină conspirativitate.

— Şi atunci de ce v-aţi ales ca ascunzătoare tocmai castelul dvs. unde eraţi mai uşor de găsit?
— Ei, eu dispăream mereu din Bulei. Cînd au pus mîna pe mine spuneau că mă cheamă doar ca martor în procesul lui Maniu, dar eu am înţeles imediat că va fi altceva. Tipul care m-a ridicat era unul Schnelbach, un fascist neamţ, teribil, care împuşcase o droaie de evrei şi de oameni nevinovaţi. Era din Arad, un şvab catolic care făcuse parte din SS, se şi lăuda că morîse sute de oameni în lagăre. Trecuse, însă, imediat la comunişti. Să nu uităm că o droaie de legionari au devenit atunci, comunişti. Toţi legionarii care ieşiseră vii din puşcărie şi-au spălat imediat trecutul dîndu-se cu comuniştii.    

— Se întîmplă, şi acum, la noi, acelaşi fenomen, numai că în sens invers!    
— Fiţi sigur că şi printre securişti s-au găsit destui legionari. Poate la ora actuală sînt prea bătrîni. Ei, fi şvabul ăsta a pus mina pe mine. Am putut să iau cu mine hainele pe care le doream, singurul lucru a fost că mi-au cerut imediat, spre confiscare, toate armele. Şi culmea este că sub pernă aveam un pistol. Cînd l-am scos de acolo, au crezut că voi trage în ei. Le-am spus: „Nici o frică!” Şi l-am aruncat. Mai aveam, însă, în castel 17 carabine, trei -patru pistoale, e colecţie engleză de arme de mare valoare. Se putea organiza o apărare, acolo! Şi au mai venit şi ţăranii din sat, sub sumane aveau arme, gata să-i dezarmeze pe ăştia. Dar eu i-am oprit şi le-am spus că sînt chemat ca martor, nu sînt arestat. Altfel, mi-am dat seama că ar fi ieşit cu vărsare de sînge.

—- Domnule baron, aţi crezut că va fi o arestare de scurtă durată sau v-aţi dat seama, de la început, că va fi o detenţie lungă?
— Pătrăşcanu îmi spusese că, dacă sint arestat, să nu opun rezistenţă, fiindcă el, ca Ministru al Justiţiei, avea să mă scoată. Numai că eu nu ştiam că şi el era sub observaţie. Fiindcă adversarul adevărat era altul, era Tito. El luase contact cu comuniştii noştri pentru a-i scoate de sub influenţa rusă. Iar Ana Pauker, auzind de asta, i-a denunţat direct lui Stalin. De atunci era Pătrăşcanu sub supraveghere şi nu l-au arestat imediat, fiindcă vroiau să ştie cît mai multe.

— Deci aţi fost ridicat…
— Culmea este că eram plin de armament pe care-l primisem de la americani. Cheltuisem o avere pe armament şi medicamente. Am cumpărat medicamente în valoare de trei milioane franci elveţieni de la Crucea Roşie Internaţională, prin baronul Steiger, care a murit lingă mine, în puşcărie. Avea peste doi metri înălţime şi ăştia, înalţii, nu puteau rezista, mincind cît ceilalţi. Toate încercările mele de a-i face pe camarazii noştri să renunţe la o mica parte din hrana lor pentru el n-a reuşit. Eu am renunţat la turtoiul meu, dar n-a fost suficient şi Steiger a murit…    

— Dar… obiectez din nou, fiindcă, oricît de interesante ar fi, divagaţiile interlocutorului meu, ele ne depărtează de coerenţa subiectului — dar rămăsesem la momentul în care aţi fost ridicat şi dus… unde?
— Mai întîi la Timişoara unde am petrecut noaptea la poliţie cu un om foarte simpatic, un tip care făcuse războiul din Spania alături de tatăl lui Petre Roman… 

— Şi ce s-a întîmplat acolo?
— I-am invitat seara la masă, şi am băut şampanie, şi vinuri foarte bune…

— Un început foarte agreabil. Dar ce a mai fost după aceea…
— După aceea…? 

Privirile interlocutorului meu se îngreunează…

Interviu consemnat de Tudor CARANFIL

(Continuarea în numărul viitor)

*) Autenticitatea acestei declaraţii, de care pomeneşte baronul Mocsony-Stârcea, este certificată şi de un document memorialistic aparţinînd comunistului Behi Zilber, publicat în „Baricada” din 11 sept. 1990.

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. 1-a ►

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. a 4-a ►

 

XXXXX Firmă cu mari pretenţii, local de lux, servicii impecabile. Mergeţi cu toată încrederea. Merită să vă oferiţi din cînd în cînd o plăcere scumpă.

XXXX Firmă serioasă, local select, cu un anumit specific, servicii de excelentă calitate. Dacă sinteţi înzestrat cu rafinament şi bani merită să deveniţi clientul casei.

XXX Local bun. De obicei este corespunzător. Merită să-l frecventaţi dacă vă este în drum sau dacă sînteţi cunoscut de personal.

XX Esţe ceea ce se cheamă un local de mina a doua chiar dacă preţurile sînt deocamdată de lux. Veţi găsi ceea ce nu aşteptaţi şi rareori veţi găsi ce vă doriţi. încercaţi să vă menajaţi    nervii şi manifestaţi prudenţă în toate privinţele. Dacă veţi reveni o veţi face din motive sentimentale sau din nevoie.

X Nu merită să riscaţi

 

LA CONCRET

XXXXX În Bucureşti nu există încă un astfel de local.

XXXX Salonul VICTORIA (Athenee) — ambianţă: plăcută, intimă, clientelă selectă; serviciul de bună calitate; bucătăria: specific franţuzesc; CAPŞA; NAN JING.

XXX BUCUREŞTI — ambianţă: plăcută, clientelă diversă; specific franţuzesc; serviciul corect. De acelaşi rang: AMBASADOR; CONTINENTAL; BOLTA RECE ; BERLIN ; LEBĂDA ; DOI COCOŞI, VOICU ET COMP.

XX OLIMP ’90 ; BULEVARD ; PALAS ; CAPITOL ; LIDO; SNAGOV-PALACE ; SELECT ; PESCĂRUŞ ; FLORA PARC; PODUL MOGOŞOAIEI ; FICUS ; LE PRESIDENT

X BELLA ITALIA; TURN; MĂRUL DE AUR ; VARŞOVIA; BUCUR; CASA ROMANĂ, „BĂIEŢII LUI FICU”

O dată cu sfîrşitul sezonului estival am putea trage o linie care şă fixeze clasamentele tuturor celor cinci categorii in care au fost încadrate restaurantele bucureştene vizitate.    

Doar trei restaurante bucureştene rezista exigenţelor luxului – Salonul Victoria, al Athenee Palace, Capşa şi Nan Jing. Aşa cum spuneam în cronica trecută, surpriza sfîrşitului de sezon a constituit-o intrarea în circuitul categoriei 4 stele a Salonului de lux al Athenee Palace, pe care doar cîteva detalii, poarte inerente… începutului, îl despart de super-luxul care este aşteptat şi în metropola noastră. Capşa, cea mai constantă dintre toate casele bucureştene, s-a menţinut timp de aproape patru luni în fruntea topului general, cedînd locul abia în ultimele două săptămîni. Rămîne insă unul din reperele de bază ale comerţului civilizat, ale rafinamentului gastronomic, şi respectului pentru clientela casei. Nan Jing, singurul restaurant cu specific chinezesc, în general singurul restaurant din Bucureşti cu un anumit specific, a decăzut doar două săpţămîni din categoria patru stele, revenind apoi în primul rind graţie fanteziei şi rigorii unui bucătar care ar putea fi confundat oricând cu un chinez, dacă nu cumva chiar chinezul i-ar putea cere sfatul. La Victor orgoliul profesional ţine în multe cazuri loc de orice altă motivaţie pentru susţinere a unui restaurant care deşi n-a luat-o încă pe calea privatizării este ţinut de stăpînii săi actuali cu dinţi de proprietar.

O serie de case cu pretenţii n-au ripostat greutăţilor efective pe care comerţul, ca şi toate celelalte sectoare ale serviciilor publice, le-au resimţit din plin şi au cedat rapid galoanele cîşti-gate în timp. În categoria mai încăpătoare a firmelor de trei stele, plutonul este condus de „Bucureşti”; casă mare, greutaţi multe, tentaţii aşijderea, ca dovadă că a stat un timp în umilinţa unei „duble” care a cauzat chiar o dispută publică. Ne-a făcut plăcere, totuşi, să constatăm că dincolo de primele reacţii mînioase, un plus de atenţie din partea restaurantelor de Ia cel mai mare complex bucureştean a reuşit să înlăture o bună parte din motivele observaţiilor noastre critice; ţinînd în primul rînd de diversitatea listei de meniuri, calitatea preparatelor şi clasa serviciului ospătarilor. Rămîn la părerea că dacă înţelegerea cu Sheratonul se va perfecta aşa cum se aude şi am dori-o din toată inima, din actuala garnitură de ospătari ai Bucureştiului va mai rămâne să fie lustruită în şcolile acestui monstru sacru al reţelelor hoteliere internaţionale, mai mult de un sfert din ceea ce există în prezent. În multe privinţe asemănătoare este situaţia Continentalului, mai bogat în oferta de meniu, cu o ambianţă încă mai primitoare, pe care însă o trage în jos rugina unei clientele pripăşite pe aici încă din anii cînd Continentalul era una din cîrciumile preferate ale bişniţei şi prostituţiei bucureştene. Nu mai este cazul acum de aşa ceva. Continentalul, cu un plus de atenţie pentru servicii şi cu un filtru mai atent al clientelei, s-ar putea pregăti să păşească foarte curînd: pragul categoriei superioare. În privinţa aceasta e greu de aşteptat, să se producă vreo surpriză asemănătoare din partea colegelor sale de linie. Bolta rece rămîne o excepţie cu totul particulară de local ale cărui singure virtuţi au constat în menţinerea timp de cîtiva ani a aceluiaşi sortiment de preparate, pe care , clienţii casei, s-au obişnuit să le găsească, indiferent de sezon, greutăţi şi oscilaţii ale preţurilor. Ambasadorul şi Salonul mare al Athenee palace nu dau semne că ar putea face tentativa urcării unei trepte în viitorul apropiat. 

După ce mult timp a fost categoria cea mai controversată, restaurantele, de la două stele formează plutonul cel mai compact. Localuri bune, în general bine aprovizionate, dar sincopele din listele de meniuri, lipsa de consecvenţă a ofertei şi neglijarea calităţii serviciilor le fixează în mintea clientului ca pe nişte locuri unde te poţi aştepta la orice. Deci şi la bine, aşa cum s-a întîmplat cu vecinii noştri de la Palas pe cap nu ne îndoim că belşugul toamnei şi proaspetele reglementări privind organizarea societăţilor pe acţiuni îi vor împinge printre primii în categoria restaurantelor de ţinută, cu clientelă stabilă. Am mai retinuţ, asa cum vă spuneam şi săptămîna trecuta, una din cele mai interesante experienţe ale privatizării acestui gen de servicii— Terasa Ficu’s (traducerea ar da cam „Băieţii lui Ficu”) devenită un fel de veselă exclusivitate a tinerilor pînă in 23—24 de ani, cu preţuri modeste şi servicii prompte non-stop.

În categoria oilor-negre ale acestui sezon s-au înfipt cu indîrjire cîteva din localurile care ar fi putut să mai însenineze cerul destul de sărac în stele ale comerţului Capitalei. Clipocesc în continuare ochiul unei singure stele, Mărul de aur, Turn, Varşovia, Bella Italia şi, ca o încununare a celor mai proaste servicii şi cele mai ridicate preţuri, ruşinea din capătul bulevardului Victoria — firma privată Casa Română.

INSPECTOR L

 

Gura lumii în imagini

Ediţie specială realizată de AMBIDEXTRU şi GABRIEL MIRON LA SINAIA

AGRESIUNEA FRUMOSULUI. O disproporţie altădată interzisă — un afiş publicitar mai mare decît un afiş politic. Umerii unul copil sprijină simbolic această premieră a designului nostru, ale cărui răsfăţuri aşteptăm cu nerăbdare să explodeze în cenuşiul apăsător al ambientului metropolelor noastre. La Sinaia, ochiul s-a închis de plăcerea contemplării frumuseţii, în sfîrşit agresive.

CE-AM PIERDUT. Domnul Rudi, însoţitor pe maşina clasată pe ultimul loc şi premiul de consolare primit din partea organizatorilor.
O fotografie cu primele cinci frumuseţi din topul festivalului. Cei din urmă în cursa automobilistică au fost cei dinţîi la bursa simpatiei noului val, care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. Dar ce picioare!

SĂ DĂM CEZAREI CE-I AL CEZAREI. Cinematografia a neglijat-o, scea teatrală a inregistrat-o printre personajele sale secundare. Întrebaţi orice spectator, chiar cu oarecari cunoştinţe în materie şi nu va şti să vă dea un singur eveniment artistic remarcabil cu Cezara Dafinescu în prim-plan. Frumuseţea ei de excepţie s-a întîmplat să apară prea devreme. Ar fi putut fi un sex simbol al anilor ’70, a rămas doar o apariţie seducătoare în lumea mondenă a BucureştiuIui, invitată prea târziu într-o cursă pe care ar fi putut s-o cîştige detaşat.

LlBER-SCHIMBISMUL FĂRĂ FRONTIERE. Orice manifestare publică înconjurată de interes poate sluji de suport pentru propaganda politică. Sinaia, singurul partid politic prompt în a înţelege acest adevăr au fost liber-schimbiştii. Preşedintele partidului înconjurat de o cohortă do consilieri şi simpatizanţi aleşi pe criterii artistice — au oferit un premiu special — o broască ţestoasă — menit să sugereze principiul de înaintare al mimării: „Decît să alergi, e mult mai bine să pleci la drum cînd se cuvine.”

BLUGI ANTI-GLONŢ. Într-un peisaj cultural invadat de voga contestatară, antitotalitară, avangardistă sau retro, doamna Elisabeta Bostan rămîne fidelă clasicului deux piece. Dar glonţul acestei sobrietăţi nu sperie pe nimeni, de vreme ce asistenta sa Doina Cădăran rîde în armura blugilor săi suflecaţi.

INVENŢII LA SUPĂRARE. În orice altă parte a lumii o asemenea afluenţă de turişti ar fi stimulat imaginaţia şi interesul comercianţilor. La Sinaia acest simptom a lipsit cu desăvîrşire, singura invenţie culinară, comercială fiind brevetată de un spectator — bere la grătar.

LIBERTATEA — INTANGIBILĂ. Unul din reperele estetice ale Festivalului a fost Miss Liber-tatea, abordată de cititorii şi simpatizanţii ziarului nostru pe parcursul întregii sale şederi la Sinaia. Antoanela a răspuns cu amabilitate tuturor întrebărilor care vizau conţinutul, orientarea şi perspectivele publicaţiei care i-a consacrat frumuseţea în această vară şi s-a încruntat cu farmec, desigur, doar atunci cînd declaraţiile de ataşament au prins conturul unor atacuri la persoană.

MAŞINA DE VISE NU COSTĂ NIMIC. O femeie frumoasă, într-o toaletă elegantă, într-o maşină luxoasă. Închidem ochii şi sîntem chiar noi pasageri în tabloul acestei dulci reverii, om-maşină, de care putem dispune cu toţii, indiferent de naţionalitate, religie, apartenenţă politică, sex, rasă, vîrstă şi pregătire. Pe piaţa comună a visului beneficiem de clauza naţiunii celei mai favorizate.

 

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. a 6-a ►

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. a 7-a ►

Ziarul Libertatea din 29 septembrie 1990 pag. a 8-a ►

 

 

Eveniment

Lista de opțiuni pentru liceu: ce greșesc familiile în fiecare an

Publicat

pe

De

Lista de opțiuni pentru liceu: ce greșesc familiile în fiecare an

În bucătărie e liniște, doar frigiderul mai bâzâie. Pe masă stau un telefon, o foaie cu mediile și un pix pe care nimeni nu îndrăznește să îl ia. Ana are media bună, dar nu excepțională, iar mama ei a făcut deja trei variante de listă, fiecare cu alt liceu pe primul loc. Tata are altă părere, bunica a sunat să spună că „ai noștri au făcut tot la același liceu”, iar Ana tace și se uită pe geam. Scena se repetă în multe case în fiecare vară, iar greșelile care urmează sunt aproape aceleași de la un an la altul. Le poți evita dacă înțelegi cum se gândește lista, nu doar cum se completează.

Greșeala 1: lista făcută după nume, nu după șanse

Primul reflex este să pui sus liceele pe care le știi, cele care apar în discuțiile din familie sau din vecini. Numele contează, desigur, dar lista nu este un clasament al preferințelor sentimentale. Este o înșiruire în ordinea dorinței tale, iar sistemul încearcă să te așeze la primul loc posibil pentru care ai media necesară.

Gândește-te la un exemplu din viața de zi cu zi. Dacă te duci la un magazin și ai o listă de cinci lucruri în ordinea preferinței, vei lua primul lucru disponibil. Dacă ai pus pe locul întâi ceva pe care oricum nu îl poți obține, nu pierzi nimic, ba chiar câștigi, pentru că prima poziție nu te blochează și nu te scoate din cursă pentru următoarele. Greșeala apare când familia își limitează lista la două sau trei licee „sigure” și uită ce se întâmplă când niciunul nu se potrivește. Atunci totul se mută la a doua etapă, când alegerile sunt reduse și presiunea mare. Câteva rânduri în plus acum înseamnă mai puțin stres în iulie.

Un lucru foarte practic: scrie pe o foaie toate variantele reale, de la cele mai ambițioase până la cele despre care știi sigur că te primesc. Abia apoi le ordonezi, având grijă să nu lași golurile pe la sfârșit.

Greșeala 2: nu te uiți la profilul și la specializarea reală

Mulți copii aleg un liceu, apoi își dau seama după două luni că specializarea pe care au primit-o nu are nicio legătură cu ce le place. Un profil real, cu materii și ore concrete, se vede în orar, nu în nume. Citește planul de învățământ, vezi ce discipline sunt la clasele de interes și întreabă un elev din ani mai mari cum arată o zi obișnuită.

Să luăm un caz din viața de zi cu zi: un băiat care desenează toată ziua și face postere pentru serbările școlii nu va fi fericit într-o clasă unde singura ieșire din rutină e laboratorul de fizică. Dacă ai un copil cu înclinații spre limbi străine, un orar încărcat de matematică îl va obosi, oricât de bun ar fi liceul. Invers, un elev pasionat de informatică nu va fi mulțumit într-o clasă cu multe ore de umanist. Nu e vorba de a pune etichete, ci de a evita nepotrivirea.

Merită să discuți și despre distanță. Un liceu mai bun, dar la o oră și jumătate de mers pe drum, înseamnă trezit la cinci și obosit seara. Calculează drumul real, cu autobuzul sau cu trenul, nu cel de pe hartă, și fă proba într-o dimineață de lucru, cu trafic. Pare un detaliu mărunt acum, dar în clasa a zecea poate decide dacă mai rămâne timp de somn, de teme și de prieteni.

Greșeala 3: te bazezi pe zvonuri, nu pe informații verificate

Grupurile de părinți sunt utile, dar se transformă ușor în fabrici de zvonuri. „Anul acesta s-a intrat cu medie mică la X” sau „Y s-a umplut din prima” sunt propoziții care circulă fără să arate de unde vin. Verifică întotdeauna din sursele oficiale: broșura de admitere, anunțurile inspectoratului, pagina liceului.

Tot aici intră și confuziile despre calendar, locuri și proceduri. Dacă citești mai multe lucruri contradictorii, oprește-te și caută materiale care explică pașii în ordine. Pentru o imagine de ansamblu despre cum funcționează examenele și admiterea, poți parcurge secțiunea Examene naționale de pe Oglinda24, unde sunt strânse explicații despre etapele care contează pentru elevii de gimnaziu și pentru liceu.

Pe lângă documente, merită să vorbești cu doamna dirigintă. Ea a mai văzut generații întregi trecând prin aceeași poveste și îți poate spune ce licee se potrivesc cu profilul copilului, fără să te îndrume spre o singură variantă. Cere-i și ce știe despre foști elevi ai școlii care au ajuns la anumite licee: cum s-au descurcat, ce le-a lipsit, ce le-a prins bine. Aceste povești mici, venite de la un om care îți cunoaște copilul, cântăresc mai mult decât zece comentarii de pe un forum.

Greșeala 4: ai o listă prea scurtă

Teama de a „pierde” primul loc îi face pe unii să treacă doar cinci sau șase opțiuni. Dacă niciuna nu iese, copilul rămâne în a doua etapă, cu locuri rămase, adesea la licee mai slabe și la specializări pe care nu le-a dorit. Nimeni nu câștigă din asta.

Gândește lista ca pe o plasă de siguranță. Ea poate fi lungă, cu variante ambițioase, apoi realiste, apoi sigure. Fiecare opțiune trebuie să fie ceva cu care copilul poate trăi, nu o simplă umplutură. Dacă o specializare ți se pare inacceptabilă, nu o trece, oricât de lungă ar fi lista.

Un truc simplu: după ce ai făcut lista, citește-o de jos în sus. Dacă ultimele rânduri îți dau o stare de neliniște, înseamnă că ai inclus ceva doar ca să umpli locul. Înlocuiește-l cu ceva mai potrivit sau păstrează un liceu pe care îl cunoști mai bine.

Greșeala 5: copilul nu e implicat în decizie

Alegerea unui liceu este una dintre primele decizii mari din viața unui adolescent. Dacă lista o scriu adulții în numele lui, el va simți o presiune sau o lipsă de control. Vei auzi mai târziu „voi m-ați trimis acolo”, iar discuția nu va mai fi simplă. Adolescenții țin minte cine a hotărât pentru ei, iar un „am ales eu” spus la patrusprezece ani se duce cu el până la absolvire.

Începe cu o conversație calmă, fără ecrane. Întreabă ce materii îl atrag, ce nu suportă, cu cine ar vrea să meargă la școală, cât de departe e dispus să facă naveta. Răspunsurile vor fi uneori surprinzătoare, iar tu vei învăța ceva despre propriul copil. Apoi aduceți împreună lista și discutați locurile.

Rolul tău este să oferi informații și realism, nu să alegi în locul lui. Dacă mediile nu ajung pentru visul lui, spune-i cu blândețe, dar și cu soluții: ce alternative apropiate există, ce poate îmbunătăți la liceu, ce extra poate face într-un club sau într-un atelier. Un copil care vede că adulții iau în serios visul lui, chiar dacă îl corectează, rămâne deschis la dialog și mai puțin tentat să se opună din principiu.

Greșeala 6: completarea făcută în ultima zi

Fișa se completează cu atenție, iar greșelile de transcriere nu se iartă ușor. Un cod de liceu scris greșit sau o poziție sărită poate schimba totul. De aceea, pregătește lista pe o ciornă cu zile înainte, verifică-o cu o altă persoană și abia apoi treci-o pe formular.

Înainte de ziua completării, citește cu calm explicațiile despre mecanismul de distribuire a locurilor, cum se compară mediile, ce se întâmplă la medii egale, cum se tratează departajarea. Pentru pașii exacți, vezi ce înseamnă repartizarea computerizată la liceu și cum se completează opțiunile, un material care merită citit înainte de a scrie primul cod.

Păstrează o copie a listei, fotografiată sau scanată, și notează ora și locul la care ai predat-o. Dacă apare vreo neclaritate, vei avea ce să arăți și nu va trebui să reconstitui din memorie ce ai scris în graba momentului. Dacă ai de gând să mergi la depunere cu cineva din familie, stabilește dinainte cine ține actele și cine verifică lista, ca să nu vă bazați unul pe celălalt și să rămână lucruri neverificate.

Gândește-te și la momentul de după. Se poate întâmpla ca rezultatul să fie diferit de ce ți-ai dorit. Pregătește din vreme o conversație despre asta, fără dramă: orice liceu poate fi un început bun, dacă elevul vine cu răbdare și cu planuri mici, pe termen scurt, pentru primul semestru.

Duminică seara, după ce s-a liniștit casa, ia lista și citește-o încă o dată împreună cu copilul. Întreabă-l dacă ar fi mulțumit să înceapă clasa a noua în oricare dintre locurile de pe ea. Dacă răspunsul este da, ai făcut treaba bine, iar rezultatul final nu mai depinde de nimeni din bucătărie. Dacă nu, mai ai timp să schimbi un rând sau două. Un copil care știe ce a ales și de ce va intra în liceu cu mult mai multă încredere decât unul căruia i s-a dictat lista, oricât de bună ar fi fost.

Citeste in continuare

Eveniment

Unchiul Radu și încercarea de a-și întreține singur mașina

Publicat

pe

De

Unchiul meu Radu nu a avut încredere în niciun service în ultimii douăzeci de ani. Spunea că oamenii îți găsesc defecte pe care nu le ai și că pe o piesă înlocuită degeaba se câștigă mai mult decât pe o mașină vândută. În toamna aceasta a venit însă la mine cu o hotărâre neașteptată: vrea să se ocupe singur de mașina familiei, de la cap la coadă, începând de la zero. L-am însoțit trei zile prin garaj, prin magazine de piese și prin curtea unui meșter. Ce am văzut și ce am notat vă povestesc mai jos, ca o observație de teren pentru toți cei care pornesc cu scepticism și vor să facă lucrurile temeinic, fără grabă.

Garajul de la ora șapte dimineața

Prima scenă se petrece într-un garaj cu miros de ulei și cu un bec care pâlpâie. Unchiul Radu a așezat pe o masă un caiet cu coperți groase și o cutie de plastic plină cu chei. Pe un perete atârnau câteva cleme, două cârpe vechi și un calendar de acum cinci ani. Nu avea nicio piesă nouă. Avea doar o listă scrisă cu pixul și o întrebare clară: ce știu eu despre mașina asta?

Răspunsul a fost, onest, puțin. Știa cum se simte la volan, cât consumă pe autostradă și ce zgomot face când se rupe vremea. Nu știa însă când a fost schimbat ultimul filtru, ce tip de ulei folosește și nici de unde provin cele două semne de rugină de pe roata dreaptă.

Aici am văzut primul beneficiu al unui început lent. În loc să cumpere repede un set de scule, a stat o oră cu manualul și a notat fiecare termen de revizie. A pus cifre lângă ele: după ce kilometraj, după ce interval, cu ce semn de avertizare. Abia apoi a stabilit ce poate face singur și ce nu. Lucrul acesta, simplu în aparență, a schimbat tot restul proiectului.

În caietul lui a apărut o pagină nouă, împărțită în două coloane. În stânga, ce poate face singur, în dreapta, ce lasă altora. Am privit-o cu interes: coloana din stânga era mai lungă decât mă așteptam, dar fiecare rând avea lângă el un mic semn de întrebare, notat cu creionul, ca un fel de promisiune de a mai verifica. Mi-a spus că semnul acela îl ține treaz.

Ce poți face singur și unde ai nevoie de altcineva

Scepticismul unchiului Radu s-a lovit curând de o limită reală. Verificarea nivelului de ulei, schimbarea unei lămpi arse sau a ștergătoarelor, curățarea bornelor se fac acasă, cu răbdare. Reglajele, diagnosticarea electronică sau lucrările la frână cer unelte specializate și mâini deprinse. Nu e rușine să spui că nu ești pregătit pentru toate.

Mi-a plăcut că nu s-a supărat pe adevărul acesta. A început să caute oameni cu care poți lucra pe termen lung. L-a ajutat să citească, în paralel, ce înseamnă un serviciu bun, ce întrebări pune un client atent și cum se recunoaște un meșter corect. Pentru asta am găsit utilă secțiunea Prestări servicii de pe marguerite.ro, citită de el seara, cu creionul în mână, ca să-și facă o idee despre ce ar trebui să ceară de la un prestator.

A format apoi o regulă proprie: nu lasă mașina nimănui la prima vizită. Merge, vorbește, cere un deviz scris, pleacă acasă să se gândească. Dacă omul acceptă asta fără ofensă, mai trece o dată pe acolo. Dacă nu, nu mai trece.

Într-o seară, Radu a trecut și pe la un meșter recomandat de un cunoscut. Atelierul era mic, cu două elevatoare și un câine care dormea lângă ușă. Omul nu a promis nimic, a ascultat și a spus că trebuie să vadă mașina înainte să vorbească de bani. Unchiul a ieșit mulțumit și a spus, pe drum, că tăcerea aceea valora mai mult decât orice reclamă.

Scena din parcarea magazinului de piese

Într-o după-amiază am mers la un magazin de piese. Vânzătorul era tânăr, politicos și foarte grăbit. Unchiul i-a pus o întrebare simplă, despre compatibilitatea unui filtru, iar răspunsul a venit fără să se uite în nicio listă. Radu a zâmbit, a mulțumit și a ieșit. Afară, în parcare, mi-a spus că nu cumpără nimic de acolo, pentru că omul nu verificase.

Am rămas în parcare un sfert de oră, cu două cafele de la un automat. Radu mi-a explicat că înțelege graba, dar nu o poate accepta când e vorba de siguranță. Prefera să piardă o zi decât să monteze o piesă greșită. Atitudinea lui sceptică, care mă iritase la început, mi s-a părut deodată sănătoasă: nu respingea totul, ci cerea verificări.

A doua zi a găsit un alt magazin, mai mic, cu un domn în vârstă care a deschis un catalog gros și a pus degetul pe pagină. Au stat de vorbă douăzeci de minute. Au plecat amândoi mulțumiți, iar unchiul a cumpărat tot ce îi trebuia, inclusiv o carte tehnică pentru modelul lui.

Înainte să plecăm din parcare, mi-a dat să țin un sac cu piese mici și mi-a arătat cum își etichetează fiecare pungă: ce conține, pentru ce e și ce mașină ocupă. Poate părea o mărunțiș, dar ordinea aceasta îl scutește de ore întregi de căutat. Când l-am întrebat de unde a învățat, a ridicat din umeri: din greșeli, a spus, și din cumpărături făcute de două ori.

Bateria, partea pe care nimeni n-o bagă în seamă

În a treia dimineață, rece și cu ceață, mașina a pornit greu. Unchiul Radu s-a încruntat, a deschis capota și a privit minute în șir la bornele acoperite cu un strat albicios. Credea, ca mulți, că bateria dă semne doar în ultima clipă, și atunci e prea târziu. Se înșela, bineînțeles, dar nu din prostie, ci din lipsa unui obicei.

Am citit împreună, pe telefon, un material de pe marguerite.ro despre îngrijirea bateriei auto, cu sfaturi simple despre borne, despre trasee scurte repetate și despre sezonul rece. Nu am reținut fiecare detaliu, dar am înțeles principiul: o baterie se întreține mai mult prin obiceiuri decât prin intervenții.

A curățat bornele cu o perie, le-a uns cu un strat subțire de vaselină și a notat în caiet data. Apoi a luat o decizie neașteptată pentru un sceptic: a stabilit că, la fiecare început de lună, în prima duminică, verifică bateria și presiunea în cauciucuri, indiferent de vreme. Obiceiul acesta este, probabil, partea cea mai valoroasă a întregului proiect.

Seara, la o ceașcă de ceai, Radu a recunoscut că de ani buni evita aceste mărunțișuri tocmai fiindcă nu le înțelegea. Neîncrederea lui în service-uri, spunea, avea de fapt o rădăcină mai veche: nu știa ce să întrebe, deci nu putea verifica nimic. Acum, cu un caiet și câteva noțiuni, avea măcar un limbaj comun cu oamenii din meserie. Mi s-a părut cea mai frumoasă schimbare dintre toate.

Ce am văzut când nu s-a grăbit

Dacă ar fi să rezum observațiile mele de pe teren, cea mai puternică nu ține de unelte. Ține de ritm. Unchiul Radu a făcut puține lucruri pe zi, dar le-a făcut complet. A pus o cheie înapoi pe locul ei, a șters un colț de masă, a scris cinci rânduri în caiet. În trei zile nu a înlocuit nimic important, a învățat însă ce are și ce îi lipsește.

Prin comparație, am văzut și un vecin, în aceeași curte, care s-a apucat în același weekend de o reparație similară, cu mult entuziasm și fără listă. A demontat o piesă, nu a mai găsit un șurub, a plecat după altul, s-a certat cu cineva la telefon. Seara, mașina era desfăcută pe jumătate, iar el, epuizat.

Diferența dintre cei doi nu a fost priceperea. A fost răbdarea de la început. Scepticul care întreabă, notează și verifică ajunge mai departe decât entuziastul care sare direct la fapte, iar asta mi s-a părut o lecție valabilă și în afara garajului.

Ce a rămas după trei zile

La sfârșit, garajul arăta mai ordonat decât la început. Pe perete a apărut o foaie nouă, cu termenele de revizie scrise mare, iar caietul cu coperți groase avea acum zece pagini pline. Mașina funcționa la fel, însă unchiul Radu o privea altfel. Nu mai era un obiect pe care îl folosește, ci un proiect pe care îl cunoaște.

Nu a devenit mecanic și nici nu își propune. Își face singur ce poate, plătește ce trebuie și are, pentru prima oară, un meșter de încredere în telefon. Când îl întreb dacă regretă ceva, spune doar că ar fi trebuit să înceapă mai devreme.

Dacă vă recunoașteți în el, începeți cu un caiet și un weekend liber. Notați ce știți, ce nu știți și ce ați vrea să știți. Faceți cu mâna voastră un singur lucru mic, de pildă bornele, și lăsați restul pe mai târziu. Ritmul lent se poate dovedi cea mai rapidă cale.

Citeste in continuare

Eveniment

Cum gestionați publicul și programul unei festivități

Publicat

pe

De

Cum gestionați publicul și programul unei festivități

Pentru ca o festivitate să curgă bine, aveți nevoie de un program realist, de o intrare ordonată a publicului și de o persoană care ține ritmul. Totul se pregătește înainte, nu în ziua evenimentului. Puteți completa ideile din acest ghid cu lecturi de pe bucharest-trophy.ro, iar pașii de mai jos se aplică în orice sală.

Construiți programul pe minute, nu pe intenții

Scrieți fiecare moment al festivității cu durata estimată: primirea invitaților, cuvântul de deschidere, discursurile, momentele artistice, înmânarea distincțiilor, pauzele și încheierea. Adăugați apoi o marjă de timp la fiecare segment, pentru că întârzierile se adună. Un program prea încărcat obosește publicul și îi diminuează atenția.

Împărțiți programul în blocuri de douăzeci-treizeci de minute, cu un moment mai ușor între două momente solemne. Publicul urmărește mai bine un ritm variat decât o înșiruire de discursuri.

Limitați numărul și durata cuvântărilor. Cereți vorbitorilor textele în avans și stabiliți cine oprește politicos un discurs prea lung. Moderatorul este omul care apără timpul tuturor.

Primiți publicul fără aglomerație

  • trimiteți invitaților informații clare despre oră, locație, ținută și parcare;
  • folosiți liste de acces sau bilete numerotate și separați intrarea invitaților de cea a artiștilor;
  • așezați personal vizibil la intrare, cu o listă actualizată;
  • marcați zona de garderobă și cea de așteptare;
  • pregătiți un loc de primire pentru persoane cu nevoi speciale.

Deschideți porțile cu mult înainte de începere. Un public care așteaptă afară, în frig sau în soare, ajunge deja nemulțumit la momentul de deschidere.

Așezarea în sală și fluxul de persoane

Repartizați locurile în funcție de rolul fiecărui invitat: premianți, parteneri, familii, presă. Cei care urcă pe scenă stau aproape de culoar, ca să nu blocheze rândurile. Verificați căile de evacuare și lăsați-le libere, indiferent cât de plină este sala.

Pregătiți un plan separat pentru fotografi și camere video, cu zone dedicate, ca să nu stea în fața publicului. Anunțați la început regulile de bază: telefoanele pe silențios, fotografierea în pauze, intrarea în sală doar între momente. Pentru lecturi suplimentare despre organizare, reveniți la pagina principală a site-ului bucharest-trophy.ro.

Echipa și comunicarea în ziua evenimentului

Desemnați un coordonator general și responsabili pe zone: intrare, scenă, tehnic, protocol. Fiecare trebuie să știe ce are de făcut și pe cine anunță când apare o problemă. Folosiți un canal de mesaje comun, nu apeluri răspândite. Faceți o repetiție generală, măcar pentru intrările și ieșirile de pe scenă.

Pregătiți și un plan de rezervă: ce se întâmplă dacă un invitat important întârzie, dacă microfonul se defectează sau dacă ploaia mută o parte din eveniment în interior. Un plan B scris, cunoscut de coordonator, salvează adesea seara.

Verificarea de după eveniment

După festivitate, strângeți impresii de la echipă și de la câțiva invitați. Notați ce a funcționat, unde s-au format cozi, ce întârzieri au apărut. Aceste observații fac ediția următoare mai bună fără costuri suplimentare. Mulțumiți apoi partenerilor și voluntarilor; un mesaj trimis în aceeași săptămână este remarcat.

Recomandarea practică este să construiți un document scurt cu programul, rolurile și contactele de urgență și să-l împărțiți întregii echipe. Cine vrea inspirație pentru organizarea ceremoniilor poate reveni oricând la bucharest-trophy.ro.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized11 ore inainte

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized20 de ore inainte

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank ING Bank România lansează „Verifică apelul...

Curățare colțar textil în Oradea – OradeaCuAbur Curățare colțar textil în Oradea – OradeaCuAbur
Social22 de ore inainte

Curățarea unui colțar: ce intră în estimare și cum se verifică extensia

Curățarea unui colțar. Vezi ce verifici înainte de intervenție, ce rezultate sunt realiste și cum soliciți evaluare OradeaCuAbur.

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Uncategorized2 zile inainte

Cine este Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Studii în Germania, experiență europeană și peste 20 de ani în administrație și politică

Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, este unul dintre politicienii români cu experiență atât în administrația națională, cât și în...

De ce autotratamentul poate fi riscant și ce să faci în loc De ce autotratamentul poate fi riscant și ce să faci în loc
Social3 zile inainte

De ce autotratamentul poate fi riscant și ce să faci în loc

Autotratamentul este riscant pentru că nu poți ști singur ce provoacă un simptom, ce doză ți se potrivește și cum...

Afaceri3 zile inainte

Contello iti ofera suport in infiintarea unei firme

Transformarea unei idei intr-o afacere functionala presupune curaj, perseverenta si o buna organizare. Pentru multi viitori antreprenori, entuziasmul inceputului este...

Plata ramburs sau cu cardul: ce trebuie să știi înainte să alegi Plata ramburs sau cu cardul: ce trebuie să știi înainte să alegi
Afaceri3 zile inainte

Plata ramburs sau cu cardul: ce trebuie să știi înainte să alegi

Plata ramburs te lasă să vezi coletul înainte să dai banii, în timp ce plata cu cardul este mai rapidă...

Cum îți alegi medicul de familie: criterii și pași simpli Cum îți alegi medicul de familie: criterii și pași simpli
Social4 zile inainte

Cum îți alegi medicul de familie: criterii și pași simpli

Medicul de familie este primul contact cu sistemul de sănătate, deci merită ales cu grijă. Criteriile practice sunt accesibilitatea, modul...

Uncategorized4 zile inainte

Este GRYXX un brand de încredere? Ce verifici la un brand tânăr de încălțăminte înainte să comanzi

Atunci când descoperi un brand tânăr de încălțăminte, este firesc să te întrebi dacă produsele sunt de calitate și dacă...

Colesterolul: ce este, ce rol are și când devine o problemă Colesterolul: ce este, ce rol are și când devine o problemă
Social4 zile inainte

Colesterolul: ce este, ce rol are și când devine o problemă

Colesterolul este o grăsime necesară organismului, folosită la construirea celulelor și la producerea unor hormoni. Devine problemă doar când anumite...

Știrile Săptămânii