Connect with us

Eveniment

Advertisment pentru România! Mesajul dur din partea SUA | Aradul De Azi

Publicat

pe

România a primit şi un avertisment dur din partea Statelor Unite, respectiv să renunţe la orice discuţii legate de amnistie şi graţiere.

Mesajul a fost transmis de Departamentul de Stat, echivalentul Ministerului de Externe.

Guvernul de la Bucureşti este criticat şi pentru taxa pe lăcomie aprobată la sfârşitul anului trecut.

David Hale, adjunctul secretarului de Stat al SUA: „Le-am transmis preşedintelui Iohannis, vicepremierului Birchall şi domnului Aurescu îngrijorările noastre în legătură cu recentele evenimente din România privind statul de drept şi politicile fiscale adoptate în luna decembrie, care ar putea avea un impact negativ asupra economiei şi a mediului de afaceri.

Continuăm să cerem respingerea oricăror propuneri de amnistie sau a oricăror măsuri care ar pune în pericol progresul uriaş înregistrat de România în ultimii 30 de ani.

Astfel de acţiuni ar putea submina cooperarea în privinţa aplicării legii, ar putea eroda instituţiile din justiţie şi democraţia din România şi ar putea oferi unor actori ostili, cum ar fi Rusia, oportunitatea de a obţine o influenţă strategică asupra României”.

AradulDeAzi.ro

Eveniment

Angajații unei importante instituții au fost amenințati | Aradul De Azi

Publicat

pe

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu declarat miercuri seară, la Antena 3, că se bucură de controlul pe care îl va efectua Curtea de Conturi la DNA, DIICOT şi ÎCCJ şi a spus că ştie că inspectorii Curţii de Conturi ar fi fost ameninţaţi în trecut cu dosare penale. „Mă bucur că, in sfarsit, Curtea de Conturi face acest control, eu m-am mai manifestat public in ultimii ani si am mai solicitat asa ceva, stiu ca s-a mai incercat un astfel de control la DNA in urma cu cativa ani si s-a inchis foarte repede in conditiile in care inspectorii Curtii de Conturi au fost amenintati ca li se vor deschide dosare penale”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

Potrivit aceluiaşi post de televiziune, Curtea de Conturi va efectua la Parchetul General, DNA şi DIICOT acţiuni de control privind modul de utilizare a unor fonduri pentru organizarea unor flagrante şi operaţiuni sub acoperire, printre altele. Acţiunile fac parte din programul de activităţi pe anul 2019 aprobat de plenul Curţii de Conturi, potrivit sursei citate.

„Curtea de Conturi începe o verificare cu privire la modul în care s-au folosit resurse uriaşe financiare de către DNA şi DIICOT în toată această perioadă”, s-a spus la postul tv, care menţionat că se va face verificarea de către Curtea de Conturi şi a cheltuirea fondurilor operative, fonduri care de regulă sunt uriaşe şi la care nu are nimeni acces.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Total neașteptat! Schimbare surprinzătoare la obținerea permisului de conducere: Traseele vor fi modificate | Aradul De Azi

Publicat

pe


Pentru că traficul din București este infernal și studenții nu își pot demonstra aptitudinile pentru a lua permisul auto, examinatorii au venit cu o propunere surpriză.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Doi din cinci români au în plan schimbarea locului de muncă! Câți vor să plece din România | Aradul De Azi

Publicat

pe

Doi din cinci angajaţi români iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an, nemulţumiţi de situaţia lor profesională, iar 10% dintre aceştia se gândesc să îşi caute de lucru în afara ţării, relevă un sondaj realizat de una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, publicat miercuri.

Conform datelor centralizate, cel mai important motiv pentru care românii şi-ar schimba jobul sau chiar cariera rămâne salariul, pentru mai mult de jumătate dintre cei care iau în calcul să facă un astfel de pas în 2019, urmat de lipsa oportunităţilor suficiente pentru dezvoltare profesională (39%) sau de nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei (28,5%).

Totodată, aproape 18% dintre cei care se gândesc să-şi schimbe locul de muncă nu se simt motivaţi în poziţia actuală, 14% îşi doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenţi este dificil să avanseze în cadrul companiei. Nu în ultimul rând, aproximativ 27% susţin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potriveşte cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaţilor care se gândesc la o reconversie profesională.

Atunci când evaluează o nouă oportunitate de job, cele mai importante două criterii sunt, la egalitate, salariul şi beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru, pentru circa 86% dintre respondenţi. La distanţă mare se află domeniul de activitate al companiei, de care ţin cont 39,3% dintre angajaţi, şi proximitatea biroului faţă de casă, care contează la fel de mult ca perspectivele de dezvoltare în cadrul companiei, după cum au punctat 32% dintre respondenţii sondajului BestJobs.

Aproximativ 68% dintre cei chestionaţi sunt interesaţi de un program de lucru flexibil, dar şi de evoluţia profesională în cadrul companiei, atunci când vine vorba despre beneficiul pe care şi-l doresc de la un potenţial angajator. Un alt criteriu este posibilitatea de a lucra de acasă (52%), urmat de acordarea mai multor zile de concediu de odihnă (44%). De asemenea, jumătate dintre respondenţi şi-ar dori de la viitorul angajator abonamente la clinici medicale private şi programe de dezvoltare/traininguri.


 

De pe lista cerinţelor nu lipsesc programele de reduceri pentru serviciile oferite de către partenerii agreaţi ai companiei (25% dintre salariaţi), abonamentele la săli de sport (17,8%) şi spaţiu de recreere la birou (7,2%).

Pe de altă parte, mai mult de jumătate (51%) dintre angajatorii care au răspuns sondajului au declarat că, în urma creşterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2019, vor lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu personalul. Astfel, aproximativ un sfert dintre angajatori iau în calcul reduceri de personal, fie prin comasarea anumitor funcţii sau responsabilităţi, fie prin restructurarea anumitor poziţii sau prin automatizarea de procese care ar elimina resursa umană aferentă. Alţi 14% analizează restrângerea pachetelor de beneficii extra-salariale.

Restul de 49% dintre angajatori nu prevăd vreun impact pe care salariaţii să îl resimtă.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment4 minute inainte

Angajații unei importante instituții au fost amenințati | Aradul De Azi

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu declarat miercuri seară, la Antena 3, că se bucură de controlul pe care îl va...

Eveniment3 ore inainte

Total neașteptat! Schimbare surprinzătoare la obținerea permisului de conducere: Traseele vor fi modificate | Aradul De Azi

Pentru că traficul din București este infernal și studenții nu își pot demonstra aptitudinile pentru a lua permisul auto, examinatorii...

Eveniment6 ore inainte

Doi din cinci români au în plan schimbarea locului de muncă! Câți vor să plece din România | Aradul De Azi

Doi din cinci angajaţi români iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an, nemulţumiţi de situaţia lor profesională,...

Eveniment10 ore inainte

Atac dur al PSD la adresa lui Carmen Iohannis! Partidul a început ofensiva | Aradul De Azi

PSD a început în forță ziua de miercuri, când a postat pe pagina oficială de Facebook a partidului un mesaj...

Eveniment13 ore inainte

Atenție, șoferi! Ce trebuie să faceți dacă pierdeți Cartea de Identitate a Vehiculului | Aradul De Azi

CIV conţine atât datele tehnice, cât şi datele proprietarilor succesivi ai vehiculului şi este unul dintre cele mai importante documente...

Eveniment15 ore inainte

EXCLUSIV/Colegiul Fizioterapeuților din România ameninta ziarul Incisiv de Prahova in mod grosolan si pueril

Pe data de 25.05.2016, in Comisarul de Prahova, un alt ziar pe care il coordonez, dezvaluiam in articolul “EXCLUSIV/SECURISTII DIN...

Eveniment16 ore inainte

Analiștii au făcut anunțul! Toți românii cu credite vor fi afectați | Aradul De Azi

Taxa pe lăcomie, care a fost introdusă de la 1 ianuarie 2019 prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr....

Eveniment20 de ore inainte

Anunț de ultim moment al ministrului Muncii. Ce se întâmplă cu pensiile celor care lucrează în străinătate. Milioane de români sunt afectați direct | Aradul De Azi

Conform ministrului, angajaţilor români care lucreză în străinătate li se va acorda un punctaj si valoare doar pentru perioada lucrata...

Eveniment23 de ore inainte

Statul dă ajutoare sociale! Câți bani veți primi în 2019 și ce condiții trebuie să îndepliniți | Aradul De Azi

Potrivit Legii nr. 416/2001, familiile şi persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă...

EvenimentO zi inainte

Brexit. Avertisment fără precedent al Ministrului Afacerilor Externe! Probleme pentru cetățenii români din Marea Britanie! | Aradul De Azi

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, s-a declarat convins că acordul pentru Brexit nu va trece de votul Parlamentului britanic, marţi...

Știrile Săptămânii