Connect with us

Eveniment

Banca mondială dă o lovitură cruntă Guvernului Dăncilă: România a pierdut lupta | Aradul De Azi

Publicat

pe

La nivel global, Banca Mondială anunţă sfârşitul unei ere şi înrăutăţeşte prognozele economice de peste tot din lume. Printre motivele de îngrijorare se numără încetinirea activităţii eco­nomice, reducerea schimburilor co­mer­ciale, scumpirea creditelor.

Cu privire la Europa de Est, Banca Mondială anunţă o schimbare la vârful celor mai potente economii. Dacă până în urmă cu un an, România era supranumită campiona regiunii, iată că semnalele din ultima perioadă trădează o stare de „oboseală” la nivel economic.

Previziunea Băncii Mondiale pentru perioada următoare indică Polonia ca viitor motor principal de creştere economică în zonă.

„Chiar şi când decidenţii politici şi ajutoarele lor caută să menţină şi să accelereze ritmul de creştere într-o perioadă în care energia se epuizează, ei nu pot lua ca pe un dat ceva ce a jucat un rol important în stimularea activităţii în ultimii ani: o lungă perioadă cu inflaţie redusă şi stabilă“, se arată în cea mai recentă analiză a Băncii Mondiale.

Întârcându-ne în plan global, instituţia financiară cu sediul la Washington a remarcat că  războiul comercial dintre marile economii ale lumii şi creşterea tarifelor de import au început deja să facă victime în lumea emergentă, unde revenirea economică stagnează în contextul contracţiei comerţului şi al înăspririi condiţiilor de finanţare. BM avertizează şi asupra creşterii datoriilor economiilor în curs de dezvoltare.

AradulDeAzi.ro

Eveniment

Total neașteptat! Schimbare surprinzătoare la obținerea permisului de conducere: Traseele vor fi modificate | Aradul De Azi

Publicat

pe


Pentru că traficul din București este infernal și studenții nu își pot demonstra aptitudinile pentru a lua permisul auto, examinatorii au venit cu o propunere surpriză.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Doi din cinci români au în plan schimbarea locului de muncă! Câți vor să plece din România | Aradul De Azi

Publicat

pe

Doi din cinci angajaţi români iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an, nemulţumiţi de situaţia lor profesională, iar 10% dintre aceştia se gândesc să îşi caute de lucru în afara ţării, relevă un sondaj realizat de una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, publicat miercuri.

Conform datelor centralizate, cel mai important motiv pentru care românii şi-ar schimba jobul sau chiar cariera rămâne salariul, pentru mai mult de jumătate dintre cei care iau în calcul să facă un astfel de pas în 2019, urmat de lipsa oportunităţilor suficiente pentru dezvoltare profesională (39%) sau de nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei (28,5%).

Totodată, aproape 18% dintre cei care se gândesc să-şi schimbe locul de muncă nu se simt motivaţi în poziţia actuală, 14% îşi doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenţi este dificil să avanseze în cadrul companiei. Nu în ultimul rând, aproximativ 27% susţin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potriveşte cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaţilor care se gândesc la o reconversie profesională.

Atunci când evaluează o nouă oportunitate de job, cele mai importante două criterii sunt, la egalitate, salariul şi beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru, pentru circa 86% dintre respondenţi. La distanţă mare se află domeniul de activitate al companiei, de care ţin cont 39,3% dintre angajaţi, şi proximitatea biroului faţă de casă, care contează la fel de mult ca perspectivele de dezvoltare în cadrul companiei, după cum au punctat 32% dintre respondenţii sondajului BestJobs.

Aproximativ 68% dintre cei chestionaţi sunt interesaţi de un program de lucru flexibil, dar şi de evoluţia profesională în cadrul companiei, atunci când vine vorba despre beneficiul pe care şi-l doresc de la un potenţial angajator. Un alt criteriu este posibilitatea de a lucra de acasă (52%), urmat de acordarea mai multor zile de concediu de odihnă (44%). De asemenea, jumătate dintre respondenţi şi-ar dori de la viitorul angajator abonamente la clinici medicale private şi programe de dezvoltare/traininguri.


 

De pe lista cerinţelor nu lipsesc programele de reduceri pentru serviciile oferite de către partenerii agreaţi ai companiei (25% dintre salariaţi), abonamentele la săli de sport (17,8%) şi spaţiu de recreere la birou (7,2%).

Pe de altă parte, mai mult de jumătate (51%) dintre angajatorii care au răspuns sondajului au declarat că, în urma creşterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2019, vor lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu personalul. Astfel, aproximativ un sfert dintre angajatori iau în calcul reduceri de personal, fie prin comasarea anumitor funcţii sau responsabilităţi, fie prin restructurarea anumitor poziţii sau prin automatizarea de procese care ar elimina resursa umană aferentă. Alţi 14% analizează restrângerea pachetelor de beneficii extra-salariale.

Restul de 49% dintre angajatori nu prevăd vreun impact pe care salariaţii să îl resimtă.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Atac dur al PSD la adresa lui Carmen Iohannis! Partidul a început ofensiva | Aradul De Azi

Publicat

pe


PSD a început în forță ziua de miercuri, când a postat pe pagina oficială de Facebook a partidului un mesaj în care o atacă pe Carmen Iohannis și pe procurorul general, Augustin Lazăr.

AradulDeAzi.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment3 ore inainte

Total neașteptat! Schimbare surprinzătoare la obținerea permisului de conducere: Traseele vor fi modificate | Aradul De Azi

Pentru că traficul din București este infernal și studenții nu își pot demonstra aptitudinile pentru a lua permisul auto, examinatorii...

Eveniment6 ore inainte

Doi din cinci români au în plan schimbarea locului de muncă! Câți vor să plece din România | Aradul De Azi

Doi din cinci angajaţi români iau în calcul schimbarea locului de muncă în acest an, nemulţumiţi de situaţia lor profesională,...

Eveniment9 ore inainte

Atac dur al PSD la adresa lui Carmen Iohannis! Partidul a început ofensiva | Aradul De Azi

PSD a început în forță ziua de miercuri, când a postat pe pagina oficială de Facebook a partidului un mesaj...

Eveniment13 ore inainte

Atenție, șoferi! Ce trebuie să faceți dacă pierdeți Cartea de Identitate a Vehiculului | Aradul De Azi

CIV conţine atât datele tehnice, cât şi datele proprietarilor succesivi ai vehiculului şi este unul dintre cele mai importante documente...

Eveniment15 ore inainte

EXCLUSIV/Colegiul Fizioterapeuților din România ameninta ziarul Incisiv de Prahova in mod grosolan si pueril

Pe data de 25.05.2016, in Comisarul de Prahova, un alt ziar pe care il coordonez, dezvaluiam in articolul “EXCLUSIV/SECURISTII DIN...

Eveniment16 ore inainte

Analiștii au făcut anunțul! Toți românii cu credite vor fi afectați | Aradul De Azi

Taxa pe lăcomie, care a fost introdusă de la 1 ianuarie 2019 prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr....

Eveniment19 ore inainte

Anunț de ultim moment al ministrului Muncii. Ce se întâmplă cu pensiile celor care lucrează în străinătate. Milioane de români sunt afectați direct | Aradul De Azi

Conform ministrului, angajaţilor români care lucreză în străinătate li se va acorda un punctaj si valoare doar pentru perioada lucrata...

Eveniment22 de ore inainte

Statul dă ajutoare sociale! Câți bani veți primi în 2019 și ce condiții trebuie să îndepliniți | Aradul De Azi

Potrivit Legii nr. 416/2001, familiile şi persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă...

EvenimentO zi inainte

Brexit. Avertisment fără precedent al Ministrului Afacerilor Externe! Probleme pentru cetățenii români din Marea Britanie! | Aradul De Azi

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, s-a declarat convins că acordul pentru Brexit nu va trece de votul Parlamentului britanic, marţi...

EvenimentO zi inainte

Canalele TV nu se vor mai vedea în România. Decizia luată de televiziuni | Aradul De Azi

Compania Discovery a confirmat că va solicita în Olanda licenţe audiovizuale pentru portofoliul său de canale europene de plată, înainte...

Știrile Săptămânii