O întâmplare petrecută în urmă cu mai  bine de doua decenii coroborată cu alte informații adunate ulterior, duc la o posibilă rezolvare a marii enigme postdecembriste referitoare la așa zisele ”CONTURI ALE LUI CEAUȘESCU”, conturi care, în realitate, n-au existat. Ceaușescu n-avea nevoie de conturi, ca Marcos sau alt dictator, pentru că el că stăpânea totul fără a fi însă proprietar pe nimic.

Conturile lui Ceaușescu erau de fapt, după opinia mea, Conturile lui Dan Voiculescu – parte din Conturile Securității.

Întâmplări și declarații aparent disparate recompun astăzi o ipoteză logică, dar de-a dreptul șocantă, în cazul în care se va și dovedi a fi adevărată: Imperiul lui Dan Voiculescu este construit pe relația cu ICE Dunărea, iar apoi pe cadavrul fostei unități acoperite a CIE, ascunse, după desființarea din 1990, nu în Romtehnica, așa cum s-a lăsat să se înțeleagă, ci în burta societății Crescent-Cipru, o altă firmă acoperită și ea, a aceluiași Serviciu român de Informații Externe. Cel puțin așa afirma – când era în viață – unul dintre foștii șefi ai CIE, chiar cel care a înființat ICE Dunărea în 1982.

Sigur, pentru astfel de afirmații Dan Voiculescu a fost, este, și va fi dispus să dea în judecată pe oricine le-ar face, mai puțin pe cei care l-au controlat direct, secret și legal. A făcut-o deja, de-a lungul anilor, a câștigat procese, înclusiv cu Băcanu, pe vremea în care acesta încă nu devenise sclavul unor interese mărunte, dar n-a reușit să bată logica elementară a faptelor.

A câștigat chiar și cu mine un proces, pentru că i-am zis securist și Nabab al Epocii de Aur, ba mai mult, am avut tupeul să-i spun în față că imperiul său ”își are fundația adânc infiltrată cu conturile Securității”. În acel proces, început pe vremea în care eram la Evenimentul Zilei, iar ziarul era de top, atunci, nu cum a  a juns astăzi, și în care mi-am permis să-l calomniez sugerând că ar fi fost securist (!), sau ”afacerist” (termenul a fost considerat jignitor față de tovarășul Voiculescu, de către judecătoarea Diana Iuliana Pasăre, ajunsă ulterior, evident!, la Înalta Curte de Casație și Justiție – o judecătoare iresponsabilă care a făcut de rușine Justiția românească, condamnând un ziarist că i-a spus securistului securist!), sau chiar NABAB AL EPOCII DE AUR, pentru că își permitea în plină dictatură a lui Ceaușescu să-și trimită neamurile (fiicele, nevasta și guvernanta) peste tot prin Europa, să le cazeze la cele mai bune hoteluri, iar de aceste sejururi să se ocupe, la ordinul său, chiar directorul general al Crescent, John Edgington, un papagal englez plasat de fațadă în fruntea unei societăți sub acoperire, Crescent, a câștigat peste 330 milioane lei. Bani buni pentru vremea aceea în care judecătorii erau corupți până în măduva oaselor de la mîna cu care încasau șpaga. Cum poți condamna un jurnalist, altfel decât luând șpagă, sub acuzația că l-a numit securist pe securistul Dan Voiculescu, sau afacerist, pe afaceristul Dan Voiculescu? Iată că s-a putut, detaliile picante ale cazului fiind prezentate de mine în materialul ”Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu”

Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Au apărut ipoteze noi, iar banii lui Voiculescu nu pot condamna ipotezele. Asta deoarece nu poți condamna logica, oricâți bani ai pune în joc.

Deocamdată, informațiile importante adunate pînă acum, referitoare la Voiculescu-Crescent, ar fi următoarele:

1. Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanței Crescent-Grecia din București, la cererea, chipurile, a unui libanezo-grec numit Fouad Sanbar, așa-zisul patron al Crescent-Grecia. Numirea lui s-a făcut prin transfer de la ICE Vitrocim, la Oficiul ARGUS (firTooltipnullmă acoperită a Securității, aflată în coordonarea Direcției a III-a), condus de colonelul Dragoș Diaconescu.
2. În 1984, Dan Voiculescu este numit director general al reprezentanței Crescent-Cipru (denumirea exactă este CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME (CYPRUS) LTD), un off-shore al aceluiași Fouad Sanbar, conform declarațiilor oficiale. Voiculescu avea mână liberă să decidă asupra tuturor afacerilor Crescent-Cipru și a filialelor sale din Austria (Eisenstadt) sau din oricare altă parte a lumii.
3. Firma Crescent-Cipru a fost preferata Securității românești, prin unitatea militară ICE Dunărea, în comerțul exterior, ajungând, spre exemplu ca în 1987 să dețină monopolul importului de alumină al României, afacere supervizată personal de Nicolae Ceaușescu.
4. Crescent-ul lui Voiculescu a fost, pentru ICE Dunărea (CIE), principalul beneficiar al exporturilor de ciment, uree, produse metalice, aluminiu.
5. Pentru a înțelege cât de importantă a fost firma Crescent pentru Securitatea română, via ICE Dunărea, prezint câteva date furnizate de cei care au pătruns în arhivele ICE Dunărea: în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT-Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale; tot în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE DUNĂREA a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale ROMÂNIEI; în 1989, ICE DUNĂREA (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT – Cipru 49,94% din volumul său total de export li aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale etc etc.
6. Afacerile ICE Dunărea-Crescent au fost realizate fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS, aspect care contravine flagrant practicii curente a ICE DUNĂREA și naște întrebări referitoare la avantajele părții române. Conform procurorilor, ”această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform regulilor epocii – prin operațiuni AVS.

7 În arhivele ICE Dunărea, de la SIE, au fost descoperite, de către procurori, ”indicii conform cărora firma Crescent-Cipru a fost proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public  de constituire a fost dublat de un act juridic secret)”

8. Naș Leon, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid a declarat, conform informațiilor furnizate de mine în ”Averea președintelui”, că firma CRESCENT a fost o societate mixtă româno-cipriotă.

Informații consemnate din declarațiile lui Naș Leon, adjunctul șefului Gospodăriei de Partid, veteranul acelei instituții unde era angajat din 1946!

9. 9. Același demnitar din fruntea Gospodăriei de Partid a mai declarat că societatea CRESCENT -Cipru a intrat  în competiție cu Oficiul Economic ”Carpați” (ce deținea ICE Carpați) instituție a Gospodăriei de partid, Crescent fiind chiar favorizată, în 1987, în competiția cu firma PCR, ICE Carpați . Culmea, această favorizare ne-a adus atunci un prejudiciu de peste 2,8 milioane de dolari. Asta deși, cum am dezvăluit în Averea președintelui, toți banii rezultați din această operațiune a Oficiului Carpați erau depuși într-un cont distinct de la BRCE, contul 134, cont la dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, iar în 1987 Crescent a deținut monopolul la importul de alumină.

”În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari” – rezumam eu, într-un articol din 1998, informațiile prezentate de un inspector general din Ministerul Finanțelor îngtr-o Notă din februarie 1990.

Iată mai jos și documentul original,  se demonstrează că SECURITATEA a fost, atunci, în 1987, mai tare decât PARTIDUL COMUNIST. Firma CRESCENT  a fost, adică, mai tare decât ICE CARPAȚI! – în dauna statului român.

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag1)

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag2) – un minus de 2,3 milioane dolari!

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român – pag 3 (Voiculescu trebuia anchetat încă de atunci)

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român: CRESCENT ”a avut, practic, monopolul importului de alumină în anul 1987”!

10. Au fost identificate, în arhiva operativă a ICE Dunărea cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol), ridicând mari semne de întrebare cu privire la posibila sa apartenență a ICE Dunărea (!)
11. CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989).
12. John Edgington – unul dintre ”proprietarii” CRESCENT menționați în actul public de constituire a firmei a declarat în 1989, în fața unei persoane din conducerea Băncii Centrale a  Ciprului, că societatea CRESCENT este proprietatea lui Nicolae Ceaușescu (vezi lucrarea mea, ”Averea președintelui”) și că el nu mai are nimic de a face cu această societate; se pare că această declarație ar fi fost menționată de către persoana respectivă pen coperta dosarului bancar; de altfel, în 1990, acel dosar nu se mai afla la locul obișnuit, ci în seiful Guvernatorului Băncii centrale a Ciprului! – declara avocatul Ion NESTOR în 1990, în urma unei deplasări făcute în mod special pe tema fondurilor deturnate, în Cipru, Grecia și Austria în perioada 8-18 mai 1990;
13. În posesia comisiei experților canadieni s-a aflat o scrisoare a lui John Edgington adresată reprezentanței din București, prin care, în calitate de Proprietar al Crescent, afirma că ar fi semnat un formular de transfer al acțiunilor Crescent în alb, într-un singur exemplar, pe care l-ar fi încredințat reprezentantului din București, adică lui Dan Voiculescu, deși Fouad Sanbar a afirmat contrariul, anume că formularul în alb i-a fost înmânat lui și l-a completat cu numele său în ultima săptămână din decembrie 1989

Pe lângă acestea au apărut și alte informații care necesită însă o prezentare mai în detaliu.

Așadar,

14. Dan Voiculescu s-a opus în anul 2000 declasificării de către CSAT a arhivei ICE Dunărea și cercetării de către procurori a documentelor din acea arhivă aflată la SIE. El a atacat, inclusiv prin organul său de presă, Jurnalul național, Hotărârea CSAT pe care a declarat-o ilegală, anunțănd cu litere de o șchioapă: CSAT ÎNCALCĂ LEGEA!

După cum se știe, Consiliul Suprem de Apărare a Țării CSAT) a decis, în 17 august 2000, la cererea șefului SIE de atunci, Cătălin Harnagea, declasificarea arhivei ICE Dunărea, o unitate militară (UM 0107) ce acționa sub acoperirea unei întreprinderi de comerț exterior. Mai mult, s-a decis și verificarea arhivei de către doi procurori special desemnați (unul dintre ei fiind Ovidiu Budușan). ”Pentru verificarea modului în care s-au încheiat și derulat contracte, convenții sau alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar susceptibile că au adus prejudicii maeriale și financiare statului român, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va desemna doi procurori  care să studieze arhiva fostei Întreprinderi de Comerț Exterior ”Dunărea”. verificările vor avea regim de confidențialitate până la deschiderea oficială a dosarelor penale privind activitățile penale derulate în cadrul Întreprinderii de Comerț Exterior ”Dunărea” (Art.2).

Hotărârea CSAT privind declasificarea arhivei ICE Dunărea, publicată de ziarul lui Dan Voiculescu, Jurnalul Național

Decizia semnată de președintele de atunci al CSAT, Emil Constantinescu, se baza pe o adresă a șefului SIE în care se afirma că ”pe parcursul activității desfășurate, prin Întreprinderea de Comerț Exterior ”Dunărea”, s-au încheiat și derulat contracte, convenții, alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar, care au adus prejudicii materiale și financiare statului român”.

Sesizarea Directorului SIE către secretarul CSAT, din 1 august 2000

Deși n-a pierdut niciodată vreo ocazie de a se arăta deschis cercetărilor privind relația CRESCENT cu conturile generic numite ”ale lui Ceaușescu”, în fapt fiind conturi ale fostei Securități, Dan Voiculescu s-a opus categoric deschiderii arhivei ICE Dunărea, societate din relația cu care el și-a construit un adevărat imperiu economic într-un timp extrem de scurt.

Asta nu înseamnă decât că el s-a temut ca nu cumva să se afle ceva ce i-ar periclita poziția deținută în cadrul propriilor afaceri. De ce s-ar teme cineva de o verificare din partea unor procurori a arhivei comerciale a unei firme a Securității, sau chiar a arhivei operative a acesteia?!  Pentru că o astfel de cercetare ar duce la aflarea unor secrete ce trebuie apărate. În fapt, e vorba despre secretul lui Polichinelle: CRESCENT nu-i aparține lui Voiculescu, ea fiind, și după opinia mea, o firmă cel puțin mixtă a Securității, dacă nu în totalitate a fostei DSS. Iată, așadar, unde conduc toate informațiile care s-au adunat în ultimii 23 de ani despre relația Dunărea-Voiculescu-Crescent.

Toate informațiile despre adevărata relație a lui Voiculescu cu Crescent se află, (ori s-au aflat, dacă generalul Rotaru nu a pătruns în arhivele operative ale ICE Dunărea) în arhiva de la SIE a ICE Dunărea. Este opinia mea și ea se bazează pe mai multe argumente prezentate în materialele Odiseea Crescent (II) și Odiseea Crescent (III) de pe acest site, dar și în alte materiale publicate.

Iată ce declara Dan Voiculescu în cartea sa ”Adevărul despre CRESCENT” (publicată în anul 2001, când Ion Iliescu, noul președinte al Romțniei, a decis anularea hotărîrii anterioare de declasificare a arhivei ICE Dunărea, deci a resecretizat arhiva operativă!), referitor la pleașca de zeci sau sute de milioane de dolari care i-ar fi căzut pe cap, după ce unui arab (Mikhael Fouad Sanbar) i-ar fi căzut capul – la propriu – sub tirul gloanțelor pe o stradă din Grecia.

“A apărut un testament al acestuia (Fouad Sanbar – nota mea), care a intrat în vigoare în anul 1995 (în timpul guvernului Văcăroiu – nota mea), o dată cu trecerea în nefiinţă a domnului Sanbar. Conform acestuia, toate bunurile firmei Crescent-Cipru vor fi transformate în lichidităţi în momentul în care protectorul testamentului, respectiv subsemnatul, îl va urma în eternitate pe binefăcătorul său (eveniment numit în testament “initiating event”). Sumele astfel obtinute vor fi distribuite în mod echitabil între membrii familiei sale, salariaţii Crescent-Cipru şi o fundaţie perenă, conform ultimei dorinţe a domnului Fouad Sanbar” – scrie Dan Voiculescu în cartea sa de povestiri.

ovestea cu arabul care, după moartea sa, i-ar fi lăsat moștenire lui Dan Voiculescu, o firmă a cărei valoare este de zeci sau sute de milioane de euro, în condițiile în care el avea o soție necăjită și doi copii handicapați, este o snoavă pe care o poți crede doar dacă ești sub influența alcoolului sau ai primit un ordin în acest sens. Nu cred că există cetățean arab, sau ne-arab, întreg la minte care să pună mai presus de Allah sau Dumnezeu și familie, pe Dan Voiculescu.

Prin urmare, testamentul de care vorbește Dan Voiculescu în cartea sa este o poveste de adormit vigilența Fiscului român sau chiar a Justiției române, care ar putea ancheta, spre exemplu, cum a intrat o firmă acoperită a fostei Securități (Crescent), deci a statului român, înființate departe de țară, în posesia unei persoane private.

Este posibil și ca ipoteza mea să fie o simplă aiureală, dar este a mea și mi-o susțin. Asta pentru că nu există o altă explicație reală a transferului acțiunilor și capitalului social al firmei Crescent către Dan Voiculescu, un simplu angajat al firmei, chiar dacă a deținut poziția de director general al reprezentanței din București a acesteia.

Raportul procurorilor care au cercetat arhiva ICE Dunărea ridică mari semne de întrebare cu provire la legalitatea tranzacțiilor, sugerând chiar că, așa cum arătat la punctul 7, Crescent ar putea fi o firmă românească. Iată, mai jos, pentru cei care n-au avut acces la el, raportul întocmit atunci de procurorul Ovidiu Budușan după vizita aprobată de CSAT în arhiva operativă a ICE Dunărea, raport din care am reținut doar partea referitoare la Crescent:

„3. CRESCENT – Cipru

„Din verificările efectuate referitor la parteneri de afaceri ai ICE “Dunărea” – în colaborare cu care aceasta a derulat contracte de valori  foarte mari – a fost identificată firma CRESCENT –Cipru. Aceasta a beneficiat în 1989 de livrări masive de ciment pe diferite relații (Spania, Republica Dominicană, Algeria), uree, produse metalice, aluminiu. Firma CRESCENT-Cipru a reprezentat pentru ICE “Dunărea” principalul beneficiar al exporturilor vizând produsele amintite, cu urmărirea și derularea livrărilor fiind însărcinate trei din cele șase servicii ale celei din urmă (3,4 și 6).

În urma evaluărilor exporturilor de ciment corespunzătoare anului 1986 (serviciul 6), nu au fost identificate cazuri în care valoarea mărfurilor livrate să nu fi fost încasată de la partenerul extern. Debitele au fost stinse în toate cazurile prin achitarea anticipată a contravalorii produselor livrate, prin acreditiv (L/C), transfer bancar sau prin compensare. S-au consultat în acest sens dosarele de facturi externe (pentru uz intern), dosarele financiare (dispozițiile de plată), extrasele de cont și notele contabile aferente (Anexa nr. 8).

În vederea stabilirii participării firmei Crescent-Cipru la realizarea volumului de afaceri al ICE “Dunărea”, a fost efectuată o evaluare a contractelor și a livrărilor efectuate în anii 1988-1989 de către compania românească în favoarea celei cipriote, prin intermediul Serviciului 6, – ciment și materiale de construcții – stabilindu-se următoarele (Anexa 9):

–           în 1988, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale

–           în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 40%

din totalul exporturilor de ciment ale României (total export ciment 1988 – 3.325 mii tone/ Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/Crescent Cipru 1988 – 1.324.740 tone).

–           În 1989, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT  Cipru 49,94% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale.

–           în 1989, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 26% din exporturile de ciment ale României (total export ciment 1989 – 1893,2 mii tone/Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/ Crescent Cipru 1989 – 493.227 tone)

–           în 1989, ICE “Dunărea” și CRESCENT Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităților livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor politice de la sfârșitul anului 1989 (Anexa nr.10)

Întregul volum de afaceri menționat mai sus a fost realizat fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS (aspectul contravine flagrant practicii curente a ICE “Dunărea” și naște întrebări referitoare la avantajele reale ale părții române. Această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform epocii – prin operațiuni AVS. Beneficiarul/beneficiarii acestor acțiuni nu au fost identificați).

Ca și în cazul firmei DOBIAS – Austria, există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic de constituire era dublat de un act juridic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (Precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid, conform cărora CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă, și declarația lui JOHN EDGINTON, unul dintre “proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia “CRESCENT” este proprietatea lui “CEAUȘESCU” (surse publice).

În același context, merită menționat faptul că relația dintre directorul sucursalei CRESCENT-Cipru (firmă străină, conform actelor publice de constituire) la București, DAN VOICULESCU, și ICE “Dunărea” a fost una foarte specială și atipică. Astfel, s-au identificat cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol). De asemenea, cu ocazia primirii în anul 1988, de către ICE “Dunărea” a titlului de “Erou al Muncii Socialiste”, VOICULESCU expediază o telegramă prin care felicită firma parteneră în numele său și al colectivului CRESCENT (firmă străină!) pentru distincția primită.

Pe de altă parte, firma CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989). (Anexa nr. 9)

Pe lângă volumul mare de afaceri derulat cu firma CRESCENT – Cipru, o altă modalitate de favorizare evidentă a firmei cipriote consta în practicarea de către ICE “Dunărea” – în cadrul relațiilor contractuale directe stabilite cu aceasta sau a celor în colaborare cu alte foste Întreprinderi de Comerț Exterior – a unor niveluri de prețuri preferențiale. În acest sens a fost identificat un proiect de raport al Curții Supreme de Control Financiar, încheiat la fosta ICE “METALIMPORTEXPORT”. În acesta se consemna că, “din analiza și controlul efectuat a rezultat că reducerile de prețuri făcute la propunerea și de către directorul METALIMPORTEXPORT, Ghiță Constantin, la contractele încheiate cu firmele EZZ și CRESCENT nu sunt justificate”. Constatarea este argumentată, în raportul amintit, prin descrierea ilegalităților comise, fiind menționate și acelea de fals și uz de fals (fapte penale). Documentul este încheiat cu mențiunea “ICE “DUNĂREA” a participat la contractarea și derularea tuturor contractelor (…), iar la capitolul “propuneri” se menționează “propunerile se vor face dup discutarea proiectului de raport” (Dosar 871, Serviciul 4).

4. Neîncasarea unor sume datorate de către firma CRESCENT – Cipru, aferente exporturilor de tablă, țevi și oțel beton

În urma evaluării exporturilor de tablă, țevi și beton efectuate de către ICE “Dunărea” în favoarea firmei CRESCENT-Cipru există suspiciunea cu privire la neîncasarea unor livrări efectuate cu precădere la sfârșitul anului 1989.

Astfel, dintr-o notă de convorbire din 25 martie 1989, la care au participat Dan Voiculescu și conducerea ICE “METALIMPORTEXPORT”, împreună cu ofițerul Popoiu Ioan de la ICE “DUNĂREA”, rezultă că Dan Voiculescu a cerut să se extindă termenul de plată convenit inițial cu  cele două firme românești la 120 de zile d ela livrarea mărfii. Partea română a acceptat propunerea cu efect imediat, promițând să întocmească ulterior nota de aprobare a MCECEI. De aici pornesc deficiențe legate de ultimele livrări efectuate în 1989 pentru care nu există nici o dovadă că s-a realizat plata (Nu există facturi, note de realizări, declarații vamale de export sau alte probe care să probeze plata). Astfel:

1. a)         Nava RASELTINA a părăsit portul Constanța la 5 octombrie 1989, cu 3000 tone tablă, destinația SUA, contract CRESCENT.
2. b)         Nava ILFOV a părăsit portul Constanța la data de 6 octombrie 1989, cu 1.670 tone oțel beton, destinația SUA, contract CRESCENT.
3. c)         Nava MUNZUR  a părăsit portul Constanța la 9 octombrie 1989, cu 4.066 tone oțel beton, destinația destinația Turcia, contract CRESCENT.
4. d)         Nava DIMIS a părăsit portul Constanța la 11 octombrie 1989, cu 8.523 tone tablă, destinația SUA, contract Crescent.
5. e)         Nava MUNZUR a părăsit portul Constanța la 30 octombrie 1989, cu 3.940 tone oțel beton, destinația Turcia, contract CRESCENT.
6. f)         Nava CALAFAT a părăsit portul Constanța la 3 noiembrie 1989, cu 7.934 tone oțel beton, destinația Egipt, contract CRESCENT
7. g)         Nava TELEGA  a părăsit portul Constanța la 22 noiembrie 1989, cu 2.000 tone țevi, destinația Canada, contract CRESCENT.
8. h)         Nava FĂGĂRAȘ a părăsit portul Constanța la 11 decembrie 1989, cu 8.000 tone oțel beton, destinație SUA, contract CRESCENT.

5. Neîncasarea unor comisioane confidențiale convenite a fi plătite de către firma CRESCENT-Cipru

 Din evaluarea operațiunilor AVS derulate împreună cu firma CRESCENT-Cipru au fost identificate cazuri în care comisionul confidențial convenit a fi plătit de către firma cipriotă în favoarea ICE “DUNĂREA” nu a fost transferat integral acesteia din urmă.

Astfel, în nota informativă referitoare la desfășurarea unei întâlniri ce a acut loc între D. Teodoru, reprezentantul firmei Crescent-Cipru și Alexandru Voinic, de la ICE “DUNĂREA” (dosarul operațiunii AVS “ALUMINA”) se precizează că, în cadrul discuției “(…) s-au făcut referiri la problema transferului de dolari comunicat (…). S-a reamintit promisiunea făcută în anul 1997, luna februarie că, dacă se va perfecta operațiunea de aport valutar, atunci se vor remite circa 100.000 dolari. Operațiunea s-a derulat, și în contul respectiv s-a remis o sumă mult mai mică. Domnul D. Teodoru a precizat că s-au făcut transferuri în mai multe părți și că nu au mai rămas fonduri disponibile. Totuși, Alex. Voinic a menționat că el a fost foarte supărat că nu s-a respectat promisiunea făcută inițial și ar fi mai bine dacă s-ar analiza din nou situația deoarece, pentru viitor, el nu se va mai preocua pentru perfectarea de afaceri cu firma Crescent. Dl. Teodoru a promis că va discuta cu Dl. D. Voiculescu și, probabil, vor reveni asupra acestui subiect”.

Din verificarea documentelor identificate până în prezent în arhiva operativă, rezultă că acțiunea “ALUMINA” a fost închisă fără să se încaseze întreaga sumă convenită – 100.000 USD – ci doar 27.690 USD. Nu s-a putut stabili destinația finală a diferenței de 62.310 USD, datorată de către firma cipriotă societății “DUNĂREA”.

12.Ion Iliescu, imediat ce a ajuns președinte al României, a resecretizat arhiva ICE Dunărea!

De asemenea, nu există o altă explicație logică (dacă o excludem pe cea a interesului național) a intervenției din anul 2001 a lui Ion Iliescu,  protectorul lui Dan Voiculescu, care a decis blocarea anchetei declanșate printr-o decizie a CSAT, cu un an mai devreme, asupra arhivei ICE Dunărea, și resecretizarea acesteia. Iar ipoteza ”interesului național” în resecretizarea arhivei Dunărea nu poate fi decât aceasta: Firma Crescent, partenerul favorit de afaceri al ICE Dunărea, a fost o firmă a Securității, deci a statului român, iar capitalul reinvestit al acesteia, după 1990, regăsit în imperiul lui Dan Voiculescu este un capital de stat. Asta ar însemna ca GRIVCO – constituită pe structura și cu oamenii de la ICE Dunărea – dar și Intact să fie, de fapt, firme ale statului român cu care a fost cadorisit Dan Voiculescu, firul roșu al Securității în societatea românească de ieri și de astăzi. Ceea ce pare absurd. Sau nu?!…

Deocamdată, tot ce s-a demonstrat din legendele care au însoțit parcursul lui Dan Voiculescu a fost, în primul rând,  statutul său de turnător ordinar al Securității, fapt care, în realitate, este unul pozitiv din perspectiva imensei mize aflate în joc: păi dacă a fost un informator ordinar al Securității, cum mai putea să fie el patronul român, ales tot de Securitate – e drept, de o parte a Securității, adică de CIE, Securitatea externă -, pentru o firmă grecească preluată de la un arab și reînființată apoi în paradisul fiscal din Cipru, în 1982, cu puțină vreme înainte de înfințarea la București a unei societăți surori, ICE Dunărea ?!…

Desigur, în iunie 2005, după ce s-a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea, care nu conținea partea operativă a relațiilor dintre Dunărea și Crescent, Voiculescu s-a declarat de acord cu aceasgtă decizie, încercând să arate cât de fericit este el că, astfel, se va demonstra că nu a fost securist sau beneficiar al unor conturi ceaușiste. Printr-o declarație publică de un cinism desăvârșit, asemănătoare celei prin care a renunțat la calitatea de senator pentru că nu i-ar fi convenit nu știu ce lege neadoptată, când el o făcea pentru că îi ajunsese lațul dosarului ICA la gât, cazul fiind aproape de finalizare la Înalta Curte de Casație și Justiție, Dan Voiculescu s-a arătat satisfăcut de decizia desecretizării informațiilor de doi lei scoase de la SIE (arhiva comercială a ICE Dunărea)

”Biroul e presă al Partidului Conservator este împuternicit, astăzi, 22 iunie, să dea publicităţii următoarea declaraţie de presă a preşedintelui Dan Voiculescu:

 “Îmi exprim satisfacţia faţă de faptul că, în următoarele două săptămâni, arhivele ICE Dunărea ar putea fi declasificate prin transferul de la SIE la Arhivele Naţionale.  Sper din suflet ca acest lucru, vehiculat deocamdată în presă,  să se întâmple în realitate.  Este o veste foarte bună că societatea civilă va avea acces liber la un trecut asupra căruia planează multe semne de întrebare.  Personal, doresc ca prin această măsură să se confirme o dată pentru totdeauna adevărurile pe care le-am susţinut mereu cu fermitate şi în apărarea cărora am fost nevoit să deschid numeroase acţiuni în justiţie: nu am fost ofiţer de Securitate, nu am nici o legătură cu presupusele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu şi nu am păgubit statul român prin neplata unor mărfuri către fosta ICE Dunărea.  În acest context, cer autorităţilor competente ca, la momentul desecretizării, să se pronunţe public, transparent şi categoric asupra acuzelor ce mi-au fost aduse.  În calitatea mea de senator şi de lider al unui partid parlamentar, solicit un răspuns clar, fără echivoc, la toate aceste acuze legate de persoana mea, lansate în special în presă.  Prin toate acestea, doresc să nu rămână nici o umbră de bănuială asupra trecutului meu, astfel încât să pot considera închis un subiect care mi-a lezat profund onoarea şi imaginea publică ani de-a rândul” – declara Voiculescu prin intermediul Biroului de Presă al Partidului Conservator.

15. Generalul Nicolae Pleșiță, fost șef al CIE: ICE Dunărea a fost folosită și în munca informativă!

Informația furnizată de Pleșiță este extrem de importantă în clarificarea relației speciale Dunărea-Crescent. Fost șef al CIE în perioada 1980-1984, generalul Nicolae Pleșiță, a declarat că a înființat ICE Dunărea (1982) nu numai pentru activități de comerț exterior ci ”și ca bază de  lansare a operațiunilor proprii de informații. (…) Dunărea a contribuit substanțial la munca informativă, lansând operațiuni valabile și în viitor. (…)Iată de ce ”declasificarea arhivelor” de la Dunărea ar fi iresponsabilă. Nu vom permite să se umble la acele documente fiindcă afectăm siguranța națională” – a declarat fostul șef al Centrului de Informații Externe (umbrela unității militare acoperite  – UM 0107 –  sub numele ICE Dunărea.

Având în vedere faptul că partenerul principal al ICE Dunărea a fost Dan Voiculescu prin Crescent, declarația lui Pleșiță poate sugera că Voiculescu a fost folosit și în astfel de operațiuni, ceea ce i-ar putea contura o poziție importantă în cadrul aparatului, iar titulatura de turnător ordinar, cu care a fost stampilat definitiv și pe bună dreptate de către CNSAS, pare a fi doar o latură nesemnificativă a activității securistice a lui Felix sau Mircea, sau cum l-or mai fi legendat ofițerii cu care a lucrat Voiculescu. Altfel nu se explică de ce s-a opus el deschiderii arhivelor ICE Dunărea, declanșate în 2000 de CSAT.

16:Pleșiță:  După ce a fost desființată, în 1990, ICE Dunărea s-a ”reîncarnat” în Crescent

Dcă mai adăugăm o informație lansată în cadrul unui interviu de Nicolae Pleșiță, avem deja o imagine mai apropiată de realitate asupra trecutului atît de controversat al ”turnătorului” Dan Voiculescu. ”Crescent este colacul de salvare din ce-a mai rămas din ”Dunărea”. Imediat după 1990, generalul Militaru, șeful nostru după revolta populară, a transformat decretul de corecție într-un decret de protecție”.

O afirmație a aceluiași Pleșiță, ce părea pînă astăzi o aiureală, dezvăluie, de fapt, cui aparținea Crescent: STATULUI ROMÂN! Iată textul care susține această ipoteză șocantă chiar și pentru unul ca mine care a urmărit cu atenție fenomenul.

”Sediul ”Dunării” era pe strada Varșovia, devenit apoi sediul FSN. ”Și-așa trebuie desființată Dunărea”, a zis Petre Roman, pus pe demolare. Militaru i-a chemat pe cei din fosta conducere a întreprinderii și s-a convins că situația era mult mai serioasă. A pus piciorul în prag și a oprit demolarea când a văzut cât de folositoare era firma pentru țară. Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern. I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea. – A fost o privatizare legală? – întreabă autorul interviului, Patrichi. – Nici o privatizare. A fost doar schimbare de denumire. Atât. Era sub umbrela Armatei și nu s-a putut atinge. Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO” 

Așadar, a spus Pleșiță, adică acela care a înființat ICE DUNĂREA (el era șeful CIE în 1982, cand s-a înființat Dunărea, unitate militară cu acronimul 0107), ICE Dunărea a fost desființată formal, ea continuându-și existența sub acoperirea CRESCENT.

Textul de mai sus, apărut în lucrarea ”Ochii și urechile poporului” – Convorbiri cu Nicolae Pleșiță (autor Viorel Patrichi), are o importanță extraordinară pentru înțelegerea enigmei apartenenței Crescent.

Analizând afirmațiile generalului Pleșiță descoperim ceea ce Dan Voiculescu, dar și un întreg serviciu de informații, au ascuns vreme de atâția ani.

După opinia mea (aștept oricând contra-argumente) afirmațiile făcute de Pleșiță se mulează perfect pe istoricul Crescent, dar confirmă și declarațiile anterioare sau ulterioare făcute de oficiali români sau chiar de angajați ai Crescent, explicând chiar și enigma traseului colonelului Rotaru (Constantin) care a lucrat la ICE Dunărea în perioada 1986-1990, apoi s-a transferat la SIE unde a stat, oficial până în 1993, apoi a trecut la INTACT SA (trustul de presă al lui Dan Voiculescu Crescent) ca director general în perioada 1994-1998, iar apoi a revenit la SIE, prin înaintare la gradul de general și numit prim-adjunct al șefului SIE, Cătălin Harnagea.

Așadar, Constantin Rotaru, cel care în 1990 a avut curajul să mergă la ministrul Apărării de atunci, kgb-istul Nicolae Militaru, pentru a-i spune despre importanța ICE Dunărea (Pleșiță: ”Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern”), avea să fie apoi unul dintre oamenii de bază ai lui Dan Voiculescu în înființarea imperiului media care avea să se transforme, un deceniu mai târziu, prin intermediul Antena 3, în cel mai important instrument de dezinformare din România pootdecembristă.

Sigur, explicația oficială dată de generalul Rotaru trecerii sale pe la conducerea mass-media voiculesciene (INTACT), urmată de reactivarea cu onoruri și grade la SIE, a fost aceea a unei întreruperi temporare a muncii de ofițer de informații, prin trecere în rezervă, intrarea în afaceri apoi ca simplu civil, urmată de reactivarea sa ca ofițer în Seviciul pe care-l părăsise cu ani în urmă. Ca să-l crezi pe Roataru însă, ai nevoie de cel puțin o sticlă de vodkă înghițită dintr-o singură sorbitură! Trebuie, adică, să fii beat, sau să n-ai habar de logica elementară.

”I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea” – a mai afirmat Pleșiță. Inițial am crezut că moșul bate câmpii, pentru că, gândeam eu, Crescent exista din 1980, deci afirmația lui era un non-sens. Numai că Pleșiță n-a spus-o la propriu, ci la figurat. Sigur că el știa de existența Crescent încă din anii în care a aprobat toate operațiunile comune Crescent-Dunărea, deci nu putea să facă o asemenea confuzie cum a lăsat să se înțeleagă în interviul dat lui Patrichi. Prin urmare, dacă nu se senilizase (și nu părea deloc senil în anul 2000), el a spus, în  realitate, după opinia mea, că societatea CRESCENT a preluat prerogativele ICE DUNAREA, atât în plan economic, cât și informativ.  Or așa ceva nu putea fi posibil decât dacă firma Crescent era a  SIE, deci a statului român.

Și mai spune ceva extrem de interesant, Pleșiță: ”Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO”. Luată ca atare, afirmația lui Pleșiță pare o aberație. Cum să-l pună Nicolae Văcăroiu pe Dan Voiculescu director la Crescent când el era deja director al reprezentanței din România a acestei firme încă din 1982? Aberant, nu? Ei bine, nu este chiar așa de aberant dacă adăugăm aici că Dan Voiculescu a devenit patronul (”director” – zice Pleșiță) Crescent chiar în timpul guvernului Văcăroiu (1992-1996), adică în 1995, atunci când cel despre care se spunea că este patronul Crescent, arabul Fouad Sanbar (ucis prin împușcare pe stradă!) i-a lăsat firma, prin testament, lui Dan Voiculescu, să o stăpânească până la sfârșitul vieții lui, urmând ca apoi să-i transforme toate activele în cash și să împartă banii rezultați (deja, conform datelor de la ONRC, Crescent a fost oficial devalizată, capitalul ei fiind folosit la înființarea imperiului Grivco-Intact al lui Voiculescu!) angajaților Crescent și membrilor familiei sale. De asemenea, ca să crezi această afirmație, ai nevoie să bei, dintr-o sorbitură, nu una, ci două sau chiar trei sticle de vodkă!

În concluzie, dacă Pleșiță nu minte, atunci CRESCENT a devenit continuatoarea ICE Dunărea (deja foarte mulți angajați de la Dunărea au fost recuperați, la vedere, de Dan Voiculescu în firmele sale), prin urmare este o firmă a statului român. Cum Pleșiță este mort, el nu mai poate răspunde însă de afirmațiile sale…

Numai că:

Așa cum am arătat mai sus ( vezi punctul 7) în anul 2000, când cei doi procurori au fost desemnați să cerceteze arhiva ICE Dunărea, în urma unei decizii oficiale a CSAT de desecretizare a acesteia, una dintre afirmațiile făcute de oamenii legii a fost și aceasta: ”există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public de constituire era dublat de un act jurisic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de partid, conform cărora ”CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă” și declarația lui JOHN EDGINGTON – unul dintre ”proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia ”CRESCENT este proprietatea lui CEAUȘESCU” (surse publice)”

Cele 16 argumente prezentate susțin, cel puțin formal, ipoteza apartenenței CRESCENT- Cipru la fost Securitate. Poate că astfel s-ar putea explica angajarea ca director general la INTACT SA, în perioada 1994-1998,  a fostului director adjunc al ICE DUNĂREA, colonelul Constantin Rotaru care este posibil să fi încercat să ”separe apele”, dându-i Cezarului ce era al Cezarului și păstrând pentru SI(N)E ce era al SIE.  Ar putea fi o explicație cum, la fel, ”transferul” lui Rotaru la INTACT ar putea însemna preluarea controlului și restructurarea imperiului lui Voiculescu de către patronul său real, adică SIE.

Văzând însă palatul uriaș în care locuiește Dan Voiculescu, cu un living de pe care poate decola un avion, dar și averea sa imensă plasată deja fiicelor sale, mă îndoiesc de faptul că statul român poate fi așa de bogat încât să-și permită un asemenea lux.

Prin urmare, e posibil ca atât Pleșiță, cât și procurorii (chiar dacă unul dintre ei este celebrul Ovidiu Budușan, astăzi avocat) care au sugerat că societatea Crescent este a statului român, ca să nu mai vorbim de paravanul englez, Edgington, pus de fațadă în fruntea Crescent (folosit însă cu succes ca să-i procure lui Voiculescu în anii 80, pentru cele două odrasle, locuri de cazare în hoteluri dintre cele mai scumpe aflate în marile capitale ale Europei), n-au știut ce vorbesc.

E posibil.

Cum, tot la fel, e posibil ca ei să fi dezvăluit nimic mai mult decât Secretul lui Polichinelle.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai clare, trebuie reamintit aici că toate anchetele de la începutul anilor 90, privind fondurile deturnate din bugetul de stat de către camarilla lui Nicolae Ceausescu, s-au blocat în anchetarea firmei CRESCENT, devenită un TABU pentru oricine încerca să ancheteze jaful comunist.

17. PISTA CRESCENT: ”Detain Dan Voiculescu” (Arestați-l pe Dan Voiculescu) sugera unul dintre cei care au fost plătiți de guvernul român în 1990, să descopere fondurile deturnate de Ceaușescu (se spunea) din bugetul statului român.

În ”Averea Președintelui”, apărută în 1998 la editura Nemira, am dezvăluit conținutul Raportului secret R întocmit de experții canadieni, care au investigat mai multe piste ce puteau duce la deturnări importante de fonduri de către acoliții lui Ceaușescu.

Reamintesc aici, PISTA CRESCENT, pe care am mai prezentat-o, în rezumat, într-un articol publicat în Evenimentul Zilei din data de 1 iunie 1998, inclusiv situația la care se ajunsese după ce s-a încercat anchetarea CRESCENT. Ea era aceeași cu care aveam să ne confruntăm la  mai bine de un deceniu mai încolo, când același CRESCENT (dar cu alt stăpân la cârmă) rămânea la fel de misterios și secretizat chiar și pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Din studierea raportului şi a documentelor comisiei Isărescu nu rezultă însă că această cerere ar fi fost profesional onorată. Iată ce informaţii a reuşit să afle Guvernul României, prin reprezentanţii lui oficiali, la sfârşitul secolului XX, despre o firmă controversată:

Crescent a fost înfiinţată în noiembrie 1980, în Grecia. La începutul lui ianuarie 1982, un „funcţionar particular” numit Fouad Sanbar, cu împuternicire de la nevastă-sa şi însoţit de un „salariat” de la ICE Vitrocim, s-a prezentat la Oficiul ARGUS din Bucureşti şi a solicitat deschiderea unei reprezentante aici. Sanbar a primit rapid autorizaţia pentru reprezentanță şi l-a numit ca director general pe Dan Voiculescu. Din 1984, Biroul Crescent din Bucureşti „reprezintă exclusiv interesele firmei Crescent din Cipru”, tara în care firma, deşi înregistrată, nu-şi putea desfăşura activitatea (?). Firma Crescent „folosea conturi în valută la filialele unor bănci străine din Bucureşti, iar prin contul de la BRCE efectua numai plati necomerciale – salarii, telefon, taxe etc.”. Cifră de afaceri a fost de peste 1 miliard de dolari (în 7 ani), iar profitul anual de „câteva milioane de dolari”, date – spune comisia – confundate de presă.

„Informaţiile” de mai sus au fost tot ceea ce o comisie guvernamentală a putut etala după doi ani de cercetări. Oficial, nu s-a spus nimic despre ceea ce individualiza Crescent-ul, despre motivele reale ale suspectării acestei firme şi nu a alteia. S-a tăcut, probabil, nu pentru că nu s-a ştiut ce reprezentase Crescent, ci pentru că se crease deja o clică financiară care trebuia protejată şi încurajată să prospere. Guvernul devenise guvernanta pentru toţi cei implicaţi în rostuirea fondurilor deturnate pe vremea lui Ceauşescu. S-a dat totuşi o nuanţă de preocupare faţă de problemă.

Presa, atât din ţară, cât şi de aiurea, zgâriase destul de adânc subiectul „conturi secrete” şi deja se iţea, prin crăpături, luciul borcanului cu fonduri. De aceea probabil s-au dat asigurări că investigaţiile vor continua.

„Această pistă (Crescent – n.n.) trebuie verificată, spunea raportul Isărescu, printr-un complex de investigaţii în străinătate, atât asupra problemei priorităţii (proprietăţii ?- n.n.) bunurilor firmei, cât şi asupra posibilităţii folosirii conturilor acesteia şi ale celorlalte filiale sau reprezentante din Austria, Statele Unite ale Americii, Malta, Anglia şi Egipt pentru deturnarea unor fonduri în valută din patrimoniul statului. La aceste investigaţii vor putea fi avute în vedere şi documentele folosite de firma în procesele intentate unor ziare în ţară şi străinătate, prin care se susţine că nu ar fi avut nici o legătură cu Securitatea sau fondurile lui Ceauşescu şi că articolele din presa sau filmul prezentat de compania canadiană de televiziune CBC ar conţine numai defăimări şi calomnii la adresa sa (…). Una dintre problemele importante de clarificat ar fi aceea privind semnarea, în alb, de către John Edgington, despre care se susţine că ar fi proprietarul firmei Crescent-Cipru, a unor formulare de transfer de acţiuni, în care, în eventualitatea decesului sau, urma să se înscrie numele noului proprietar de către executorul testamentar. Aceste informaţii sunt cuprinse atât într-o adresa oficială a firmei, cât şi în raportul experţilor canadieni.„

Nimic nu era nou. Nu se făcuse şi nici nu avea să se facă un pas în plus pentru clarificare. Cui şi de cine îi pasă? După ce comisia Isărescu predase ştafeta comisiei Dragoş Luchian, datele erau aceleaşi. Vreme de trei ani oficialii romani nu fuseseră capabili să verifice o firmă.

Afacerea Crescent – ICE Metalimportexport – dovada favorizării inexplicabile a Crescent

Dintr-o NOTĂ semnată pe 20.02.1990 de un reprezentant al Ministerului Finanţelor (V. Baghina) rezultă că în 1987 firma Crescent a avut monopolul importului de alumina al României pe anul 1987. Prezentăm în continuare detaliile acestei ciudate afaceri, consemnate de V.B, afacere în care o firmă presupusă străină a fost favorizată în România, într-o competiţie cu firma Partidului Comunist Roman, ICE Carpaţi.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari.

Cine avea interesul şi puterea să facă intenţionat o afacere cu o asemenea pierdere pentru partea romană? Cine era Crescent de a reuşit acapararea monopolului în importul de alumina al României anului 1987?

Aceeaşi întrebare a pus-o şi Liviu Turcu, un ofiţer din fosta Securitate refugiat  SUA, într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lui 1992, comisiei Luchian. Referindu-se la relaţia Securitate – Crescent, Turcu a însămânţat îndoială cu privire la concluziile comisiilor Pop-Isarescu-Luchian afirmând: „În condiţiile unui regim totalitar, în care întregul comerţ exterior se afla sub controlul strict al unui dictator şi al DSS, poate o firmă străină să ajungă la cifre de afaceri de 1,5 miliarde de dolari (un important procent din totalul operaţiunilor de import-export românesc) fiind, în acelaşi timp, lăsată să facă practic ce vrea? Şi dacă directorul acestei companii este şi cetăţean roman, iar restul aparatului de stat şi de comerţ exterior este infiltrat cu ofiţeri şi colaboratori, se poate vorbi cu nonşalanţă de totală ignoranţa cu privire la amestecul Serviciului de informaţii în activităţile comerciale ale firmei respective?„

Este cunoscut ca Nicolae Ceauşescu avea la dispoziţie, la BRCE, celebrul cont 134 alimentat din afacerile cu aluminiu ale României. Este contul a cărui evidenta n-a putut fi consultată de experţii canadieni, BRCE refuzând (!?) colaborarea cu guvernul în această privinţă. Dacă acest cont se afla la dispoziţia directă a lui Ceauşescu, şi el era alimentat ca urmare a afacerilor cu aluminiu, este de presupus că şi aceste afaceri se bucurau de o atenţie superioară şi, deci, că nu suportau concurenţa. Lucrurile, după cum am văzut, n-au stat însă aşa. Firma Crescent a făcut concurenta O.E. Carpaţi în aceste afaceri.

„Crescent a fost o societate mixtă romano-cipriota”, afirma Leon Nas în 1990, deşi Dan Voiculescu, directorul general al Crescent (Bucureşti), n-a susţinut niciodată această versiune. Această firmă este, de fapt, „buturugă mică” a conturilor lui Ceauşescu”.

***

Dan Voiculescu m-a amenintat inca de atunci cu procesul, la fel cum i-a amenintat si pe anchetatorii canadieni si elvetieni, dar in mod inexplicabil a renuntat! Poate incearca din nou, acum…

Asta spuneam în 1998.

Astăzi sunt convins că firma Crecent a fost într-adevăr ”buturuga mică ” a a celor conturi, pentru că a răsturnat percepția despre o avere care, de fapt nu era a lui Ceaușescu ci a lui Dan Voiculescu și SIE, precizeaza in cartea sa jurnalistul Dan Badea. (Cristina T.).