Connect with us

Eveniment

Codruța, PNL și efectele afișului electoral

Publicat

pe

PNL și-a făcut afiș electoral în toată regula cu Laura Codruța Kovesi, cu sigla sa și cu sigla Partidului Popular European, cu chipul fostei șefe DNA și cu enunțul triumfalist „am învins”. Și a lipit afișul pe pereți. Cu ce efect?

Mesajul direct este că, în urma eforturilor europarlamentarilor liberali, care s-au adăugat celor ale Partidului Popular European, doamna Laura Codruța Kovesi a învins la Bruxelles. Că s-a dovedit a fi cel mai potrivit viitor procuror șef al Uniunii Europene. Că votul ținut la sân de Monica Macovei a fost nu numai adecvat, ci și norocos. Că decizia PNL, comunicată ferm cu câteva zile înainte, de a o susține cu toate forțele pe doamna Kovesi în competiția cu ceilalți doi candidați veniți din cele mai puternice state ale Europei, Germania și Franța, s-a dovedit corectă. Și câștigătoare.

Dacă acesta este mesajul direct al afișului, să vedem care este mesajul subliminal și să aflăm astfel de ce el are un caracter electoral, reprezentând un produs marca PNL, util viitoarelor alegeri. Defilând pe stindard cu Kovesi, șefii PNL care au luat acestă decizie sugerează implicit preferința pe care o au pentru această figură emblematică pentru unii români și pentru mulți europeni, în ceea ce privește rostul și eficiența luptei anticorupție. Cât timp Laura Codruța Kovesi rămâne unde e, adică în țară, anchetată pentru mai multe prezumtive infracțiuni, iar în Europa o zeiță a luptei anticorupție, la un pas de a fi numită oficial întâiul procuror al continentului, conotațiile acestui afiș și efectele sale în plan psihologic se înscriu în limite acceptabile. Dar dacă dinspre Europa va porni un vânt potrivnic în ceea ce o privește pe controversata doamnă? Dacă zarurile, care astăzi par aruncate într-un anumit fel, se mai sucesc odată pe tabla de joc europeană, ce se va întâmpla atunci cu frumosul afiș în care se disting pletele jucate cu delicatețe de vânt ale fostei șefe DNA?

Dacă privim din perspectivă electorală acest afiș cu mesaj triumfaist al PNL, putem trage instantaneu două concluzii:1) Că pentru PNL, votul dat de cele două Comisii ale Parlamentului European tranșează definitiv competiția pentru desemnarea marelui procuror european, iar acest rezultat este obținut prin eforturi și colaborarea strânsă dintre Partidul Popular European și Partidul Național Liberal din România; 2) Că acest rezultat este implacabil și, deci, nu va putea fi răsturnat. La fel cum bătut în cuie pare a fi și succesul pe care îl va obține PNL în alegerile europarlamentare, un câștig estimat de cei mai optimiști a un procent de 35% iar de cei mai pesimiști liberali la 28% și care se va concretiza într-un număr ridicat de mandate, care vor îngroșa în Parlamentul European rândurile popularilor. Nu există așadar nicio urmă de îndoială că așa stau lucrurile. Nici cel mai mic semn de întrebare referitor la decizia finală, care o va pironi în scaunul de procuror șef pe Laura Codruța Kovesi în următorii cinci ani, începând din 2020.

Dar dacă lucrurile nu stau așa? Dacă, cum sugeram mai sus, zarurile se vor mai întoarce o dată? Care este în esență situația? Și care este efectul, dacă se produce din nou o răsturnare de scor? Ce au văzut la Bruxelles românii care au urmărit evenimentele cu sufletul la gură?

E clar că desemnarea viitorului procuror șef al Uniunii Europene este o operațiune și o afacere politică sută la sută. Votul în toate rundele este dat exclusiv de oameni politici și în totalitate în baza unor criterii politice. Al doilea fapt pe care a putut să-l observe toată lumea este că, fiind o procedură cu totul și cu totul nouă, această desemnare a procurorului șef, nu au existat reguli prestabilite. Regulile au fost convenite pe parcursul jocului și schimbate în funcție de necesități. În linii mari, au fost epuizate până în prezent două runde. O rundă în care reprezentanții statelor membre, acreditați de guvernele lor, au acordat, fiecare în parte, un anumit punctaj celor trei candidați de pe lista scurtă. Procurorul francez a ocupat primul loc, la un scor aproape dublu de ceilalți doi clasați, procurorul român și procurorul german. Și astfel a fost exprimată voința guvernelor europene. În următoarea rundă, două comisii de specialitate ale Parlamentului European au votat la rândul lor în condițiile în care popularii europeni i-au retras sprijinul reprezentantului Germaniei, care nu a mai primit decât un singur vot. Acestă rundă s-a încheiat cu victoria Laurei Codruța Kovesi la o diferență de patru puncte față de candidatul francez. Și urmează runda a treia. Care poate fi sau care poate nu va fi ultima.

A treia rundă este cea mai dificilă. Și de această dată candidații nu mai au niciun rol de jucat. Trebuie să se ajungă la un consens deplin între cei care au produs primele rezultate atât de diferite. Cu alte cuvinte, guvernele europene, prin reprezentanții lor și Parlamentul European, prin politicienii care urmeză să fie desemnați, trebuie să negocieze până când vor ajunge la o înțelegere lipsită de orice echivoc. Nu se va mai vota. Când vor ieși din încăperea în care va avea loc respectiva negociere și unii și alții vor merge sută la sută pe mâna unui singur candidat dintre cei doi. Dar o negociere, orice negociere, presupune un schimb de avantaje. Oferi ceva, pentru a primi altceva. Ce ofertă vor putea face statele membre Parlamentului European, primind în schimb desemnarea candidatului Franței? Ce ofertă ar putea face statelor Parlementul European pentru a obține drept trofeu desemnarea Laurei Codruța Kovesi? Este greu de răspuns la această întrebare. Pur și simplu, pentru că nu a mai existat un precedent pentru acst tip de negocieri, ale căror reguli vor fi și ele adoptate din mers. Și adaptate în funcție de modul în care decurge disputa.

Cele mai multe dintre statele europene au optat pentru candidatul fancez. Franța însăși reprezentând al doilea pol de putere al Uniunii Europene. Cu toată mândria și cu tot orgoliul care derivă de aici. La Paris avem un președinte tânăr, aflat într-un prim mandat și care face eforturi consistente pentru a se reinventa și pentru a recupera pierderea electorală suferită încă înainte de ieșirea în stradă a vestelor galbene. Al doilea pol de putere, Germania, a renunțat la poporul candidat în condiții dezonorante pentru acesta, dar și pentru juriul care a făcut prima selecție și o susține pe Laura Codruța Kovesi. O susține atât statul german cât și Partidul Popular European la cârma căruia Berlinul s-a instalat. Iar eminența cenușie a acestei operații este indiscutabil cancelarul Angela Merkel, un om politic aflat la sfârșitul carierei sale de cancelar, poate la începutul unei noi cariere la vârful acestei familii de partide sau la vârful Uniunii Europene. Avem deci, la Paris și la Berlin, lideri de prim rang și extrem de motivați pentru a obține ce vor. Ce putem anticipa pornind de la această premiză? Că în spatele negocierior care vor avea loc la Bruxelles între Parlament și state vor sta cele două personalități de prim rang ale Uniunii Europene, care își vor disputa influența. Din această perspectivă, în prima rundă Franța s-a dovedit mai puternică. Ea a atras de partea candidatului francez un număr semnificativ mai mare dintre statele UE. Germania deci, acționând cu discreție în fundalul negcoierilor care vor avea lor la Bruxelles va trebui, rând pe rând, să convingă un număr suficient de mare de state să întoarcă armele și să meargă pe mâna Laurei Codruța Kovesi. Berlinul pleacă așadar această dispută cu un handicap. Dar pe care în principiu are forța de a-l anula. Utilizând o metodă cât se poate de clasică. Zahărul și biciul.

Este posibilă însă și o înțelegere la vârf. O înțelegere făcută pur și simplu peste capul satelor europene. O înțelegere directă pe axa Berlin-Paris. O înțelegere cum s-au mai văzut atâtea altele în trecut. La capătul ei, unul dintre cei doi poli de putere ai Europei ar putea să renunțe la luptă în favoarea celuilalt pol. În schimbul altor beneficii politice.

Am prezentat pe larg și poate prea amănunțit scenariile care se pot desfășura în următoarele câteva zile. Am făcut-o pentru a mă întoarce la afișul PNL, pe care l-am taxat drept un afiș în subliminal de tip electoral. Și pentru a putea să răspund acum, în fine, la întrebarea ce se va întâmpla dacă, din diverse motive, la capătul negocierii care urmează, Laura Codruța Kovesi pierde. Ce se va întâmpla în viața politică de la București. La prima vedere, efectul asupra imaginii PNL după distribuirea acestui afiș triumfalist ar putea fi devastatoare. Se va spune că PNL a proclamat o victorie pe care nu a obținut-o. A anunțat un gol, dar a trimis mingea în tribune. Pierderea de credibilitate ar putea fi majoră, la atât de scurt timp înaintea alegerilor europarlamentare. Cu această concluzie simplă aș putea să închei pur și simplu analiza de mai sus. Lucrurile însă se pot complica. După opinia mea, acest afiș electoral conține un al doilea mesaj subliminal. Care acoperă și situația în care Laura Codruța Kovesi este scoasă din joc. Este scoasă din jocul de la Bruxelles. este scoasă din jocul pentru șefia Parchetului European. Dar revine în forță în jocul intern. Și revine pentru că partenerii noștri europen, prin faptul că au selectat-o și prin punctajul deosebit de mare pe care i l-a acordat, au relegitimat-o în țară. Au șters cu buretele orice umbră adusă de ea însăși sau de alții onorabilității fostului șef DNA. Au făcut-o pentru fanii ei infinit mai populară decât era. Au readus-o în mod pozitiv sub formă de zeiță a luptei împotriva corupției în atenția unei mase de cetățeni chemată să se pronunțe asupra viitorului României de patru ori în fața urnelor. Astfel reșapată, Laura Codruța Kovesi este numai bună de candidat. De candidat europarlamentar la început. Și apoi de candidat prezidențial. Candidatul cui? Evident, candidatul #Rezist și al electoratului USR plus PLUS, în măsura în care popularitatea lui Cioloș este sensibil pusă în umbră de noua popularitate a Laurei Codruța Kovesi. Ca atare, Klaus Iohannis se va alege cu un contracandidat mai periculos și mai puternic susținut decât Dacian Cioloș.

Dar ce face astfel PNL? Își înfige singur un cuțit în spate? Sau Ludovic Orban sugerează discret că PNL nu reprezintă doar o simplă remorcă a lui Iohannis? Și că pentru PNL la prezidențiale există încă alternative? Acesta a fost, cred eu, al doilea mesaj subliminal al unui afiș politic de natură să-i dea frisoane actualului președinte, care, pentru moment, aleargă singur pe teren în cursa care se va desfășura la sfârșitul acestui an.

Sorin Rosca Stanescu

 

Articolul Codruța, PNL și efectele afișului electoral apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Evenimente auto in Arad – pasiunea pentru masini, jante si anvelope aduce comunitatea impreuna

Publicat

pe

De

Aradul a devenit in ultimii ani un punct tot mai vizibil pe harta evenimentelor auto din Romania. Pozitionat strategic in vestul tarii, aproape de granita, orasul atrage nu doar pasionati locali, ci si vizitatori din alte regiuni si din strainatate. Intalnirile auto, expozitiile, concursurile de tuning si evenimentele dedicate masinilor clasice sau sport creeaza un cadru in care pasiunea pentru automobile se manifesta liber, iar detaliile tehnice devin subiecte centrale de discutie.

Intr-o astfel de atmosfera, jantele si anvelopele nu mai sunt simple componente functionale, ci elemente definitorii ale identitatii unei masini. Ele sunt adesea primele lucruri observate, analizate si comentate la un eveniment auto, fiind un limbaj comun intre pasionati, indiferent de varsta sau experienta.

Aradul ca spatiu de intalnire pentru pasionatii auto

Evenimentele auto din Arad sunt diverse ca format si public tinta. De la intalniri informale in parcari mari sau spatii industriale, pana la evenimente organizate cu sprijinul autoritatilor locale, orasul ofera un cadru prietenos pentru comunitatea auto. Aceste manifestari nu sunt doar despre masini expuse static, ci despre interactiune, schimb de idei si impartasirea pasiunii.

Pasionatii vin cu masini atent pregatite, fiecare detaliu fiind ales cu grija. Jantele, anvelopele, suspensia si aspectul general sunt discutate pe larg, iar proprietarii sunt intrebati despre alegerile facute. Acest schimb de informatii este una dintre valorile principale ale evenimentelor auto.

De ce jantele atrag prima data atentia

La orice eveniment auto, jantele sunt printre primele elemente care ies in evidenta. Ele influenteaza masiv aspectul general al masinii si pot transforma complet perceptia asupra unui model. O masina obisnuita poate capata un caracter sportiv, elegant sau agresiv doar prin schimbarea jantelor.

In Arad, unde cultura auto este influentata si de tendintele vest-europene, atentia acordata jantelor este ridicata. Pasionatii discuta despre dimensiuni, materiale, offset si compatibilitate, iar aceste discutii devin rapid puncte de conexiune intre oameni care nu s-au mai intalnit pana atunci.

Anvelopele, dincolo de estetica

Desi jantele sunt mai vizibile, anvelopele sunt la fel de importante in cadrul evenimentelor auto. Ele completeaza ansamblul vizual si spun multe despre modul in care masina este folosita. Profilul, latimea si tipul anvelopelor pot indica daca masina este destinata condusului sportiv, utilizarii zilnice sau doar expunerii.

La evenimentele auto din Arad, discutiile despre anvelope sunt frecvente, mai ales in randul celor interesati de performanta si siguranta. Pasionatii schimba impresii despre aderenta, uzura si comportamentul masinii in diferite conditii, ceea ce transforma aceste intalniri in adevarate surse de informare practica.

Comunitatea si spiritul competitiv

Evenimentele auto nu sunt doar despre admiratie, ci si despre competitie prietenoasa. Concursurile de cea mai frumoasa masina, cel mai reusit setup sau cel mai curat compartiment motor adauga un plus de dinamica. In aceste competitii, jantele si anvelopele joaca un rol important, fiind criterii esentiale in evaluare.

Spiritul competitiv este, de cele mai multe ori, constructiv. Pasionatii se motiveaza reciproc sa isi imbunatateasca masinile, sa fie atenti la detalii si sa invete unii de la altii. Aradul ofera un mediu in care aceasta competitie ramane una sanatoasa, bazata pe respect si pasiune comuna.

Influenta culturii auto internationale

Evenimentele auto din Arad sunt influentate puternic de tendintele internationale. Multi pasionati urmaresc ce se intampla pe scena auto globala si aduc aceste influente in proiectele lor. Stilurile de tuning, combinatiile de jante si anvelope sau abordarile estetice sunt adesea inspirate din evenimentele mari din Europa sau din Statele Unite.

Publicatii internationale de profil auto prezinta constant astfel de evenimente si tendinte, oferind inspiratie pasionatilor din intreaga lume. Platforme precum https://www.autoevolution.com publica articole si galerii foto care evidentiaza rolul detaliilor, inclusiv jantele si anvelopele, in construirea unei masini cu personalitate. Aceste surse contribuie la formarea gusturilor si la cresterea nivelului de exigenta in randul comunitatii auto.

BMW, un brand frecvent intalnit la evenimentele din Arad

Unul dintre brandurile care apar constant la evenimentele auto din Arad este BMW. Modelele marcii sunt apreciate pentru echilibrul dintre sportivitate si eleganta, dar si pentru potentialul mare de personalizare. Jantele joaca un rol esential in definirea caracterului unui BMW, iar pasionatii acorda o atentie deosebita acestui aspect.

Alegerea unor jante Bmw potrivite poate schimba complet aspectul si atitudinea masinii, iar acest lucru este evident la fiecare eveniment auto. Proprietarii discuta despre compatibilitate, design si impactul asupra comportamentului rutier, transformand fiecare expunere intr-o lectie practica pentru ceilalti.

Rolul evenimentelor auto in educatia pasionatilor

Dincolo de spectacol, evenimentele auto au si un rol educativ. Multi tineri pasionati invata din interactiunea directa cu masini reale, nu doar din mediul online. Vad diferentele dintre diverse setup-uri, inteleg importanta echilibrului intre estetica si functionalitate si invata ce inseamna un proiect bine gandit.

Jantele si anvelopele sunt subiecte ideale pentru astfel de discutii, pentru ca ele imbina estetica cu tehnica. Alegerea gresita poate afecta siguranta sau confortul, iar exemplele concrete vazute la evenimente sunt mult mai convingatoare decat orice teorie.

Evenimentele ca motor al comunitatii locale

In Arad, evenimentele auto au contribuit la formarea unei comunitati unite. Pasionatii se cunosc, colaboreaza si se sprijina reciproc, fie ca este vorba despre recomandari de piese, servicii sau participari la alte evenimente. Aceasta comunitate activa atrage constant noi membri, curiosi sau deja pasionati.

Jantele si anvelopele devin un limbaj comun, un punct de plecare in conversatii si o modalitate de a sparge gheata intre oameni care impartasesc aceeasi pasiune.

Impactul economic al evenimentelor auto

Evenimentele auto au si un impact economic local. Ele atrag vizitatori, genereaza activitate pentru service-uri, magazine de piese si alte afaceri conexe. Interesul pentru jante si anvelope creste in preajma acestor evenimente, multi pasionati pregatindu-si masinile special pentru expunere.

Aceasta dinamica contribuie la dezvoltarea unei piete locale active, in care cererea pentru produse de calitate este sustinuta de pasiunea reala a comunitatii.

Diversitatea masinilor si a stilurilor

Un alt aspect atractiv al evenimentelor auto din Arad este diversitatea. De la masini clasice restaurate cu atentie, pana la modele moderne cu modificari indraznete, fiecare eveniment este o vitrina a creativitatii. Jantele si anvelopele reflecta aceasta diversitate, fiind alese in functie de stilul si scopul fiecarui proiect.

Aceasta varietate ii ajuta pe pasionati sa isi defineasca propriile preferinte si sa isi construiasca identitatea auto, fara a copia orbește tendintele.

Social media si extinderea impactului

In era digitala, evenimentele auto nu se limiteaza la spatiul fizic. Imaginile si clipurile distribuite pe retelele sociale extind impactul acestora, atragand atentia asupra Aradului ca oras activ in zona auto. Jantele si anvelopele, fiind extrem de vizuale, sunt adesea in centrul acestor postari.

Aceasta expunere online aduce noi participanti la evenimentele viitoare si consolideaza reputatia comunitatii auto locale.

Viitorul evenimentelor auto in Arad

Pe masura ce interesul pentru cultura auto continua sa creasca, evenimentele din Arad au potentialul de a deveni si mai bine organizate si mai diversificate. Accentul pe calitate, detalii si educatie poate transforma aceste intalniri in repere nationale.

Jantele si anvelopele vor ramane, fara indoiala, in centrul atentiei, pentru ca ele reprezinta legatura dintre estetica, performanta si identitate personala.

Concluzie: pasiunea se construieste din detalii

Evenimentele auto din Arad demonstreaza ca pasiunea pentru masini este mai mult decat o admiratie superficiala. Este o cultura construita din detalii, discutii si experiente impartasite. Jantele si anvelopele sunt elemente esentiale in acest ecosistem, atragand pasionatii si oferind un teren comun de dialog.

Prin aceste evenimente, Aradul isi consolideaza pozitia ca oras in care comunitatea auto este activa, informata si deschisa, iar fiecare masina expusa devine o poveste despre alegeri, pasiune si dorinta de a merge mai departe, pe patru roti.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Afaceri47 de minute inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Uncategorized3 zile inainte

Husă pat 140×200: soluția simplă pentru o saltea protejată și un dormitor mai ordonat

O husă pat 140×200 este potrivită pentru paturile de o persoană mai generoase, pentru dormitoare mici, camere de tineret, garsoniere...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Uncategorized4 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

4 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Administrație locală6 zile inainte

Informatiile pe care trebuie sa stii despre societatile in comandita simpla

Societatea in comandita simpla reprezinta una dintre formele juridice mai putin intalnite in mediul de afaceri din Romania, insa aceasta...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri6 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

6 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

Știrile Săptămânii