Uncategorized
Judecătorii sunt sfătuiți să recomande concilierea dintre consumatori și bănci la începutul proceselor din instanțe
22 mai, București. Judecătorii sunt sfătuiți să recomande consumatorilor și băncilor soluționarea pe cale amiabilă a disputelor din instanță. Aproximativ 60 de judecători din tribunale, judecătorii și Curți de Apel din mai multe județe ale țării au participat la Conferința organizată de Institutul Național al Magistraturii (INM) și Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB): „Protecția consumatorilor: cum alegem între soluționarea alternativă a litigiilor și procedurile judiciare?”
Judecătorii pot recomanda părților rezolvarea amiabilă chiar de la primul termen de judecată, fapt care ar degreva instanțele de judecată de procese lungi și costisitoare pentru toate părțile implicate. În ultimii trei ani au fost soluționate amiabil aproape 600 de litigii aflate pe rolul a 20 de instanțe din țară, iar cele mai multe au venit din Cluj, București și Mureș.
Alexandru Păunescu, director juridic al BNR, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB: „În multe cazuri soluționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene asistăm la menționarea procedurilor alternative, un motiv în plus ca instanțele naționale să facă același lucru. De exemplu, într-o sentință dată anul trecut (n.n. C-35/22 – alin. 7 și 8 – proces pe clauze abuzive, început în 2022 între o bancă și doi consumatori din Spania, Malaga), instanța europeană emite o serie de argumente pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor. Acestea ar putea fi modele de bună-practică ce pot fi preluate și de instanțele naționale. Astfel, CJUE susține că instanțele naționale trebuie să-și orienteze resursele către litigiile pentru care nu există modalități amiabile de rezolvare. „Astfel, dosarele care pot fi soluționate pe cale extrajudiciară nu vor consuma nici timpul, nici resursele care se impun a fi alocate altor dosare în care intervenția justiției este esențială”, se menționează în hotărârea CJUE. Curtea Europeană subliniază că această abordare este orientată în primul rând în beneficiul consumatorului, de vreme ce „soluționarea în instanță a litigiilor în care sunt implicați consumatori este un proces deopotrivă lent și costisitor, care nu este nici lipsit de riscuri (ratarea termenelor, limitarea procedurilor etc.)”.
Recomandarea noastră către judecătorii din România este să aducă în atenția consumatorilor și băncilor, aflate în proces sau la momentul declanșării unui litigiu, posibilitatea soluționării respectivului litigiu pe cale amiabilă, în cadrul CSALB. În instanțele din țară există deja această practică. A început în 2021 la inițiativa a 2-3 bănci, iar în acest moment ne apropiem de 600 de procese care s-au încheiat pe care extrajudiciară, în cadrul concilierilor.”
Viorel Badea, director adjunct Institutul Național al Magistraturii: „În condițiile în care instanțele sunt uneori copleșite de numărul mare de dosare, creșterea eficienței sistemului judiciar presupune eforturi concertate, precum modificarea schemelor de personal, mecanisme pentru soluționarea cauzelor repetitive, folosirea eficientă a tehnologiei. Pe de altă parte, însă, pentru reducerea volumului de dosare ar trebui să ne bazăm și pe soluționarea alternativă a litigiilor. Din această perspectivă, în domeniul litigiilor bancare, CSALB oferă un cadru specializat pentru rezolvarea disputelor, caracterizat prin celeritate și eficientă, mai ales din perspectiva costurilor. Prin susținerea și promovarea soluționării alternative a litigiilor se poate reduce volumul litigiilor aflate pe rolul instanțelor și poate crește încrederea publicului în această modalitate mai eficientă de soluționare. Noi, ca instituție de formare profesională a judecătorilor, ne-am asumat în limita competențelor legale să contribuim la eficientizarea actului de justiție prin organizarea unor programe de formare, dedicate unificării practicii judiciare și dezvoltării cunoștințelor/abilităților judecătorilor.”
Valeriu Stoica, profesor, avocat și formator al INM: „Pot face judecătorii ceva în privința alegerii între procedurile judiciare și cele de soluționare alternativă? Eu cred că da, judecătorii pot face pedagogie judiciară! Rostul ei este de a deschide ochii justițiabililor către o cale de conciliere, în afara instanței de judecată. Este firesc să existe diversitate de opinii, iar de aici să se ajungă și la dispute, însă diversitatea implică și compromisul. Armonia socială trebuie restabilită cu mecanisme diverse. Cu cât există mai multe supape de dezamorsare a tensiunilor dintre oameni, cu atât mai repede se restabilește armonia socială. Dacă singura supapă este justiția, există riscul ca aceasta să explodeze. În acest context compromisul însuși devine un contract între părți. Din acest motiv, nu orice litigiu trebuie să ajungă direct în fața instanței de judecată, acolo unde nu mai este loc de compromis, iar sentința este dată de judecător. Trebuie să avem mereu la dispoziție proceduri de exercitare a compromisului, prealabile judecății. Rolul important al CSALB pentru degrevarea instanțelor năpădite de litigiile dintre consumatori și bănci nu trebuie să rămână singurul exemplu. Ar trebui ca în fiecare domeniu economic să existe astfel de Centre, iar rezultatul ar fi benefic atât pentru consumatori, cât și pentru profesioniști sau sistemul judiciar.”
Nela Petrișor, conciliator CSALB, fost judecător ÎCCJ, avocat: „Într-o procedură alternativă la procedura judiciară, negocierea și compromisul sunt medicamentele cu ajutorul cărora încercăm să tratăm riscul de neplată a unui credit. Discreția procedurii derulate în cadrul CSALB îl face pe consumator să se simtă mai sigur și mai confortabil în fața conciliatorului decât în fața judecătorului. Deși, strict formal, produsul final – hotărârea pronunțată de conciliator – are aceeași putere ca și sentința judecătorului. Această siguranță vine din faptul că procedura de conciliere asigură supraviețuirea contractului, în timp ce sentința pronunțată de instanță anunță divorțul iremediabil al părților aflate în litigiu.
Cel mai mare avantaj este timpul de soluționare, incomparabil mai scurt într-o procedură de conciliere decât cel petrecut într-un proces. Am avut dosare soluționate într-o săptămână sau chiar într-o zi, în cadrul CSALB. În instanță, chiar dacă avem parte de dreptate, o dreptate care vine târziu echivalează, de cele mai multe ori, cu o nedreptate. În conciliere nu putem vorbi de o jurisprudență unitară. Și nici nu ar fi posibil. Soluțiile pe care noi le dăm sunt unicat, nu sunt “produse de serie”. Deși hotărârea redactată în cadrul CSALB are aceeași putere ca și cea pronunțată de o instanță, ca redactare ea nu se întinde pe zeci de pagini, nu descrie faptele, pentru că păstrează confidențialitatea negocierii. Iar după ce este redactată, hotărârea este imediat pusă în aplicare, pentru că ea nu este niciodată atacată. Nu avem recurs sau apel. Soluția conciliatorului, spre deosebire de sentința judecătorului, mulțumește ambele părți și este acceptată atât de consumator, cât și de bancă. Altfel spus, prin negociere și compromis devine preferabilă strâmba împărțeală a părților, dreptei judecăți ale magistratului.”
Amelia Onișor, judecător Curtea de Apel București, formator INM: „Soluționarea alternativă a litigiilor bancare prin conciliere conferă avantaje indiscutabile pentru consumatori și pentru instanțele de judecată. Pe de o parte, părțile pot soluționa un diferend cu mai puține costuri și cu resurse de timp mult diminuate față de procedurile judiciare. Stresul generat de incertitudinea unui proces judiciar, de termenele lungi și de cheltuielile aferente poate fi considerabil. Prin conciliere, părțile ajung la un acord mutual avantajos, reducând stresul asociat conflictului. Pe de altă parte, pentru sistemul judiciar concilierea contribuie la creșterea eficienței și calității actului de justiție prin reducerea volumului de dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Aceasta în sine demonstrează că soluția pe care CSALB o oferă pentru stingerea conflictelor bancare este viabilă și benefică.”
Radu Rizoiu, conciliator onorific CSALB, profesor universitar: „În țările nordice sau în Germania există o practică în care judecătorul sugerează părților să se împace înainte de a se confrunta în instanță, mai ales în cazurile în care litigiile nu sunt de viață și de moarte. În Norvegia judecătorul chiar le indică părților care sunt aspectele ce pot fi rezolvate fără intervenția lui și fără ca acest lucru să fie interpretat drept antepronunțare. Este doar o formă de sprijin pe care acesta o dă părților pentru ajungerea la un consens. În Germania am întâlnit cazuri în care judecătorul, care știa deja dosarul la primul termen de judecată, le dădea un răgaz părților să se împace. Cred că instanțele au pârghiile necesare să facă mai mult decât să aplice legea, mai ales atunci când numărul litigiilor, raportat la populație, este foarte mare. În România, de exemplu, avem peste 6 litigii la 100.000 de consumatori, de 3 ori mai mult decât media europeană. Mecanismele concilierii și instanțelor pot funcționa foarte bine împreună, nu se autoexclud. Până la urmă, omul nu își dorește să vadă cum se aplică legea, ci vrea să-și vadă problema rezolvată. Astfel, dacă este mulțumit nici nu mai contează pe ce cale a ajuns la soluție. De aceea, judecătorii pot pune o întrebare simplă chiar la primul termen de judecată: dar să mergeți în conciliere ați încercat? Dacă nu, să le recomande această cale alternativă și doar dacă ea nu are rezultatul dorit să se întoarcă în fața judecătorului.”
Uncategorized
Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.
București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.
Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.
Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.
În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.
Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.
„În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.
Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.
Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.
Uncategorized
Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România
București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director pentru România, începând cu luna iunie 2026. Edmona Popa are peste 20 de ani de experiență în roluri de leadership și în coordonarea de operațiuni complexe de servicii, inclusiv aproape doi ani în poziția de Director of Operations în cadrul Foundever România.
Numirea are loc într-un moment important pentru dezvoltarea Foundever pe piața locală și evidențiază investițiile continue ale companiei în România, precum și angajamentul său de a construi operațiuni de customer experience performante, orientate către oameni și susținute de o strategie de creștere pe termen lung.
Odată cu deschiderea biroului din București, la începutul acestui an, Foundever și-a consolidat prezența în România, unde este deja activă în Cluj-Napoca și prin echipe care lucrează remote la nivel național. România are un rol important în operațiunile companiei, contribuind la deservirea clienților internaționali prin servicii oferite în mai multe limbi și prin capacități operaționale solide.
„România joacă un rol central în strategia de dezvoltare a Foundever și prezintă un potențial semnificativ de creștere în anii următori”, a declarat Benedita Miranda, COO EMEA, Foundever. „Edmona vine cu o experiență vastă în managementul operațional, o înțelegere profundă a pieței locale și a organizației, iar noi avem încredere că va contribui la consolidarea și dezvoltarea echipeiA din România.”
„Avem echipe valoroase, parteneriate solide și o bază foarte bună pe care putem construi. România are mult de oferit, iar eu sunt bucuroasă să contribui la următoarea etapă de dezvoltare a companiei, atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii din echipa Foundever”, a declarat la rândul ei Edmona Popa.
În luna mai 2026, Foundever România a fost recompensată cu două distincții în cadrul Romanian Contact Center Awards: Best Large External Contact Center și Customer-First Partnership, pentru colaborarea cu Colgate-Palmolive. Este vorba de o recunoaștere care confirmă impactul pe care îl au oamenii talentați atunci când se implică în mod autentic în susținerea brandurilor pentru care lucrează.
Pe parcursul anului 2026, Foundever intenționează să angajeze aproximativ 200 de persoane la nivel național, ca parte a investițiilor continue în talentul local și a planurilor de extindere a operațiunilor din România. Fiecare nou membru al echipei contribuie la furnizarea serviciilor pentru unele dintre cele mai importante branduri globale și la consolidarea poziției României ca destinație relevantă pentru servicii de customer experience de înaltă calitate.
Uncategorized
Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie
Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul afișajelor
DisplayPort 2.1 oferă performanțe de bandă largă pentru imagini avansate pe întreaga gamă Odyssey G8
București – 2 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi disponibilitatea la nivel global a celor mai noi monitoare de gaming Odyssey, stabilind noi standarde în materie de rezoluție și performanță pentru ecranele de gaming și profesionale.
Condusă de trei modele Odyssey G8 — inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie — și completată de Odyssey G7 — care aduce tehnologia OLED a Samsung către o gamă mai largă de utilizatori — gama Odyssey 2026 consolidează poziția de lider a Samsung în domeniul ecranelor de gaming de înaltă performanță, extinzând în același timp accesul la inovații avansate.
Această lansare are loc în contextul menținerii poziției de lider a Samsung pe piața globală a monitoarelor de gaming, unde deține o cotă de 18,9% din venituri. Compania a obținut, de asemenea, poziția nr. 1 pe piața monitoarelor de gaming OLED pentru al treilea an consecutiv, cu o cotă de 26%, potrivit International Data Corporation (IDC).
„Odată cu lansarea celor mai noi game Odyssey, continuăm să extindem limitele performanței și calității vizuale”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) la Samsung Electronics. „Prin gama noastră din 2026, oferim cele mai avansate tehnologii de afișare de până acum, și, în același timp, facilităm accesul la acestea, permițând unui număr mai mare de utilizatori să experimenteze inovațiile Samsung atât în gaming, cât și în medii profesionale.”
Odyssey G8: Stabilirea unui nou standard pentru gaming de înaltă performanță
Gama Odyssey G8 introduce trei modele de ultimă generație, concepute pentru a oferi experiențe de înaltă performanță într-o gamă largă de scenarii de gaming.
Modelul Odyssey G8 de 32 de inch G80HS stabilește un nou punct de referință ca primul monitor de gaming 6K din industrie, marcând un salt semnificativ față de standardele de gaming 4K. Rezoluția 6K oferă claritate vizuală și nivel de detaliu excepționale, sporind senzația de imersiune și oferind în același timp un spațiu extins pe ecran atât pentru jocuri, cât și pentru multitasking. Oferă o rezoluție 6K ultra-înaltă la 165 Hz, în timp ce modul Dual Mode permite până la 330 Hz la rezoluție 3K, permițând utilizatorilor să echilibreze perfect detaliile vizuale captivante cu o reacție ultra-rapidă.

În același timp, modelul Odyssey G8 de 27 de inch G80HF oferă opțiuni de performanță flexibile, suportând o rezoluție 5K la 180 Hz sau până la 360 Hz în QHD prin modul Dual Mode, ceea ce îl face potrivit atât pentru jocuri imersive, cât și pentru cele competitive.
Odyssey OLED G8 (modelul G80SH), disponibil în dimensiuni de 27 și 32 de inch, dispune de un panou OLED cu rezoluție 4K și o rată de reîmprospătare de 240 Hz. Tehnologia Glare Free reduce semnificativ strălucirea fără a compromite calitatea imaginii OLED. Opțiunile de conectivitate, inclusiv USB-C cu încărcare de până la 98 W, suportă configurații de jocuri de înaltă performanță. Mai mult, Odyssey OLED G8 adoptă tehnologia QD-OLED Penta Tandem, care îmbunătățește semnificativ eficiența, durabilitatea și luminozitatea. Modelul Odyssey OLED G8 de 32 de inch a primit, de asemenea, certificarea VESA DisplayHDR™ True Black 500, oferind negrul profund și culorile vii specifice tehnologiei OLED.
În întreaga gamă, DisplayPort 2.1 asigură performanțe cu lățime de bandă mare pentru imagini de ultimă generație, în timp ce tehnologiile AMD FreeSync Premium și NVIDIA G-Sync Compatible oferă o experiență de joc fluidă, fără întreruperi. În plus, gama Odyssey G8 include HDR10+ GAMING, care optimizează dinamic luminozitatea și contrastul în timp real.
Odyssey G7: Extinderea accesului la gaming OLED
Modelul Odyssey OLED G7 de 32 de inch G73SH extinde gama de produse Samsung pentru gaming OLED, oferind performanțe vizuale premium unui număr mai mare de utilizatori.
Acesta are o rezoluție 4K și o rată de reîmprospătare de 165 Hz, oferind imagini detaliate și o experiență de joc fluidă. Modul Dual permite până la 330 Hz în FHD, în timp ce timpul de răspuns de 0,03 ms asigură performanțe rapide și receptive în medii de joc competitive.
Odată cu adăugarea modelului G7, Samsung continuă să-și extindă poziția de lider în domeniul gamingului OLED, făcând în același timp tehnologiile avansate de afișare mai accesibile.
-
Uncategorizedacum o lunăSTUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii
-
Uncategorizedacum o lunăXiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables
-
Uncategorizedacum o lunăCe să vizitezi în Arad în 2026: ghid complet pentru o călătorie memorabilă
-
Uncategorizedacum 2 luniSamsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
-
Uncategorizedacum o lunăGPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing
-
Afaceriacum o lunăCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
acum 3 săptămâniOriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul
-
Afaceriacum o lunăPloaia revine în ecuația economiei agricole
