Uncategorized
România este a doua cea mai poluată țară din Europa cu particule în suspensie (PM2,5) și compuși organici volatili (COV)
Cel mai mare studiu de acest gen – primul proiect Global Air Quality Connected Data, realizat de compania Dyson – a examinat datele privind calitatea aerului din spațiile interioare, colectate de peste 2,5 milioane de purificatoare de aer Dyson interconectate
- În două treimi dintre țările analizate s-au înregistrat niveluri medii anuale mai mari de particule în suspensie (PM2,5) în spațiile interioare, comparativ cu cele din spațiile exterioare, în 2022. În România, timp de 10 luni pe an, poluarea aerului la interior este mai mare decât poluarea la exterior
- Nivelul mediu lunar de PM2,5, înregistrat în spațiile interioare în toate țările analizate, a depășit recomandările OMS privind expunerea pe termen lung, timp de cel puțin 6 luni pe an; printre altele, Canada, Danemarca, Irlanda și Țările de Jos au depășit recomandările OMS în fiecare lună a anului
- La nivel global, iarna este cel mai poluat anotimp; în România, în noiembrie se înregistrează cel mai mare grad de poluare
- Cel mai ridicat nivel de poluare (PM2,5) în România se înregistrează în intervalul 18:00 – 00:00
- La nivel global, doar 8% dintre utilizatorii de purificatoare Dyson lasă dispozitivele să funcționeze în modul „Auto”; în România, procentul acestora este de 9,13%
București, 15.01.2024: Dyson a publicat rezultatele primei ediții a proiectului Global Connected Air Quality Data – cel mai mare studiu privind calitatea aerului din spațiile interioare, la nivel global. Proiectul analizează informațiile colectate de peste 2,5 milioane de purificatoare Dyson din 2022 până în 2023, cu scopul de a monitoriza calitatea aerului din casele din întreaga lume, până în cele mai mici detalii. Datele nu sunt reprezentative la nivel internațional, întrucât reflectă doar informațiile colectate de purificatoarele Dyson, însă ele pot fi folosite pentru a contura o imagine de ansamblu a calității aerului din spațiile interioare, în diferite țări și orașe din lume, mai completă decât până în prezent.
Din multitudinea de date colectate, acest proiect pune accent pe două tipuri de poluanți – particulele în suspensie (PM2.5) și compuși organici volatili (COV). Particulele PM2.5 au până la 2,5 microni în diametru; spre exemplu, un fir de păr uman are, în medie, un diametru de aproximativ 70 de microni. Aceste particule nu sunt vizibile cu ochiul liber, pot fi inhalate și fac obiectul unui domeniu în care activitățile de cercetare științifică și de sănătate sunt în creștere. Printre sursele acestor particule se numără combustia: lemne care ard sau gătitul și încălzirea pe gaz; polenul, blana animalelor de companie și praful. Compușii organici volatili (VOC) sunt poluanți gazoși, inclusiv benzen și formaldehidă, care pot rezulta ca urmare a unor activități precum curățenia sau gătitul, precum și din folosirea unor produse precum deodorante, spray-uri de corp, lumânări și piese de mobilier.
,,Datele conectate privind calitatea aerului, generate de dispozitivele noastre, ne permit să înțelegem adevărata problemă a poluării aerului din interiorul locuințelor din întreaga lume. Acest lucru ne oferă o perspectivă directă asupra provocărilor cu care se confruntă purificatoarele Dyson în mediile reale și cunoștințele necesare pentru a proiecta aparate din ce în ce mai bune pentru a face față acestor provocări. În plus, datele pe care le captăm nu sunt doar un instrument de inginerie – prin aplicația MyDyson, aceste date sunt împărtășite înapoi în mod individual, în timp real, iar cei care dețin dispozitivele primesc rapoarte lunare care să-i ajute să-și îmbunătățească calitatea aerului din casă”, declară Matt Jennings, director de inginerie pentru îngrijirea mediului.

,,Cu toții ne gândim că poluarea aerului este o problemă generată de trafic sau pe care o întâlnim doar în aer liber. Deși activitățile de cercetare a poluării aerului din spațiile interioare sunt în creștere, acestea continuă să fie subdezvoltate. Rezultatele cercetărilor efectuate de Dyson ne oferă o înțelegere valoroasă asupra nivelurilor reale de poluare din casele din întreaga lume, ajutându-ne să vedem care sunt tiparele zilnice de poluare, lunare și sezoniere. Datele Dyson sunt un instrument educațional foarte puternic, iar oportunitățile de a genera un impact pozitiv sunt nelimitate. Înțelegerea nivelului și tipului de poluare din jurul nostru este primul pas către reducerea expunerii la aceasta”, declară Profesorul Hugh Montgomery, președinte al catedrei de medicină de terapie intensivă de la University College London și președinte al Consiliului consultativ științific al Dyson.
În România, calitatea aerului din spațiile interioare este mai scăzută față de calitatea aerului din exterior
În majoritatea țărilor, poluarea aerului la interior este mai mare decât la exterior, arată analizele valorilor P.M2.5. În plus, expunerea la PM2.5 și la PM10 a fost asociată cu o serie de efecte adverse asupra sănătății. În cazul PM2.5, expunerile pe termen scurt (până la 24 de ore) au fost asociate cu mortalitate prematură, risc crescut de spitalizare din cauze cardiace sau pulmonare, bronșită acută și cronică, atacuri de astm, dificultăți respiratorii și perioade de inactivitate. Aceste efecte adverse asupra sănătății au fost raportate în principal la bebeluși, copii și adulți în vârstă cu boli cardiace sau pulmonare preexistente. În România, poluarea aerului este o problemă serioasă, iar autoritățile naționale și internaționale impun standarde din ce în ce mai stricte, pentru a reduce gradul de contaminare a aerului. În România, timp de zece luni pe an, poluarea aerului este mai mare la interior decât la exterior. Mai este luna în care nivelurile de poluare în spațiile interioare sunt cele mai ridicate, comparativ cu acelea ale poluării din spațiile exterioare. România este a șasea țară la nivel internațional care are o calitate slabă a aerului interior, peste norma anuală a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), depășind Franța, Germania și Marea Britanie. Turcia, care se află pe locul 3 în regiunea formată din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, este țara cu cel mai slab nivel al calității aerului din interior.
Poluarea este mai intensă în timpul iernii
Iarna petrecem, în general, mult mai mult timp în casă decât în alte perioade ale anului, indiferent de activitățile pe care le desfășurăm. La nivel global, sezonul de iarnă este cel mai poluat, potrivit statisticilor emise de purificatoarele Dyson. Ținând ferestrele închise și utilizând metode de încălzire bazate pe lemn sau gaz sau chiar lumânări, avem tendința de a ne izola casele mai mult în timpul iernii. Dar nu în toate țările cel mai ridicat grad de poluare se înregistrează în lunile de iarnă. În România, spre exemplu, noiembrie este cea mai poluată lună din an. În ianuarie, martie și în perioada noiembrie-decembrie, datele medii naționale depășesc recomandarea OMS de 3,5 ori.

România este a doua cea mai poluată țară din Europa, conform mediei anuale a indicatorului PM2.5
Analiza datelor colectate de purificatoarele Dyson utilizate în toată lumea pe parcursul anului 2022, a avut unele concluzii surprinzătoare în ceea ce privește clasificarea țărilor în funcție de nivelul mediu al indicatorului PM2.5. România este a doua cea mai poluată țară din Europa, ocupând locul 6 la nivel global, după Turcia, care se situează pe primul loc în Europa și pe locul 3 între țările analizate. Italia este plasată la nivel global pe locul 9, iar Polonia pe locul 10. Austria se află pe locul 11, iar Spania pe locul 14. Marea Britanie (locul 23) depășește Statele Unite (locul 27), Canada (locul 28) și Australia (locul 29), dar Germania și Franța se situează pe locurile 20 și 22, în timp ce India și China ocupă primele două poziții. Mediile anuale PM.5 în spațiile interioare, în toate țările studiate, au depășit indicatorii OMS pentru PM2.5 (5 μg / m3) – India de 11 ori, China de 6 ori, Turcia și Emiratele Arabe Unite de 4 ori și Coreea de Sud, România, Mexic, RAS Hong Kong și Italia de 3 ori. Când sunt analizate anual valorile P.M 2.5 ale țărilor, România se numără printre cele 10 țări cu cele mai mari valori, alături de India, China, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, Turcia, Mexic, RAS Hong Kong, Italia, Polonia și ocupă locul 6 la nivel global. România este, de asemenea, a doua țară cu cea mai mare valoare a indicatorului P.M 2.5 dintre țările europene, urmată de Italia și Spania. Turcia se clasează pe primul loc în clasament, înregistrând cel mai mare nivel al poluării aerului din Europa.

România este una dintre țările cu cele mai mari concentrații de compuși organici volatili (COV)
Purificatoarele Dyson arată că națiunile europene au avut cele mai ridicate niveluri anuale de COV (compuși organici volatili), spre deosebire de PM2.5. Compușii organici volatili sunt substanțe iritante, prezente în aerul respirabil, care poluează și pot provoca reacții adverse precum dureri de cap, probleme respiratorii și reacții alergice. Austria se află în fruntea listei, urmată de Germania, România, Polonia, Elveția și Turcia. Irlanda este pe locul zece, iar Italia pe locul opt. Numeroase națiuni care au obținut un scor mediu ridicat în ceea ce privește indicele anual PM2.5, au obținut, în schimb, scoruri slabe la COV. Printre națiunile aflate în prima jumătate clasamentului (în funcție de nivelul de COV) nu se numără și Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Taiwan, Malaezia, Regiunea Administrativă Specială Hong Kong sau Coreea de Sud. Într-adevăr, țări precum Danemarca, SUA, Franța și Spania sunt toate clasate mai sus.
În același timp, în orașele europene se înregistrează concentrații mai mari de COV decât în alte locații. Orașele cu cea mai mare rată de COV sunt München, Beijing, Köln, Berlin și Viena. Beijing este singurul oraș din top cinci global în ceea ce privește PM2.5 anual și VOC. Alte zece orașe din top în ceea ce privește nivelurile medii ale ambilor poluanți sunt Mexico City, Delhi, Istanbul și Shanghai.
În ceea ce privește nivelul de COV din spațiile interioare, Austria, România, Germania, Elveția, Polonia, Turcia, India, Italia, China și Irlanda se situează în primele 10 țări europene.
Seara, nivelurile de poluare sunt mai ridicate decât în oricare alt moment al zilei
În 30 din cele 37 de țări analizate, nivelurile de PM2.5 din interior au atins cel mai înalt nivel seara, când majoritatea oamenilor sunt acasă. Un factor major este expunerea, adică măsurarea concentrației de poluare a aerului în timp. O creștere a poluării aerului sau un nivel extrem de ridicat pentru o perioadă scurtă de timp nu este întotdeauna mai rea decât expunerea continuă la o calitate „slabă” a aerului. Astfel, perioada mai lungă și mai poluată poate fi cauza expunerii crescute la PM2.5 în locuințe, potrivit datelor obținute de la purificatoarele Dyson. În majoritatea regiunilor, orele de vârf au fost înregistrate începând cu 18:00 până la miezul nopții, deși în Asia de Sud-Est (Thailanda, Filipine, India) orele cele mai poluate se încadrează între 7:00 și prânz. Coreea de Sud și Mexicul sunt alte două excepții, înregistrând cele mai ridicate niveluri de poluare între miezul nopții și ora 7 dimineața, respectiv 9 dimineața și ora 15:00.
De-a lungul a 24 de ore, în mai multe zone geografice s-au înregistrat niveluri peste cele recomandate de OMS, timp de mai mult de jumătate de zi, în ceea ce privește PM2.5 (15 μg / m3). Printre țările respective se numără China, India, Coreea de Sud, Mexic, Emiratele Arabe Unite și Turcia. În orașe precum Berlin, Roma, Milano, Madrid, Polonia și România, oamenii au avut perioade într-o zi obișnuită în care expunerea la PM2,5 a depășit liniile directoare recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În mod similar, în orașe precum Shanghai, Beijing, Shenzhen, Delhi, Mumbai, Viena, Mexico City, Dubai și Istanbul, locuințele au depășit în mod constant recomandările OMS cu peste 50% într-o zi tipică pe parcursul anului 2022.
Modul Auto al purificatoarelor Dyson utilizat slab, la nivel global
Datele studiului arată că dispozitivele Dyson din casele din întreaga lume nu sunt utilizate pe modul Auto pentru a monitoriza poluarea din locuințe. Doar 8% dintre purificatoarele Dyson din întreaga lume sunt lăsate să funcționeze în modul „Auto” mai mult de trei sferturi din timpul de funcționare. În modul „Auto”, dispozitivul monitorizează continuu calitatea aerului și reacționează automat la nivelurile de poluare în schimbare. Cu 14% din purificatoare în modul „Auto”, SUA se află în fruntea clasamentului global. Chicago este orașul în care cele mai multe purificatoare funcționează pe Modul Auto, urmat de New York, Toronto și Los Angeles. În același timp, majoritatea utilizatorilor din România aleg să seteze manual purificatoarele de aer, foarte puțini folosindu-le în modul automat.
Note pentru editori
Despre proiect
Proiectul Dyson Global Connected Air Quality Data analizează peste o jumătate de trilion de date pentru a contura o imagine de ansamblu în ceea ce privește calitatea aerului din locuințele din întreaga lume, pentru a înțelege comportamentele utilizatorilor și pentru a compara calitatea aerului din spațiile interioare și exterioare. Dimensiunea totală a eșantionului global este de 3.441.953. În Turcia, eșantionul național este de 14.326, iar la nivel de oraș, în Istanbul, de 7.721. Analiza realizată se bazează pe datele colectate de la purificatoarele Dyson din locuințe, motiv pentru care aceasta nu este reprezentativă la nivel național.
Datele privind calitatea aerului din spațiile interioare sunt preluate de la purificatoarele Dyson, conectate la aplicația MyDyson, care sunt setate să funcționeze doar în modul ”Monitorizare”, adică nu au activată și funcția de purificare a aerului. Cu toate că acest lucru reduce dimensiunea eșantionului de analizat, experții Dyson au astfel acces la informații exacte despre calitatea aerului din locuințe, fără să ia în calcul și impactul purificatoarelor Dyson care și curăță aerul respirat.
Experții Dyson s-au concentrat pe datele privind nivelurile de PM2.5 și COV, efectuând măsurătorile în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022. În fiecare minut dispozitivele Dyson colectează date și calculează medii pe ore, zile, luni, sezon și an. Pentru toate mediile estimate, luăm în considerare procentul de 99% pentru a face comparații spațiale și/sau temporale exacte, semnificative din punct de vedere statistic.
Aparatele anormale au fost eliminate ca parte a epurării datelor. De exemplu, aparatele care indică un nivel extrem de ridicat de poluare cu particule într-o regiune în care această tendință nu se reflectă la nivel general pot avea un blocaj în senzor, ceea ce ar putea distorsiona interpretarea datelor. Aceste tipuri de valori aberante au fost, de asemenea, eliminate. Un dispozitiv ,,în mod automat” este determinat de faptul că aceasta petrece >75% din fiecare zi a anului în modul automat. Acest lucru permite ~6 ore din zi în modul manual, ceea ce ar reprezenta utilizarea manuală în modul de încălzire sau răcire.
Totodată, menționăm faptul că nu toate dispozitivele sunt pornite 24 de ore pe zi, în fiecare zi din an. Ca atare, datele colectate sunt ponderate în funcție de durata de timp pentru care fiecare dintre ele a fost conectată la aplicația MyDyson. De exemplu, dacă un purificator este conectat la aplicația MyDyson doar 6 luni pe an, datele respective nu ar avea aceeași greutate precum cele colectate de la un purificator care a fost conectat în toate cele 12 luni.
Principalele surse de date privind calitatea aerului din spațiile exterioare sunt OpenAQ și World Air Quality Project din Shenzhen, Fukuoka, Osaka, Amsterdam și Taipei.
Țări studiate: Australia, Austria, Belgia, Canada, China, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, India, Indonezia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Malaezia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Polonia, Portugalia, România, Arabia Saudită, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Thailanda, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA, Vietnam.
Orașe studiate: Amsterdam, Bangkok, Beijing, Berlin, Bristol, Bruxelles, Busan, Chicago, Köln, Copenhaga, Delhi, Dubai, Dublin, Fukuoka, Hanoi, RAS Hong Kong, Istanbul, Jakarta, Kuala Lumpur, Londra, Los Angeles, Lyon, Madrid, Manchester, Manila, Marsilia, Melbourne, Mexico City, Milano, Mumbai, Munchen, New York, Osaka, Paris, Roma, Seul, Shanghai, Shenzhen, Stockholm, Sydney, Taipei, Tokyo, Toronto, Viena.
Despre Dyson
Dyson este o companie globală de cercetare și tehnologie cu operațiuni de inginerie, cercetare, dezvoltare, producție și testare în Singapore, Marea Britanie, Malaezia, Mexic, China, Polonia și Filipine. Compania înființată în anul 1993 s-a dezvoltat constant de-a lungul anilor, iar astăzi are un sediu global în Singapore la recent renovata stație electrică St James și două campusuri tehnologice în Marea Britanie care se întind pe o suprafață de peste 800 de acri în Malmesbury și aerodromul HULLAVINGTON RAF restaurat. La acestea se adaugă 10 centre de inginerie și cercetare din întreaga lume. Dyson rămâne o companie de familie și are peste 14.000 de angajați la nivel global, inclusiv o echipă globală formată din 6.000 de ingineri. Produsele Dyson sunt vândute în 85 de piețe la nivel internațional, în peste 250 de magazine Dyson Demo, precum și online, prin intermediul unor instrumente digitale de pionierat și experiențe virtuale.
Uncategorized
Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.
Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.
Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau
Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.
Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces
Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.
Ridica-ti bratara inainte de festival
Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:
- Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
- Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
- Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)
Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.
- Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
- Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00
Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.
Accesul in festival
Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.
Program acces:
- Vineri: incepand cu ora 16:00
- Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00
Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.
Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.
Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.
Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.
Cum ajungi la Summer Well
Autobuz
Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.
Primele plecari:
- Vineri – 15:30
- Sambata si duminica – 13:30
Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.
Biletul poate fi cumparat online.
Tren
Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.
De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.
Bicicleta
Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.
Masina personala
Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.
Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.
Puncte de prim ajutor
Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.
Top-up rapid pentru plati in festival
Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.
Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.
Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.
Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.
Cateva reguli importante
Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.
Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.
Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.
De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.
Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.
Un festival construit impreuna cu partenerii sai
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.
Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.
Uncategorized
Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?
Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton?
București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul pentru sănătate, fitness și sport crește, utilizatorii au așteptări tot mai ridicate de la smartwatch-uri și brățările inteligente. Dincolo de monitorizarea de bază, aceștia caută informații relevante despre performanță, funcții care îi pot susține în timpul antrenamentelor și instrumente dedicate sănătății și stării de bine. HONOR Watch 6 răspunde acestor nevoi prin funcții avansate de monitorizare sportivă și analiză a datelor.
Această evoluție este vizibilă mai ales în cazul sporturilor în care viteza și precizia sunt esențiale. Badmintonul, practicat de peste 330 de milioane de persoane la nivel mondial, este recunoscut drept cel mai rapid sport cu rachetă, iar fluturașul poate depăși 500 km/h imediat după impact. În Europa Centrală și în țările nordice, badmintonul și padelul continuă să câștige popularitate ca activități practicate pe tot parcursul anului¹.
Într-un sport în care reacțiile se măsoară în fracțiuni de secundă, indicatorii de bază nu sunt suficienți pentru o evaluare completă. Datele despre mișcare, intensitate și tehnică oferă informații relevante despre performanță, iar HONOR Watch 6 integrează funcții concepute tocmai pentru acest nivel de analiză.
Mod avansat pentru badminton, cu analiza detaliată a jocului
Pentru pasionații de badminton, HONOR Watch 6 urmărește nouă indicatori de performanță și analizează jocul din cinci perspective. Printre datele monitorizate se numără numărul și viteza loviturilor, puterea acestora, raportul dintre loviturile forehand și backhand, precum și tipurile de execuții, cum ar fi smash sau clear. Astfel, utilizatorii își pot înțelege mai bine stilul de joc, își pot urmări progresul și pot identifica aspectele pe care le pot îmbunătăți.
Pentru un plus de motivație, utilizatorii pot debloca 15 insigne speciale pe măsură ce progresează, adăugând o componentă interactivă monitorizării antrenamentelor.
Antrenor inteligent pentru alergare, cu ghidare vocală
Pentru alergători, HONOR Watch 6 integrează funcția Intelligent Running Coach, care monitorizează pragul de lactat și ritmul cardiac, în timp ce antrenorul bazat pe inteligență artificială oferă ghidare vocală pe parcursul sesiunii.
În funcție de obiective, utilizatorii pot seta ținte de ritm sau puls și pot primi informații care îi ajută să își adapteze efortul în timpul alergării.
Funcția de analiză a tehnicii de alergare completează aceste date și oferă informații utile pentru îmbunătățirea eficienței în timp, fie că obiectivul este creșterea performanței sau construirea unei rutine de antrenament mai bine structurate.
Monitorizarea precisă a traseului cu HONOR AccuTrack
Pentru activitățile în aer liber, HONOR Watch 6 integrează tehnologia HONOR AccuTrack, susținută de un nou chipset GNSS și de un sistem GPS dual-band, pentru conectare mai rapidă la sateliți și urmărirea traseului.
Sistemul avansat de poziționare oferă informații detaliate pe durata activității, fie că utilizatorii aleargă în oraș, explorează trasee în natură sau descoperă zone noi.
Control tactil eficient chiar și în condiții de umiditate
Apa de pe ecran poate afecta răspunsul la atingere și poate îngreuna utilizarea ceasului în timpul antrenamentelor sau pe vreme nefavorabilă.
HONOR Watch 6 răspunde acestei provocări prin funcția Water-Touch Control, care menține ecranul receptiv chiar și atunci când utilizatorul are mâinile ude sau folosește ceasul în ploaie, facilitând interacțiunea în mai multe scenarii de utilizare.
Mai mult decât un partener pentru sport
Dincolo de funcțiile dedicate antrenamentelor, HONOR Watch 6 este conceput pentru utilizarea de zi cu zi, având o autonomie de până la 35 de zile. Într-o categorie în care autonomia medie este de 5–7 zile, potrivit Intel Market Research², această performanță reduce frecvența încărcărilor și permite monitorizarea pe perioade mai lungi, cu mai puține întreruperi.
Ceasul oferă și o analiză detaliată a nivelului de energie al organismului, pe baza unor indicatori precum ritmul cardiac, variabilitatea ritmului cardiac (HRV), somnul și nivelul de stres. Luând în calcul aceste date, dar și factori precum condițiile meteo sau ciclul menstrual, HONOR Watch 6 poate sugera perioade de odihnă, activitate fizică sau exerciții de respirație, pentru susținerea unei rutine mai echilibrate.
Astfel, funcțiile avansate de monitorizare sportivă sunt completate de instrumente dedicate sănătății și stării de bine, pentru o experiență care continuă și dincolo de antrenament.
Disponibilitate
HONOR Watch 6 este disponibil în România în variantele de culoare Twilight Brown și Shadow Black, la prețurile recomandate de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei iar până pe 31 august acesta vine cu o reducere de 100 de lei la toți partenerii oficiali HONOR.
Mai multe informații despre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:
Uncategorized
TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului
- TAG estimează pentru acest an o creștere de aproximativ 20% a volumelor comercializate
- Compania a modernizat opt magazine în 2026 și analizează extinderea rețelei prin deschiderea unor noi unități în patru orașe
- TAG integrează stocurile din magazine cu platforma online și oferă ridicare gratuită pentru comenzile online
București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei mai extinse rețele de magazine specializate în produse de tehnică medicală din România, investește anul acesta aproximativ 500.000 de euro în modernizarea magazinelor, dezvoltarea portofoliului, infrastructura logistică și digitalizarea operațiunilor. Compania estimează pentru acest an o creștere de aproximativ 20% a volumelor comercializate.
Investițiile din acest an fac parte din programul multianual de peste un milion de euro anunțat de TAG în 2025 pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei naționale de retail. În 2026, compania pune accent pe extinderea portofoliului disponibil în magazine și pe adaptarea unităților la o ofertă mai diversificată de produse medicale.
Principalele direcții de dezvoltare a portofoliului în acest an sunt uniformele medicale, încălțămintea profesională, produsele compresive, paturile medicale și produsele pentru îngrijirea pacienților la domiciliu. TAG continuă totodată integrarea operațiunilor din magazine cu platforma online și dezvoltarea infrastructurii logistice necesare administrării unei game mai largi de produse.
„Dezvoltarea magazinelor merge în acest an împreună cu extinderea portofoliului. În zona uniformelor medicale vrem să acoperim mai bine toate segmentele de preț, de la produse accesibile până la colecții premium, iar în magazine dezvoltăm categorii precum încălțămintea profesională, produsele compresive, paturile medicale și produsele pentru îngrijirea pacienților la domiciliu. Investim în același timp în spațiile de retail, în stocuri, logistică și digitalizare, astfel încât această ofertă mai largă să fie disponibilă cât mai ușor clienților. Aceste direcții susțin creșterea pe care o estimăm pentru 2026”, spune Adrian Pătru, CEO TAG.

Uniformele medicale și încălțămintea profesională, principalele direcții de dezvoltare
Uniformele medicale rămân una dintre principalele direcții de dezvoltare ale TAG. Compania urmărește să acopere toate segmentele de preț, de la produse entry-level până la uniforme medicale premium și colecții realizate din materiale tehnice. Oferta se adresează clienților individuali și proiectelor de amploare derulate pentru clinici, spitale și rețele medicale.
Portofoliul de uniforme include branduri internaționale precum Cherokee, Dickies și Healing Hands, alături de colecțiile proprii, inclusiv gama IQ Medical Line.
Încălțămintea profesională reprezintă o altă categorie importantă pentru dezvoltarea portofoliului, pe fondul atenției acordate de personalul medical confortului, susținerii și siguranței pe durata programului de lucru. Oferta include branduri precum Coqui, Scholl și Wock.
TAG dezvoltă și categoria produselor compresive, adresată profesioniștilor din sănătate și pacienților, precum și oferta de paturi medicale și produse pentru îngrijirea la domiciliu. Prin aceste categorii, compania extinde oferta magazinelor către produse destinate îngrijirii și recuperării pacienților.
În funcție de categorie, cele mai dinamice segmente din portofoliu înregistrează creșteri cuprinse între 5% și 30%.
Opt magazine modernizate în 2026
TAG a modernizat în acest an opt magazine din: Târgoviște, Piatra Neamț, Bacău, Focșani, Târgu Jiu, Craiova și București, unde au fost renovate unitățile de lângă spitalele Floreasca și Obregia. Investițiile pentru fiecare locație au fost cuprinse între 30.000 și 50.000 de euro.
Lucrările au vizat reorganizarea spațiilor comerciale și adaptarea expunerii la noua structură a portofoliului. Modelul implementat de companie presupune existența în magazine a unei selecții reprezentative din principalele categorii de produse, completată de o gamă extinsă disponibilă online.
O componentă a investițiilor vizează și consultanța oferită de echipele de vânzări. În cazul uniformelor medicale, recomandarea privind croiala, materialul și mărimea contribuie la alegerea corectă a produsului și la reducerea retururilor. Pentru încălțămintea profesională și produsele compresive, consultanța facilitează alegerea produselor în funcție de nevoile fiecărui client.
Stocurile din magazine, integrate cu platforma online
TAG continuă digitalizarea proceselor din magazine și integrarea stocurilor fizice cu platforma online, astfel încât clienții să poată verifica mai rapid disponibilitatea produselor, să comande articole aflate în alte locații și să identifice alternative disponibile.
Separat, comenzile plasate online pot fi ridicate gratuit din magazinele fizice. Compania observă, de asemenea, că o parte dintre clienți descoperă produsele online și aleg ulterior să le probeze și să finalizeze achiziția într-un magazin.
Modelul implementat de TAG presupune existența unei selecții reprezentative de produse în magazine, completată de o gamă extinsă disponibilă online. Investițiile în digitalizare și logistică urmăresc administrarea mai eficientă a stocurilor, îmbunătățirea disponibilității produselor și reducerea timpilor de aprovizionare în întreaga rețea.
TAG analizează extinderea rețelei de magazine
Pe lângă modernizarea unităților existente, compania analizează extinderea rețelei prin deschiderea unor noi magazine în Sibiu, Cluj-Napoca, Botoșani și Buzău. Deciziile privind noile locații vor ține cont de potențialul fiecărei piețe, disponibilitatea spațiilor comerciale și cererea locală.
Pentru a doua parte a anului, TAG are în plan continuarea programului de modernizare a rețelei, dezvoltarea portofoliului disponibil în magazine și investițiile în logistică și digitalizare. Compania estimează pentru 2026 o creștere a businessului de aproximativ 15-20%.
-
Afaceriacum o lunăSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Afaceriacum 2 luniSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Viața în Aradacum o lunăCât de mult putem utiliza o anvelopă?
-
Afaceriacum 2 luni7 idei de amenajare cu ghirlande luminoase pentru exterior
-
Afaceriacum 2 luniDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Sportacum o lunăCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Exclusivacum 4 săptămâniInstalare de panouri fotovoltaice in Timisoara cu Trevora: eficiență energetică pe termen lung
-
Afaceriacum 4 săptămâniNorth Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence
