Connect with us

Uncategorized

Orase inteligente mai usor de administrat

Publicat

pe

Bucuresti, 7 iulie 2026 — Orasele genereaza tot mai multe date in sisteme multiple si implica mai multi actori decat oricand. Aceasta complexitate poate incetini investigatiile, poate crea zone fara vizibilitate intre diferitele institutii si poate ridica noi semne de intrebare privind guvernanta si increderea publicului.

Pentru ca orasele sa fie mai usor de administrat si mai responsabile fata de cetateni, echipele au nevoie de sisteme unificate care sa faciliteze schimbul de informatii intre institutii, sa furnizeze date relevante pentru sustinerea procesului decizional si sa functioneze pe baza unor reguli clare privind utilizarea datelor si responsabilitatea pentru administrarea acestora.Transformarea oraselor inteligente in orase mai usor de gestionat

Pana in 2050, se estimeaza ca populatia din mediul urban va creste cu 2,5 miliarde de persoane. In acelasi timp, pentru a gestiona serviciile necesare unei populatii in continua expansiune, administratiile locale analizeaza implementarea unor noi tehnologii si dispozitive care sa protejeze cetatenii si infrastructura. Acest lucru genereaza nevoia de tot mai multe sisteme, volume mai mari de date si implicarea unui numar tot mai mare de actori, de multe ori fara o modalitate unificata de administrare. De aceea, autoritatile locale au nevoie de sisteme de securitate care sa sprijine luarea unor decizii rapide si bine fundamentate, mentinand in acelasi timp increderea cetatenilor.

Sistemele unificate reduc complexitatea

Multe orase isi integreaza deja sistemele de supraveghere video, control al accesului, management al traficului si instrumentele de comunicatii. Insa simpla integrare nu ofera echipelor o imagine clara asupra situatiei din teren si nici posibilitatea de a identifica mai rapid problemele, de a intelege mai bine contextul sau de a coordona mai eficient interventiile.

In schimb, unificarea aliniaza datele, evenimentele si fluxurile de lucru intr-o singura platforma operationala. Operatorii nu doar ca partajeaza informatii, ci lucreaza pornind de la acelasi context, in care evenimentele, identitatile si locatiile sunt corelate in timp real. Astfel, in timpul unui festival sau al unui eveniment sportiv de amploare, operatorii din centrele de management al traficului, politia si echipele de securitate ale locatiei beneficiaza de aceeasi imagine operationala, in care activitatile de acces, fluxurile video si deplasarea multimii pot fi gestionate in cadrul aceluiasi flux de lucru.

Un sistem unificat contribuie, de asemenea, la reducerea numarului de alerte irelevante, permitand echipelor sa se concentreze asupra situatiilor cu adevarat importante, in loc sa analizeze notificari provenite din sisteme independente. Fluxurile de lucru pot fi configurate pentru scenarii specifice, astfel incat o tentativa de acces neautorizat sa genereze automat o alerta insotita de imaginile relevante de la mai multe camere, pe care operatorii le pot transmite rapid autoritatilor competente, atunci cand este necesar.

Integrarea conecteaza sisteme separate. Unificarea le transforma intr-un singur ecosistem, reunind datele si fluxurile de lucru pentru a oferi oraselor o vizibilitate mai buna si un control sporit.

Un context comun imbunatateste coordonarea

Orasele sunt alcatuite din numeroase medii interdependente, precum retele de transport, spatii publice, zone comerciale, institutii de invatamant, locatii pentru evenimente si multe altele. Atunci cand aceste sisteme functioneaza separat, lipseste o imagine de ansamblu asupra situatiei, ceea ce ingreuneaza atat gestionarea incidentelor, cat si planificarea pe termen lung.

O platforma unificata elimina aceasta fragmentare, oferind institutiilor o imagine comuna asupra informatiilor relevante, cu respectarea rolurilor, responsabilitatilor si competentelor fiecareia. In lipsa acestui context comun, serviciile de urgenta nu isi pot optimiza activitatea de zi cu zi si raspund mai putin eficient in situatii critice.

Guvernanta consolideaza increderea publicului

Pe masura ce orasele implementeaza tot mai multe camere video, senzori, solutii de analiza si servicii conectate, asteptarile cetatenilor privind supravegherea si utilizarea datelor continua sa creasca. Din acest motiv, protectia datelor, securitatea cibernetica si guvernanta devin elemente esentiale in orice strategie de dezvoltare a unui oras inteligent.

Autoritatile locale au nevoie de reguli clare privind modul in care datele sunt colectate, accesate, partajate si stocate. In acelasi timp, sunt necesare sisteme care sa aplice aceste reguli prin mecanisme precum controlul accesului bazat pe roluri, jurnale de audit si gestionarea securizata a probelor digitale. Totodata, platformele trebuie sa includa functionalitati de securitate cibernetica, precum administrarea centralizata a credentialelor si monitorizarea starii dispozitivelor. Aceste masuri reduc complexitatea operationala, faciliteaza colaborarea si diminueaza riscurile, mai ales pe masura ce infrastructura tehnologica devine tot mai complexa.

Aplicatiile bazate pe inteligenta artificiala pot sprijini procesul decizional si simplifica activitatile operationale, insa doar atunci cand operatorul ramane implicat in proces. De exemplu, functiile de cautare criminalistica asistata de inteligenta artificiala ajuta echipele de securitate sa identifice rapid inregistrarile video relevante. In acelasi timp, acestea pot sprijini deplasarea vehiculelor serviciilor de urgenta prin identificarea celui mai rapid traseu in trafic. Totusi, trebuie sa existe transparenta cu privire la modul in care aceste aplicatii utilizeaza datele la care au acces si sa fie asigurata permanent supravegherea de catre un operator uman.

Atunci cand guvernanta este integrata intr-un sistem unificat, devine mai usor sa fie mentinut echilibrul dintre cerintele de securitate si respectarea drepturilor individuale. Acest aspect este esential pentru consolidarea increderii publicului si pentru respectarea cerintelor de reglementare aflate in continua evolutie.

Guvernanta nu inseamna doar supraveghere si control. Ea reprezinta cadrul care permite mai multor echipe sa colaboreze cu incredere, fara a incetini procesul decizional sau a concentra excesiv controlul intr-un singur punct.

Sistemele flexibile sustin dezvoltarea si rezilienta oraselor

Infrastructura unui oras nu se schimba peste noapte. In cele mai multe cazuri, aceasta este alcatuita dintr-o combinatie de sisteme existente, tehnologii noi si cerinte operationale diferite de la o locatie la alta. De aceea, flexibilitatea este esentiala pentru asigurarea continuitatii operationale. Platformele deschise si scalabile permit autoritatilor sa conecteze infrastructura deja existenta, sa extinda sistemele in timp si sa adopte noi tehnologii fara a fi nevoite sa porneasca de la zero. Astfel, sunt reduse intreruperile in perioada de implementare a noilor echipamente si este evitata dependenta pe termen lung de un singur furnizor.

In acelasi timp, aceste platforme ofera echipelor din administratia locala flexibilitatea de a se adapta pe masura ce nevoile evolueaza, fie ca este vorba despre extinderea acoperirii, introducerea unor noi servicii sau gestionarea unor riscuri emergente.

Ce este necesar pentru construirea unor orase mai sigure

Pe masura ce orasele continua sa se dezvolte, strategiile de siguranta publica au nevoie de o infrastructura capabila sa tina pasul cu aceasta evolutie. Atunci cand sistemele de securitate sunt unificate, datele sunt administrate in baza unor reguli clare de guvernanta, iar echipele din diferite institutii colaboreaza eficient, orasele sunt mai bine pregatite sa actioneze proactiv si sa raspunda rapid pentru a proteja cetatenii si a asigura desfasurarea in conditii normale a activitatilor de zi cu zi.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

Publicat

pe

De

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.

În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?

În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.

Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.

Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.

Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.

Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.

Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.

Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei

Website: www.victoryofart.com

Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO

E-mail: office@victoryofart.com

Telefon: 0757 058 310

Citeste in continuare

Uncategorized

tbi bank își consolidează echipa de management: Costin Mincovici devine Director Executiv și Chief Risk Officer

Publicat

pe

De

tbi bank își consolidează în continuare echipa de management, în urma achiziției de către Advent International, companie globală de investiții cu sediul în SUA. Banca l-a numit pe Costin Mincovici în funcția de Director Executiv și Chief Risk Officer (CRO).

Numirea marchează o nouă promovare realizată de Advent din rândul echipei interne de management a tbi bank. Costin face parte din echipa de conducere a băncii din 2019, ocupând anterior poziția de Senior Vice President, Credit Risk. El va continua să fie membru al Consiliului de Administrație Executivă.

Costin are peste 23 de ani de experiență în industria serviciilor financiare și a ocupat de-a lungul carierei poziții de conducere în mai multe instituții financiare. Expertiza sa este concentrată pe susținerea unei creșteri sustenabile prin consolidarea managementului riscului, creșterea eficienței operaționale și generarea de valoare concretă pentru clienții și partenerii tbi bank.

Citeste in continuare

Uncategorized

Monitorizarea traficului si controlul accesului prin recunoasterea numerelor de inmatriculare

Publicat

pe

De

  • recunoasterea numerelor de inmatriculare si, in conditii optime, identificarea tipului, culorii, marcii si modelului vehiculului;
  • citirea numerelor vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30 sau 105 km/h pe o singura banda si de pana la 130 km/h pe doua benzi;

Axis Communications lanseaza trei noi kituri de camere echipate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier, concepute pentru recunoasterea automata a numerelor de inmatriculare si identificarea vehiculelor. Solutiile sunt optimizate pentru scenarii variate – de la controlul accesului in zonele prevazute cu bariere, unde vehiculele circula cu viteza redusa, pana la monitorizarea traficului, inclusiv pe doua benzi. Procesarea si analiza datelor se realizeaza direct in camera, eliminand necesitatea unui server extern si simplificand instalarea si integrarea sistemului.

Noua gama include modelele AXIS P3285-LVE, AXIS P1485-LE si AXIS P1486-LE, toate integrand aplicatia AXIS License Plate Verifier, care permite recunoasterea numerelor de inmatriculare si procesarea datelor direct in camera. Fiecare model este adaptat unui scenariu distinct, diferentele vizand constructia camerei, distanta de citire, numarul benzilor de circulatie monitorizate si viteza maxima a vehiculelor. Astfel, se poate alege solutia potrivita pentru automatizarea accesului intr-o parcare, monitorizarea unui drum de acces sau recunoasterea numerelor de inmatriculare pe arterele cu trafic rapid. In functie de model, kiturile pot citi numerele vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30, 105 sau 130 km/h, de la distante cuprinse intre 2 si 30 de metri.

Aplicatie analitica avansata direct in camera

Pe langa citirea numarului de inmatriculare, aplicatia AXIS License Plate Verifier poate identifica, in conditii optime, tipul, culoarea, marca si modelul vehiculului. Informatiile obtinute pot fi folosite atat pentru gasirea rapida a unui anumit vehicul, cat si pentru automatizarea operatiunilor de acces si monitorizare.

Solutia simplifica activitatea zilnica in parcari, pe platforme logistice si industriale sau in campusuri cu acces controlat. Vehiculele autorizate care sosesc in mod regulat pot primi acces automat, fara utilizarea cardurilor ori a transponderelor si fara interventia unui operator. In acelasi timp, trecerea vehiculelor neautorizate poate fi inregistrata sau poate declansa o alerta ori o alta actiune prestabilita.

Listele cu numere de inmatriculare autorizate sau blocate pot fi gestionate direct in camera. Pe baza rezultatului recunoasterii, sistemul poate actiona automat o bariera sau poate genera o notificare. Fiecare lista poate contine pana la 10.000 de numere de inmatriculare, iar capacitatea totala ajunge la 30.000 de inregistrari. Aplicatia creeaza si jurnale ale evenimentelor, insotite de imagini ale numerelor identificate, facilitand verificarea trecerilor si cautarile ulterioare.

Trei camere pentru tipuri diferite de trafic

Pentru monitorizarea vehiculelor care circula cu viteza redusa, Axis propune kitul AXIS P3285-LVE Kit License Plate Verifier. Camera discreta de tip dome, cu rezolutie de 2 MP, poate citi numerele de inmatriculare pe o singura banda, de la distante cuprinse intre 2 si 7 metri si la viteze de pana la 30 km/h. Solutia este potrivita pentru bariere, porti, intrari in parcari si alte puncte in care vehiculele incetinesc in mod natural. Datorita carcasei rezistente la impact, certificata IK10, camera poate fi instalata in siguranta inclusiv la inaltimi mai mici, in zone usor accesibile.

Pentru situatiile in care vehiculele nu trebuie incetinite sau oprite in vederea identificarii, poate fi utilizat kitul AXIS P1485-LE Kit License Plate Verifier. Camera robusta de tip bullet, cu rezolutie de 2 MP, este optimizata pentru traficul in flux liber si poate citi numerele de inmatriculare pe o singura banda, la viteze de pana la 105 km/h si de la distante cuprinse intre 7 si 20 de metri. Solutia este potrivita pentru monitorizarea drumurilor de acces si a traficului din zonele urbane.

Pentru scenariile care implica viteze mai mari, gama include kitul AXIS P1486-LE Kit License Plate Verifier. Camera de tip bullet, cu rezolutie de 3 MP, utilizeaza un senzor cu tehnologie global shutter, care permite captarea clara a obiectelor aflate in miscare rapida, cu un nivel redus de distorsiune.

Solutia poate recunoaste numerele de inmatriculare ale vehiculelor care circula cu viteze de pana la 130 km/h, monitorizand simultan doua benzi. Este potrivita pentru drumuri de acces intens circulate, artere urbane si perimetre extinse in care o singura camera trebuie sa acopere mai multe benzi de circulatie.

Citire 24/7

In recunoasterea numerelor de inmatriculare, performanta nu depinde doar de rezolutia camerei, ci mai ales de capacitatea acesteia de a obtine imagini clare si lizibile in conditii variate de iluminare. Din acest motiv, cele trei kituri integreaza tehnologii de imagine Axis concepute pentru scenele cu lumina dificila.

Lightfinder 2.0 contribuie la pastrarea detaliilor importante in conditii de iluminare redusa, iar OptimizedIR asigura iluminarea in infrarosu pe timpul noptii. In cazul modelului AXIS P1485-LE, tehnologia Forensic WDR permite surprinderea detaliilor in scenele cu diferente mari intre zonele luminoase si cele intunecate. Stabilizarea electronica a imaginii reduce, la randul sau, efectele vibratiilor aparute in punctul de instalare.

Arhitectura deschisa faciliteaza integrarea

Toate cele trei kituri sunt livrate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier preinstalata, ceea ce simplifica configurarea si implementarea. Organizatiile pot alege modelul potrivit fiecarui scenariu de trafic, pastrand acelasi mod de functionare, recunoastere si integrare. Interfetele API deschise permit conectarea atat la sistemele de management video Axis, cat si la platformele dezvoltate de alti producatori, astfel incat solutia sa poata fi extinsa treptat, in functie de cerintele fiecarei locatii. Pentru controlul accesului, camerele pot fi integrate direct cu controlere de usi in retea si module de relee.

Protectia dispozitivelor este sustinuta de Axis Edge Vault, platforma hardware de securitate cibernetica ce contribuie la protejarea identitatii si integritatii echipamentului, precum si a informatiilor sensibile. Platforma permite stocarea in siguranta a cheilor criptografice intr-un mediu certificat FIPS 140-3 Level 3.

Principalele caracteristici ale kiturilor de camere cu AXIS License Plate Verifier:

  • recunoasterea numerelor de inmatriculare si, in conditii optime, identificarea tipului, culorii, marcii si modelului vehiculului;
  • citirea numerelor vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30 sau 105 km/h pe o singura banda si de pana la 130 km/h pe doua benzi;
  • tehnologii de imagine precum Lightfinder 2.0, OptimizedIR si, pentru modelele compatibile, Forensic WDR;
  • tehnologie global shutter in cazul modelului AXIS P1486-LE, pentru captarea vehiculelor aflate in miscare rapida, cu distorsiuni reduse;
  • interfete API deschise, care permit integrarea cu sistemele Axis si cu platformele de management video ale altor producatori;
  • protectie cibernetica integrata prin Axis Edge Vault, inclusiv stocarea securizata a cheilor criptografice intr-un mediu certificat FIPS 140-3 Level 3.

Noile modele AXIS P3285-LVE Kit License Plate Verifier, AXIS P1485-LE Kit License Plate Verifier si AXIS P1486-LE Kit License Plate Verifier vor fi disponibile prin canalele de distributie Axis in trimestrul al treilea din 2026.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Știri din județ4 ore inainte

De la imagini granulate la 4K și detecție inteligentă: cum arată camerele de supraveghere moderne, în explicația Spy Shop

O cameră de supraveghere actuală nu mai înseamnă doar o imagine transmisă către un monitor. Poate trimite imagini live pe...

Uncategorizedo zi inainte

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

Uncategorizedo zi inainte

tbi bank își consolidează echipa de management: Costin Mincovici devine Director Executiv și Chief Risk Officer

tbi bank își consolidează în continuare echipa de management, în urma achiziției de către Advent International, companie globală de investiții...

Uncategorizedo zi inainte

Monitorizarea traficului si controlul accesului prin recunoasterea numerelor de inmatriculare

Axis Communications lanseaza trei noi kituri de camere echipate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier, concepute pentru recunoasterea automata a...

Cum alegi o agentie Amazon potrivită pentru afacerea ta Cum alegi o agentie Amazon potrivită pentru afacerea ta
Uncategorized2 zile inainte

Cum alegi o agentie Amazon potrivită pentru afacerea ta

De ce este crucială o prezență solidă pe Amazon pentru afacerea ta? Amazon a devenit, fără îndoială, cel mai mare...

Uncategorized2 zile inainte

Regulamentul UE 2023/1542: ce trebuie sa stie producatorii si importatorii de baterii

Putini consumatori se gandesc ca aceeasi tehnologie care alimenteaza telefoanele mobile, bicicletele electrice, vehiculele electrice si sistemele de stocare a...

Uncategorized2 zile inainte

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge...

Uncategorized2 zile inainte

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Afaceri4 zile inainte

Alege corect o firma de contabilitate Bucuresti

Pentru orice antreprenor, contabilitatea reprezinta una dintre activitatile care nu pot fi tratate superficial. De la evidenta documentelor si calcularea...

Uncategorized4 zile inainte

Prelucrări Mecanice și Debitare Laser: Gama Completă de Servicii Laser Processing România

Laser Processing România oferă un flux integrat de prelucrare a metalului: debitare laser, îndoire pe abkant CNC, prelucrări mecanice prin...

Știrile Săptămânii