Connect with us

Uncategorized

Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare privind grava dezinformare transmisă de ANPC în spațiul public!

Publicat

pe

20 ianuarie, București. Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare că au fost grav dezinformați prin ultima comunicare către presă transmisă de ANPC. Astfel, potrivit comunicării făcute de ANPC în spațiul public în data de 16 ianuarie 2025, ”până la clarificarea situației privind funcționalitatea CSALB ca entitate SAL, consumatorii care întâmpină dificultăți în relația cu operatorii economici financiar-bancari se pot adresa Direcției de Soluționare Alternativă a Litigiilor (DSAL), din cadrul ANPC, printr-o reclamație pe platforma specială a acesteia”.

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a atras atenția ANPC asupra gravității acestei dezinformări printr-o scrisoare din data de 17 ianuarie, al cărei conținut poate fi citit aici: https://csalb.ro/transparenta/scrisoare-csalb-catre-anpc-17-ianuarie-2025/ 

Recomandăm consumatorilor să facă diferența între reclamațiile/sesizările pe care le pot adresa ANPC (și pe care le puteau adresa și până acum acestei Autorități) și soluționarea alternativă a litigiilor care este atributul exclusiv al CSALB, pentru probleme financiar-bancare pe care aceștia le pot avea în relație cu băncile, IFN-urile.

În dorința informării corecte a consumatorilor, rezumăm istoricul procesului intentat de CSALB în anul 2018 Ministerului Economiei, proces încheiat prin decizia ÎCCJ din data de 10 decembrie 2024.

Chiar dacă nu există încă motivarea instanței în acest proces în contencios administrativ, considerăm că există nevoia clarificării acestei situații, ca o contrapondere la dezinformările și acuzațiile transmise deja în spațiul public:

  1. CSALB a fost înființat prin Ordonanța Guvernului nr.38/2015 în urma transpunerii în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum;
  2. Sistemul bancar și-a asumat finanțarea CSALB, pentru ca oamenii să aibă la dispoziție o alternativă la instanțele de drept comun, gratuită, mult mai rapidă, gestionată de conciliatori cu expertiză în domeniul financiar-bancar și care să le rezolve problemele individuale și imediate pe care le întâmpinau. Astfel de organisme SAL pot fi înființate și în alte domenii de activitate (în baza aceleiași Directive europene), pentru a veni în sprijinul consumatorilor care au nemulțumiri față de comercianți și care doresc rezolvarea amiabilă a acestora, în afara instanțelor de judecată;
  3. Prin OG nr.38/2015 cererile de soluționare alternativă a litigiilor/diferendelor dintre consumatorii de servicii financiar–bancare și bănci/IFN-uripot fi rezolvate exclusiv de către CSALB, acesta fiind cadrul normativ național în domeniul soluționării alternative a litigiilor financiar-bancare;
  4. Modalitatea prin care este asigurată finanțarea CSALB de către sistemul bancar este expres prevăzută inclusiv în textul punctului 46 din expunerea de argumente a Directivei,transpus ca atare prin OG nr.38/2015;
  5. Pentru a garanta imparțialitatea și echidistanța demersului de conciliere dintre consumatori și bănci/IFN-uri,legiuitorul a statuat ca CSALB să fie o entitate cu personalitate juridică proprie (autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ), care să aibă o conducere formată din 5 membri: unul desemnat de ANPC, unul de Banca Națională a României, unul de Asociația Română a Băncilor, un reprezentant desemnat de asociațiile de consumatori care îndeplinesc anumite condiții legale, detaliate mai jos, și un reprezentant independent, ales de ceilalți membri ai Colegiului, precum și o echipă operațională, care să intermedieze propriu-zis relația dintre consumatori și bănci;
  6. În perioada cuprinsă între 2015 și 2018, CSALB a solicitat în mod repetat Ministerului Economiei înregistrarea și, implicit, deschiderea listei entităților SAL din România. În luna mai 2018, Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei la acea vreme, a refuzat solicitarea CSALB, motivând refuzul prin lipsa reprezentantului asociațiilor de consumatori din cadrul Colegiului de Coordonare;
  7. Menționăm că, prin procesul intentat, CSALB a solicitat instanței ca Ministerul Economiei să deschidă lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor din România, listă care, la data promovării litigiului, nici măcar nu era deschisă pe site-ul acestei autorități, deși OG nr.38 era în vigoare încă din 2015, să fie înregistrat în această listă și să fie notificat către Comisia Europeană (pentru a fi integrat în lista europeană a entităților SAL din domeniul financiar–bancar și, astfel, să poată soluționa și litigiile transfrontaliere);
  8. Este important de menționat că CSALB este singura entitate SAL a cărei înființare, organizare și modalitatea de desfășurare a activității sunt expres prevăzute de dispozițiile articolelor 21–24 din OG nr.38/2015(cu referiri directe și în alte articole);
  9. Între 2015–2025 CSALB a funcționat și funcționează în continuare în baza OG nr.38/2015 și a gestionat peste 5.000 dosare dintre consumatori și instituțiile financiar–bancare (sunt aproximativ 100 dosare de conciliere soluționate în perioada menționată). Beneficiile rezultate din concilieri sunt de aproximativ 14 milioane de euro;
  10. Având în vedere că motivarea primei instanțe (Curtea de Apel București) a fost neclară, CSALB a promovat recurs la Înalta Curte. După 6 ani și jumătate de la debutul pe fond al procesului, ÎCCJ a respins recursul promovat de CSALB împotriva deciziei primei instanțe. Ca urmare a faptului că un proces în contencios administrativ, care ar fi trebuit soluționat cu celeritate, potrivit prevederilor legale, a durat peste 6 ani, s-a creat un cadru propice pentru ca cei doi intervenienți (Asociația InfoCons și ANPC) să dezinformeze publicul cu intenția vădită de a denigra CSALB. În acest sens, cei doi intervenienți folosesc un litigiu care nu are nicio legătură cu funcționarea Centrului, pentru a pune în discuție înseși prevederile Ordonanței referitoare la funcționarea Centrului SAL Bancar și, în acest context, invitând în mod eronat consumatorii să se adreseze ANPC pentru soluționarea alternativă a litigiilor din domeniul financiar–bancar;
  11. După primirea motivării hotărârii ÎCCJ, vom solicita autorităților competente să identifice o soluție de rezolvare a acestei probleme, în sensul înregistrării CSALB pe lista entităților SAL de la Ministerul Energiei.

Clarificări referitoare la reprezentantul asociațiilor de consumatori din structura Colegiului de Coordonare al CSALB:

Potrivit prevederilor art. 22 alin (1) lit. d) din OG nr. 38/2015, membrul Colegiului de Coordonare din partea asociatiilor de consumatori poate fi desemnat de către ”d) asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau în art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit art. 32. din OG nr.21/1992:

Asociațiile pentru protecția consumatorilor care apără drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, în general, sunt, de drept, parteneri sociali în consiliile consultative prevăzute în prezenta ordonanță, dacă:

  1. a) la nivel național, au cel puțin 3.000 de membri și filiale în cel puțin 10 județe;
  2. b) la nivel județean și local, dacă au desfășurat o activitate în domeniul protecției consumatorilor pe o perioadă de cel puțin 3 ani.

iar, conform art. 33. din aceeași OG nr. 21/1992:

Asociațiile pentru protecția consumatorilor care sunt constituite în scopul apărării intereselor numai ale membrilor lor pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecției consumatorilor și în care organele administrației publice sunt reprezentate, numai dacă au cel puțin 800 membri.

Rezultă, deci, că doar asociațiile de consumatori care îndeplinesc condițiile legale prevăzute mai sus pot desemna un reprezentant în structura Colegiului de Coordonare al CSALB.

În acest context, paralel cu desfășurarea procesului, CSALB a încercat permanent să faciliteze rezolvarea desemnării reprezentantului din partea asociațiilor de consumatori, adică să surmonteze motivul care a făcut obiectul refuzului exprimat de Ministerul Economiei în 2018.

Astfel, prin scrisori adresate ANPC am solicitat implicarea Autorității în procesul de desemnare a reprezentantului asociațiilor de consumatori, similar modului în care această Autoritate s-a implicat în desemnarea reprezentantului asociațiilor de consumatori la momentul înființării CSALB (2015). De asemenea, am solicitat ANPC să ne pună la dispoziție lista asociațiilor de consumatori care îndeplinesc condițiile de reprezentativitate pecizate mai sus.

  1. În răspunsul ANPC din 10 august 2020 se menționează că „asociațiile de consumatori care au solicitat luarea în evidența ANPC, conform prevederilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor,nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. 32 și 33 din OG 21/1992”. Adică, la acel moment, nu existau asociații de consumatori care să poată participa la desemnarea unui reprezentant în structura Colegiului de Coordonare al CSALB (cu respectarea prevederilor legale anterior menționate).
  2. În luna mai 2024, luând în considerare recomandarea formulată de OCDEprivind necesitatea adoptării unor măsuri care să aibă ca rezultat nominalizarea unui reprezentant al asociațiilor de consumatori în cadrul Colegiului de coordonare al CSALB, am revenit către ANPC, solicitând să ne pună la dispoziție lista cu asociațiile reprezentative de consumatori. ANPC nu a furnizat CSALB lista solicitată cu asociațiile de consumatori.
  3. Ca urmare a faptului că nu am primit un răspuns la solicitare, CSALB a revenit cu o nouă scrisoare către Autoritate, în luna iulie 2024, prin care a cerut, din nou, ca ANPC să furnizeze o situație actualizată cu privire la asociațiile de consumatori, scrisoare la care, de asemenea, Autoritatea nu a răspuns.

În loc de concluzii:

În primul an de funcționare al CSALB, asociațiile de consumatori au avut reprezentant în Colegiu, dar InfoCons, prin președintele său, Sorin Mierlea, care este chiar persoana care l-a propus inițial pe acel reprezentant, a cerut retragerea lui prin adrese repetate, iar retragerea efectivă a mandatului reprezentantului consumatorilor a intervenit la finalul lunii octombrie 2016.

Cu alte cuvinte, InfoCons a cerut retragerea reprezentantului asociațiilor de consumatori și, ulterior, s-a folosit de absența acestuia pentru a-și fundamenta calitatea de intervenient în proces.

În acest mod s-a creat o situație paradoxală, în sensul că, deși refuzul înscrierii CSALB pe lista entităților SAL a fost motivat de absența reprezentantului asociațiilor de consumatori, acest motiv a fost imputat în mod absurd Centrului, care NU are atribuții legale în sensul desemnării reprezentantului acestor asociații.

În perioada ulterioară retragerii mandatului reprezentantului asociațiilor de consumatori a existat o corespondență asiduă între CSALB și asociațiile de consumatori care au format mai mulți poli pentru desemnarea unui alt membru în structura Colegiului de Coordonare. Astfel, CSALB a primit mai multe nominalizări pentru ocuparea acestei poziții și a explicat de fiecare dată că nu are nicio atribuție legală în sensul alegerii unui membru dintre persoanele propuse de aceste asociații (la un moment dat erau 3 persoane, ulterior primindu-se și alte propuneri), aceasta fiind prerogativa exclusivă a fiecărei entități participante la această structură colegială: ANPC, ARB, BNR și asociațiile de consumatori (al 5-lea membru fiind independent și ales de ceilalți).

Este important de subliniat faptul că reprezentanții unor asociații de consumatori au însoțit în anii trecuți CSALB în caravanele de informare desfășurate în țară și în conferințele organizate de CSALB, iar acest lucru este reflectat și de informările publice postate pe site-ul Centrului. De asemenea, reprezentanți ai asociațiilor de consumatori au însoțit și consiliat unii consumatori pe parcursul procedurii de conciliere.

Ulterior, și ANPC și-a retras membrul din Colegiul de Coordonare fără a prezenta o justificare legală, începând cu data de 19 ianuarie 2024.

Faptul că ANPC refuză de un an să numească un reprezentant în Colegiu, reprezintă o încălcare a prevederilor legale și o încercare de blocare a activității CSALB, știind care a fost motivul refuzului Ministerului Economiei exprimat în 2018, de a înregistra CSALB pe lista entităților SAL. În articolul 22 al Ordonanței se menționează foarte clar că în caz de vacanță a unui loc în Colegiu se va numi un nou membru pentru durata rămasă din mandat.

Le solicităm reprezentanților ANPC să informeze corect consumatorii și să nu creeze confuzii în rândul acestora, mai ales că un demers de soluționare alternativă nu se rezumă nici pe departe la simpla trimitere a unei cereri. În spatele fiecărui dosar de conciliere se află proceduri reglementate, munca multor oameni și expertiză câștigată în aproape zece ani de funcționare a CSALB.

***

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal)

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Publicat

pe

De

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.

Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.

Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau

Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.

Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces

Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.

Ridica-ti bratara inainte de festival

Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:

  • Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
  • Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
  • Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)

Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.

  • Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
  • Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00

Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.

Accesul in festival

Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.

Program acces:

  • Vineri: incepand cu ora 16:00
  • Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00

Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.

Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.

Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.

Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.

Cum ajungi la Summer Well

Autobuz

Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.

Primele plecari:

  • Vineri – 15:30
  • Sambata si duminica – 13:30

Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.

Biletul poate fi cumparat online.

Tren

Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.

De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.

Bicicleta

Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.

Masina personala

Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.

Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.

Puncte de prim ajutor

Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.

Top-up rapid pentru plati in festival

Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.

Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.

Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.

Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.

Cateva reguli importante

Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.

Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.

Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.

De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.

Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.

Un festival construit impreuna cu partenerii sai

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on,  Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.

Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.

Citeste in continuare

Uncategorized

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

Publicat

pe

De

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la Samsung este concepută pentru a le satisface, integrând inteligență, eficiență și grijă în fiecare ciclu.

Gândește-te la ultima dată când ți-a făcut plăcere să speli rufele. Pentru majoritatea dintre noi, este o sarcină pe care trebuie să o îndeplinim, nu ceva ce așteptăm cu nerăbdare. Dar ceva se schimbă. În toată Europa, 73% dintre consumatori spun că își doresc mașini de spălat cu caracteristici premium, precum senzori inteligenți, funcționalități bazate pe inteligență artificială. În același timp, 53% dintre participanți la sondaj consideră acum eficiența energetică și optimizarea bazată pe inteligență artificială drept factori-cheie în alegerea electrocasnicelor. Cererea pentru funcții care oferă confort, precum funcția de abur, a crescut, de asemenea, cu 19% de la un an la altul, între 2024 și 2025. Mesajul este clar: oamenii nu vor doar o mașină de spălat. Ei vor un mod mai inteligent de a trăi.

Inteligență care se adaptează la tine

Am parcurs un drum lung de la primele mașini de spălat acționate manual. Consumatorii de astăzi solicită funcții mai inteligente, care să asigure o spălare mai eficientă și de calitate superioară, iar funcția AI Wash de la Samsung a fost concepută exact în acest scop. Nu există două spălări identice. O cămașă ușor uzată necesită un tratament cu totul diferit față de un echipament sportiv plin de noroi, iar AI Wash înțelege acest lucru.

În loc să se bazeze pe programe prestabilite, funcția AI Wash utilizează senzori integrați pentru a detecta greutatea rufelor, a evalua țesătura și a optimiza spălarea după gradul de murdărie. Pe baza acestor informații, reglează automat nivelul apei, cantitatea de detergent, timpul de înmuiere și de clătire, precum și ciclurile de centrifugare, totul în timp real și fără ca să fie nevoie să faci nimic. Rezultatul? Haine curate de fiecare dată. Spălarea se face cu precizie, nu la întâmplare.

Eficiență energetică fără compromisuri

Pentru numărul tot mai mare de europeni care apreciază cu adevărat performanța energetică eficientă, mașina de spălat Bespoke AI excelează în aspectele care contează cel mai mult. Cel mai recent model consumă cu până la 65% mai puțină energie decât cerințele minime pentru o clasă energetică A. Prin intermediul aplicației SmartThings , modul AI Energy monitorizează și optimizează continuu consumul de energie, ajustându-l inteligent pe parcursul ciclurilor pentru a reduce amprenta ecologică fără a sacrifica performanța. Facturi mai mici înseamnă un impact mai redus asupra mediului și o casă mai inteligentă.

Curățare cu abur care pătrunde mai adânc decât la suprafață

Pe măsură ce funcția de abur devine una dintre caracteristicile cu cea mai rapidă creștere în categoria mașinilor de spălat premium, tehnologia Hygiene Steam de la Samsung oferă o curățare cu adevărat revoluționară. Aburul este eliberat direct în tambur, pătrunzând în fibrele țesăturilor pentru a elimina până la 99,9% din bacterii, inactivând totodată alergenii proveniți de la acarienii din praful de casă, polen, părul animalelor de companie și ciuperci: amenințările invizibile pe care un ciclu standard de spălare pur și simplu nu le poate elimina.

Curățare impecabilă, extrem de delicată

A curăța cu adevărat hainele nu ar trebui să însemne supunerea lor la o uzură inutilă. Tehnologia AI Ecobubble de la Samsung dizolvă detergentul într-o spumă fină și penetrantă înainte chiar de începerea ciclului. Tehnologia este deosebit de eficientă la temperaturi mai scăzute, îmbunătățind îndepărtarea murdăriei cu până la 20%, iar bulele ajută la îndepărtarea murdăriei de pe țesături fără a recurge la căldură ridicată. Mai puține spălări la temperaturi ridicate înseamnă haine care arată ca noi mai mult timp. Tehnologia AI Ecobubble este extrem de eficientă în combinație cu ciclul Less Microfiber, deoarece bulele delicate reduc eliberarea de microfibre de pe hainele sintetice cu până la 54%.

Controlul în mâinile tale, de oriunde

Gama Bespoke AI îți oferă controlul exact acolo unde îți dorești. Folosește ecranul Smart Screen viu de 7 inch pentru a seta ciclurile și a verifica progresul sau pur și simplu cere-i lui Bixby — asistentul vocal îmbunătățit al Samsung — să se ocupe de asta pentru tine. Pornește o spălare cât ești plecat, ajustează setările în timpul ciclului de pe telefonul tău sau lasă ecosistemul SmartThings să gestioneze totul fără probleme, ca parte a casei tale conectate.

Pentru că, în esență, asta își doresc cu adevărat oamenii: 73% dintre ei solicită aparate mai inteligente, bazate pe AI, iar peste jumătate acordă prioritate eficienței energetice mai presus de orice. Dispozitivele bazate pe AI oferă exact acest lucru consumatorilor europeni care așteaptă mai mult de la aparatele lor: efort redus, consum redus de energie și îngrijire inteligentă pentru lucrurile la care țin. Gama Bespoke AI transformă fiecare dintre aceste cerințe într-o realitate.

Citeste in continuare

Uncategorized

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Publicat

pe

De

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton?

București, 3 august 2026 Pe măsură ce interesul pentru sănătate, fitness și sport crește, utilizatorii au așteptări tot mai ridicate de la smartwatch-uri și brățările inteligente. Dincolo de monitorizarea de bază, aceștia caută informații relevante despre performanță, funcții care îi pot  susține în timpul antrenamentelor și instrumente dedicate sănătății și stării de bine. HONOR Watch 6 răspunde acestor nevoi prin funcții avansate de monitorizare sportivă și analiză a datelor.

Această evoluție este vizibilă mai ales în cazul sporturilor în care viteza și precizia sunt esențiale. Badmintonul, practicat de peste 330 de milioane de persoane la nivel mondial, este recunoscut drept cel mai rapid sport cu rachetă, iar fluturașul poate depăși 500 km/h imediat după impact. În Europa Centrală și în țările nordice, badmintonul și padelul continuă să câștige popularitate ca activități practicate pe tot parcursul anului¹.

Într-un sport în care reacțiile se măsoară în fracțiuni de secundă, indicatorii de bază nu sunt suficienți pentru o evaluare completă. Datele despre mișcare, intensitate și tehnică oferă informații relevante despre performanță, iar HONOR Watch 6 integrează funcții concepute tocmai pentru acest nivel de analiză.

Mod avansat pentru badminton, cu analiza detaliată a jocului

Pentru pasionații de badminton, HONOR Watch 6 urmărește nouă indicatori de performanță și analizează jocul din cinci perspective. Printre datele monitorizate se numără numărul și viteza loviturilor, puterea acestora, raportul dintre loviturile forehand și backhand, precum și tipurile de execuții, cum ar fi smash sau clear. Astfel, utilizatorii își pot înțelege mai bine stilul de joc, își pot urmări progresul și pot identifica aspectele pe care le pot îmbunătăți.

Pentru un plus de motivație, utilizatorii pot debloca 15 insigne speciale pe măsură ce progresează, adăugând o componentă interactivă monitorizării antrenamentelor.

Antrenor inteligent pentru alergare, cu ghidare vocală

Pentru alergători, HONOR Watch 6 integrează funcția Intelligent Running Coach, care monitorizează pragul de lactat și ritmul cardiac, în timp ce antrenorul bazat pe inteligență artificială oferă ghidare vocală pe parcursul sesiunii.

În funcție de obiective, utilizatorii pot seta ținte de ritm sau puls și pot primi informații care îi ajută să își adapteze efortul în timpul alergării.

Funcția de analiză a tehnicii de alergare completează aceste date și oferă informații utile pentru îmbunătățirea eficienței în timp, fie că obiectivul este creșterea performanței sau construirea unei rutine de antrenament mai bine structurate.

Monitorizarea precisă a traseului cu HONOR AccuTrack

Pentru activitățile în aer liber, HONOR Watch 6 integrează tehnologia HONOR AccuTrack, susținută de un nou chipset GNSS și de un sistem GPS dual-band, pentru conectare mai rapidă la sateliți și urmărirea traseului.

Sistemul avansat de poziționare oferă informații detaliate pe durata activității, fie că utilizatorii aleargă în oraș, explorează trasee în natură sau descoperă zone noi.

Control tactil eficient chiar și în condiții de umiditate

Apa de pe ecran poate afecta răspunsul la atingere și poate îngreuna utilizarea ceasului în timpul antrenamentelor sau pe vreme nefavorabilă.

HONOR Watch 6 răspunde acestei provocări prin funcția Water-Touch Control, care menține ecranul receptiv chiar și atunci când utilizatorul are mâinile ude sau folosește ceasul în ploaie, facilitând interacțiunea în mai multe scenarii de utilizare.

Mai mult decât un partener pentru sport

Dincolo de funcțiile dedicate antrenamentelor, HONOR Watch 6 este conceput pentru utilizarea de zi cu zi, având o autonomie de până la 35 de zile. Într-o categorie în care autonomia medie este de 5–7 zile, potrivit Intel Market Research², această performanță reduce frecvența încărcărilor și permite monitorizarea pe perioade mai lungi, cu mai puține întreruperi.

Ceasul oferă și o analiză detaliată a nivelului de energie al organismului, pe baza unor indicatori precum ritmul cardiac, variabilitatea ritmului cardiac (HRV), somnul și nivelul de stres. Luând în calcul aceste date, dar și factori precum condițiile meteo sau ciclul menstrual, HONOR Watch 6 poate sugera perioade de odihnă, activitate fizică sau exerciții de respirație, pentru susținerea unei rutine mai echilibrate.

Astfel, funcțiile avansate de monitorizare sportivă sunt completate de instrumente dedicate sănătății și stării de bine, pentru o experiență care continuă și dincolo de antrenament.

Disponibilitate

HONOR Watch 6 este disponibil în România în variantele de culoare Twilight Brown și Shadow Black, la prețurile recomandate de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei iar până pe 31 august acesta vine cu o reducere de 100 de lei la toți partenerii oficiali HONOR.

Mai multe informații despre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:

https://www.honor.com/ro/wearables/honor-watch-6/.
Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Afacerio zi inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized3 zile inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorized3 zile inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Uncategorized5 zile inainte

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton? București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul...

Uncategorized5 zile inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Am tot amânat organizarea muncii in echipa. Iată ce m-a ajutat Am tot amânat organizarea muncii in echipa. Iată ce m-a ajutat
Uncategorized5 zile inainte

Am tot amânat organizarea muncii in echipa. Iată ce m-a ajutat

Am tot amânat organizarea muncii în echipă. Iată ce m-a ajutat Deși poate sună familiar pentru mulți, amânarea organizării muncii...

Uncategorizedo săptămână inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorizedo săptămână inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorizedo săptămână inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Știrile Săptămânii