Connect with us

Uncategorized

OnePlus lansează OnePlus 12, OnePlus 12R și OnePlus Buds 3

Publicat

pe

Noul flagship OnePlus 12 este o capodoperă care oferă o experiență completă, rapidă și fluidă pentru utilizatori, cu Trinity Engine, camera Hasselblad ajunsă la a patra generație și un design elegant

București, 23 ianuarie – Brandul global de tehnologie OnePlus a lansat astăzi cele mai noi produse din portofoliu: OnePlus 12, OnePlus 12 R și OnePlus Buds 3.

OnePlus 12 vine echipat cu Snapdragon® 8 Gen 3 Mobile Platform, Trinity Engine și a patra generație Hasselblad Camera for Mobil. În plus, cel mai nou și mai puternic smartphone din portofoliul OnePlus vine cu un ecran ProXDR cu rezoluție 2K și rată de împrospătare de 120Hz, beneficiază de încărcare super rapidă de 100W SUPERVOOC și încărcare wireless de 50W AIRVOOC, păstrând un design iconic al brandului.

„Acum că sărbătorim cea de-a zecea aniversare a OnePlus cu utilizatorii noștri fideli din întreaga lume, suntem încântați să prezentăm OnePlus 12 – un telefon complet care întruchipează flagship-ul nostru de un deceniu în tehnologie”, a declarat Pete Lau, fondatorul OnePlus. „Cu mantra noastră „Never Settle”, OnePlus este dedicat aducerii la viață a ideilor inovatoare și noilor standard în industria mobile. Cu OnePlus 12, am creat o adevărată capodoperă, îmbinând tehnologiile avansate de la OnePlus și de la partenerii noștri pentru a-l face unul dintre cele mai bune smartphone-uri ale anului 2024.”

Totodată, OnePlus 12R este creat special pentru pasionații de jocuri ce își doresc o experiență de top în 2024, combinând cele mai bune părți ale OnePlus 12 cu performanța seriei OnePlus R. Este primul dispozitiv OnePlus R lansat în afara Chinei și Indiei și vine atât în ​​culorile Cool Blue, cât și Iron Grey.

Căștile OnePlus Buds 3 oferă un sunet excepțional, de impact și bine echilibrat printr-un sistem acustic cu două drivere. Pe lângă calitatea lor spectaculoasă a sunetului, Buds 3 oferă utilizatorilor și o experiență inteligentă de utilizare, inclusiv anulare activă personalizată a zgomotului și mult așteptatul control glisant al volumului.

În cele din urmă, OnePlus a prezentat și OnePlus 12R Genshin Impact Edition, creat în colaborare cu HoYoverse, care va fi lansat pe 28 februarie. Aducând Trinity Engine pe OnePlus 12R și optimizarea personalizată atât de la OnePlus, cât și de la HoYoverse, OnePlus 12R Genshin Impact este construit pentru a oferi o experiență de joc super rapidă și fluidă, care le permite jucătorilor să se cufunde pe deplin în lumea Genshin Impact oricând, oriunde. OnePlus 12R Genshin Impact Edition vine, de asemenea, într-o cutie cadou personalizată și cu o serie de obiecte de colecție inspirate de Genshin Impact Keqing.

OnePlus 12

În inima OnePlus 12 se află cea mai recentă platformă mobilă Qualcomm Snapdragon® 8 Gen 3, un cip ultra-inteligent care promite performanțe de top și eficiență energetică, cu o performanță îmbunătățită cu până la 30% a CPU-ului și o îmbunătățire cu 25% a performanței GPU-ului. Îmbunătățit de tehnologia proprietară Trinity Engine și echipat cu până la 16 GB de RAM LPDDR5X și 512 GB de ROM UFS 4.0, OnePlus 12 poate păstra aplicațiile disponibile în fundal timp de 72 de ore. OnePlus 12 este, de asemenea, echipat cu un nou ecran ProXDR 2K 120Hz și cu o luminozitate maximă de 4500 niți.

OnePlus 12 introduce noul sistem de răcire Dual Cryo-velocity VC, lider în industrie, cu o structură de disipare capilară 3D și care acoperă cea mai mare suprafață de până acum, 9.140 mm², revoluționând fluxul lichidului de răcire pentru a reduce semnificativ supraîncălzirea. Acest sistem absoarbe în mod constant căldura pentru a accelera întregul proces de disipare a căldurii, făcând din OnePlus 12 un smartphone versatil pentru activități precum sesiuni de jocuri maraton, editare video la nivel profesional și încărcare concomitentă fără risc de supraîncălzire.

Cu încărcare rapidă de 100W SUPERVOOC și o baterie mare de 5400mAh, OnePlus 12 reduce timpul petrecut de dispozitiv conectat la priză. OnePlus 12 are nevoie de numai 26 de minute  pentru încărcarea de la 1% la 100% Totodată, smartphone-ul dispune de  încărcare wireless AIRVOOC de 50 W, oferind o alternativă de încredere pentru cei care preferă un stil de viață fără cablu.

În plus, OnePlus 12 vine cu camera Hasselblad de a patra generație pentru smartphones, cu senzorul wide Sony LYT-808 , teleobiectiv periscop de 64MP 3x, cel mai recent algoritm RAW HDR și modul Portrait Hasselblad. OnePlus 12 are și alte caracteristici emblematice, cum ar fi 3D Spatial Audio, Aqua-touch, IR blaster și port USB 3.2 Gen 1.

OnePlus 12R

OnePlus 12R îmbină software-ul rapid și fluid cu hardware de ultimă generație. Este cel de-al patrulea dispozitiv din seria OnePlus R și primul care se lansează în afara Chinei și Indiei, telefon creat pentru pasionații de jocuri.

OnePlus 12R vine cu primul ecran LTPO 4.0 din lume care dispune de un sistem inteligent de adaptare a  ratei de împrospătare între 1 Hz și 120 Hz, economisind durata de viață a bateriei și oferind utilizatorilor o experiență generală mai fluidă. De asemenea, reacționează la viteza de glisare a utilizatorului, ceea ce înseamnă că o mișcare lentă a ecranului poate însemna utilizarea unei rate de reîmprospătare la 60Hz, 72Hz sau 90Hz, în timp ce o mișcare rapidă solicita dispozitivul până la 120Hz.

În spatele ecranului se află procesorul Qualcomm® Snapdragon® 8 Gen 2, un octa-core de 4 nanometri reglat pentru a oferi cea mai bună performanță posibilă, precum și până la 16 GB LPDDR5X RAM și 256 GB UFS 4.0 de stocare. Toate acestea sunt protejate cu același sistem de răcire Cryo-Velocity și sunt alimentate de cea mai mare baterie instalată vreodată într-un telefon OnePlus. Bateria de 5.500 mAh dispune de încărcare SUPERVOOC de 100 W, ceea ce înseamnă că OnePlus 12R va trece de la 1 la 100% în 26 de minute.

Performanțele lui OnePlus 12R  sunt completate de sistemul de camere foto ce include un senzor Sony IMX890 de 50 de megapixeli. Telefonul dispune de o gamă de algoritmi proprietari OnePlus, proiectați pentru a produce rezultate excelente în orice situație.

OnePlus Buds 3

Ghidați de mantra Never Settle, căștile Buds 3 își propun să reseteaze standardele pe segmentul produselor TWS mid-end prin calitatea lor spectaculoasă a sunetului și experiența inteligentă a utilizatorului.

Combinând puterea unui woofer de 10,4 mm cu precizia unui tweeter de 6 mm, Buds 3 oferă o plajă de frecvențe de la 15Hz la 40KHz, bass impresionant, înalte rafinate și voci care ating sufletul. Totodată, Buds3 sunt certificate de JAS (Japan Audio Society) ca dispozitiv Hi-Res Audio Wireless.

Oferind până la 49 dB de anulare a zgomotului, Buds 3 a obținut certificarea TÜV Rheinland ca dispozitiv de anulare a zgomotului de înaltă performanță. Cu microfoane încorporate și algoritmi interni OnePlus, Smart Scene Noise Cancellation 2.0 căștile pot selecta automat modul cel mai potrivit pentru ca utilizatorii să se bucure de sunet optimizat în funcție de mediul înconjurător.

Despre OnePlus

OnePlus este un brand global de tehnologie mobilă care provoacă conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive cu design rafinat, cu o calitate de construcție premium și hardware de înaltă performanță. OnePlus prosperă cultivând legături puternice și crește împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com sau să ne urmăriți pe:

Instagram – https://instagram.com/oneplus

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

Publicat

pe

De

  • 49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor
  • 32% dintre românii care pleacă în vacanță își fac griji în privința animalelor de companie rămase acasă
  • 46% folosesc camere de supraveghere ca să își protejeze locuința cât sunt plecați

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru ce rămâne acasă. În această perioadă, locuințele rămân mai mult timp nesupravegheate, iar cea mai mare grijă pentru persoanele plecate în vacanță sunt spargerile – 49% dintre respondenți (studiu Xiaomi, iulie 2026, eșantion: 1012). Preocupările însă nu se opresc la siguranța casei, ci includ și grija pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Xiaomi, 32% dintre români își fac griji pentru animalele care rămân acasă, de cele mai multe ori singure, astfel că 46% dintre ei folosesc camera de supraveghere pentru a monitoriza bunăstarea animalelor de companie.

Pornind de la această realitate, Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time”, prin care arată cum tehnologia poate reduce grijile cotidiene și le poate oferi utilizatorilor mai mult timp pentru ei și ceea ce contează cu adevărat, indiferent dacă pleacă în vacanță, rămân acasă sau au grijă de animalele lor de companie.

„Me Time is Xiaomi Time” are în centru ideea că tehnologia poate prelua o parte din responsabilitățile cotidiene și propune patru categorii care răspund celor mai frecvente nevoi, în special din perioada verii: Home Security, pentru monitorizarea și protejarea locuinței; Pet Care, pentru a rămâne conectat cu animalele de companie chiar și de la distanță; Vacation Companion, cu dispozitive care îmbunătățesc experiența călătoriilor; și Home Care, cu soluții inteligente care simplifică activitățile de zi cu zi, pentru mai mult timp liber, liniște și relaxare acasă.

În perioada 24 – 26 iulie, Xiaomi invită iubitorii de animale la Xiaomi Pet Café, în ParkLake Shopping Center din București

Conceptul campaniei vine aproape de consumatori în weekend-ul 24 – 26 iulie, când sunt așteptați, cu mic, cu mare și cu necuvântătoarele lor dragi la Xiaomi Pet Café, activare specială organizată în ParkLake Shopping Center, din București. În acest spațiu, vor putea descoperi produsele din campanie, vor testa scenarii reale de utilizare, se vor distra și se vor bucura de o serie de surprize. Xiaomi Pet Café va fi activă în intervalul orar 12:00 – 20:00, în toate cele trei zile și va fi amplasată în proximitatea magazinului Xiaomi din incinta ParkLake Shopping Center.

Iubitorii de animale sunt invitați să descopere poveștile unor căței și pisici aflați în căutarea unei familii și, poate, să plece acasă cu un nou prieten. Alături de Xiaomi, la Xiaomi Pet Café vor fi prezenți partenerii Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația TNR – Capturare Sterilizare Eliberare, care vor facilita adopțiile și vor împărtăși vizitatorilor sfaturi utile pentru îngrijirea animalelor de companie pe timpul verii. ASPA va participa vineri, 24 iulie, între orele 12:00 și 16:00, iar Asociația TNR va fi prezentă pe întreaga durată a activării, 24–26 iulie.

Ecosistemul Xiaomi oferă soluții pentru o diversitate de nevoi din viața de zi cu zi, inclusiv pentru monitorizarea de la distanță a locuinței sau a animalelor de companie. De aceea, consumatorii care vor vizita activareavor descoperi reduceri la o varietate de produse selectate special pentru campanie: de la camere de supraveghere și senzori inteligenți la iluminat conectat și soluții dedicate îngrijirii și hrănirii animalelor de companie, smartphones, electrocasnice mici și mari și multe altele.

În plus, acest ecosistem preia responsabilitățile unui pet sitter pentru animalele de companie rămase singure acasă, iar cei care doresc să aibă un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” și prin intermediul platformei OLX, care este partener pentru o componentă creativă a campaniei.

Discount de 20% la o selecție de produse Xiaomi

În perioada 20 – 31 iulie, toate produsele incluse în campania „Me time is Xiaomi time” beneficiază de o reducere de 20%, disponibilă în Xiaomi Store, din ParkLake Shopping Center, precum și pe www.mi.com/ro.

În categoria Home Security, utilizatorii vor putea opta pentru soluții avansate de monitorizare a casei, precum Xiaomi Outdoor Camera BW300, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei) sau Xiaomi Smart Camera C500 Pro, la 191 lei (de la 239 lei). Pentru Pet Care, Xiaomi propune produse care îi ajută pe proprietari să aibă o mai bună grijă de animalele lor, inclusiv Xiaomi Smart Pet Food Feeder 2, care va fi disponibil cu preț redus de 319 lei (de la 399 lei) sau Xiaomi Smart Pet Care Air Purifier, disponibil la 447 lei (față de 559 lei). Categoria Vacation Companion include produse concepute pentru călătorii fără griji, precum Xiaomi Aluminium Frame Luggage 26” redus la 799 lei de la un preț fără discount de 999 lei. Iar pentru un plus de confort acasă, categoria Home Care reunește dispozitive inteligente precum Xiaomi Robot Vacuum X20 Max, disponibil la 2.079 lei (de la 2.599 lei) sau Xiaomi Smart Air Purifier Elite, la 1.279 lei (de la 1.599 lei), oferind utilizatorilor soluții accesibile pentru o locuință mai curată, mai eficientă și mai conectată.

Oferta completă este disponibilă pe www.mi.com/ro și în magazinul fizic Xiaomi situat în ParkLake Shopping Center din București.

Citeste in continuare

Uncategorized

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Publicat

pe

De

  • Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%.
  • Cărțile (+79%) și jocurile pentru PlayStation 5 (+21%) se numără printre categoriile de leisure cu cea mai rapidă creștere în această vară.
  • Consumatorii continuă să investească atât în achiziții practice, cât și în produse pentru stilul de viață, inclusiv telefoane mobile (+13%) și anvelope auto (+5%).

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către produse pentru călătorit, activități de relaxare și timp petrecut departe de casă, potrivit celor mai recente date Compari.ro.

Printre categoriile cu cea mai rapidă creștere, camerele auto de bord (dashcam) au înregistrat un avans de 63% în interesul arătat de la o săptămână la alta, semn că mulți români își pregătesc mașinile pentru călătoriile de vară. În același timp, interesul pentru telefoanele mobile a crescut cu 13%, iar anvelopele auto au atras cu 5% mai multe vizualizări comparativ cu săptămâna precedentă.

Datele indică, de asemenea, un interes tot mai mare pentru activitățile de relaxare și divertisment. Între publicarea rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat, admiteri la facultate și începutul vacanței de vară, categoria cărților a înregistrat o creștere de 79% a interesului arătat, comparativ cu săptămâna anterioară, devenind una dintre cele mai performante categorii de pe platformă. Interesul pentru jocurile PlayStation 5 a crescut, la rândul său, cu 21%, evidențiind orientarea consumatorilor către relaxare și divertisment în perioada concediilor.

„În sezonul de vară observăm un interes crescut al consumatorilor pentru călătorii, activități de relaxare și petrecerea timpului în aer liber. Anul acesta, cererea este deosebit de ridicată pentru categoriile asociate mobilității, conectivității și divertismentului. Această tendință este în linie cu verile anterioare, când produsele legate de călătoriile cu mașina, tehnologie și activitățile de vacanță au înregistrat, de asemenea, un interes sporit. Acest lucru sugerează că aceste categorii au devenit deja parte integrantă a obiceiurilor sezoniere de cumpărare. Deși contextul economic continuă să influențeze deciziile de achiziție, consumatorii rămân concentrați pe identificarea celui mai bun raport calitate-preț, mai degrabă decât pe amânarea cumpărăturilor sezoniere. Pe măsură ce cumpărătorii devin mai selectivi în privința cheltuielilor, transparența prețurilor este mai importantă ca oricând. Funcționalități precum Price Drop și Price Charts îi pot ajuta să ia decizii de cumpărare mai bine informate„, spune Sorin-Adrian Dochian, Country Manager Compari.ro.

Cifrele se bazează pe variațiile săptămânale ale numărului de vizualizări ale paginilor din diferite categorii de produse pe Compari.ro și reflectă schimbările în interesul consumatorilor, nu achizițiile efectiv realizate.

Citeste in continuare

Uncategorized

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Publicat

pe

De

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026, arădenii vor avea acces la o gamă variată de articole vestimentare second-hand de calitate, la prețuri accesibile, într-un magazin organizat pe principiul colecțiilor care se reînnoiesc constant.

În noul magazin, situat între Gara CFR Arad și Atrium Mall (Calea Aurel Vlaicu, bloc L, parter),clienții vor găsi haine pentru femei, bărbați și copii, încălțăminte, accesorii și articole textile pentru casă, atent selectate și pregătite pentru reutilizare. Colecțiile vor fi înlocuite complet la fiecare 5 săptămâni, oferind permanent produse diferite și oportunități noi de cumpărături.

Fiecare colecție începe cu prețurile inițiale, iar pe parcursul celor cinci săptămâni acestea scad treptat. Astfel, clienții pot alege între cele mai noi articole sau pot aștepta reducerile progresive, în funcție de preferințele lor.

„Ne bucurăm să ajungem și mai aproape de comunitatea din Arad și să oferim o alternativă accesibilă și responsabilă pentru cumpărăturile de zi cu zi. Fiecare articol din magazinele Humana are șansa unei noi vieți, iar fiecare achiziție contribuie la reducerea risipei textile și la utilizarea mai eficientă a resurselor. Ne dorim ca noul magazin să devină o destinație pentru toți cei care apreciază calitatea, varietatea și beneficiile reutilizării”, declară Rodica Bulăceanu, director comercial al organizației Humana People to People România.

Articolele disponibile în magazinele Humana provin din donații de haine colectate în țări precum Italia, Germania sau Austria. După un proces riguros de sortare, doar articolele aflate în cea mai bună stare sunt selectate pentru comercializare și sunt igienizate conform legislației europene și naționale în vigoare. Textilele care nu mai pot fi reutilizate sunt direcționate către reciclare sau valorificare energetică, contribuind la reducerea deșeurilor și la dezvoltarea economiei circulare.

Industria textilă este una dintre cele mai poluante industrii la nivel mondial, fiind responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și pentru un consum uriaș de apă. Alegerea hainelor second-hand reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care consumatorii pot reduce impactul asupra mediului, prelungind durata de viață a produselor textile și diminuând nevoia producerii unor articole noi.

Anul acesta, Humana People to People împlinește 20 de ani de prezență în România, perioadă în care a oferit haine de calitate la prețuri accesibile și, în același timp, a dorit să demonstreze că moda poate funcționa fără risipă.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized15 minute inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized38 de minute inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Viața în Arado zi inainte

Am cumpărat patul The Duke pentru Luis și am înțeles ce înseamnă cu adevărat un produs premium pentru câini

Există momente în care algoritmul Instagram chiar își face treaba. În ultimele zile vedeam aproape la fiecare sesiune de scrolling...

o zi inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Afaceri3 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized5 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized6 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport6 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized6 zile inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Știrile Săptămânii