Connect with us

Social

Balș 2022 – Intersecția dintre nevoile comunității și planurile primarului Rotea

Publicat

pe

Alegerile locale de la sfârșitul lui 2020 au fost câștigate, la Balș, de Cătălin Rotea. Un proiect sustenabil, prezentat comunității la acea vreme, realist, care a convins că și aici poate fi un început într-o administrație locală centrată pe cetățean și nevoile acestuia. Privit la început cu interes, proiectul public asumat de Cătălin Rotea începe să prindă contur.

Structurat pe câțiva piloni: infrastructură, sănătate, educație, locuințe, parcuri și spații verzi, zone de blocuri și servicii publice, manualul de utilizare al unei administrații locale în interesul beneficiarului începe să devină ghid de bune practici. Un masterplan din care nu scapă nimic din ceea ce este atributul administrației locale.

Educația și sănătatea, coeficienții de aur ai unei comunități

Reabilitarea și modernizarea unor instituții de învățământ, burse pentru performanța școlară, aspecte ce sunt în agenda primarului Cătălin Rotea de la Balș. În paralel, pentru Spitalul Orășenesc Balș, expertiza obținută în anii când acesta a fost manager la Spitalul Județean de Urgență Slatina, se regăsește și aici. Un centru de primiri urgențe, mai mult decât necesar, menit să acopere nevoile Balșului, dar și ale comunităților rurale din zona de vest, nord-vest a Oltului. Chiar dacă Slatina și Craiova sunt la doi pași, aici e primul loc unde pacientul trebuie să ajungă pentru diagnostic, evaluare și tratament imediat de specialitate.

Infrastructura urbană, un pachet complet de servicii

Locuințe sociale, case prin ANL, șantiere într-o perspectivă imediată, și nu numai asta. Blocurile vor beneficia de îmbunătățiri, iar toate spațiile dintre habitatele existente sunt plan de sistematizare (străzi, parcări, trotuare, spații verzi, mobilier urban, spații de joacă). Pentru că la Balș termenul de „ansamblu urban” trebuie să coboare din teorie în realitatea arhitecturală. Iar pentru completarea arhitecturii, la Balș proiectele „Clubul Pensionarilor” și „Centrul multifuncțional pentru tineri” sunt o prioritate a mandatului edilului de astăzi.

Pe lângă acestea, în infrastructură se mai regăsesc și servicii de utilitate publică cum ar fi: bazin de înot, sală de sport, capacități interzise până în 2020 locuitorilor de aici. Dacă mai completăm cu un sistem de supraveghere video, evaluat în funcție de realitățile din teren, Balșul – oraș sigur, nu mai e doar ce a fost pentru alții cândva, un slogan de campanie…

Un buget pe 2022 limitat, dar structurat corect

Proiectul bugetului pe anul în curs nu aduce în vistieria Balșului toți banii pentru care sunt proiecte. Însă, participații public privat vor susține agenții economici capabili să dezvolte resursa umană și să ocupe, corect, forța de muncă din oraș. Și nu numai în comerț, acolo unde în 2021 și început de 2022, companii din zona retail au deschis afaceri în Balș, generatoare de locuri de muncă…

Tot în dreptul participațiilor bugetare din resursa anului 2022, la Balș continuă extinderea rețelei de gaze naturale, la pachet cu ceea ce derulează în oraș operatorul județean de apă și canal, în cadrul unui amplu proiect, la finalul căruia aceste servicii vor fi oferite în totalitate Balșului.

Cu un astfel de proiect privind dezvoltarea concomitentă pe orizontală, dar și implementarea unor măsuri pe verticală, într-un pachet complet de servicii publice, racordate la nevoia comunității, Balșul iese din plutonul cenușiu al orașelor din țară.

Tot în 2022, spre aprilie, circulația rutieră anevoioasă pe principala arteră a orașului va deveni istorie. Drumul Expres Pitești-Craiova va fi circulabil pe Tronsonul 2. Și astfel, strada Nicolae Bălcescu va fi mai aerisită, mai curată și, evident, inclusă într-un proiect de modernizare axat pe latura pietonală. Și așa, din aproape în aproape, la Balș, un nou concept generează o nouă viziune administrativă. Cătălin Rotea a intrat, ca primar, în al doilea an de mandat…

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards

Publicat

pe

De

Țuca Zbârcea & Asociații

București, 16 octombrie 2026: Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma Anului în România” în cadrul Legal 500 CEE Awards 2026, gală organizată ieri seară de publicația britanică The Legal 500 la Varșovia. Editorii Legal 500 au descris premiul ca o recunoaștere a excelenței serviciilor la nivel național.

Aflată la a doua ediție, ceremonia a reunit reprezentanți ai principalelor firme de avocatură și ai departamentelor juridice din Europa Centrală și de Est. Distincțiile au fost acordate în aproximativ 80 de categorii – naționale, pe arii de practică și regionale, acoperind 17 jurisdicții.

Câștigătorii sunt desemnați pe baza cercetării independente realizate de echipa editorială Legal 500 pentru ediția regională a ghidului, având ca repere complexitatea mandatelor gestionate, inovația juridică și feedback-ul direct oferit de clienți.

Țuca Zbârcea & Asociații a primit premiul „Firma a Anului în România” (Romania Firm of the Year), cea mai importantă distincție de pe piața locală, pentru care concuraseră cinci firme de avocatură. Editorii Legal 500 au descris premiul ca o recunoaștere a excelenței serviciilor Țuca Zbârcea & Asociații la nivel național.

Premiul reflectă activitatea Țuca Zbârcea & Asociații în ansamblul ei, în toate ariile de practică analizate de Legal 500: bancar și financiar, corporate și M&A, litigii și arbitraj, drept fiscal, dreptul muncii, energie și resurse naturale, dreptul concurenței, proprietate intelectuală, PPP și achiziții publice, imobiliare și construcții, restructurare și insolvență, TMT, jocuri de noroc și drept penal al afacerilor.

În cadrul aceleiași ediții a premiilor Legal 500, Ramona Chițu (Moisa), Partener Țuca Zbârcea & Asociații Tax, s-a numărat printre nominalizații categoriei „Tax Next Generation Partner of the Year”.

Christina Vlădescu, Partner în cadrul departamentului de Litigii și Arbitraj al Țuca Zbârcea & Asociații, a declarat:

„Premiul „Firma anului în România” este o recunoaștere a activității echipelor de consultanță și litigii implicate în proiecte complexe, cu mize importante pentru clienții noștri. Fiecare mandat presupune o analiză juridică riguroasă și o colaborare strânsă între colegii din diverse arii de practică, pentru a identifica și pune în aplicare strategii și soluții optime pentru client, pentru apărare, în cea mai bună manifestare a sa. Faptul că performanța echipei este recunoscută de principalele ghiduri internaționale reprezintă o reconfirmare a standardelor profesionale pe care le urmărim și care ne definesc și, totodată, a parteneriatului solid pe care îl avem cu clienții noștri.”

Ciprian Timofte, Partner și coordonatorul practicii de Tehnologie, Date și AI, a adăugat:

„Reglementările din tehnologie, inteligență artificială, guvernanța datelor și securitate cibernetică evoluează într-un ritm amețitor. Aceste schimbări redefinesc adesea harta riscurilor operaționale și comerciale ale companiilor, iar clienții ne cer, firesc, claritate, agilitate și soluții practice, ancorate în obiectivele lor de business. Trofeul acordat de Legal 500, alături de celelalte recunoașteri primite în acest an, confirmă că reușim să răspundem acestor așteptări. Ne simțim onorați, Legal 500 ne-a inclus în topurile sale, iar clienții ne oferă zi de zi încrederea lor. Le mulțumim amândurora. La fel cum mulțumim echipei noastre pentru profesionalismul și devotamentul din spatele acestor reușite.”

Distincția Legal 500 completează un palmares de succes la nivelul lui 2026 după câștigarea trofeului „Firma de Avocatură a Anului: Romania” (Law Firm of the Year: Romania) în cadrul Chambers Europe Awards. De altfel, este pentru prima dată când o firmă independentă de avocatură din România își adjudecă, în același an, cele mai înalte recunoașteri din partea ambelor directoare juridice de referință la nivel global, Legal 500 și Chambers Europe.

De asemenea, acest trofeu se adaugă premiului „Tranzacția Anului din Romania” (Deal of the Year in Romania) acordat în urma voturilor juriului de publicația internațională CEE Legal Matters tranzacției prin care Vodafone România a preluat participația OTE în Telekom Romania Mobile Communications, mandat în care echipa Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Vodafone România.

Despre Țuca Zbârcea & Asociații:

Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai mari și mai apreciate societăți de avocatură din România, oferind asistență juridică și reprezentare în toate domeniile dreptului afacerilor. Fondată în anul 2005, firma are în prezent o echipă formată din peste 170 de angajați, dintre care 105 sunt avocați. Portofoliul său include numeroase companii naționale și multinaționale, instituții financiar-bancare și fonduri de investiții. Țuca Zbârcea & Asociații este constant clasată pe primele poziții în directoarele juridice internaționale, fiind recunoscută pentru inovație și excelență profesională.

Începând din 2019, Țuca Zbârcea & Asociații Tax și Țuca Zbârcea & Asociații colaborează cu Andersen Global, ceea ce a permis extinderea și consolidarea prezenței și expertizei în domeniile tax & legal la nivel internațional. Andersen Global este o asociație de firme membre independente, juridic separate, alcătuită din peste 20.000 de profesioniști la nivel mondial, peste 2.000 de parteneri globali și o prezență în peste 600 de locații din peste 170 de țări.

https://www.tuca.ro

Citeste in continuare

Social

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

Publicat

pe

De

renovarea unei clădiri

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea uneia de la zero. Structura este acolo, pereții există, instalațiile sunt montate, iar o parte dintre lucrări par deja rezolvate.

În realitate, lucrurile pot sta exact invers.

Renovarea unei clădiri existente este deseori unul dintre cele mai dificile tipuri de proiecte din construcții. Constructorul nu pornește de la o situație perfect cunoscută, ci trebuie să lucreze cu ceea ce găsește: structuri realizate în alte perioade, intervenții succesive, instalații vechi, documentații incomplete și probleme care pot deveni vizibile abia după începerea lucrărilor.

Dacă într-o construcție nouă multe dintre variabile pot fi controlate încă din faza de proiectare, într-o renovare apare o provocare suplimentară: necunoscutul.

O clădire existentă vine cu propria istorie

Orice construcție mai veche a trecut prin ani sau chiar decenii de utilizare. În această perioadă pot fi făcute modificări, reparații, extinderi sau intervenții despre care actualul proprietar ori administrator nu mai deține toate informațiile.

Un perete poate ascunde o instalație modificată. O zonă aparent sănătoasă poate prezenta infiltrații mai vechi. Sub mai multe straturi de finisaj pot apărea fisuri, degradări sau materiale diferite de cele indicate în documentația disponibilă.

Din acest motiv, una dintre cele mai importante etape ale renovării începe înaintea lucrărilor propriu-zise: evaluarea cât mai corectă a situației existente. Chiar și atunci, însă, anumite probleme pot deveni evidente numai după decopertări și desfacerea unor elemente ale construcției.

Surprizele apar după începerea șantierului

Aceasta este probabil cea mai mare diferență față de o construcție nouă. Atunci când construiești de la zero, proiectul pornește de la o situație cunoscută și fiecare etapă poate fi planificată într-o succesiune relativ clară. În renovare, proiectul trebuie uneori adaptat la realitatea descoperită în teren.

După îndepărtarea finisajelor pot apărea degradări care nu erau vizibile inițial. Instalațiile pot avea trasee diferite față de documentația existentă. Pot fi identificate zone afectate de umiditate sau intervenții mai vechi realizate necorespunzător.

Fiecare astfel de descoperire trebuie analizată înainte ca lucrările să continue. De aici rezultă una dintre competențele esențiale într-un proiect de renovare: capacitatea constructorului de a gestiona situații neprevăzute fără ca acestea să compromită calitatea lucrării finale.

Instalațiile vechi pot complica întregul proiect

Instalațiile reprezintă una dintre cele mai sensibile componente ale renovării unei clădiri. Rețelele electrice, instalațiile sanitare, sistemele de încălzire sau ventilație pot proveni din perioade diferite și pot fi modificate succesiv. Uneori, modernizarea unei singure componente scoate la iveală necesitatea unor intervenții mult mai ample.

Aici apare o dilemă frecventă: cât păstrezi și cât înlocuiești?

Păstrarea unor instalații existente poate reduce aparent costurile inițiale, dar trebuie evaluată compatibilitatea lor cu soluțiile noi și comportamentul pe termen lung. În anumite situații, economia făcută în timpul renovării se poate transforma într-un cost mult mai mare după finalizarea proiectului.

Renovarea trebuie să combine vechiul cu noul

Într-o construcție nouă, materialele și soluțiile tehnice sunt gândite să funcționeze împreună încă din etapa de proiectare. La renovare, situația este diferită. Materialele moderne trebuie integrate într-o structură existentă, iar soluțiile noi trebuie adaptate caracteristicilor clădirii. Termoizolația, tâmplăria, hidroizolația, instalațiile și finisajele nu pot fi privite separat.

Un exemplu simplu este eficientizarea energetică. Montarea unei termoizolații performante reprezintă doar una dintre componente. Trebuie analizate și punțile termice, tâmplăria, umiditatea, ventilarea spațiilor și modul în care toate aceste elemente interacționează. O intervenție făcută izolat poate rezolva o problemă și, în anumite condiții, poate crea alta.

Renovarea energetică înseamnă mai mult decât schimbarea fațadei

Una dintre cele mai vizibile direcții din ultimii ani este renovarea clădirilor pentru reducerea consumului energetic. Pentru public, imaginea cea mai familiară este probabil cea a unei clădiri căreia i se montează termoizolație și i se reface fațada. Din punct de vedere tehnic, însă, o renovare energetică serioasă este mult mai complexă.

Performanța finală depinde de modul în care sunt tratate toate punctele vulnerabile ale anvelopei clădirii, de calitatea execuției și de compatibilitatea dintre soluțiile aplicate.

Companii din domeniu precum Avision Strategy, implicată în proiecte de construcții, renovare și eficientizare energetică, lucrează tocmai în acest context în care intervenția asupra unei clădiri existente presupune mai mult decât înlocuirea elementelor vizibile. Este nevoie de coordonarea mai multor tipuri de lucrări și de adaptarea soluțiilor tehnice la situația reală întâlnită pe teren.

Uneori, clădirea trebuie să rămână funcțională în timpul lucrărilor

Dificultatea crește și mai mult atunci când renovarea se desfășoară într-o clădire care nu poate fi pur și simplu închisă pentru o perioadă îndelungată. Este o situație întâlnită mai ales în cazul clădirilor publice, instituțiilor, spațiilor comerciale sau altor imobile aflate în utilizare.

Constructorul trebuie atunci să organizeze lucrările astfel încât anumite zone să rămână accesibile, să limiteze zgomotul și praful, să asigure circulația în siguranță și să coordoneze diferitele etape fără a bloca complet activitatea beneficiarului.

Practic, șantierul trebuie să funcționeze în paralel cu clădirea. Acest lucru poate însemna lucrări realizate etapizat, delimitarea strictă a zonelor de intervenție și un nivel mult mai ridicat de coordonare.

Termenele sunt mai greu de anticipat

Într-un proiect nou, constructorul poate estima relativ precis succesiunea etapelor și necesarul de materiale și resurse. În cazul renovării există mai multe necunoscute. O problemă descoperită după începerea lucrărilor poate necesita o soluție tehnică suplimentară. Aceasta poate modifica necesarul de materiale, ordinea lucrărilor și implicit calendarul proiectului.

Din acest motiv, planificarea unei renovări trebuie să includă o anumită capacitate de adaptare.

Asta nu înseamnă că termenele nu pot fi respectate, ci că managementul proiectului devine mult mai important. Echipele, materialele și intervențiile trebuie coordonate astfel încât o modificare într-o zonă să producă cât mai puține efecte asupra întregului șantier.

Demolarea controlată poate fi mai dificilă decât construcția

Renovarea nu înseamnă doar să adaugi elemente noi. Înseamnă, foarte des, să îndepărtezi selectiv ceea ce nu mai poate fi păstrat. Și aici apare o diferență importantă. Nu poți demola pur și simplu totul. Trebuie să protejezi elementele care rămân, să identifici exact zonele asupra cărora se intervine și să eviți deteriorarea componentelor sănătoase ale clădirii.

Cu cât intervenția este mai complexă, cu atât această etapă necesită mai multă atenție. Uneori este mai ușor să construiești un element nou decât să îl înlocuiești pe cel vechi fără să afectezi ceea ce există în jurul lui.

Experiența constructorului devine esențială atunci când proiectul întâlnește realitatea

Un proiect tehnic bun este fundamental, dar renovarea are particularitatea de a pune permanent proiectul față în față cu realitatea unei construcții existente. Iar cele două nu coincid întotdeauna perfect. În acel moment contează experiența tuturor celor implicați: proiectanți, specialiști tehnici, coordonatori și echipele care execută efectiv lucrările.

Pentru companii precum Avision Strategy, proiectele de renovare presupun tocmai această combinație între planificare, execuție și capacitatea de a gestiona situațiile întâlnite pe parcursul șantierului. Nu este suficient ca lucrarea să arate bine la final. Soluțiile adoptate trebuie să fie corecte tehnic și să funcționeze împreună pe termen lung.

De ce merită totuși să renovăm?

Complexitatea renovării nu înseamnă că demolarea și reconstruirea reprezintă automat soluția mai bună. Dimpotrivă. Numeroase clădiri existente pot fi modernizate, eficientizate energetic și adaptate cerințelor actuale fără a pierde investiția și resursele deja încorporate în construcție.

O renovare bine realizată poate prelungi semnificativ durata de viață a unei clădiri, poate reduce consumul de energie, îmbunătăți confortul și readuce în circuit spații care altfel s-ar degrada progresiv. Dar tocmai pentru că rezultatul trebuie să funcționeze pentru mulți ani, renovarea nu ar trebui privită ca o simplă operațiune cosmetică.

Este un proiect de construcții în adevăratul sens al cuvântului și, în anumite situații, unul chiar mai complex decât ridicarea unei clădiri noi. Pentru că atunci când construiești de la zero, începi cu o pagină albă. Când renovezi, trebuie mai întâi să înțelegi tot ceea ce a fost scris pe ea înainte.

Citeste in continuare

Social

Peste 20 de furnizori, prezenți la Târgul de oferte de formare, organizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Publicat

pe

De

Sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în calitatea sa de Coordonator național al Agendei Europene pentru învățarea în rândul adulților, organizează vineri, 16 octombrie 2026, a treia ediție a Târgului de oferte de formare, un eveniment dedicat tuturor adulților interesați să își dezvolte competențele profesionale și personale.

Târgul de oferte de formare va avea loc la Biblioteca Națională – sala Curtea lui Dionis (acces prin intrarea din Splaiul Unirii), în intervalul orar 12.00-15.00.

Evenimentul reunește peste 20 de furnizori de formare profesională, centre de formare, centre de evaluare a competențelor cu o ofertă largă de programe de formare, în domenii diverse, de la inteligență artificială și securitate cibernetică la programe pentru sectorul HoReCa, modă, sănătate etc.

Târgul le oferă vizitatorilor posibilitatea de a discuta direct cu reprezentanții furnizorilor, de a afla ce programe li se potrivesc, care sunt condițiile de participare și ce competențe pot dobândi sau dezvolta.

Piața muncii este într-o continuă schimbare. Digitalizarea, automatizarea și evoluțiile tehnologice creează noi cerințe pentru angajați și angajatori. De aceea, dezvoltarea și actualizarea competențelor sunt esențiale pentru adaptarea la noile realități ale muncii.

Formarea profesională este o investiție importantă atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Competențele noi le oferă oamenilor mai multe oportunități pe piața muncii și îi ajută să își valorifice mai bine potențialul.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Boosting Union of Skills’ tailored implementation” – RO BUST, cod proiect 101260148 finanțat din programul ERASMUS+.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Țuca Zbârcea & Asociații Țuca Zbârcea & Asociații
Social4 ore inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards

București, 16 octombrie 2026: Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma Anului în România” în cadrul Legal 500 CEE...

Uncategorized15 ore inainte

HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările

După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români...

15 ore inainte

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”. În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc”...

16 ore inainte

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate...

16 ore inainte

Optimisti.ro, platforma online care aduce în prim-plan știrile pozitive și motivația

Optimisti.ro este o platformă online dedicată știrilor pozitive din România și din lume, conținutului motivațional și poveștilor care inspiră. Proiectul...

18 ore inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului

Ediția aniversară XXX a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie, în prestigiosul spațiu al Galeriilor S1...

Afacerio zi inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Uncategorized2 zile inainte

Orange Romania introduce FILMBOX+ Stream în oferta de conținut

București,15 octombrie 2026 Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilăabonaților săi începând cu...

Uncategorized2 zile inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afaceri2 zile inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Știrile Săptămânii