Connect with us

Administrație locală

Romanian Business Consult finalizează achiziția companiei ROPECO București

Publicat

pe

Romanian Business Consult finalizează achiziția companiei ROPECO București

Romanian Business Consult devine acționar unic al companiei Ropeco București, consolidându-
și astfel poziția de lider integrator IT, cu o expertiză majoră în retail și pe piața automatizărilor
industriale.

Prin această achiziție se deschid noi oportunități pentru compania RBC, în piața soluțiilor IT din
banking și plăți electronice.

Cele două companii vor continua să opereze ca entități separate, urmărind însă aceeași misiune
și aceleași valori de business, păstrându-și structura de angajați și management, diversitatea
soluțiilor IT și tipurile de servicii oferite.

Compania Romanian Business Consult a fost asistată în această tranzacție de KPMG și casa de
avocatură Filip & Company, iar compania ROPECO București de către EDGE Advisory și casa de
avocatură DLA Piper Dinu SCA. Valoarea tranzacției este confidențială.

Astfel, RBC și ROPECO devin mai puternice împreună, având același acționariat și aliniindu-se
sub același scop de dezvoltare, inovare și extindere a portofoliului de soluții IT. Toate acestea se
vor reflecta în perfecționarea capabilităților de integrare și implementare a soluțiilor complexe
de IT și la creșterea calității serviciilor oferite către clienții actuali și viitori.

 

„Ne bucurăm că, pe lângă portofoliul de soluții și servicii dedicate marilor rețele de retail
modern și a capacității noastre de integrator IT, adăugăm experiența importantă în aria
proceselor de plată din retail și în cea a automatizării operațiunilor din banking, ale
companiei ROPECO.

Întărim prin această achiziție capacitatea operațională a grupului și echipele noastre de
dezvoltare, integrare și implementare de aplicații complexe. Țintim în următorii ani o creștere
a grupului la 500 de angajați și atragerea de noi talente, susținând continuu dezvoltarea
profesională a colegilor noștri din RBC și ROPECO.

De asemenea, ne unește de acum încolo aceeași misiune de protejare a mediului pe care o
susținem prin expertiza și parteneriatele ambelor companii în automatizarea procesului de
reciclare. Oferim retailerilor și producătorilor de băuturi din Romania unele dintre cele mai
performante sisteme integrate de gestionare a returnării ambalajelor reciclabile RVS (Reverse
Vending Systems).

Rămânem în continuare interesați de creșterea grupului prin achiziții în zonele de interes
strategic, conform înțelegerii cu partenerul meu în RBC, fondul de investiții Oresa Ventures.”
a declarat Andrei Bojiţă, Director General al Romanian Business Consult.

Pe de altă parte, domnul Cristian Christodorescu, CEO ROPECO, adaugă: ”Suntem încântați că
facem parte din Grupul RBC. Considerăm că acest lucru reprezintă continuarea unei povești de
succes, cea mai bună alegere pentru dezvoltarea firească a business-ului, a respectului pentru
clienții noștri.

RBC și ROPECO sunt două firme complementare din punct de vedere al direcțiilor de business,
cu un puternic background antreprenorial și o dorință de dezvoltare comună. Această
complementaritate a activităților noastre generează sinergii ce vor duce la noi soluții și
oportunități de afaceri, care să reflecte nevoile clienților și să creeze valoare prin calitate și
accesibilitate, mai ales în contextul actual al dezvoltării industriei de IT. Suntem bucuroși să
participăm activ în familia RBC, intenționăm să creăm noi modalități de business și să
dezvoltăm o fantastică nouă colaborare pe această bază.”

Cu o cifră de afaceri în 2019 de 32.7 mil de euro, RBC a reușit să fructifice o mare parte din
oportunitățile din piață în timpul anului 2020, chiar dacă acest an a fost unul complex și dificil.
În 2020 cele două companii care fac parte din grupul RBC au realizat o cifră de afaceri cumulată
de aproximativ 50 de milioane de euro.

Cele mai importante obiective pentru ambele companii din Grupul RBC sunt satisfacția
clienților, consolidarea relațiilor și succesul colaborării de business cu partenerii naționali și
internaționali.

În urma achiziției, grupul RBC va pune la dispoziția clienților una dintre cele mai largi rețele de
service din România, cu centre regionale în toate reședințele de județ , având angajați peste
200 de ingineri de service și suport la nivel național. Rețeaua de service efectuează mentenanță
continuă pentru software, hardware și infrastructură.

RBC se bazează astăzi pe o echipă de peste 50 de specialiști în dezvoltare software și
implementare de aplicații bazate pe ultimele tehnologii Microsoft, Linux, Google Cloud
Platform, Big Data, Machine Learning.

RBC este una dintre primele companii din România care a implementat o serie de soluții
inovatoare pe piața de retail, precum: Self-Checkout; aplicații de raportare și alertare în timp
real bazate pe tehnologii Big Data, Artificial Intelligence și Machine Learning; programe de
loialitate și promoții pentru consumatori (eLOY).

Compania a derulat cu succes cel mai complex proiect de implementare a caselor de marcat cu
jurnal electronic în conformitate cu legislația fiscală din România.

“Știm cum să integrăm soluții noi de IT și să le dezvoltăm în funcție de cerințele clienților.
Înțelegem în detaliu nevoile clienților, un exemplu fiind asistarea operațională în desfășurarea
proiectelor 24/7 prin Help-Desk și Call Center, asigurându-ne că suntem mereu acolo când este
nevoie de noi. Avem consultanți și specialiști cu experiență care pot proiecta fluxuri complexe
pentru retaileri naționali și internaționali și pentru consumatorii lor.

Țelul nostru este să
construim împreună soluții IT inovatoare, să fim alegerea preferată a clienților și unii dintre
jucătorii de vârf pe segmentele noastre de expertiză” George Constantinescu Director Comercial
și Operațiuni- RBC

Despre Romanian Business Consult (RBC)

Romanian Business Consult este de 30 de ani principalul furnizor și integrator de soluții IT
pentru retail și totodată partenerul de încredere pentru companii din domenii precum industria
alimentară, logistică, distribuție și producție industrială, care doresc să-și optimizeze afacerile
prin îmbunătățirea sistemelor IT cu care lucrează și a proceselor tehnologice din companie.

Compania fondată în 1991 are sediul în București și filiale în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov
și Republica Moldova (Chișinău). RBC lucrează cu peste 20 parteneri internaționali de
tehnologie, printre care Diebold-Nixdorf , Bizerba , Supersmart powered by Bizerba, Fujitsu,
Zebra, Datalogic, Microsoft, Motorola, PrestigeEnterprise etc; are o prezență importantă între
clienții de top din retail și industrie.

Compania oferă un portofoliu complex de soluții IT pentru retail și industrie cuprinzând: soluții
de Retail Self-Service (Sisteme POS, Self-Checkout, Cash Management, Kiosk-uri interactive,
etichetarea electronică a rafturilor etc), soluții de „Loss Prevention” cu tehnologie de ultimă
generație, soluții de reciclare și protejare a mediului – RVS (Reverse Vending Systems), soluții
Big Data, soluții complete de trasabilitate WMS (Warehouse Management System), soluții de
cântărire, echipamente complexe pentru industria alimentară etc. Oferă servicii de integrare,
project management, de consultanță IT, de dezvoltare software personalizată, de consultanță
privind conformitatea fiscală, implementare, certificare etc.

Fondul de investiții suedez Oresa Ventures, acționar în RBC și partener cu Andrei Bojiţă din
2014, continuă activ, prin expertiza sa, susținerea strategiei de dezvoltare pe termen mediu și
lung a Grupului RBC, atât organic cât și prin viitoare achiziții de alte companii.

Despre ROPECO
Compania ROPECO, prezentă pe piața din România de peste 28 de ani, este unul dintre
principalii furnizor local de soluții și echipamente în domeniul automatizării operațiunilor din
sucursalele bancare, procesării de numerar, plaților electronice. Printre direcțiile de business
existente în portofoliu, compania dezvoltă și promovează pe piață din România și soluții self-
service/self-checkout dedicate sectorului de retail și nu numai. O direcție importantă a ROPECO
o reprezintă și tehnologiile în domeniul colectării ambalajelor reciclabile. Fondată în 1993,
compania ROPECO oferă soluții și echipamente, care înglobează o înalta tehnologie testată cu
succes la nivel mondial, unui portofoliu de peste 5.000 de clienți, la nivel național. ROPECO este
un distribuitor autorizat și dedicat pentru mai multe companii globale, specializate în producția
unor terminale și echipamente de mare performanță pentru industria bancară, de retail,
logistică, industria IT, de procesare de documente sau reciclare de materiale (Glory, Ingenico,
HSM, Zebra, Honeywell, Cab, Wertheim, Konica Minolta, etc).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Cinci pauze ieftine pentru săptămâna dinaintea termenului

Publicat

pe

De

Luni dimineață, calendarul arată un termen la sfârșitul săptămânii, iar lista cu ce a rămas de făcut pare mai lungă decât ziua. Liber-profesionistul cu o săptămână în față știe prea bine starea asta: nu mai ai timp de pierdut, dar tocmai de aceea creierul începe să refuze, să se învârtă în jurul aceluiași paragraf sau al aceleiași diagrame. Munca neîntreruptă pare o dovadă de seriozitate, însă de obicei produce mai puțin decât o seară de odihnă bună.

Soluția nu e un concediu, pe care oricum nu ți-l permiți acum, nici un abonament la ceva scump, nici o investiție în echipament nou pe care o justifici cu greu. Sunt cinci pauze mici, făcute cu bani puțini și cu timp măsurat, care te scot din ritm exact cât să te întorci cu mintea limpede. Le poți combina după cum arată săptămâna ta, iar niciuna nu cere mai mult de o după-amiază. Important e să nu le tratezi ca pe o recompensă pentru după, ci ca pe o parte din munca ce urmează să fie livrată la timp.

Plimbarea de o după-amiază în afara orașului

Prima pauză costă cel mai puțin: urci în mașină sau într-un tren local și pleci în primul loc cu verdeață aflat la o oră distanță. Nu trebuie să ai un traseu, nici un obiectiv. Ajunge să ajungi într-un sat, la o margine de pădure sau pe malul unui râu, să mergi pe jos cam un ceas și să te întorci.

Efectul se vede imediat: ochii nu mai sunt la douăzeci de centimetri de ecran, iar gândurile încetinesc. Nu e nevoie să fotografiezi, să scrii sau să rezolvi ceva pe drum. Dacă îți vine o idee, o notezi în telefon și mergi mai departe. Mulți freelanceri spun că rezolvarea unei probleme încâlcite le-a venit chiar în astfel de momente, pe un drum de țară, la jumătatea unei urcări, tocmai când nu o mai căutau.

Un detaliu practic: pleacă la ore la care drumul e liber, de pildă imediat după prânz, și întoarce-te înainte de seară. Dacă te întorci obosit, dar nu epuizat, te așezi mai ușor la lucru. Iar cheltuiala se reduce la combustibil sau la un bilet de tren, plus o apă și o gustare luate de acasă. Dacă mergi în doi sau în grup mic, împărțiți drumul și veți ajunge să plătiți chiar mai puțin, iar discuția pe drum va fi, ea însăși, o formă de pauză.

Un oraș mic, vizitat într-o singură zi

A doua pauză cere puțin mai multă organizare, dar rămâne ieftină. Alege un oraș mic, la distanță de două-trei ore, unde nu ai fost niciodată, și petrece acolo o zi întreagă: o plimbare prin centru, o masă simplă, o oră într-un parc, un muzeu deschis la ora la care ajungi. Nu cauți senzaționalul, doar schimbarea de aer. Un oraș străin te obligă să observi lucruri mici, de la numele străzilor până la felul în care se așază oamenii la masă, iar atenția aceasta nouă o odihnește pe cea veche, uzată de grafice și de mesaje.

Pentru idei de destinații și de itinerarii scurte, merită să arunci o privire pe pagina de turism a unui site care acoperă, pe lângă sport și business, și teme de călătorie. Nu e nevoie să ții cont de toate sugestiile, ci doar să iei una care ți se potrivește și să o adaptezi la bugetul tău.

Ajută să pleci cu o regulă clară: telefonul rămâne în buzunar, e-mailurile nu se deschid, iar dacă sună un client, îl suni înapoi seara. O singură zi în care nu ești la dispoziția nimănui poate însemna, săptămâna aceea, diferența dintre o muncă făcută în grabă și una făcută cu cap.

Cafeaua lucrată în alt loc

Poate cea mai la îndemână pauză e schimbarea decorului, nu a activității. Dacă ai lucrat toată săptămâna la aceeași masă, ia-ți laptopul și mută-te pentru două ore la o cafenea liniștită, la o bibliotecă sau într-o sală de lectură. Același proiect, alt aer, altă dispoziție. Mulți constată că o sarcină amânată trei zile acasă se termină în două ore într-un loc cu oameni în jur, fără să fi schimbat nimic altceva decât masa la care stau.

Câștigul vine din faptul că în alt loc ai mai puține tentații casnice: nu vezi vasele nespălate, rufele, telefonul de la vecini, frigiderul la doi pași. În schimb, apare un fond sonor discret, care ajută mulți oameni să se concentreze mai bine decât liniștea absolută de acasă. O cafea și o apă costă, de obicei, mult mai puțin decât o oră de productivitate pierdută.

Fii atent la locul ales: o masă lângă priză, un scaun comod, o conexiune la internet în care ai încredere. Dacă locul se aglomerează, pleacă fără regrete. Nu ai de ce să lupți pentru o masă, când scopul e tocmai să te odihnești. Ia cu tine doar ce ai nevoie, fără foldere deschise pe zece fronturi: o sarcină anume, trecută pe foaie înainte de plecare, și atât. Când o termini, ai câștigat deja o parte din ziua următoare.

O seară cu mașini, fără să cumperi nimic

Unii se relaxează cel mai bine cu o pasiune care nu are legătură cu munca. Dacă ți-au plăcut vreodată mașinile sportive, o seară de citit și de privit imagini îți poate lua mintea de la termen, fără să-ți ceară nimic. Nu trebuie să te gândești la cumpărare, la service sau la asigurare. E o curiozitate pură, de felul celor pe care le lași deoparte când viața e plină, dar care te așază înapoi pe pământ când le recapeți, câteva ore, pentru tine.

Un punct de pornire e diferențele dintre clasele de mașini sportive, explicate pe larg într-un material dedicat celor care vor să înțeleagă cum se împart aceste mașini și de ce nu seamănă una cu alta. Citit pe îndelete, cu o cană de ceai în față, e o ieșire plăcută din ritmul normal al zilei.

Lectura se poate continua cu un film, un documentar despre curse sau o înregistrare a unei competiții, dacă ai chef. Regula de aur rămâne aceeași: oprești când simți că atenția scade, nu când se termină materialul. O oră sau două sunt de ajuns, apoi te culci la o oră decentă. Dacă simți că te ia somnul în fața ecranului, e semn bun: ai ieșit din ritmul muncii, iar dimineața vei avea mai multă răbdare cu documentul rămas deschis.

Mișcare simplă, fără abonament

Ultima pauză din listă e cea mai ușor de uitat, dar cea mai eficientă: orice formă de mișcare care nu cere echipament scump. O alergare ușoară, un tur cu bicicleta, un set de exerciții făcute în camera de zi, o plimbare rapidă între două apeluri. Corpul are nevoie de ritm tot atât cât mintea are nevoie de liniște. Când ești prins în termene, tentația e să sari tocmai peste el, iar rezultatul se vede în spate, în gât și în felul în care dormi.

Pentru cine lucrează toată ziua în fața ecranului, mișcarea e și o modalitate de a încheia ziua. Dacă te oprești la șase fără să faci nimic, tensiunea rămâne în umeri și în spate. Un sfert de oră afară o descarcă mai bine decât orice ceai. Dacă ploaia te oprește, la fel de bine merg zece minute de întins mușchii lângă birou, cu un pahar de apă alături și cu geamul deschis, ca să intre aer proaspăt.

Alege o oră fixă, de preferat aceeași în fiecare zi, și nu o negocia cu tine. Pune-ți hainele pregătite de seara, ca să nu cauți ceva pe loc și să renunți. Dacă ieși cu cineva, o promisiune făcută altcuiva te ține mai bine în program decât una făcută doar ție. Nu trebuie să fie spectaculos: contează să fie regulat și plăcut. După două sau trei zile, corpul însuși îți va cere ora aceea, iar tu vei ști că ai găsit o pauză care nu depinde de vreme, de bani sau de dispoziție.

Cum arată săptămâna după pauze

Nu toate cele cinci pauze încap în aceeași săptămână și nici nu trebuie. Alege două, una mai lungă și una scurtă, și pune-le în calendar ca pe orice altă programare. Dacă termenul se apropie, taie din cele mai mici, nu din cele care îți dau cea mai bună odihnă. Un truc folositor este să notezi, la sfârșitul fiecărei pauze, o frază despre cum te simți: mai limpede, la fel sau mai obosit. După o săptămână vei ști care dintre ele funcționează pentru tine și pe care ai putea-o lăsa deoparte data viitoare.

Iar în ziua livrării, când e totul gata, ia-ți încă o pauză, fără motiv: o seară liberă, o ieșire cu cineva drag, un somn mai lung. Munca bună nu cere sacrificii în fiecare zi, ci un ritm pe care să-l poți ține și după ce termenul trece. Iar un client mulțumit de livrare nu va întreba niciodată câte ore ai stat la birou, ci doar dacă ai respectat ce ai promis.

Citeste in continuare

Administrație locală

Vin oaspeți la prânz, iar noi locuim într-un oraș mic

Publicat

pe

De

Vitrină goală a unui spațiu comercial de pe o stradă de oraș, cu un afiș de închiriere lipit pe geam

Telefonul sună pe la zece și jumătate. Vin și ei, spune vocea de la capătul firului, ajung spre prânz, să ne vedem, de mult n-am mai vorbit față în față. Zâmbim, apoi ne uităm în jur. Vasele de la micul dejun încă stau în chiuvetă, pe masă e un teanc de facturi, iar în frigider sunt două ouă și o jumătate de ardei. Într-un oraș mic, oaspeții nu sunt un eveniment rar, dar tot ne iau pe nepregătite. Avem cel mult o oră, iar ceea ce facem în ea spune mult mai puțin despre curățenie și mai mult despre felul în care ne primim oamenii.

Prima jumătate de oră: ce chiar contează

Observația noastră, făcută după multe astfel de zile, e că oaspeții nu se uită la praf. Se uită la noi. Dacă suntem agitați, se simt de prisos, iar dacă suntem calmi, se așază singuri pe scaun și încep să povestească. Așa că primul lucru pe care îl facem nu e să frecăm podeaua, ci să respirăm adânc o dată.

Apoi urmează trei gesturi mici. Strângem ce se vede de la ușă și din sufragerie, adică pantofii, hainele de pe spătar și actele de pe masă. Aerisim bine, chiar dacă afară e frig, pentru că o casă care miroase proaspăt face jumătate din treabă. Și punem la fiert apă pentru cafea sau ceai, ca să existe un sunet cald în fundal în clipa în care sună soneria.

Restul poate aștepta. Baia e suficient să fie curată la suprafață, un prosop proaspăt și un săpun la vedere. Dormitorul, dacă e închis, rămâne închis. Ne amintim, dacă ne tentează perfecționismul, că în casa fiecăruia, oricât de aranjată, există un colț în care nu se uită nimeni, iar o gazdă care se scuză prea mult face oaspeții să se simtă vinovați.

Mai e un detaliu care ne ia, de obicei, prin surprindere: locul unde pun oaspeții hainele și pantofii. Dacă ne gândim la asta dinainte, ne scutim de momentul stânjenitor în care cineva stă în prag cu geanta în mână, neștiind unde s-o lase. Un cuier liber, un scaun lângă ușă, un loc pentru umbrelă sunt gesturi care nu cer nimic și spun, fără cuvinte, că oamenii sunt așteptați.

Orașul mic nu are ce să arate? Are, dar altfel

Mulți dintre noi, cei care locuim în orașe mici, avem un reflex ciudat: ne cerem scuze pentru orașul în sine. „N-avem multe de văzut aici”, spunem, cu o jumătate de zâmbet. Ca și cum un loc ar trebui să aibă un muzeu mare, un centru comercial și o piață de sărbători ca să merite o vizită.

Totuși, oaspeții care vin de departe caută de multe ori exact ceea ce noi nu mai observăm: liniștea de pe stradă, banca din parc unde stau bătrânii la ora patru, piața cu mirosul de fructe, o clădire veche pe care noi o ocolim de ani. Dacă ne plimbăm cu ei o jumătate de oră, fără program, descoperim că nu orașul era problema, ci privirea noastră.

Merge bine și să-i lăsăm pe ei să aleagă. Îi întrebăm ce vor să vadă, iar răspunsul ne surprinde adesea: un magazin vechi de pe strada principală, o fântână, o curte în care cresc flori de cincizeci de ani. Ce pentru noi e banal devine pentru ei o poveste, iar noi, ascultându-i, ne amintim de ce ne-am stabilit aici de la început.

Merită să ne facem, înainte, un mic traseu în minte, cu trei locuri: unul în care mâncăm bine, unul în care vedem ceva frumos și unul în care ne așezăm la o cafea. Pentru cine vrea să-și completeze lista cu idei de ieșiri și locuri de vizitat, pe site-ul Relatio există idei de călătorie și plimbări, bune de răsfoit într-o seară liniștită, nu neapărat cu o oră înainte de sosire.

Masa din puținul pe care îl avem

Frigiderul aproape gol nu e o catastrofă, ci un exercițiu de imaginație. Cele două ouă, ardeiul și un rest de brânză devin o omletă mare, cu salată de roșii, dacă avem, sau cu murături, dacă n-avem. Dacă mai găsim pâine, o prăjim ușor și o ungem cu usturoi. Nu e un meniu de restaurant, dar nici nu trebuie să fie.

Am învățat, în timp, două lucruri. Primul: oamenii mănâncă mai bine ceea ce se face în fața lor. Dacă oaspetele stă în bucătărie și ne tot întreabă dacă are cum să ajute, îi dăm cuțitul și o ceapă de tăiat. Se simte util, iar conversația curge. Al doilea: un lucru simplu, făcut cu plăcere, depășește orice masă încărcată făcută în silă.

Dacă ne e rușine că n-avem ceva de dulce, ne amintim de borcanul cu dulceață din cămară sau de ciocolata păstrată într-un sertar. Un fruct, o cafea, o felie de pâine cu miere au la fel de multă valoare ca o prăjitură cumpărată în fugă. Contează mai puțin ce punem pe farfurie și mai mult cât timp rămânem la masă.

Când gătim în ultimul moment, ne ajută să avem la îndemână câteva lucruri de bază: ouă, paste, o conservă de roșii, ceapă, un borcan cu murături. Cu ele se scoate o masă decentă din aproape orice situație, iar cămara devine un aliat discret. Nu e nevoie să fie plină, ci doar să aibă, în orice zi, câteva lucruri pe care știm să le facem bine.

Conversația: ce ne întrebăm când nu ne-am văzut de mult

După primele minute de agitație, urmează tăcerea aceea ușor stânjenitoare, în care fiecare se gândește ce să mai întrebe. Nu e nimic grav în ea. Răspunsul e simplu: întrebări mici, concrete, în loc de cele mari. Nu „cum o mai duceți”, ci „ce ați mâncat azi-dimineață”, „v-a prins ploaia pe drum?”, „mai ții grădina?”.

Din astfel de întrebări apar poveștile. Într-un oraș mic, oamenii se cunosc de mult, așa că discuția alunecă repede spre cei care s-au mutat, spre cine a crescut, cine s-a căsătorit, ce s-a schimbat pe strada pe care ne-am jucat în copilărie. Nu ne grăbim să umplem pauzele, pentru că de cele mai multe ori ele sunt locul în care se spune ce contează.

Telefoanele rămân, pe cât se poate, în buzunar. Fără un ecran pe masă, o conversație de o oră ține cât una de trei, pentru că suntem mai atenți unul la altul. Nu e o regulă dură, ci un obicei mic, pe care l-am învățat de la oamenii care ne vizitează cel mai rar și pe care îi ascultăm cel mai mult.

Distanța care, cine știe cum, ne apropie

Un lucru ciudat pe care îl observăm la oaspeții din alte orașe e că ne bucurăm mai tare de ei tocmai pentru că nu ne vedem des. Cei din cartierul vecin îi vedem fără să ne gândim; cei de la sute de kilometri ne fac inima să bată mai repede când le auzim vocea la telefon. Distanța, deși incomodă, are un fel ciudat de a face să prețuim timpul petrecut.

Despre asta am citit recent un material de pe relatio.ro despre distanța dintre oameni, care pornește de la zicala populară cu depărtarea și prietenii și o întoarce pe dos. Nu ne-a convins în toate privințele, dar ne-a dat de gândit la cei care vin rar și la felul în care îi așteptăm.

Poate de aceea ne e mai ușor să iertăm o casă neordonată sau o masă improvizată. Contează faptul că ne-am făcut loc, într-o zi obișnuită, pentru oameni pe care îi vedem de două ori pe an. Și contează la fel de mult ca ei să plece știind că nu s-au simțit un deranj, oricât de puțin am avut în frigider.

Există și o parte mai tăcută a poveștii: după fiecare vizită, ne întrebăm cât de des ar trebui să ne căutăm. Răspunsul nu e o regulă, ci un ritm. Unii se simt bine cu un telefon pe săptămână, alții cu o vizită pe an. Important e să nu ne judecăm pentru ritmul nostru și să nu-l judecăm pe al lor. Distanța nu înseamnă neapărat răceală, iar apropierea nu înseamnă neapărat grijă.

Ce rămâne după ce pleacă

Seara, după ce mașina dispare la colțul străzii, casa e iar goală. Strângem masa, spălăm paharele și ne dăm seama că, în ciuda grabei de dimineață, ziua a fost una din cele bune. Nu pentru că am avut ceva de arătat, ci pentru că am fost, câteva ore, o gazdă fără scuze.

Obișnuim să notăm, într-un colț de agendă, ce a mers bine: ce am gătit, ce loc le-a plăcut, ce subiect a ținut conversația vie. Data viitoare, când telefonul sună la zece și jumătate, avem deja o hartă. Nu trebuie să ne pregătim mai mult, ci mai bine, adică să știm de la început ce merită păstrat.

Mâine, înainte să uităm, scriem pe un bilet trei locuri din oraș pe care le-am arăta cuiva dintr-un oraș mare și îl lipim pe interiorul ușii de la bucătărie. E tot ce ne trebuie ca să fim gata, în cel mult o oră, pentru următorii oaspeți.

Citeste in continuare

Administrație locală

Revii după o pauză? Prima lună se construiește din lucruri mici

Publicat

pe

De

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup

Telefonul vibrează de trei ori într-o dimineață de luni, iar tu te uiți la el ca la un vechi cunoscut pe care l-ai uitat. Ai stat departe de ritmul obișnuit o vreme: o concediere, un an petrecut îngrijind un părinte, o perioadă de boală, o plecare lungă din oraș, o pauză pe care ți-ai ales-o sau una care ți s-a impus. Acum revii, și simți că toate lucrurile obișnuite, de la ora de trezire până la numărul prietenilor pe care îi mai suni, trebuie reînvățate. Prima lună nu seamănă cu nicio altă lună din an. Nu se măsoară în rezultate, ci în felul în care te așezi la loc, încet, cu ce ai deja în casă și în jurul tău.

Prima săptămână nu e despre recuperat

Cea mai frecventă greșeală, la revenire, e dorința de a recupera tot ce s-a pierdut. Vrei să te apuci imediat de sport, de mesaje către toți, de ordine în dulapuri, de un program stabil de masă și somn. În trei zile ești epuizat și crezi că ai eșuat, când de fapt ai cerut prea mult de la tine într-un moment în care corpul și capul încă se acomodau.

O abordare mai blândă începe cu un mic inventar: ce funcționa înainte și ce a rămas funcțional. Poate încă ai o pereche de adidași în dulap, o prietenă care te sună din când în când, un loc în parc unde îți plăcea să stai. Alege un singur lucru din listă pentru prima săptămână, nu zece. Un lucru făcut până la capăt e mai valoros decât zece începute.

Observă și ce nu mai funcționează. Poate programul de dinainte nu mai ți se potrivește, poate unii oameni din jur s-au schimbat, poate casa ta are alt ritm. Nu e un reproș, e o informație. Revenirea nu înseamnă să te întorci identic, ci să te așezi acolo unde ești acum.

Un exemplu din viața de zi cu zi: cineva se întoarce la serviciu după câteva luni și își propune să fie la fel de productiv din prima zi. Răspunde la toate mesajele în aceeași zi, rămâne peste program, ajunge acasă fără chef de nimic. A doua săptămână cedează și se întreabă ce nu e în regulă cu el. Nimic, doar că ritmul nu se ia înapoi dintr-odată. Se reia pe bucăți, iar bucata de azi e suficientă.

Oamenii vin înaintea rutinelor

După o pauză, mulți dintre noi se retrag și mai mult, convinși că nu mai au ce spune. Ne e rușine de tăcerea de dinainte, ne temem de întrebările de tipul ce ai mai făcut, ne dăm seama că nu avem răspunsuri pregătite. Totuși, relațiile cu oamenii sunt printre primele lucruri care ne ajută să revenim, pentru că o conversație obișnuită, în care nu ți se cere nimic spectaculos, repune în ordine multe altele.

Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine de ce conversațiile simple ajută, și cum se poate reface o legătură fără mari declarații, merită parcurse articole despre relațiile dintre oameni, unde problemele de zi cu zi ale prieteniei, ale familiei și ale cuplului sunt luate pe rând, fără pretenția că ar exista un tipar unic.

Primul pas poate fi un mesaj de două rânduri. Nu un roman de scuze, nu o explicație despre pauză. Doar: m-am gândit la tine, ne vedem la o cafea? Majoritatea oamenilor răspund repede și cu căldură, pentru că și ei au avut perioade în care s-au retras. Dacă un om nu răspunde imediat, nu înseamnă un refuz. Poate e și el prins între propriile lucruri.

Dacă locuiești într-un oraș mic sau într-un cartier cu servicii publice la îndemână, mai ai o resursă pe care o uităm des: ceea ce există gratuit în jur. Parcul amenajat de primărie, biblioteca din colț, un teren de sport lăsat deschis seara, o alee de pe malul unei ape. Nu sunt activități speciale, dar sunt locuri în care te poți întoarce printre oameni fără să cheltuiești nimic.

Mișcarea începe de la ușa de afară

Corpul își amintește, uneori mai bine decât mintea, cum se mișcă. Dar după o pauză lungă, oboseala vine mai repede, iar tentația de a cheltui bani pe un abonament la sală sau pe echipament nou apare aproape sigur. Prima lună nu cere asta. Ai deja o scară în bloc, un parc la zece minute, o stradă cu trotuar pe care o poți străbate de două ori.

Începe cu douăzeci de minute de mers, de trei ori pe săptămână, la o oră care nu se bate cu nimic altceva. Nu te grăbi, nu te măsura, nu număra pașii. Ia cu tine o sticlă de apă și, dacă vrei, o persoană cu care să schimbi două vorbe. Mersul pe jos are marele avantaj că nu cere echipament special și nu te obligă la performanță.

Dacă te gândești la ceva mai complicat, începe tot cu ce ai în casă. Un covoraș vechi, două sticle de apă folosite ca greutăți, un scaun solid pentru câteva mișcări simple. Dacă ai probleme de sănătate sau dureri care persistă, vorbește înainte cu un medic, nu cu un video de pe internet.

Un sfat pe care îl dau adesea cei care au trecut prin asta: mergi la aceeași oră, pe același traseu, cel puțin o săptămână. Creierul iubește repetiția și o transformă repede în obicei. După ce traseul devine familiar, poți adăuga o bucată nouă, un deal mic sau un ocol prin alt cartier, fără să simți efortul ca pe o schimbare bruscă.

Somnul, mesele și ritmul zilei

Nimic nu pune o zi pe picioare mai repede decât un ritm previzibil. Nu e nevoie de un program de armată, ci de două-trei puncte fixe. O oră la care te trezești, aproximativ aceeași în fiecare dimineață. O masă pe care o mănânci așezat, la masă, nu în picioare. O oră după care telefonul rămâne într-o altă cameră.

Pentru amănunte despre sănătate, cititorii care vor să înțeleagă mai bine cum se leagă somnul, alimentația și energia de zi cu zi pot răsfoi secțiunea Sănătate de pe wellandgood.news, ca punct de plecare pentru întrebări de pus la un consult, nu ca înlocuitor pentru acesta. Orice problemă care durează sau care te îngrijorează cere părerea unui specialist.

Din experiența multor oameni care au trecut prin revenire, somnul se așază ultimul, dar și cel mai greu. Nu te forța. Dacă în primele nopți adormi târziu, ține totuși ora de trezire. După câteva zile corpul învață singur ritmul, iar seara începe să cheme somnul mai devreme, fără să-l fi silit tu.

La masă, ajută să te gândești în termeni de ritm, nu de dietă. Dacă în pauză ai mâncat neregulat, nu te apuca acum de o schimbare radicală. Gătește ceva simplu din ce ai deja în cămară, de pildă o supă de legume sau o omletă cu pâine, și mănâncă-o fără telefon în mână. Obiceiul de a mânca cu atenție are o putere mai mare decât orice regim.

Casa ca sprijin, nu ca sarcină

Când revii după o pauză, casa e deseori prima care arată cât timp a trecut: un raft prăfuit, un dulap plin, o cutie cu hârtii. E tentant să te apuci de o curățenie generală, dar o ordine făcută dintr-un impuls de culpă obosește repede. Mai bine pregătești casa ca să te ajute, nu ca să te judece.

  • Pune adidașii și o jachetă lângă ușă, la vedere, ca să nu fie nevoie să le cauți când ai chef de plimbare.
  • Ține o foaie de hârtie pe frigider, cu doar trei lucruri pe care vrei să le faci săptămâna asta, scrise de mână.
  • Pregătește un colț de lectură sau de relaxare, cu o lampă mică și un scaun unde să nu stai niciodată cu laptopul.
  • Lasă la îndemână telefonul prietenilor, într-o agendă sau pe un bilet, ca să nu depinzi doar de memoria de moment.
  • Ține o oală mare și o punguță de legume congelate, ca să ai mereu o masă caldă pentru zilele în care nu ai energie.

Nimic din toate acestea nu costă bani, și nici nu cere să pui casa pe dos. Sunt gesturi care, adunate, schimbă tonul unei locuințe: dintr-un loc care te așteaptă cu sarcini, devine un loc care te așteaptă cu mici înlesniri.

Cum arată o lună reușită

La sfârșitul primei luni nu e nevoie de o evaluare dură. Ajunge să te uiți în urmă și să te întrebi trei lucruri simple. Am ieșit din casă de câteva ori pe săptămână? Am vorbit cu cel puțin un om la care țin? Mi-am făcut ordine într-un ungher, nu în tot apartamentul? Dacă răspunsurile sunt da, chiar și parțial, lucrurile au început să se miște în direcția bună.

E normal ca unele zile să fie mai grele. Un mesaj rămas fără răspuns, o zi ploioasă în care nu ți-ai găsit energia, o seară în care ai mâncat ce ai găsit prin dulap. Nu strică nimic dacă se întâmplă de câteva ori. Se strică doar atunci când le transformi într-o dovadă că nu te poți schimba.

Cei care revin cu succes sunt, adesea, cei mai blânzi cu ei înșiși, nu cei mai disciplinați. Își acordă timp, își mută așteptările mai jos în prima lună și le urcă pe urmă, treptat, atunci când simt că pot.

Mâine, înainte să te apuci de ceva mare, alege un lucru mic: un mesaj, o plimbare de douăzeci de minute sau o foaie lipită pe frigider. Fă-l, bifează-l și lasă restul pe săptămâna viitoare. Prima lună nu cere să fii cine erai înainte, ci doar să fii prezent, cu ce ai deja, în locul în care te afli.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized19 ore inainte

ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii

Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale...

Uncategorized19 ore inainte

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Uncategorized20 de ore inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized21 de ore inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

2 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Social4 zile inainte

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

Administrație locală4 zile inainte

Cinci pauze ieftine pentru săptămâna dinaintea termenului

Luni dimineață, calendarul arată un termen la sfârșitul săptămânii, iar lista cu ce a rămas de făcut pare mai lungă...

Uncategorized5 zile inainte

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
Sport5 zile inainte

Primăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup

Primăria Grădinari a încheiat pe primul loc prima ediție a Instituțional Cup, competiție de fotbal care a adus împreună echipe...

Uncategorized6 zile inainte

Ce contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România

Într-un concurs desfășurat pe Instagram, peste jumătate dintre răspunsurile valide au indicat autonomia de până la 35 de zile drept...

Știrile Săptămânii