Politicile economice din ultima perioadă şi fluctuaţiile politice au transformat ţara noastră într-un stat nesigur, astfel că Ministerul Finanţelor a ajuns să se împrumute printr-o emisiune...
Parlamentarii PSD din Timiş, Caraş Severin şi Ilfov nu vor mai susţine Guvernul PSD-ALDE dacă Liviu Dragnea nu va demisiona, susţin surse politice. În aceste condiţii PSD ...
Economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea, a declarat că forţa de muncă se va scumpi, iar fiscalitatea nu mai poate fi redusă, deoarece...
„Domnul Teodorovici ştie că-l apreciez şi că avem o foarte bună relaţie. Eu am crezut şi cred încă faptul că în momentul când a dat acea...
Sevil Shaided o prezenţă fadă, fără ego şi ambiţii personale, a fost prima opţiune a lui Dragnea pentru preluarea Guvernului, dar Klaus Iohannis a găsit imediat...
O măsură care va aduce beneficii pe termen lung, dar care va avea un impact direct şi negativ asupra buzunarelor şoferilor din România, imediat ce va...
În acest moment, toţi asiguraţii la Sănătate din ţara noastră, şi cei care plătesc contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), şi cei care sunt scutiţi de...
Antreprenorul sud-african a fost dat în judecată de Vernon Unsworth, despre care a spus că este „pedofil” şi „violator de copii”, a precizat avocatul L. Lin...
Românii vor trebui să răspundă la întrebarea: ”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?” ”Potrivit actului normativ adoptat,...
Pe 5 iulie 2018, secretarul de stat Gabriel Winzer a fost dat în judecată de OTP Faktoring ZRT. Firma, în calitate de creditor, a solicitat Judecătoriei...