Simona Halep – Elina Svitolina 6-3 / 3-6 / 6-4 Fostul lider WTA a început foarte bine meciul. S-a desprins rapid în primul set, pe care...
Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, la ieșirea de la audierile din Secția pentru Investigarea Magistraților, că i s-a adus la cunoștință calitatea...
„Putem spune că lucrările avansează mai încet datorită condiţiilor meteo deosebit de nefavorabile (foarte multă ninsoare în lunii decembrie şi ianuarie), dar acest lucru este oarecum...
Victor Ponta este audiat în dosarul în care este anchetată Laura Codruţa Kovesi este acuzată de abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă. Fosta şefă DNA este...
În ceea ce priveşte aplicarea amendamentului care prevede că alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie, deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din...
Elena Udrea a declarat la Antena 3, în direct prin telefon, că îi trimitea lui Kovesi genţi, ceasuri şi alte bijuterii scumpe, „în schimbul unei amiciţii”....
Amendamentul propus în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului de către PNL, care prevedea dublarea alocaţiilor de la 84 de lei la 150, pentru copiii de peste...
Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat joi că diminuarea prin amendamentele admise a bugetelor SRI şi SPP pe anul 2019, va avea drept consecinţă întoarcerea bugetului...
Netta Barzilai (Israel), laureata Eurovision 2018, va susţine un recital live, pentru prima dată în România, în finala Selecţiei Naţionale, duminică, de la ora 20.30, show-ul...
Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi despre situația Laurei Croduța Kovesi, care este citată mâine de procurori într-un dosar de corupție, dar care este în același...