Connect with us

Uncategorized

Black Pet Friday: o inițiativă de adopție care prezintă câinii negri din adăposturi ca ultima tehnologie de dragoste necondiționată

Publicat

pe

București, 9 noiembrie 2023 – Cu ocazia Black Friday, DDB România, în parteneriat cu Adăpostul Kola Kariola și cu sprijinul brandului Thank’Q, lansează campania Black Pet Friday. Această inițiativă are ca scop oferirea de oportunități de adopție pentru câinii cu blană neagră, arătând că acești patrupezi sunt la fel de prietenoși și adorabili ca toți ceilalți câini, în ciuda superstițiilor care îi înconjoară.

Black Pet Friday își propune să elimine stigmatul asociat fenomenului cunoscut sub numele de ‘Black Dog Syndrome’, care este o problemă întâlnită la nivel local și internațional. Această problemă a condus la evitarea adopției câinilor negri sub pretextul că aceștia ar fi mai puțin prietenoși sau agresivi. Scopul campaniei este de a atrage atenția publicului asupra acestui fenomen și de a schimba percepția colectivă, cu obiectivul de a crește numărul adopțiilor de câini negri, atât din Adăpostul Kola Kariola, cât și din alte adăposturi.

Black Pet Friday reprezintă o șansă reală de adopție pentru câinii negri din adăposturi. Prin abordarea creativă a campaniei, arătăm că acești patrupezi negri merită aceeași dragoste și atenție ca oricare alți câini. Black Pet Friday invită oamenii să-și facă un upgrade la fericire, luând acasă un câine care le va oferi dragoste necondiționată.” – declară Roxana Niță, Executive Creative Director DDB România

Epicentrul campaniei este reprezentat de o producție video care adoptă un stil asemănător prezentărilor de produse din cadrul ofertelor de Black Friday, punând accent pe caracteristicile „gadget-urilor adorabile”. În cazul acestei campanii, „gadget-urile” sunt reprezentate de patru câini negri, subliniind ideea că adopția lor va oferi un „upgrade la fericire”. Videoclipul se încheie cu un mesaj puternic: „Câinii de culoare neagră au cu 50% mai puține șanse de a fi adoptați în comparație cu ceilalți câini. În Black Pet Friday, alegeți cea mai avansată tehnologie a dragostei necondiționate!”

Videoclipul campaniei poate fi vizualizat aici: https://www.youtube.com/watch?v=GrScrogxi1w

Black Pet Friday este o inițiativă care ne mișcă profund. La Asociația Kola Kariola, suntem dedicați protejării și îngrijirii câinilor fără stăpân, iar câinii de culoare neagră au nevoie de ajutorul nostru mai mult ca oricând, aceștia fiind neglijați și uitați din cauza prejudecăților existente. Cu această campanie, sperăm să deschidem inimile și casele oamenilor pentru acești patrupezi adorabili, care merită cu adevărat o a doua șansă.” – spune Marius Chircă, Vicepreședinte Asociația Kola Kariola

Suntem mândri să sprijinim această inițiativă ce își propune să arate că acești patrupezi au personalități unice, pline de iubire și loialitate. Black Pet Friday nu este doar o campanie de adopție, ci o manifestare a solidarității noastre față de câinii cu blană neagră. Prin Black Pet Friday, dorim să aducem în casele oamenilor adevărate tehnologii de dragoste necondiționată, care vor schimba viețile celor care își deschid inimile.” declară Georgiana Gheorghiu, Marketing Manager Brand Thank’Q

Campania de comunicare se va desfășura în perioada 9 – 13 noiembrie 2023 și va fi prezentă în principal în mediul digital, prin conținut video. Un site dedicat, disponibil la adresa www.blackpetfriday.ro, va prezenta câinii negri din adăpost. De asemenea, campania va fi promovată pe TV, prin ad-uri și branding-uri speciale pe diverse site-uri de știri, lifestyle și animale, dar și prin ad-uri pe platformele de Social Media (YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTok). Pentru amplificarea mesajului, există și colaborări cu influenceri care să sprijine această inițiativă.

Echipele implicate în campanie:

DDB România:

Roxana Memetea – Managing Partner

Roxana Niță – Executive Creative Director

Roxana Țâmpău – Managing Director

Cosmin Voicu – Copywriter

Maria Cristina Matei – Senior Copywriter

Adela Aruxandei – Art Director

Ioana Gheață –  Senior Art Director

Karina Condei – Strategic Planner

Georgiana Mocanu – Account Executive

Media Investment:

Mirela Nicula – Managing Director

Alexandra Enea – Digital Media Director

Dana Pupu – Digital Media Manager

Ruxandra Carstea – Special projects manager

Porter Novelli Romania:

Sorina Mihai – Managing Partner

Nadine Said – Account Manager

Diud:

Lead Producer – Anca Gheorghe

Production assistant – Oana Ciofu

Director & Image – Andrei Gheorghe

1st AD – Tudor Costache

Post production – Paul Vlasceanu

Scenography & props: Svac Production

Color correction – Stefania Grigorescu

Mixing – Ovidiu Hardplay

Gama & Gama (brand Thank’Q):

Georgiana Gheorghiu – Marketing Manager

Daiana Balaji – Co-Owner

Asociația Kola Kariola:

Marius Chirca – Vicepresedinte

Despre DDB:
DDB România este agenția de creație membră The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din România și include agenții specializate în servicii de creație, media, digital, branding, relații publice, producție, marketing experiențial și evenimente speciale.
In 2023, DDB România a obținut recunoaștere creativă pentru campania #DeNetestat (creată în parteneriat cu Rețeaua VIF) în cadrul unor festivaluri locale și internaționale de prestigiu: 3 trofee Gold la festivalurile Gerety Awards, Gala Societății Civile și Effie Awars; 1 Silver Lion în cadrul Cannes Lions;  3 trofee de bronz la Cannes Lions, Effie Awards și One Show, 1 Wood Pencil în cadrul D&AD și un shortlist la categoria Film & Health în cadrul Cannes Lions. In 2022, pentru aceeași campanie, DDB a obținut 2 trofee Gold la LIA Awards și Webstock, 1 trofeu Glass la Eurobest, 1 trofeu Silver la Cresta Awards și un shortlist la categoria Healthcare în cadrul Cresta Awards. La categoria Employer Branding, DDB Romania obține cele mai multe premii din istoria agenției pentru clientul McDonald’s: Locul 1 la categoriile Best Employer Brand Video și Best Use of Social Media in an Employer Branding Campaign; locul 2 la categoriile Employer Brand of the Year (Large companies); Best Recruitment Campaign și Best Employer Branding Campaign targeting Gen Z și un trofeu de bronz la categoria Corporate Reputation în cadrul Effie Awards.

 

Despre Kola Kariola:

Asociația pentru protecția animalelor Kola Kariola este o organizație non-profit, având ca scop ajutorarea animalelor fără stăpân din România, un segment social cu un mare deficit. Începând cu luna aprilie a anului 2014, odată cu înființarea primului adăpost în Fundulea și continuând cu construirea unui adăpost mai mare și cu condiții mult mai bune în Belciugatele, am adăpostit, îngrijit și am dat spre adopție peste 400 de câini. Avem în grijă câini salvați din adăposturile publice de la moartea prin eutanasiere, câini salvați de pe stradă, câini abandonați pe câmp, în păduri, câini accidentați sau maltratați. Mulți dintre acești căței au traumatisme pe viață, fizice sau psihice. Unii sunt în 3 picioare, alții mutilați, paralizați, ceea ce face ca ei să rămână rezidenți ai adăpostului pe viață, rare fiind cereri de adopție în cazul lor. La fel se întâmplă și cu cățeii bătrâni, orbi, sau nesociabili.
Printre cele mai importante realizari ale asociației se numără: colaborarea împreună cu Poliția Animalelor în cazuri de maltratare a animalelor; suntem printre colaboratorii la modificarea Legii 205 privind protecția animalelor, adăugându-se noi articole; în funcție de disponibilitatea fondurilor, ne implicăm în cazuri sociale, decontând la clinicile veterinare cu care colaborăm, servicii medicale veterinare pentru proprietarii animalelor cu posibilități financiare reduse; prin Campania de Sterilizări Gratuite am reușit să finanțăm peste 15.000 de sterilizări gratuite.
Dorim să putem salva cât mai multe animăluțe, însă pentru ca acest lucru să fie posibil, avem nevoie de ajutorul și sprijinul oamenilor. Motto-ul nostru este: ”Adopți un cățel, salvezi doi!”. De ce? Pentru că nimic nu nu-i face viața mai frumoasă unui animal decât să trăiască lângă o familie iubitoare și, totodată, adoptat fiind, avem șansa de a salva încă un cățel și a-l adăposti la noi. Din păcate, spațiul nostru este limitat și este necesar să găsim adoptatori pentru a ajuta și alți căței, ai nimănui.

 

v

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

Publicat

pe

De

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea și securitatea sa

București – 22 mai 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat în luna mai programul One UI 9 beta, care va fi lansat săptămâna aceasta, începând cu seria Galaxy S26. Dezvoltat pe noul Android 17, One UI 9 beta aduce o gamă extinsă de instrumente creative, opțiuni avansate de personalizare, o experiență mobilă mai accesibilă și o protecție consolidată împotriva potențialelor amenințări de securitate.

Experiența completă a One UI 9 va fi introdusă odată cu viitoarele dispozitive flagship Galaxy, care vor include funcții avansate de AI ce vor face interacțiunea mobilă ușoară și fără efort.

Noutăți în One UI 9 Beta

One UI 9 beta introduce mai multe actualizări în zone cheie ale experienței mobile.

Samsung Notes beneficiază de noi instrumente creative, inclusiv benzi decorative și o varietate mai largă de stiluri de linie pentru stilou. În același timp, aplicația Contacte oferă acum acces direct la Creative Studio pentru crearea de carduri de profil personalizate, fără a fi necesară comutarea între aplicații.

Panoul rapid actualizat oferă utilizatorilor un control mai mare asupra aspectului său. Luminozitatea, sunetul și playerul media pot fi reglate independent, cu mai multe opțiuni de dimensiune pentru a se potrivi preferințelor individuale.

Accesibilitatea este îmbunătățită semnificativ prin viteza reglabilă a Mouse Key, care permite un control mai fluid al cursorului, și prin pachetul combinat TalkBack, care reunește funcții oferite anterior separat de Google și Samsung. Noua funcție Text Spotlight — care afișează textul selectat mai mare sau mai clar într-o fereastră flotantă — a fost, de asemenea, adăugată pentru a facilita citirea.

One UI 9 introduce, de asemenea, o protecție îmbunătățită împotriva aplicațiilor suspecte și a potențialelor amenințări: atunci când sunt detectate noi aplicații cu risc ridicat, acesta avertizează acum utilizatorii, blochează execuția și instalarea, recomandând ștergerea prin actualizări ale politicii de securitate.

Disponibilitate

Programul beta One UI 9 va fi disponibil pentru utilizatorii seriei Galaxy S26 pe anumite piețe, printre care Germania, India, Coreea, Polonia, Regatul Unit și Statele Unite, începând din această săptămână. Utilizatorii seriei Galaxy S26 se pot înscrie în programul beta prin intermediul aplicației Samsung Members.

Citeste in continuare

Uncategorized

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Publicat

pe

De

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/

Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai

Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:

  • Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
  • Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
  • Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
  • Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
  • Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
  • Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
  • Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
  • Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
  • Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
  • Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)

Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/

GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri

În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.

NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).

Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/

Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.

GPeC Networking Soirée

Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.

Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai

Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.

Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Publicat

pe

De

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă

Clienții care dețin televizoare din gama Premium pot opta pentru o serie de servicii de reparații, inclusiv reparații în următoarea zi lucrătoare și dispozitive de împrumut

București, 20 mai 2026 – Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea unui nou serviciu prioritar Premium Plus în România, un serviciu conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților care dețin anumite modele de televizoare Samsung de 98 inch+, inclusiv modelele Neo QLED, Crystal UHD și modelele Micro RGB recent lansate. Serviciul prioritar Premium Plus garantează reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare Samsung, asigurând un timp de nefuncționare minim pentru clienții care se bazează pe televizoarele lor pentru divertisment, muncă și conectivitate.

Rapid, fiabil și convenabil

Serviciul prioritar Premium Plus este disponibil pentru clienții Samsung care dețin anumite modele de televizoare Samsung de 98 inch sau mai mari și care locuiesc în Bucuresti și Ilfov. Acest serviciu este gratuit pentru clienții eligibili și include o serie de beneficii. Dacă televizorul unui client se defectează, acesta poate beneficia de o serie de opțiuni, printre care:

  • Reparații în următoarea zi lucrătoare: reparații rapide și eficiente, majoritatea problemelor fiind rezolvate în următoarea zi lucrătoare de la solicitarea clienților.
  • Dispozitive de împrumut: clienții primesc un televizor de împrumutpe durata reparării dispozitivului lor, instalat de Samsung la domiciliul lor, în cazul în care repația nu poate fi efectuată în următoarea zi lucrătoare
  • Asistență prin chat 24/7: asistența rapidă asigură ajutor imediat oricând și oriunde, cu asistență prin chat non-stop pentru un eficiența serviciului.

Un proces de reparație fără probleme

Atunci când televizorul unui client este deteriorat sau defect, acesta poate rezerva serviciul prioritar Premium Plus prin intermediul procesului standard de reparație disponibil, prin telefon sau prin live chat pe https://www.samsung.com/ro/support/livechat/. Selectând modelul de televizor premium pe care îl dețin, clienții vor fi direcționați către un agent pentru asistență prioritară. Dacă rezervă serviciul Premium Plus, clienții vor beneficia de un timp de reparație mai rapid în comparație cu serviciile standard.

„Reparat în mai puțin de 30 de minute”

Primele reparații efectuate în cadrul serviciului prioritar Premium Plus au fost bine primite de clienți, care și-au împărtășit experiențele:

  • „Totul a fost super tare!! Felicitări👏👏👏👏
  • „Întregul proces a decurs foarte bine. Echipa ESD a fost foarte promptă și profesională. Au avut aproximativ 5 persoane care s-au ocupat de televizorul de 98-inch și l-au reparat în mai puțin de 30 de minute. Recomand produsele Samsung în general: toate telefoanele și televizoarele mele sunt de la Samsung și nu le-aș schimba cu un alt brand. (Am încercat, dar calitatea și detaliile vorbesc de la sine).”

Un angajament față de excelență

„La Samsung, ne dedicăm oferirii unor experiențe excepționale clienților, care depășesc așteptările”, a declarat Ionuț Mirel Gherghe, directorul Diviziei de Customer Service Samsung „Serviciul prioritar Premium Plus este o dovadă a angajamentului nostru față de inovație și satisfacția clienților. Oferind reparații în următoarea zi lucrătoare și asistență prioritară, ne asigurăm că clienții noștri se pot bucura de televizoarele Samsung fără întreruperi.”

Extinderea experienței Premium

Serviciul prioritar Premium Plus este disponibil în prezent pentru o selecție de modele de televizoare premium în anumite orașe europene. Samsung intenționează să extindă acest serviciu la mai multe regiuni, orașe și categorii de produse în viitor, îmbunătățind și mai mult experiența clienților.

Pentru mai multe informații despre serviciul prioritar Premium Plus și detalii privind eligibilitatea, vizitați serviciul prioritar Samsung Premium Plus https://www.samsung.com/ro/support/premium-plus/.

Pentru a răsfoi cea mai recentă gamă de televizoare Samsung, inclusiv noua gamă Micro RGB, vă rugăm să consultați https://www.samsung.com/ro/offer/.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized3 zile inainte

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Uncategorized4 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

4 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Administrație locală6 zile inainte

Informatiile pe care trebuie sa stii despre societatile in comandita simpla

Societatea in comandita simpla reprezinta una dintre formele juridice mai putin intalnite in mediul de afaceri din Romania, insa aceasta...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri6 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

6 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

o săptămână inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

o săptămână inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Știrile Săptămânii