Connect with us

Uncategorized

Călătorii cu avionul către destinațiile preferate, acum direct din aplicația 24pay

Publicat

pe

24pay extinde gama de servicii disponibile în aplicație și oferă de acum utilizatorilor şi posibilitatea de a achiziționa bilete de avion către cele mai populare destinații. Noul serviciu este lansat în parteneriat cu agenția de turism Accent Travel & Events și se adresează tuturor utilizatorilor aplicaţiei ce sunt în căutare de oferte avantajoase pentru călătorii cu avionul către destinații din toată lumea.

Cei care își planifică următoarele vacanțe sau deplasări, ori sunt interesaţi de un city-break de ultim moment pot începe căutarea prin 24pay. O mulţime de zboruri și destinații sunt disponibile acum direct din aplicație, printr-un proces de achiziție sigur şi rapid, direct de pe telefonul mobil.

Pentru a identifica oferta care răspunde cel mai bine nevoilor lor, utilizatorii pot accesa sub-meniul „Bilete de avion” din meniul principal al aplicației, urmând apoi să completeze datele necesare zborului – orașul de plecare, destinația, zilele de plecare și de retur, numărul pasagerilor şi informaţii legate de aceştia. De asemenea, aplicația pune la dispoziţie opțiunea de date flexibile pentru a vizualiza cele mai bune oferte dintr-un anumit interval de timp.

Achiziția se face după completarea datelor de facturare și achitarea prețului afișat, biletele de avion şi factura fiind trimise automat dupa finalizarea plăţii, atât pe e-mail cât şi în secţiunea „Portofel” din aplicaţie. Tranzacțiile se realizează sigur și rapid, toată experiența de plată fiind extrem de intuitivă. În plus, pentru achizițiile de bilete de avion prin aplicația 24pay nu există comisioane de tranzacționare.

„Prin semnarea acestui parteneriat deschidem un nou segment de business în portofoliul 24pay, extrem de important pentru noi și foarte ofertant pentru utilizatorii aplicației. Ne-am dorit mult lansarea acestei funcționalități, de aceea ne bucurăm să o şi putem anunţa acum oficial. 24pay este o aplicaţie care deja se bucură de foarte multă popularitate pe zona „Transport”: încă de la data lansării, ea a fost rapid adoptată pentru achiziţia biletelor şi abonamentelor de transport public; recent am anunţat şi disponibilitatea plăţilor pentru călătorii cu trenul; iar acum, transportul aerian este segmentul ce urmează în mod natural şi completează opţiunile disponibile. 24pay este deci un partener de nădejde indiferent de tipul călătoriei, ruta aleasă sau mijlocul de deplasare. Această nouă lansare este în linie cu obiectivele principale ale aplicației, de a oferi experiențe de plată sigure şi rapide pentru o gamă cât mai variată de servicii. De acum, utilizatorii beneficiază de mii de zboruri către destinații populare direct în aplicație și, în doar câțiva pași, pot achiziționa biletul de avion în siguranță, rapid și fără comisioane de tranzacționare.” – Utku Ogrendil, CEO PayPoint România şi 24pay.

„Integrarea noului modul de achiziție a biletelor de avion în aplicația 24pay reprezintă o excelentă oportunitate pentru strategia Accent Travel & Events, respectiv integrarea serviciilor de turism prin soluţii tehnologice inovatoare, la îndemâna utilizatorilor în orice moment, din orice colț al lumii. Acesta este un obiectiv care, prin parteneriatul cu 24pay, iată, se concretizează prin efortul fantastic al celor două echipe. Este o satisfacție enormă pentru echipa noastră să le putem oferi utilizatorilor pasionați de călătorii, diverse explorări culturale și de agrement, dar și celor care călătoresc frecvent cu alte scopuri, un instrument facil de utilizat și de încredere. Suntem încrezători că utilizatorii aplicației vor descoperi cât de curând toate beneficiile utilizării acestui serviciu, rapid și sigur. Ceea ce ne-a diferențiat în parcursul nostru este angajamentul față de clienți prin excelență și inovație, empatie și servicii de calitate iar, în acest demers, 24pay este partenerul ideal, “a perfect match”, aș adăuga, pentru că împărtășim cu ei aceleași valori. Suntem bucuroși că am pornit împreună cu ei în această călătorie și îi invităm pe toți utilizatorii aplicației să descopere cât mai multe destinații pe care și le-au pus pe lista lor de dorințe”, a declarat Lucian Boronea, CEO Accent Travel & Events.

24pay este un e-wallet complet, ce permite efectuarea de plăţi pentru o gamă variată de servicii: achitarea facturilor lunare, reîncărcare electronică, plata parcării, şedinţe de fitness. 24pay este aplicația pentru transport în comun cu cea mai mare extindere la nivel național, disponibilă în prezent în 18 orașe din întreaga țară, compania anunţând recent şi parteneriatul cu CFR Călători pentru cumpărarea biletelor de tren. Soluția este dezvoltată de compania PTP Online și deținută în prezent de PayPoint România.

Despre 24pay

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugarea inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard. Sistemul 24pay a fost pus la dispoziție în mod gratuit operatorilor de transport, fără a fi percepute costuri pentru dezvoltarea aplicației, astfel încât călătorii să beneficieze de o metodă unitară, rapidă și sigură de a achita transportul public, oriunde în țară.

Despre PayPoint

PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din țara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 19.000 de locații în care clienții pot efectua plăți, precum: facturile pentru utilități (electricitate, gaze, apă etc.), telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, internet și cablu sau servicii de securitate.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

Publicat

pe

De

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai multor camere conventionale. Camerele utilizeaza cea mai recenta generatie de chipset, ARTPEC-9, cu suport pentru analize AI avansate direct pe camera. Astfel, dispozitivele pot recunoaste si clasifica persoane sau vehicule, pot monitoriza miscarea in zone definite sau pot detecta depasirea unei linii, fara a fi nevoie de un server separat pentru analiza video. Modelele de analiza sunt optimizate special pentru cadre panoramice la 360°, unde instrumentele obisnuite se confrunta adesea cu distorsiuni ale imaginii.

Noile camere panoramice din seria AXIS M43 permit monitorizarea spatiilor vaste cu un singur dispozitiv, reducand unghiurile moarte si numarul de camere instalate. In plus, rezolutia mai mare ofera mai multe detalii in imagine.

O noutate semnificativa este nivelul mai ridicat de detaliu. Senzorii de ultima generatie ofera o rezolutie cu aproximativ o treime mai mare fata de generatia anterioara, ceea ce ajuta la o mai buna identificare a persoanelor, obiectelor si evenimentelor in intregul camp vizual. Modelul AXIS M4337-PLVE ofera o rezolutie de 6 MPx, iar AXIS M4338-PLVE furnizeaza pana la 12 MPx, fiind potrivite pentru scenarii unde nivelul maxim de detaliu este crucial, cum ar fi transportul public, logistica sau unitatile mari de retail. Camerele panoramice sunt ideale acolo unde este necesara acoperirea intregului spatiu fara unghiuri moarte – de exemplu, in hale, holuri, coridoare scolare, sali de asteptare, parcari etajate sau peroane. In multe cazuri, o singura camera poate inlocui mai multe camere fixe clasice, reducand costurile de instalare si gestionare a sistemului.

Detectie audio inteligenta pentru reactie rapida

In plus, modelele AXIS M4347-PLVE (6 MPx) si AXIS M4348-PLVE (12 MPx) dispun de microfoane incorporate si de aplicatia AXIS Audio Analytics preinstalata. Aceasta tehnologie permite detectarea sunetelor critice, cum ar fi spargerea sticlei sau tipetele, si poate masura nivelul de zgomot ambiental. O caracteristica unica este afisarea direct in imaginea camerei a directiei din care provine sunetul, ceea ce ajuta operatorii sa identifice mai rapid incidentul si sa reactioneze instantaneu, in special in situatii critice in care un raspuns rapid este esential.

Versiuni ultra-rezistente pentru aplicatii speciale

Modelul AXIS M4337-SPLVE completeaza oferta cu o varianta din otel inoxidabil, destinata mediilor solicitante unde se pune accent pe rezistenta la coroziune sau pe cerinte stricte de igiena. Camera poate fi utilizata, de exemplu, in industria alimentara, farmaceutica sau in facilitati industriale. Carcasa sa este fabricata din otel inoxidabil de calitate marina (SS 316L) si este certificata pentru utilizarea in unitatile de procesare a alimentelor.

Pentru aplicatiile specifice din transporturi este destinat modelul AXIS M4348-PLR, cu o rezolutie de 12 MPx. Aceasta camera este proiectata pentru instalarea in orice tip de vehicul, rezista la vibratii puternice si respecta standardele stricte din sectorul transporturilor.

Noile camere sunt proiectate si pentru utilizare in exterior, avand protectie IP66/IP67 si rezistenta IK10. Sunt pregatite pentru functionare continua, zi si noapte. Tehnologiile Lightfinder si Forensic WDR ajuta la pastrarea detaliilor chiar si in conditii de iluminare dificile. Iluminarea IR integrata permite monitorizarea in intuneric total. Tehnologia Sharpdome 360 imbunatateste, de asemenea, claritatea imaginii spre marginile cadrului, ceea ce este critic pentru camerele panoramice.

Camerele includ, de asemenea, suport pentru compresia moderna AV1 si tehnologia Axis Zipstream, care ajuta la reducerea cerintelor de latime de banda si stocare fara a compromite semnificativ calitatea imaginii, precum si platforma Axis Edge Vault, care protejeaza stocarea cheilor criptografice.Caracteristici cheie:

  • acoperire 180°/360° fara unghiuri moarte;
  • rezolutie de pana la 12 MPx cu noua generatie de senzori;
  • analiza AI direct pe camera (inclusiv AXIS Object Analytics);
  • tehnologii Lightfinder, Forensic WDR si OptimizedIR;
  • suport AV1, H.264 si H.265;
  • protectie cibernetica si rezistenta IP66/IP67, IK10 si NEMA 4X.

Noile camere AXIS seria M43 vor fi disponibile prin reteaua de parteneri Axis Communications incepand cu al doilea trimestru al anului 2026.

Citeste in continuare

Uncategorized

Ai prins o promoție pizza? Iată cele mai potrivite gustări pentru pizza!

Publicat

pe

promotie pizza

Se întâmplă des: dai scroll prin aplicațiile de livrare sau deschizi aplicația Jerry’s, și dai peste o ofertă care pare prea bună ca s-o ignori. Apeși pe comandă aproape din reflex, dar undeva în minte apare o întrebare – ce mai pun lângă?

Nu e o dilemă minoră. O promoție pizza bine aleasă merită completată pe măsură, nu lăsată singură în cutie. Gustările potrivite transformă o comandă obișnuită în ceva ce seamănă mai degrabă cu o seară gândită – nu improvizată.

Proteina crocantă pentru echilibru și satisfacție

Pizza e bogată, savuroasă și destul de consistentă prin ea însăși. Tocmai de aceea, când adaugi proteină crocantă lângă ea, nu mai simți că mănânci greu și în ritm haotic – ci că ai mâncat echilibrat, cu sens. Chicken strips sau wings se integrează natural alături de orice sortiment de pizza, mai ales când ești cu mai mulți oameni și vrei ceva de ciugulit între felii.

Stripwich-ul merită menționat separat. E o alegere bună atunci când în comandă sunt incluși și oameni care nu mănâncă mult, dar vor să aibă ceva al lor – compact, satisfăcător, ușor de împărțit sau de mâncat.

Prospețime și textură pentru varietate

Unul dintre lucrurile pe care le uităm când comandăm în grabă e contrastul. O salată Caesar sau Mediterana lângă o pizza bine încărcată nu e o alegere dietetică – e una senzorială. Salata crocantă, verdele proaspăt și dressingul acid echilibrează grăsimea brânzei și adaugă o notă de ușurință întregii mese.

Dincolo de asta, wedges și inelele de ceapă funcționează altfel decât ai crede. Nu sunt side-uri de completat spațiu în comandă – sunt texturi noi care sparg monotonia. Un inel de ceapă crocant între două felii de pizza e exact tipul de pauză gustativă de care ai nevoie fără să știi că o vrei. Focaccia caldă adaugă și ea ceva – mai moale, mai aromat, mai confortabil ca ritm!

Cum să alegi în funcție de ocazie?

Ocazia contează mai mult decât lista de ingrediente. Dacă seara înseamnă un film și nu vrei să te tot ridici, cu farfuria după tine, o pizza plus o salată fresh și o focaccia e combinația care îți ține mâinile libere și ochii pe marele ecran. Nu e complicat, nu e elaborat – e exact ce trebuie atunci când vrei confort fără efort.

Dacă e meci, ritmul e altul. Vrei ceva ce poți lua rapid între faze, ceva crocant și satisfăcător fără să ai nevoie de tacâmuri. Wings și wedges sunt alegerea clară. Se mănâncă ușor, se împart natural, potrivit cu ritmul pauzelor și reprizelor!

Totodată, pentru o cină cu prietenii – mai relaxată, mai variată ca preferințe – merită să combini câte ceva din fiecare categorie. O pizza pentru toată lumea, câteva gustări diferite, și fiecare găsește ce i se potrivește. O promoție pizza devine astfel punctul de plecare al unui meniu complet, nu sfârșitul comenzii!

Data viitoare când prinzi o ofertă, ia în calcul și alte produse înainte de a finaliza comanda. Pe jerryspizza.ro sau în aplicație, meniul complet îți stă la dispoziție – alege pairing-ul care se potrivește momentului tău!

Citeste in continuare

Uncategorized

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Publicat

pe

De

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o investiție strategică dedicată digitalizării și modernizării serviciilor publice oferite comunității sportive din România.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor partenere, ai structurilor sportive și ai autorităților publice, având ca obiectiv prezentarea direcțiilor de dezvoltare a proiectului și consolidarea colaborării instituționale în procesul de transformare digitală a serviciilor din domeniul anti-doping.

La conferință au participat reprezentanți ai Guvernului României, ai Agenției Naționale pentru Sport, ai Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai federațiilor sportive naționale, ai structurilor din sportul recreativ, precum și membri ai Comisiei SUT și ai Comisiei de Audiere.

În cadrul conferinței, managerul de proiect a prezentat principalele obiective și rezultatele așteptate, precum și impactul proiectului asupra modernizării serviciilor oferite de ANAD. „Platforma digitală integrată pentru Agenția Națională Anti-Doping va contribui la eficientizarea proceselor instituționale, creșterea transparenței și facilitarea accesului la servicii digitale moderne”, a declarat managerul de proiect, evidențiind totodată beneficiile privind reducerea timpilor de procesare și optimizarea activităților administrative.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unei platforme digitale integrate care să optimizeze activitățile administrative și operaționale ale ANAD prin implementarea unor soluții moderne de digitalizare, automatizare și interoperabilitate.

Grup țintă

Beneficiari direcți

* Agenția Națională Anti-Doping, în calitate de autoritate publică responsabilă cu prevenirea și combaterea dopajului în sport;

* sportivii și personalul asistent al sportivilor;

* federațiile sportive naționale și celelalte organizații sportive;

* reprezentanții structurilor din sportul recreativ;

* membrii comisiilor și structurilor cu atribuții în domeniul anti-doping;

* personalul ANAD implicat în gestionarea și furnizarea serviciilor publice digitale.

Beneficiari indirecți

* instituțiile publice partenere;

* structurile sportive și organizațiile implicate în promovarea sportului curat;

* societatea civilă și publicul interesat de accesul la informații și servicii publice digitale moderne.

Printre principalele rezultatele vizate se numără:

* digitalizarea serviciilor publice și a fluxurilor administrative;

* îmbunătățirea comunicării cu sportivii și organizațiile sportive;

* dezvoltarea unor instrumente moderne de informare și educație anti-doping;

* creșterea accesibilității și transparenței serviciilor oferite;

* consolidarea capacității administrative și digitale a instituției.

Proiectul este implementat în perioada 11 februarie 2026–10 februarie 2029 și are o valoare totală de 37.160.055,85 lei, fiind finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare – Acțiunea 2.2 E-guvernare și digitalizare.

Prin implementarea acestui proiect, Agenția Națională Anti-Doping își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unor servicii publice moderne, eficiente și accesibile, contribuind la consolidarea unui sistem anti-doping bazat pe integritate, responsabilitate și inovație, aliniat standardelor europene de digitalizare și bună guvernanță.

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized2 zile inainte

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv,...

promotie pizza promotie pizza
Uncategorized2 zile inainte

Ai prins o promoție pizza? Iată cele mai potrivite gustări pentru pizza!

Se întâmplă des: dai scroll prin aplicațiile de livrare sau deschizi aplicația Jerry’s, și dai peste o ofertă care pare...

Uncategorized2 zile inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized3 zile inainte

Creată pentru ritmul alert al vieții de student

Seria HONOR 600 îi ajută pe studenți să treacă ușor de la study mode la night mode București, 26 mai...

Uncategorized4 zile inainte

Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica

Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă...

Uncategorized4 zile inainte

Cum redefinește seria HONOR 600 experiența foto-video în era AI

București, 26 mai 2026 – Timp de peste un deceniu, industria smartphone-urilor a fost definită de cursa megapixelilor și de performanța...

Uncategorized4 zile inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afaceri5 zile inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Uncategorized7 zile inainte

Corporate travel agent: sprijin dedicat pentru călătorii de business fără blocaje

Un corporate travel agent este persoana sau echipa care ajută companiile să gestioneze deplasările de afaceri într-un mod organizat, rapid...

Știrile Săptămânii