Uncategorized
ATEN CE801 – Extensie KVM True 4K pentru control sigur la distanță
București, 27 November 2025 – ATEN lansează în România noul sistem profesional CE801 – un extender True 4K HDMI & USB peste Cat 6, proiectat pentru operațiuni critice care necesită control KVM stabil și sigur la distanță, în medii industriale, corporate, instituționale sau profesionale. De la centre de comandă și control rooms, unde continuitatea operațiunilor este esențială, până la fabrici, linii de producție și zone de automatizare industrială, unde accesul la distanță optimizează fluxurile de lucru, CE801 oferă transmisie impecabilă pe distanțe de până la 100 m și funcții avansate de administrare, devenind soluția ideală pentru organizațiile care au nevoie de performanță, securitate și flexibilitate.

ATEN România prezintă oficial CE801, noul kit de extensie KVM HDMI peste Cat 6, creat pentru a oferi control complet asupra sistemelor IT, indiferent dacă acestea se află în aceeași clădire sau într-o cameră tehnică izolată. Cu o transmisie stabilă a semnalului video True 4K la 60 Hz, audio digital, date USB și control serial, CE801 permite operarea fluidă a unui PC sau server de la o consolă aflată la distanță de până la 70 de metri, iar în modul Long Reach – până la 100 de metri la rezoluție Full HD.
Această soluție răspunde cerințelor organizațiilor care își securizează infrastructura IT, mutând echipamentele sensibile în zone controlate, dar păstrând accesul complet pentru operatori – o practică des întâlnită în sisteme de supraveghere video, centre de date, dispecerate energetice, aeroporturi, gări sau infrastructuri ITS unde fiabilitatea este crucială.

Performanță True 4K și transmisie unificată pe un singur cablu
Unul dintre avantajele majore ale CE801 este transmisia simultană a mai multor tipuri de semnal pe un singur cablu Cat 6:
• video HDMI 4K 60 Hz (4:4:4), cu suport HDR10
• USB pentru tastatură, mouse și periferice
• audio digital
• RS-232 pentru control serial
Calitatea imaginii rămâne impecabilă datorită gestionării precise a EDID-ului, conexiunile fiind optimizate automat pentru afișajul local și remote. Astfel, extenderul devine ideal atât pentru activități ce necesită acuratețe vizuală maximă, precum operarea stațiilor de monitorizare din control room-uri, cât și pentru procese industriale, medii de producție, broadcast sau camere tehnice din instituții.

Control dual și management avansat al priorității KVM
CE801 permite operarea unui computer de la două console – una locală și una la distanță. Cu un buton dedicat, operatorul poate selecta:
- Local Mode – prioritate exclusivă pentru consola locală
• Auto Mode – acces partajat, în funcție de cine preia primul controlul
Această funcție este vitală în medii unde echipele lucrează în ture sau gestionează echipamente critice, precum centre de comandă, zone industriale, dispecerate sau centre de securitate ce operează 24/7.

Securitate, fiabilitate și integrare în infrastructuri profesionale
Echipat cu un port serial RS-232 pentru integrarea dispozitivelor precum touchscreen-uri industriale, scanere sau senzori, CE801 asigură control extins și comunicare în timp real între echipamente. Alimentarea cu blocare previne deconectările accidentale, iar designul compact, rackabil, îl recomandă pentru instalare în camere tehnice, dulapuri de infrastructură și centre de date.
Datorită acestor caracteristici, extenderul este o soluție robustă pentru industrii unde downtime-ul nu este permis – de la infrastructuri critice și transport, la supraveghere video, automatizare industrială și medii corporate.

Aplicații principale unde CE801 aduce valoare directă
- Control room & centre de comandă– oferă operare continuă, de la distanță, a serverelor și stațiilor de monitorizare.
- Industrie, utilități de producție și automatizare– permite controlul linilor de producție și al echipamentelor industriale HMI.
- Transport & infrastructură critică, precum centre de producție de energie regenerabilă– asigură monitorizare stabilă în aeroporturi, gări, centre de trafic și dispecerate energetice.
- Securitate & supraveghere video– oferă acces sigur la servere VMS și NVR-uri amplasate în zone protejate.
- Mediu corporate & instituțional– facilitează administrarea infrastructurii IT din camere tehnice și server rooms.
- Broadcast & media– permite transmisii video fără latență între camere tehnice, studiouri și regii de emisie.
Kitul CE801 include tot ce este necesar pentru instalare imediată, cuprinzând unitatea locală CE801L, unitatea remote CE801R, un cablu USB, kiturile de montare, alimentatoarele cu siguranță integrată și documentația completă. Soluția este compatibilă cu o gamă variată de produse ATEN – switch-uri KVM, sisteme de prezentare, matrici video și procesoare de videowall – fiind ușor de integrat în infrastructuri existente.

ATEN România – Soluții profesionale pentru control, conectivitate și management IT
Prin CE801, ATEN își extinde portofoliul de soluții KVM pentru companiile care au nevoie de operare sigură, la distanță, în medii unde performanța și fiabilitatea sunt critice. Echipa ATEN România oferă consultanță tehnică, demonstrații și suport complet pentru proiecte personalizate.
Despre ATEN
Înființată în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 650 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial. Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada. Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com
Uncategorized
Comisia Europeană a aprobat Wegovy® 7,2 mg – o nouă doză care transformă tratamentul obezității – participanții au obținut o scădere medie în greutate de 21%, iar 1 din 3 persoane a slăbit ≥ 25% din greutatea corporală.
Comisia Europeană a aprobat o nouă doză de 7,2 mg a tratamentului injectabil pe bază de semaglutidă (Wegovy®), utilizat pentru gestionarea obezității, după ce datele clinice au arătat rezultate semnificativ superioare față de schema standard.
Noua opțiune este aprobată pentru toate statele membre ale Uniunii Europene și se adresează persoanelor care au utilizat deja doza de 2,4 mg, dar care au nevoie de o scădere suplimentară în greutate.
Aprobarea permite administrarea celor 7,2 mg sub forma a trei doze consecutive de 2,4 mg o dată pe săptămână. Un stilou injector dedicat dozei de 7.2 mg se află în prezent în evaluare.
Ce a arătat studiul?
Aprobarea de către EMA pentru 7,2 mg Wegovy® demonstrează că eficiența medicației pentru scăderea în greutate este direct proporțională cu creșterea dozei administrate.
Eficiența noii doze a fost analizată în într-un studiu amplu STEP UP la care au participat peste 1.900 de persoane cu obezitate care au primit 7,2 mg de semaglutidă și au scăzut în medie 21% din greutatea corporală, comparativ cu aproximativ 2% în grupul placebo.
Aproximativ 1 din 3 dintre participanți a înregistrat o scădere ponderală de cel puțin 25%.
Analizele privind compoziția corporală au arătat că 84% din scăderea in greutate a provenit din masa grasă, în timp ce funcția musculară a rămas intactă. Cele mai frecvente reacții adverse au inclus greața, diareea, vărsăturile și dizestezie, în majoritatea cazurilor fiind ușoare sau moderate și trecătoare.
Context terapeutic și indicații
În Uniunea Europeană, semaglutida (Wegovy®) este aprobată ca adjuvant al unui regim alimentar hipocaloric și al activității fizice pentru adulții cu un IMC de minimum 30 kg/m² sau pentru cei cu un IMC de peste 27 kg/m² în prezența comorbidităților asociate greutății. Tratamentul este autorizat și pentru adolescenții de peste ≥ 12 ani cu un IMC peste percentila 95 și o greutate corporală de minimum 60 kg.
Indicațiile clinice includ și reducerea riscului de evenimente cardiovasculare majore cu 20%, ameliorarea simptomelor în insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată și diminuarea durerii asociate osteoartritei de genunchi.
Introducerea dozei de 7,2 mg oferă profesioniștilor din domeniul sănătății și persoanelor cu obezitate o opțiune suplimentară pentru personalizarea intervențiilor, într-un context în care prevalența obezității este în continuă creștere în Europa.
În România, conform Atlasului Mondial al Obezității aproape 40% din adulții români suferă de obezitate și 70% dintre adulți de suprapondere și obezitate.
Uncategorized
Case de vânzare Sector 6 – Libertate, confort și investiții inteligente
Dacă îți dorești mai mult decât un simplu apartament, o case de vânzare Sector 6 reprezintă o alegere excelentă pentru cei care caută intimitate, spațiu generos și acces facil către facilitățile urbane ale Capitalei. Sectorul 6 este o zonă dinamică, care combină avantajele traiului rezidențial cu accesul rapid la principalele puncte de interes ale orașului. În plus, cu sprijinul unui consultant imobiliar experimentat precum Ștefan Niță, identicarea și achiziția proprietății potrivite devin etape simple și bine fundamentate.
Viața într-o casă aduce numeroase beneficii — de la posibilitatea de a avea o curte proprie și spații exterioare, până la libertatea de a amenaja interiorul după propriile preferințe. Pentru familii sau pentru cei care își doresc un stil de viață mai liniștit și mai spațios, casele din Sectorul 6 oferă alternativa perfectă la locuințele în blocuri, fără a renunța la facilitățile orașului.
De ce să alegi o casă în Sectorul 6?
Alegerea unei case în Sectorul 6 înseamnă acces la o zonă bine conectată, cu mijloace de transport public diverse, artere importante de circulație și proximitate față de instituții, școli, centre comerciale și spații verzi. Această combinație face dintr-o casă din Sectorul 6 o opțiune potrivită atât pentru traiul de zi cu zi, cât și pentru activitățile de familie sau pentru relaxare în aer liber.
Colaborând cu Ștefan Niță, beneficiezi de consultanță atentă și soluții adaptate nevoilor tale, fie că te interesează case cu curte generoasă, case moderne într-un ansamblu rezidențial sau proprietăți cu potențial investițional.
Avantaje ale locuirii într-o casă
O casă de vânzare în Sector 6 îți oferă libertatea de a crea un ambient personalizat, cu spații dedicate pentru relaxare sau activități în familie. Spațiul exterior, curtea sau gradina pot deveni un loc de recreere sau chiar o extensie a casei — un beneficiu dificil de egalat de locuințele cu apartamente.
Pe lângă confortul personal, astfel de proprietăți au adesea un potențial de apreciere în timp, iar cererea pentru case bine poziționate rămâne constantă pe piața imobiliară bucureșteană. Acest lucru face dintr-o casă din Sectorul 6 nu doar o locuință, ci și o investiție inteligentă.
Cum te poate ajuta Ștefan Niță?
Cumpărarea unei case este o decizie importantă, care implică evaluarea atentă a mai multor factori: amplasament, preț, condiția tehnică a locuinței sau potențialul de dezvoltare. Sub îndrumarea lui Ștefan Niță, ai acces la informații actualizate despre cele mai bune oferte de pe piață, consultanță personalizată în funcție de obiectivele tale și suport profesionist în toate etapele tranzacției.
De la selecția inițială a proprietăților, până la negocierea și semnarea contractului, expertiza lui Ștefan te ajută să iei decizii bine informate și avantajoase.
Casele de vânzare Sector 6 sunt o opțiune excelentă pentru cei care își doresc libertate, confort și un stil de viață adaptat nevoilor unei familii moderne. Zona oferă acces rapid către tot ceea ce contează în viața urbană, iar potențialul de apreciere al proprietăților o face și o alegere inteligentă din punct de vedere investițional.
Cu sprijinul și expertiza lui Ștefan Niță, vei găsi casa care corespunde cel mai bine criteriilor tale, într-un proces simplificat, sigur și adaptat obiectivelor tale personale. Poți transforma visul unei case proprii într-o realitate care să îți ofere confortul și stabilitatea pe care le cauți.
Uncategorized
Bridgestone aduce performanța reală a anvelopelor în jocul video moto RIDE 6
București, 12 februarie 2026 — Bridgestone, lider global în domeniul anvelopelor și al soluțiilor de mobilitate sustenabilă, își continuă parteneriatul cu dezvoltatorul de jocuri Milestone, prin lansarea celui mai nou titlu din seria RIDE.
Lansat astăzi, RIDE 6 reprezintă cel mai ambițios și complet capitol al francizei de jocuri de curse pentru motociclete, oferind motociclete noi, medii de rulare și circuite noi, precum și cele mai recente anvelope Bridgestone.
După colaborările din RIDE 4 și RIDE 5, Bridgestone revine în calitate de furnizor oficial de anvelope al jocului, aducând pe circuitul virtual anvelopele sale premium pentru motociclete utilizate în condiții reale. Datorită noului sistem de joc cu modelare fizică duală (dual-physics gameplay), jucătorii RIDE 6 din întreaga lume pot experimenta performanța și durabilitatea pe care anvelopele Bridgestone le oferă zilnic motocicliștilor, pe șosea, pe circuit și pe trasee off-road.
„RIDE 6 este cea mai realistă și mai amplă ediție a seriei de până acum, ceea ce îl transformă în platforma ideală pentru a evidenția portofoliul nostru extins de anvelope premium pentru motociclete și performanțele acestuia”, a declarat Nico Thuy, Director Motorcycle, Bridgestone EMEA.
„Prin moduri de joc extinse, funcționalități noi și o prezență Bridgestone mai puternică decât oricând pe parcursul experienței de joc, acest titlu duce parteneriatul nostru de lungă durată la un nou nivel. Prin seria RIDE, ne consolidăm poziția de lider în domeniul anvelopelor pentru motociclete și, în același timp, ne valorificăm moștenirea din motorsport într-un mod atractiv și interactiv pentru motocicliști și gameri din întreaga lume.”
Experiența RIDE, mai realistă și mai captivantă ca niciodată
O noutate majoră în RIDE 6 este modul de carieră RIDE Fest, în care jucătorii pot intra în rolul unui pilot real și pot încerca să ajungă pe primul loc, concurând împotriva a zece legende ale motociclismului, precum Casey Stoner, Guy Martin și Troy Bayliss.
RIDE Fest include un capitol dedicat – Bridgestone Challenge – care le oferă jucătorilor posibilitatea de a testa anvelopele Bridgestone în mai multe discipline și pe diferite tipuri de suprafețe, de la curse pe circuit până la probe de anduranță.
De asemenea, pentru prima dată în cadrul acestui parteneriat, Bridgestone este sponsorul oficial al noii și îmbunătățitei RIDE 6 Riding School, secțiunea de instruire a jocului, unde jucătorii își pot perfecționa abilitățile prin tutoriale dedicate.
Având la bază tradiția îndelungată și succesul companiei în competițiile de motociclism – inclusiv în Campionatul Mondial FIM de Anduranță (EWC) – performanța și durabilitatea anvelopelor sunt elemente esențiale ale experienței RIDE 6. La fel ca în competițiile reale, piloții virtuali trebuie să gestioneze uzura anvelopelor, să se adapteze la condiții de rulare în continuă schimbare și să ia decizii strategice, ceea ce transformă anvelopele într-un factor-cheie pentru performanță și progres în joc.
Continuând dezvoltarea vizibilității din RIDE 5, Bridgestone este mult mai prezent în RIDE 6, prin integrarea elementelor de branding pe circuite, în meniuri și în timpul sesiunilor de joc.


Portofoliu extins de anvelope Bridgestone disponibil în RIDE 6
Portofoliul de anvelope Bridgestone din RIDE 6 include cele mai recente două modele din familia BATTLAX, ambele lansate în acest an.
RACING BATTLAX V03 este noua anvelopă slick de top a Bridgestone, destinată exclusiv utilizării pe circuit, care oferă niveluri excepționale de aderență și timpi pe tur mai rapizi.
Totodată, în RIDE 6 este disponibilă și noua BATTLAX RACING STREET RS12, o anvelopă sport premium, omologată pentru utilizare pe drumurile publice, care oferă cea mai ridicată performanță de aderență pe carosabil uscat din gama rutieră BATTLAX.
În plus, odată cu introducerea curselor off-road pentru prima dată în istoria francizei, jucătorii RIDE 6 pot alege și din portofoliul de anvelope Bridgestone dedicate motocicletelor de aventură, inclusiv BATTLAX ADVENTURECROSS AX41.
Utilizatorii RIDE 6 vor avea, de asemenea, acces la următoarele anvelope pentru motociclete:
- Bridgestone BATTLAX ADVENTURE TRAIL AT41,
- RACING BATTLAX W01,
- BATTLAX HYPERSPORT S23.
RIDE 6 este disponibil la nivel global
Cu peste 340 de motociclete* de la 21 de producători*, împărțite în șapte categorii și echipate cu anvelope premium Bridgestone, RIDE 6 oferă cel mai divers garaj din istoria seriei.
Dezvoltat pe baza motorului grafic Unreal Engine 5, RIDE 6 este disponibil pe PlayStation®5, Xbox Series X|S și pe PC, prin Steam și Epic Games Store.


*Include conținutul D1 și DLC.
Despre Bridgestone în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa)
Bridgestone în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (Bridgestone EMEA) este unitatea regională strategică de business a Bridgestone Corporation, lider global în domeniul anvelopelor și al soluțiilor de mobilitate sustenabilă.
Cu sediul central în Zaventem (Belgia), Bridgestone EMEA are peste 14.000 de angajați și desfășoară activități comerciale în 35 de țări din regiune.

Bridgestone oferă un portofoliu diversificat de anvelope premium, tehnologii pentru anvelope și soluții avansate de mobilitate. Viziunea companiei este de a crea valoare pentru societate și pentru clienți, ca furnizor de soluții sustenabile.
Bridgestone E8 Commitment reprezintă un angajament corporativ global care definește clar valoarea pe care compania se angajează să o ofere societății, clienților și generațiilor viitoare, în opt domenii prioritare:Energy, Ecology, Efficiency, Extension, Economy, Emotion, Ease și Empowerment.
Aceste principii ghidează prioritățile strategice, procesul decizional și acțiunile desfășurate în toate ariile de activitate ale companiei.
Pentru mai multe informații despre Bridgestone în regiunea EMEA, vă rugăm să vizitați newsroom-ul companiei și site-ul www.bridgestone.com și să urmăriți Bridgestone pe Facebook, Instagram, YouTube și LinkedIn.
-
Afaceriacum o lunăDe ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni96% dintre negocierile din 2025 s-au încheiat cu împăcarea părților, într-un timp mediu de doar 13 zile
-
Uncategorizedacum o lunăSmartphone-ul Android TCL NXTPAPER 70 Pro oferă confort vizual pe tot parcursul zilei
-
Uncategorizedacum o lună
Lenovo redefinește experiența de utilizare a dispozitivelor în era AI și prezintă la CES 2026 mai multe modele Proof of Concept
-
Uncategorizedacum o lunăDezmembrări auto Renault – piese originale pentru reparații inteligente
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează ediția exclusivă Galaxy Z Flip7 Olympic Edition, care va însoți sportivii pe parcursul întregii călătorii Milano Cortina 2026
-
Uncategorizedacum o lună
Samsung numără zilele până la Milano Cortina 2026, prezentând noua echipă Team Samsung Galaxy
-
Știri din județacum 2 luniCe înseamnă igienizarea reală a tapițeriei
