În Piaţa Mare, din Sibiu, se află peste 100 de căsuţe unde se vând dulciuri, obiecte de artizanat şi suveniruri, precum şi un patinoar, scrie Rador. Corespondenta...
Social-democraţii se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD luni, 19 noiembrie, de la ora 11.00. În şedinţa CExN, liderii PSD vor analiza...
„Scrisoarea e făcută, (…) se referă mai degrabă la atitudinea pe care au avut-o marea majoritate a membrilor din grup, pe care eu o consider nejustificată....
Preşedintele PES Activists România, Victor Negrescu, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că ţara noastră este pregătită pentru a prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, toate elementele fiind...
Horoscop 16 noiembrie. Iată ce ne spun astrele, în viziunea lui Radu Ștefănescu. BERBEC Te trezeşti târziu şi te duci la culcare devreme. Recuperezi energia...
Un mister care nu poate fi elucidat a apărut în declarația unui important lider din PSD. Acesta refuză total să dea explicații. AradulDeAzi.ro
Pe masa procuroarei Adina Florea din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au ajuns si dosarele “ingropate” de justitia militara. Îndeosebi în perioada 20144-2016, pe...
„Sunt încă în vacanţă, m-am gândit, dar nu voi avea antrenor perioada următoare, vreau să merg singură la nişte turnee şi să văd cum va fi....
Drumarii de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au acţionat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu 271 de utilaje şi au răspândit aproximativ...
Aceasta înceamnă o ieftinire de 18,5%. În aceeaşi perioadă de o lună, potrivit datelor Oil Bulletin(centralizatorul Comisiei Europene de preţuri comparate ale carburanţilor din...