Monica Niculescu a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-7 (2), 6-2, 6-3, de rusoaica Margarita Gasparian, locul 105 WTA, în optimile de finală ale turneului...
”Precizez încă o dată, ca să mă fac foarte bine înţeleasă, că această manifestare expoziţională este una dedicată STRICT segmentului de business: participanţii TREBUIE să îşi...
Bucureştenii plătesc mai puţin de jumătate din costul energiei termice, şi, pentru a ţine preţul jos, Primăria subvenţionează an de an, cu sute de milioane de...
Șeful Camerei Deputaţilor a susţinut că “habar nu are” de demersurile pe care Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal le-ar fi făcut,...
FMI (Fondul Monetar Internaţional) are vești proaste pentru toate statele din Europa anunțând o creștere a economiei comunitare mai redusă decât cea estimată inițial. AradulDeAzi.ro
Este vorba de un contract de peste 7,2 milioane de lei pentru reabilitarea unei scoli in Zimnicea. Contractul a fost dat luna trecuta acestei societati, potrivit datelor...
Potrivit unor surse judiciare ale G4Media, firma care l-ar fi mituit, indirect, pe Călin Popescu Tăriceanu ar fi Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria. Sunt în joc 800...
Astăzi CCR a decis ca madam Tarcea care ocupa scaunul de președinte al ICCJ a încălcat legea, substituimdu-se legiuitorului. Nu e prima dată când o face....
Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Planului de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi a Planului de...
Deutsche Bank s-a extins în România de la un sediu de 216 mp, în urmă cu patru ani, la peste 13.000 mp în prezent. Încă de...