Pe de-o parte, şeful statului a lăudat creşterea alocaţiilor pentru copii şi numeşte iniţiativa drept ”un amendament care aduce beneficii reale pentru milioane de familii din...
Fermierii anunţă de pe acum că vor scumpi carnea de miel, pentru că trebuie să acopere şi cererea din ţară, dar şi pe cea de la...
„Orice lege poate fi modificata, nicio lege nu e lasata de la Dumnezeu. Doamna prim-ministru v-a răspuns ieri, de comun acord am convenit cu cei care...
Puţine multivitamine dedicate copiilor şi bebeluşilor conţin nivelul recomandat de vitamina D, conform unui nou studiu realizat în Marea Britanie, citat luni de Press Association. Vitamina D...
Aceasta urmează să fie audiată marţi în Comisia LIBE. În urma votului reprezentanţilor statelor membre UE, de acum aproximativ o săptămână, Jean-François Bohnert, din Franţa, a obţinut 50 de...
S-a născut în Bucureşti într-o familie frumoasă, care a ştiut să-i identifice capacităţile intelectuale deosebite şi să i le dezvolte. Avea doar cinci ani, când şi-a...
Cu mult timp în urmă, am semnalat existența unui serviciu secret de poliție politică inițiat în timpul mandatului de premier al lui Victor Ponta, chiar de...
Declaraţia unică trebuie depusă până în data de 15 martie şi acest lucru va fi posibil doar online: printr-un cont făcut pe Spaţiul Privat Virtual (SPV)...
“ALDE trebuia să iasă de la guvernare în momentul adoptării OUG 114. Ar fi trebuit ca niciun ministru din Guvernul ALDE să nu mai stea în...
Mii de oameni au protestat şi în marile oraşe din ţară, printre care Cluj, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Bacău, Constanţa, Braşov. Manifestanţii au scandat „Hoţii!”, „Justiţie, nu...