Connect with us

Uncategorized

Casa Artelor din Sibiu – șansa unică a României de a câștiga Premiul Publicului Europa Nostra 2025

Publicat

pe

România are o șansă unică de a fi recunoscută la nivel european pentru patrimoniul său cultural. Casa Artelor din Sibiu este unul dintre proiectele selectate pentru votul publicului în cadrul competiției “Europa Nostra” iar românii au ocazia să susțină singurul proiect cultural românesc prezent în această competiție de prestigiu printr-un simplu vot online.

Casa Artelor, o clădire medievală din secolul al XIV-lea, a fost restaurată și transformată într-un centru vibrant al meșteșugurilor și educației culturale, unde patrimoniul este readus la viață și transmis generațiilor viitoare. Totodată, proiectul a transformat Muzeul ASTRA în primul muzeu din România acreditat să ofere certificări profesionale în meșteșuguri tradiționale, deschizând noi drumuri pentru profesionalizarea meșterilor și pentru dezvoltarea comunităților locale.

Proiectul derulat de Muzeul ASTRA la Casa Artelor din Sibiu, prin Centrul de Activități și Resurse Regionale (C.A.R.R.), a fost desemnat laureat al Premiilor Europa Nostra 2025 la categoria Educație, Formare și Competențe – cea mai importantă distincție europeană în domeniul patrimoniului cultural. Dincolo de acest premiu acordat de juriul de specialitate, Casa Artelor se află și pe lista scurtă a proiectelor ce pot fi votate de publicul din întreaga lume.

Nominalizare la Premiul Publicului 2025 – o șansă pentru România

Pe lângă distincția primită, proiectul din Sibiu este nominalizat și la categoria „Premiul Publicului 2025”, unde câștigătorii sunt desemnați exclusiv prin votul cetățenilor europeni. Casa Artelor concurează cu proiecte din întreaga Europă, inclusiv din Franța, Italia, Germania, Spania, Grecia sau Norvegia, ceea ce face ca această competiție să fie una extrem de strânsă și prestigioasă. Votul românilor este, așadar, decisiv pentru ca România să aducă acasă această recunoaștere internațională.

Recunoaștere internațională pentru România

Un asemenea premiu nu înseamnă doar o diplomă sau o recunoaștere formală. Înseamnă vizibilitate pentru România pe scena europeană, înseamnă mai mulți turiști care vor veni să descopere tradițiile și cultura românească, înseamnă recunoașterea meșteșugurilor tradiționale ca valori autentice și actuale. Este o confirmare că patrimoniul nostru are forța de a genera dezvoltare, comunități mai puternice și un viitor pentru tradiții.

Câștigarea acestui premiu ar însemna nu doar o victorie simbolică, ci și o oportunitate reală de a atrage atenția internațională asupra Sibiului și României, de a consolida poziția Muzeului ASTRA ca reper cultural și de a aduce beneficii concrete prin creșterea fluxului turistic. Cu fiecare vot, România devine mai vizibilă și mai respectată în Europa, iar patrimoniul nostru cultural câștigă un viitor.

12CARR youth involvement

„Fiecare proiect în care ne investim cunoștințele și iubirea față de arta și cultura românească, fiecare eveniment prin care aducem oamenii mai aproape de cultură, fiecare persoană nouă care descoperă Muzeul ASTRA sunt un câștig real pentru cultura românească și o cărămidă pusă la baza supraviețuirii tradițiilor și culturii noastre. Fac apel către toți românii care iubesc tradiția și arta românească să își rupă câteva minute pentru a ne acorda un vot în această competiție importantă. Votul vostru este cheia prin care putem demonstra Europei întregi că România are nu doar un patrimoniu valoros, ci și o comunitate care îl prețuiește și îl apără”, a declarat Ciprian Anghel, Directorul General al Muzeului ASTRA.

Publicul este invitat să susțină proiectul Casa Artelor – Muzeul ASTRA printr-un simplu vot online, până la data de 12 septembrie 2025, accesând site-ul oficial al competiției: European Heritage Awards – Casa Artelor, Sibiu.

Despre Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA din Sibiu este cel mai mare muzeu în aer liber din România și unul dintre cele mai importante din Europa, fiind dedicat conservării, cercetării și promovării patrimoniului cultural imaterial și material. Prin proiecte inovatoare și programe educaționale, Muzeul ASTRA își consolidează rolul de reper cultural național și internațional.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

ZTE nubia Air este disponibil în România

Publicat

pe

De

nubia Air redefinește stilul ultra-slim, integrând o baterie de 5.000 mAh într-un design revoluționar cu o ramă de doar 5,9 mm grosime

București, România – 27 October 2025 – ZTE Corporation, lider global în tehnologie și inovare, anunță disponibilitatea pe piața din România a smartphone-ului ultra-slim nubia Air.

nubia Air marchează un pas important înainte în segmentul „Air-style”, combinând o baterie masivă de 5.000 mAh, un ecran AMOLED de 6,78 inci cu rezoluție 1.5K și certificări de impermeabilitate de top – IP69K, IP69 și IP68 – într-un design spectaculos, cu o ramă de doar 5,9 mm grosime și o greutate de numai 172de grame.

Conform filosofiei de brand „Be yourself”, nubia Air are un aspect estetic de nivel flagship, durabilitate și o experiență profund integrată cu AI, fiind disponibil prin canalul de distribuție ZTE, la un preț care începe de la 1299 Lei.

Un design flagship, născut solid, construit subțire – Born solid, Build Slim

De ani de zile, provocarea în designul smartphone-urilor a fost integrarea unei baterii mari și a unui ecran mare într-un corp incredibil de subțire și ușor. nubia depășește aceste limite:

  • ramă ultra-subțire de doar 5,9 mm
  • baterie masivă de 5000mAh, ce suportă peste 1000 de cicluri de încărcare,
  • tehnologie AI de economisire a energiei, cu peste 3 ani de utilizare zilnică fiabilă.

Designul este completat de ramă metalică elegantă, cu margini ultra-subțiri, colțuri rotunjite rafinate și ergonomie optimizată pentru confort și protecția încheieturii în utilizare intensă (gaming, video, selfie-uri).

Display premium și rezistență extremă

De ani de zile, una dintre cele mai mari provocări în designul smartphone-urilor a fost integrarea unei baterii de mare capacitate și a unui ecran generos într-un corp extrem de subțire și ușor, însă nubia a depășit limitele a ceea ce era considerat posibil. În ciuda ramei sale ultra-subțiri de doar 5,9 mm, nubia Air integrează o baterie masivă de 5.000 mAh, capabilă să susțină peste 1.000 de cicluri de încărcare, combinată cu tehnologia de economisire a energiei bazată pe inteligență artificială a nubia, oferind utilizatorilor mai mult de trei ani de utilizare zilnică de încredere.

Acest smartphone se remarcă princadrul metalic elegant, margini ultra-subțiri premium, colțuri rotunjite mai netede și îmbunătățite, precum și un design ergonomic care asigură o priză perfect echilibrată și confortabilă, protejând încheietura utilizatorului în timpul sesiunilor prelungite de gaming, vizionare de videoclipuri sau realizare de selfie-uri.

Ecran impresionant și rezistență de top

nubia Air este dotat cu un ecran AMOLED de 6,78 inci, rezoluție 1224 × 2720 (1,5K), densitate de 440 PPI, rată de reîmprospătare de 120 Hz și acoperire 100% DCI-P3, atingând o luminozitate maximă de 4500 nits – clar și vibrant chiar și în lumina directă a soarelui. Ecranul este protejat de Corning® Gorilla® Glass 7i, de două ori mai rezistent la căderi pe suprafețe dure precum asfaltul. În plus, este certificat IP68 și IP69, cu protecție IP69K industrială, ceea ce înseamnă că poate rezista la scufundări de până la 1,5 m timp de 30 de minute, la jeturi de apă la temperaturi de 80°C și la presiuni ridicate. Construcția este întărită printr-un cadru din aliaj de aluminiu, cu grosimea mărită a ramei tactile (+30%) și ranforsări interne pe colțuri.

Durabilitatea a fost testată riguros:

  • 000de teste de rezistență la atingere
  • 000de teste de cădere continuă
  • 600de teste de rostogolire repetată
  • 5runde de căderi libere

Sistem foto cu AI pentru orice moment

nubia Air dispune de un sistem foto puternic cu trei camere AI de 50MP pe spate și o cameră frontală de 20MP, capabile să surprindă detalii impresionante. Funcțiile integrate includ:

  • AI Sport Snapshot și EIS (Electronic Image Stabilization) pentru filmări stabile în mișcare
  • AI Super Night și AI HDR pentru fotografii de calitate în condiții de lumină dificilă
  • Mod VLOG și filmare simultană cu mai multe camere, pentru conținut video creativ
  • AI Magic Photos (editor, eraser și alte unelte inteligente de editare)

Performanță susținută de AI

Cu un procesor octa-core pe 6 nm, până la 20GB RAM dinamic (8+12 GB) și 256GB stocare internă.

Funcții AI precum AI Performance Engine, AI Scheduling (optimizarea CPU) și APP Freeze (îngheață aplicațiile rar utilizate) extind durata de viață a bateriei cu 20% și reduc consumul de energie cu 25%.

Experiență completă: conectivitate, sunet și securitate

  • nubia linkfree – apeluri și mesaje Bluetooth fără conexiune de rețea
  • Sunet premium cu HiFi 4 DSP, codec audio performant, SNR superior și distorsiuni minime
  • AI Noise Cancellation și AI Echo Cancellation 3.0 pentru claritate maximă în apeluri
  • Senzor de amprentă sub display pentru acces rapid și sigur

O nouă eră AI everywhere for everyone

Pe nubia Air, AI nu este doar o funcție, ci o experiență integrată la nivel de sistem: fotografie, gaming, audio, streaming, traduceri și productivitate.

Cu Google Gemini, cel mai avansat model AI de la Google, telefonul devine un partener inteligent:

  • generare de imagini AI
  • redactarea de emailuri și postări social media
  • conversații interactive pentru brainstorming
  • traducere vocală în timp real și traducere pentru conversații față în față

Disponibilitate și culori

Noul nubia Air este construit pe principiul „fără compromisuri”, reflectând filosofia de brand „Be yourself” a companiei nubia. Dispozitivul este creat special pentru tânăra generație, care caută produse diferite, elegante și cu un raport valoare–preț remarcabil.

Telefonul este disponibil în două variante de culoare spectaculoase – Titanium Black și Titanium Desert – și poate fi achiziționat prin canalele de vânzare din România, respectiv: varianta Titanium Black și Titanium Desert prin emag, prin evomag cele 2 modele: Titanium Black și Titanium Desert, precum si prin GSMFit. Acum telefonul beneficiază de un preț special de 1299,99 de lei pentru pachetul promoțional în care intră și încărcătorul de rețea ZTE nubia, cu 3 porturi, putere totală 80W Fast Charge, cu cablu de date inclus (100W). Încărcătorul este compatibil cu telefoane și laptopuri Type-C, oferind încărcare rapidă, eficientă și sigură pentru mai multe dispozitive simultan.

DESPRE ZTE Corporation:

ZTE ajută la conectarea lumii prin inovație continuă pentru un viitor mai bun. Compania oferă tehnologii inovatoare și soluții integrate, iar portofoliul său acoperă toate seriile de servicii wireless, wireline, dispozitive și servicii profesionale de telecomunicații. ZTE este dedicată creării unui ecosistem digital și inteligent, permițând conectivitate și încredere pretutindeni. Este listată atât pe Bursele de Valori din Hong Kong, cât și din Shenzhen.

Seria nubia:

Fondată în octombrie 2012, seria nubia își propune să aducă utilizatorilor aventuroși smartphone-uri inovatoare de înaltă performanță, oferindu-le noi experiențe și o calitate îmbunătățită a vieții. nubia continuă să ridice standardele stilului de viață, încurajând utilizatorii să-și urmeze visurile și să descopere noi pasiuni.

Facebook www.facebook.com/ZTEnubiaRomania

Instagram  www.instagram.com/nubia_romania/

Tik Tok www.tiktok.com/@nubia.romania

Citeste in continuare

Uncategorized

Axis anunță camerele bullet robuste, bazate pe inteligență artificială, ce oferă performanțe deosebite

Publicat

pe

De

București, 27 October 2025– Axis Communications anunță lansarea a patru camere bullet de nouă generație, bazate pe inteligență artificială (AI), care oferă o calitate excepțională a imaginii și detalii video precise de până la 8 MP, chiar și în condiții meteorologice nefavorabile și medii dificile. Construite pe platforma ARTPEC-9, aceste camere oferă performanțe avansate pentru rularea aplicațiilor de analiză direct din cameră (on the edge).

Modelele AXIS P1475-LE și AXIS P1485-LE oferă rezoluție de 2 MP, în timp ce AXIS P1487-LE și AXIS P1488-LE asigură 5 MP, respectiv 8 MP. În plus, modelul AXIS P1488-LE include un senzor mare de 1/1.2″, care garantează performanțe bune, chiar și în condiții de iluminare scăzută.

Aceste camere performante sunt echipate cu OptimizedIR, pentru supraveghere în întuneric total pe o distanță de până la 50 m (164 ft). În plus, prin tehnologia Axis Zipstream, cu suport pentru codecurile AV1, H.264 și H.265, reduce semnificativ cerințele de lățime de bandă și de stocare — și implicit costurile — fără a compromite calitatea imaginii.

Fiind bazate pe procesorul ARTPEC-9, camerele oferă performanțe accelerate și permit rularea unor aplicații de analiză impresionante direct la nivel de dispozitiv (on-the-edge). De exemplu, acestea vin preinstalate cu AXIS Object Analytics, care poate detecta, clasifica, urmări și număra persoane, vehicule și tipuri de vehicule.

Caracteristicile principale includ:

  • Calitate excelentă a imaginii, cu video de până la 8 MP
  • Costuri de stocare reduse datorită codec-ului AV1
  • Analiză video de nouă generație, bazată pe AI
  • Design robust și rezistent la impact
  • Securitate cibernetică integrată prin Axis Edge Vault

Aceste camere robuste, rezistente la impact, conforme cu standardele IK10, IP66/67 și NEMA 4X, sunt pregătite pentru utilizare în exterior și pot funcționa la temperaturi extreme. Pot fi alimentate atât prin curent continuu (DC), cât și prin Power over Ethernet (PoE), pentru redundanță energetică. În plus, Axis Edge Vault — o platformă hardware de securitate cibernetică — protejează dispozitivul și oferă stocare și operare securizată a cheilor, certificată FIPS 140-3 Level 3.

Camerele vor fi disponibile prin canalele de distribuție Axis în trimestrul IV al acestui an.

Despre Axis Communications

Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.

Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și are sediul în orașul Lund. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Citeste in continuare

Uncategorized

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Publicat

pe

De

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine online

BUCUREȘTI – 21 octombrie 2025

Perspektive Vision, companie fondată de Marius Călugăru, anunță extinderea rețelei sale media la peste 4200 de site-uri și publicații partenere din România, consolidându-și poziția ca furnizor de servicii de promovare online prin advertoriale și articole publicate în presa digitală.

Compania colaborează cu agenții de PR, agenții SEO și magazine online, oferind posibilitatea de a publica advertoriale pe peste 4200 de publicații locale și naționale. Domeniile acoperite includ business, tehnologie, sănătate, educație, lifestyle, turism și entertainment, iar selecția site-urilor este realizată în funcție de profilul și obiectivele fiecărui brand.

Prin platforma Perspektive.ro și rețeaua proprie de colaboratori media, Perspektive Vision facilitează publicarea rapidă și eficientă a conținutului, asigurând vizibilitate organică, creșterea autorității în Google și consolidarea imaginii online a clienților. Rețeaua include publicații cu autoritate ridicată, site-uri de nișă și portale regionale, oferind o acoperire completă pentru promovarea prin conținut.

„Ne adresăm brandurilor și agențiilor care își doresc vizibilitate reală și rezultate măsurabile. Am construit o infrastructură media solidă, actualizată constant, unde fiecare articol publicat contribuie la creșterea prezenței online și la întărirea încrederii publicului”, a declarat Marius Călugăru, Manager Perspektive Vision.

În această perioadă, Perspektive Vision pune la dispoziția colaboratorilor pachete de advertoriale personalizate, adaptate nevoilor de promovare ale agențiilor și magazinelor online. Companiile interesate pot primi oferta completă și lista celor 4200 de publicații partenere trimițând un mesaj la contact@avantnet.ro.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la contact@avantnet.ro sau să vizitați:
www.perspektive.ro

Citeste in continuare

Ultimile stiri locale

Uncategorized13 ore inainte

ZTE nubia Air este disponibil în România

nubia Air redefinește stilul ultra-slim, integrând o baterie de 5.000 mAh într-un design revoluționar cu o ramă de doar 5,9...

Uncategorized19 ore inainte

Axis anunță camerele bullet robuste, bazate pe inteligență artificială, ce oferă performanțe deosebite

București, 27 October 2025– Axis Communications anunță lansarea a patru camere bullet de nouă generație, bazate pe inteligență artificială (AI),...

curatare tapiterie saltele canapele cu aburi , spalare cu aburi tapiterie oradea, spalatorie curatatorie igienizare curatare tapiterie saltele canapele cu aburi , spalare cu aburi tapiterie oradea, spalatorie curatatorie igienizare
Știri din județ2 zile inainte

Spălare auto Oradea Curățare tapițerie auto rapidă și eficientă

Clean-Spot.ro – Curățare Auto și Detailing de Top în Oradea La Clean-Spot.ro din Oradea, îți aducem serviciile de curățare auto...

igienizare saltele oradea, spalare saltele oradea, igienizare saltele oradea, spalatorie saltea oradea,curatatorie saltea oradea igienizare saltele oradea, spalare saltele oradea, igienizare saltele oradea, spalatorie saltea oradea,curatatorie saltea oradea
Știri din județ3 zile inainte

Spălat saltele Oradea – redăm prospețimea somnului tău

Curățenie impecabilă pentru casa ta cu Clean-Spot.Ro Profesioniștii în curățare tapiterie în Oradea La Clean-Spot.Ro, știm cât de importantă este...

Servicii de curatenie ORADEA Servicii de curatenie ORADEA
Afaceri5 zile inainte

Echipa Perfectă pentru Curățenie la Domiciliu Oradea – Rapid și Eficient

✨ Clean-Spot.ro – Soluția ta profesională pentru o casă impecabilă în Oradea Cauți o firma de curatenie Oradea care să...

Uncategorized6 zile inainte

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Featuredo săptămână inainte

Pleci la drum fără cric? Mă bine gândește-te de două ori. Detalii suplimentare aici sunt!

Pleci la drum lung fără cric? Este unul din accesoriile absolut necesare de care ar trebui să ții cont. Situații...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

Comunicat de presăAsociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU)București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul optimizării: 4 din...

Afaceri2 săptămâni inainte

Cum să folosești cărțile Usborne pentru a stimula creativitatea copilului

Atunci când alegi cărți pentru copii, nu te uiți doar la ilustrații frumoase sau la o poveste captivantă. Ceea ce...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Cum economisești bani folosind gheață carbonică la transportul frigorific

În transportul produselor alimentare, farmaceutice sau tehnice, menținerea unei temperaturi constante este esențială. Dar costurile pentru flote frigorifice, combustibil și...

Știrile Săptămânii